Istorie

articolul anterior

Disidenţă şi conformism în oraşul exilului lui Ovidius

3
11 Jun 2019 22:45:53
Silviu Miloiu

Mai mult chiar decât Janus, conformismul a arătat multe feţe începând din antichitate până în contemporaneitate, de la comportamentul de tip ketman la cel de ascultare, iar o persoană individuală a putut adeseori să parcurgă drumul dintre cele două extreme de câteva ori în timpul vieţii sale. Pe de altă parte, disidenţa îmbrăţişează un spectru larg de atitudini, de la simple acte de lipsă de loialitate la rezistenţa deschisă.

Când în anul 8 d.Hr. Octavianus Augustus a adoptat hotărârea ca Publius Ovidius Naso să fie îndepărtat („relegatus“) la Tomis, pe ţărmurile Mării Negre, aceasta a fost cel mai probabil motivată de ideile expuse de poetul aflat la apogeul notorietăţii sale care nu erau conforme concepţiei imperiale. Diferenţa de abordare a valorilor etice şi morale – aşa cum au fost exprimate de Ovidius în Ars amatoria – a reprezentat una dintre cauzele percepţiei sale în cercurile curţii imperiale ca disident, alungării poetului din Roma şi interzicerii lucrărilor sale, ceea ce îl va determina, de altfel, să conchidă în Tristelemaiora libelli et diuturna magis sunt monumenta mihi („micile mele cărţi reprezintă un monument mai însemnat şi durabil pentru mine“).[1] Deportarea, exilul, ruptura de matca lingvistică şi culturală în care se formase au fost evocate nu de puţine ori de Ovidius în Tristele şi Ponticele, chiar dacă, aşa cum observă cu perspicacitate Jennifer Ingleheart de la Universitatea din Durham, marele poet roman nu a ezitat să realizeze un contrast între memorialul material – şi, prin urmare, perisabil, sortit pierii – al împăratului şi imortalitatea propriei sale creaţii.[2] Destinul lui Ovidius nu a fost unul singular, dar povestea marelui versificator stabilit la Tomis constituie un adevărat reper într-o istorie în care disidenţa, în special cea a intelectualilor, nu a fost niciodată bine tolerată de autoritatea politică, de caesarii antichităţii sau de dictatorii sau inginerii puterii din perioada modernităţii. La fel ca Ovidius, numeroşi intelectuali şi indezirabili din România, din ţările baltice şi nordice şi-au asumat responsabilitatea disidenţei sau au fost forţaţi să ia calea exilului intern sau extern, după cum alţii – mai cu seamă dintre cei aflaţi în cadrul regimurilor totalitare – au practicat o formă de liturghie ideologică de convenienţă, mult mai puţini fiind cei cu adevărat fideli purităţii ideologice cerută cu necesitate de regizorii politici ai acestor regimuri.

Oraşul Constanţa păstrează, în chiar inima agorei sale moderne, monumentul închinat lui Ovidius, o realizare de excepţie din anul 1887 a sculptorului italian Ettore Ferrari (1845-1929), la rândul său, precum înaintaşul său slujitor al muzelor Erato şi Euterpe, un disident la adresa regimului fascist în ultimii săi ani de viaţă, după desfiinţarea de către Il Duce Benito Mussolini a lojilor francmasonice pe care le condusese. Nu era, prin urmare, un loc mai potrivit în România pentru a dezbate problematica disidenţei şi conformismului, a exilului şi marginalizării, a raporturilor dintre puterea politică şi libertatea creaţiei decât oraşul desfăşurat în jurul statuii poetului sulmonez şi al vechilor edificii greco-romane.

