Din exil - Basarabia în scrierile lui George Ciorănescu

Studiile lui George Ciorănescu despre Basarabia mărturisesc, în opinia istoricului Matei Cazacu, pasiunea constantă cu care a încercat să explice trecutul şi prezentul Basarabiei şi nordul Bucovinei sub toate aspectele: istoric, politic, diplomatic, lingvistic şi demografic. Scrierile sale evocă emoţia conştiinţei: Basarabia,  pământ românesc.

Pentru mulţi dintre românii care „au ales libertatea” cu preţul exilului, e bine de ştiut, că Basarabia a fost prezentă în Lumea Liberă în majoritatea discursurilor şi scrierilor acestora. Multe dintre memoriile şi relatările reprezentanţilor exilului sau scrierile unor istorici oferă imaginea unui exil care şi-a asumat discursul despre Basarabia ca pământ românesc. Una dintre aceste personalităţi cu o enormă capacitate de analiză psihologică a fost George Ciorănescu. În exil, George Ciorănescu  a cuprins în scrierile sale, teme complexe şi inedite despre Basarabia, cum ar fi: Germania şi cele două provincii româneşti, Basarabia şi Bucovina; studii diplomatice despre recunoaşterea internaţională a unirii Basarabiei sau despre concepţia politică a lui Nicolae Titulescu despre Basarabia; evocarea unor personalităţi basarabene sau străine care au avut legătura cu istoria şi cultura Basarabiei etc.

Prezent, la o reuniune la Paris în 1986, Ciorănescu a subliniat în cuvântul său de început, că e foarte mândru că vorbeşte despre un subiect pe care îl are în inimă: Basarabia, pământ românesc. Astfel, afirma George Ciorănescu, „nimeni nu poate contesta, nici chiar ruşii, că până în 1812 istoria Basarabiei a fost istoria Moldovei Mari. Până la această dată nu a existat un nume specific care să descrie teritoriul situat între Prut şi Nistru, cuvântul Basarabia fiind rezervat iniţial regiunii Bugeacului – câmpia de la sudul acestei regiuni. Cuvântul Basarabia, în accepţiunea sa contemporană, a fost creat în 1812”[1].

Ulterior, ocupaţia rusă din Basarabia din perioada anilor 1812-1918 a încercat să transforme acest pământ românesc în pământ rusesc. Ciorănescu ne precizează în studiile sale că un autor rus, Durnavo, descria în 1908, metodele episcopului rus Pavel Leberdef folosite în scopul distrugerii patrimoniului cultural şi spiritual al românilor:

„Toate scrierile sfinte găsite în bisericile moldoveneşti, tipărite în chirilică, dar scrise în româneşte, au fost depuse la Mitropolia din Chişinău unde, timp de şapte ani, mitropolitul Pavel le-a ars pentru a-şi încălzi palatul” - Ciorănescu, citându-l pe Durnavo, autor rus[2].

În ceea ce priveşte Germania şi cele două provincii româneşti, Basarabia şi Bucovina este uimitor în perspectiva noastră de astăzi, potrivit istoricului Matei Cazacu, să remarcăm dezinteresul oameni politici germani de la Bismark până la Hitler pentru aceste provincii în care locuia o puternică minoritate germană. Miopia politică a Berlinului a adeverit profeţia regelui Carol I de la 1878, citată în scrierile lui George Ciorănescu, că, „dacă la Berlin interesele românilor vor fi jertfite, oferindu-se Basarabia ca un preţ comod al viitoarei păci europene, atunci pacea încheiată cu acest preţ comod nu are să fie o pace durabilă”.

Între cele două războaie mondiale, românii şi, în special, diplomaţia românească a organizat numeroase negocieri pentru recunoaşterea drepturilor lor asupra Basarabiei. Pe de altă parte, în 1922  Nicolae Iorga a argumentat că în 1812 Imperiul Otoman nu avea dreptul de a ceda Basarabia, care nu-i aparţinea, ci avea, dimpotrivă obligaţia de a apăra teritoriul moldovenesc în calitate de putere suzerană. Rezulta - afirmă George Ciorănescu - că timp de un secol, Rusia a ocupat Basarabia sub titlul de posesie precară, fără să fi avut vreun drept istoric.

O altă preocupare, în scrierile lui George Ciorănescu, în exil, a fost documentarea asupra recunoaşterii internaţională a Basarabiei ca pământ românesc. Autorul ne precizează că diplomaţia românească înregistra un succes notabil o dată cu semnarea, la Paris, la 20 octombrie 1920, a Tratatului asupra Basarabiei. Din scrierile autorului, ne atrag atenţia câteva observaţii legate de ratificarea Tratatului de la Paris de către Marea Britanie, la 1 ianuarie 1921. Cu prilejul semnării tratatului de către Regatul Unit, un înalt funcţionar al Ministerului de Externe britanic declara: „ne-am angajat să apărăm o frontieră a cărei menţinere nu reprezintă nici un interes pentru noi”[3].  Referitor la ratificarea Tratatului de la Paris de către Franţa, George Ciorănescu scrie că în 1924, Preşedintele Consiliului de Miniştri, Raymond Poincaré, declara în Camera Deputaţilor: „nu putem să mai amânăm cu conştiinţa împăcată decizia noastră dreaptă faţă de pretenii noştri români”[4].

În general, s-a considerat că politica diplomatică a lui Nicolae Titulescu s-a axat pe menţinerea Transilvaniei în graniţele României. George Ciorănescu ne aduce câteva informaţii şi precizări inedite cu privire la atitudinea lui Nicolae Titulescu faţă de Basarabia. Astfel, A.A.Cheviakov, un specialist sovietic în istoria relaţiilor internaţionale, potrivit scrierilor lui George Ciorănescu, susţinea în 1982 în revista sovietică „Voprosy Istorii” că Titulescu a fost preocupat în întreaga sa carieră de găsirea mijloacelor prin care ar fi putut obţine recunoaşterea de jure de către Kremlin a integrării Basarabiei în complexul statului românesc.

Studiile lui George Ciorănescu despre Basarabia cuprind şi teme despre rolul şi importanţa lui Mihai Eminescu pentru cultura din Republica Moldova, despre Basarabia în politica externă a României (1944-1986) sau despre cele trei revendicări culturale ale „opoziţiei” din Republica Moldoveanscă (acest studiu a fost tipărit într-un volum jubiliar la Biblioteca Română din Freiburg în 1989). De altfel, subiectele sale despre Basarabia ating un merit inegalabil, iar aceste realizări, aşa cum, frumos ne precizează istoricul Matei Cazacu, aparţin de acum românilor de peste Prut care au găsit în George Ciorănescu un prieten atent şi dezinteresat şi un bun sfătuitor de nădejde la vremuri de restrişte.

[1] George Ciorănescu, Basarabia pământ românesc, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti 2002, p. 16.

[2] Ibidem, p. 18.

[3] Ibidem, p. 23.

[4] Ibidem.