Tema conferinţei organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, instituţia gazdă a manifestării, de către Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice (A.R.S.B.N.), Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice a Universităţii “Ovidius“ din Constanţa, în parteneriat cu Niro Investment Group, Ambasada Republicii Lituania la Bucureşti, Ambasada Estoniei la Bucureşti, Consulatul Onorific al Letoniei la Bucureşti, Consulatul Onorific al Estoniei la Constanţa şi Muzeul de Istorie şi Arheologie de la Constanţa a fost concepută pe ţărmul Pontului Euxin în urmă cu patru ani împreună cu regretatul filosof, istoric al ideilor, politolog şi promotor al drepturilor omului Leonidas Donskis, una dintre personalităţile cele mai însemnate ale Europei Central-Răsăritene din ultimele trei decenii. Între timp, conformismul pare să fi pătruns în rândul unor categorii tot mai mari de public din Europa Centrală şi de Est şi din afara regiunii noastre, iar noi „democraţii şi partide iliberale“ au apărut şi au proliferat. O figură compozită care împleteşte trăsăturile liderului autoritar şi ale naşului din grupările mafiote a preluat puterea într-o serie de ţări europene sau vânează ocuparea principalelor funcţii în stat în altele. Partidele şi mişcările populiste sunt în plină ascensiune. Litaniile unui naţionalism îngust şi vetust sunt din nou oferite drept substitut al soluţiilor reale (care pot fi imaginate doar într-un cadru guvernat de raţiune, de un patriotism onest şi deschis colaborării în cadrul regional, european şi internaţional şi de singura ideologie pe deplin pluralistă prin definiţie, cea a drepturilor omului). Criza refugiaţilor persistă şi nu au fost adoptate încă decizii comune în cadrul U.E. pentru a o rezolva pe baza valorilor şi istoriei europene şi a memoriei istoriei plurale a Mediteranei, aşa după cum ne-a descris-o, de exemplu, în capodopera sa în cinci volume închinată acestei Mare Magnum, istoricul Ferdinand Braudel[3]. La rândul lor, instituţiile U.E. resimt nevoia unor reforme – aşa cum s-a argumentat şi cu prilejului recentului summit de la Sibiu convocat în contextul preşedinţiei române a Consiliului U.E. –, iar deciziile privind viitorul organizaţiei şi procesele viitoare de extindere sunt încă aşteptate.

Conferinţa a analizat două fenomene adeseori interdependente: disidenţa şi conformismul. Încă din epoca civilizaţiilor greceşti şi romane antice, al căror aport îl preţuim în mod deosebit pe ţărmurile Mării Negre, disidenţa şi conformismul au acţionat ca un factor-cheie în structurarea instituţiilor şi în modelarea atitudinilor oamenilor. Neconformându-se valorilor sociale ateniene ale timpului său, marele filosof Socrates a fost forţat să bea cupa de cucută, în vreme ce conformitatea cu valorile romane a permis multor străini să devină cetăţeni şi apărători ai Imperiului Roman. Creştinii au fost iniţial ostracizaţi şi martirizaţi în ciuda supunerii şi loialităţii multora dintre ei faţă de instituţiile politice ale Imperiului Roman. Cu toate acestea, religia lor revoluţionară şi devotamentul faţă de un singur Dumnezeu au dezlănţuit împotriva lor ura patronilor manipulării simbolice a puterii romane, în special a împăraţilor şi a preoţilor politeişti. În cele din urmă, religiile monoteiste creştine sau musulmane nu au fost, în anumite perioade ale istoriei lor, mai puţin intolerante cu cei care nu le împărtăşeau credinţa sau cu disidenţii. Conformitatea pare să fi fost norma oricărui sistem politic şi în acelaşi timp cauza decăderii sale. Ca o consecinţă a războaielor napoleoniene, naţionalismul şi, în cele din urmă, ideologiile politice moderne au devenit principalii competitori pentru putere şi control în Europa. Naţionalismele au consolidat edificiile statale moderne, dar competiţia acerbă dintre acestea a dezlănţuit moirele distrugerii la o scară fără precedent în istorie în perioada celor două războaie mondiale, cu un impact colosal în plan politic, economic, social, cultural, al paradigmelor ideologice şi, într-un anumit sens, chiar antropologic. Ciocnirile ideologiilor care s-au constituit şi maturizat înainte, în perioada şi după Revoluţia Franceză au lăsat urme de neşters în ceea ce priveşte destinul Europei în secolul al XX-lea. Dictaturile şi regimurile totalitare au pretins conformismul fără cusur şi devotamentul deplin pentru subiecţii acestora, scoţând totodată la iveală şi uneori chiar legitimând disidenţa, într-un flux şi reflux de politici, practici şi constrângeri care fac din acest subiect unul dintre cele mai tentante opţiuni tematice pentru cercetare.

Mai mult chiar decât Janus, conformismul a arătat multe feţe începând din antichitate până în contemporaneitate, de la comportamentul de tip ketman (concept persan valorizat în lumea musulmană şi analizat de Czesław Miłosz, care permite credinciosului să pretindă că este fidel unei religii sau credinţe diferite sau opuse în situaţii de forţă majoră) la cel de ascultare, iar o persoană individuală a putut adeseori să parcurgă drumul dintre cele două extreme de câteva ori în timpul vieţii sale. Uneori, aşa cum mărturisesc multe romane distopice, conformistul devine disident şi chiar se transformă într-o ţintă a foştilor săi patroni ideologici. De asemenea, foştii disidenţi se pot întoarce la loialitate şi, adesea, premiul care trebuie plătit este trădarea spiritelor afine. Arhivele regiunilor scandinave, baltice şi ale Mării Negre păstrează numeroase documente care revelează astfel de cazuri, unele dintre acestea prezentate în cadrul evenimentului convocat la Constanţa.

Conformismul poate lua şi forma a ceea ce Zygmunt Bauman şi Leonidas Donskis au denumit „modernitatea lichidă“, situaţia unui individ care parcurge cu uşurinţă partitura de la o atitudine la alta, de la o perspectivă la alta, de la un set de valori la unul opus cu deosebită dexteritate:

„Forma modernă lichidă de adiaforizare este retuşată după modelul relaţiei dintre consumator şi produs, iar eficacitatea sa se bazează pe transplantul acestui model la relaţiile interumane. În calitate de consumatori, nu jurăm loialitate nelimitată faţă de produsul pe care îl căutăm şi îl achiziţionăm pentru a ne satisface nevoile sau dorinţele şi vom continua să folosim serviciile sale atâta timp cât – dar nu mai mult decât – răspunde aşteptărilor noastre sau până când vom întâlni o altă marfă care promite să satisfacă aceleaşi dorinţe mai bine decât cea pe care obişnuiam să o cumpărăm înainte. Toate bunurile de consum, inclusiv cele descrise ca „durabile“, sunt extrem de interşanjabil şi consumabile; în cultura consumismului […] timpul dintre cumpărare şi utilizare tinde să se micşoreze în măsura în care desfătarea oferită de obiectele de consum se deplasează de la utilizarea la însuşirea lor.“

The liquid modern variety of adiaphorization is cut after the pattern of the consumer–commodity relation, and its effectiveness relies on the transplantation of that pattern to interhuman relations. As consumers, we do not swear interminable loyalty to the commodity we seek and purchase in order to satisfy our needs or desires, and we continue to use its services as long as but no longer than it delivers on our expectations - or until we come across another commodity that promises to gratify the same desires more thoroughly than the one we purchased before. All consumer goods, including those described as ‘durable’, are eminently exchangeable and expendable; in consumerist […] culture, the time between purchase and disposal tends to shrink to the degree to which the delights derived from the objects of consumption shift from their use to their appropriation.[4]

Pe de altă parte, disidenţa îmbrăţişează un spectru larg de atitudini, de la simple acte de lipsă de loialitate la rezistenţa deschisă, aşa cum s-a întâmplat în Norvegia sau Danemarca în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Lituania, Letonia, Estonia, Polonia sau regiunea Mării Negre în perioada regimurilor dictatoriale, totalitare şi de ocupaţie străină etc. Din nou, limita dintre aceste extreme este îngustă şi simpla lipsă de obedienţă poate evolua până la acte de rezistenţă armată. Din nou, arhivele din regiune sunt înţesate de documente privind mişcările disidenţilor, literatura samizdat şi cooperarea transfrontalieră a disidenţilor, care au oferit conferinţei noi perspective empirice, metodologice şi conceptuale.

Conferinţa a evocat aceste subiecte dintr-o varietate de unghiuri analitice şi prin aportul unui număr mare de discipline, cu deosebire al istoriei, literaturii, studiilor culturale, ştiinţelor politice, filosofiei, ştiinţelor sociale, semioticii, studiilor europene etc. Încă de la lansarea apelului de comunicări pentru acest eveniment ştiinţific s-a urmărit încurajarea prezentării de lucrări şi organizării de dezbateri cu privire la perspective cum ar fi: disidenţii şi conformiştii în timpul totalitarismului şi dictaturilor; disidenţa în literaturile nordică, baltică, românească şi din regiunea Mării Negre; utopiile şi distopiile în literaturile nordică, baltică şi română; Inamicul în faţa Porţilor: disidenţă şi conformism în timpul celor două războaie mondiale; conformitatea şi respingerea valorilor nordice; regândirea conformismului în societăţile nordice; disidenţii din secolul al XXI-lea din regiunea Mării Negre; europeniştii şi naţionaliştii: o remodelare a disidenţei şi conformismului; ideologii fără idealuri: asupra orbirii morale şi apatiei; reformele educaţionale în ţările nordice, baltice şi cele din Marea Neagră şi autonomia cognitivă; cooperarea culturală nordică, baltică şi în regiunea Mării Negre.

Conferinţa a fost structurată în două sesiuni plenare şi zece secţiuni. Deschiderea acesteia de către conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, a prilejuit o foarte bine structurată prezentare a moştenirii culturale şi a realităţilor prezente ale oraşului Constanţa şi a universităţii sale emblematice, gazda manifestării, realizată de către lect. univ. dr. Alexandru Bobe, prorectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, care este totodată şi Consulul Onorific al Estoniei la Constanţa. Domnul Imre Siil, prim-secretar al Ambasadei şi consul al Estoniei la Bucureşti, a dat glas primelor consideraţii cu privire la conceptele centrale ale conferinţei şi la importanţa acesteia în context regional şi european. Lect. univ. dr. Crina Leon de la Universitatea „A.I. Cuza“ din Iaşi, responsabil al Secţiunii de Studii Nordice a A.R.S.B.N., a prezentat principalele repere ale activităţii asociaţiei aflată în cel de-al unsprezecelea an al existenţei sale şi la a zecea conferinţă anuală de studii nordice şi baltice în România, şi a expus obiectivele asumate de summit-ul ştiinţific deschis la Constanţa pentru trezi zile pe data de 6 iunie 2019. Principala sesiune plenară a avut în prim-plan personalitatea filosofului Leonidas Donskis, a cărui figură, contribuţie intelectuală şi morală în plan global, european, dar şi în propria sa ţară, Lituania, precum şi a rolului său în calitate de membru de onoare al Asociaţiei Române pentru Studii Baltice şi Nordice şi a receptării sale în România (cărţile sale au fost traduse ca rod al activităţii A.R.S.B.N. şi publicate de Editura Cetatea de Scaun) au fost evocate de doamna Lina Kutkauskaitė-Žilaitė de la Ambasada Lituaniei la Bucureşti, adjunct al şefului misiunii diplomatice, prof. univ. dr. Silviu Miloiu, conducător de doctorat la Universitatea „Valahia“ din Târgovişte şi preşedinte al Asociaţiei Române pentru Studii Baltice şi Nordice, lect. univ. dr. Andrius Švarplys, profesor la Colegiul şi la Universitatea „Vytautas Magnus“ din Kaunas, unde Leonidas Donskis a servit o lungă perioadă de timp în calitate de profesor şi decan, şi de lect. univ. dr. Crina Leon.  Un loc însemnat în cadrul acestei sesiuni plenare l-a ocupat analiza concepţiei lui Leonidas Donskis cu privire la disidenţă şi conformism, tema conferinţei ştiinţifice de la Constanţa. Cea de-a doua sesiune plenară a fost dedicată disidenţei şi conformismului într-o democraţie, prof. univ. dr. Vesa Vares de la Universitatea din Turku, Finlanda, evocând perioada conducerii preşedintelui Urho Kekkonen din anii 1970 şi a poziţiei adoptate de Partidul Coaliţiei Naţionale şi de organizaţia de tineret a acestuia faţă de conducerea mereu prelungită a şefului republicii. Chiar şi un regim democratic, prin urmare, poate cunoaşte etape de limitare a exercitării controlului şi exigenţelor democratice.

Cei peste 40 de vorbitori din Letonia, Lituania, Finlanda, Norvegia, Polonia, Federaţia Rusă, Ungaria, Republica Moldova şi România au contribuit, de asemenea, la cele zece paneluri ale conferinţei, intitulate: disidenţă, identitate şi criză; intelectualitatea şi disidenţa împotriva totalitarismului; Ţările baltice dintre disidenţă şi conformism; teatrul, scena şi sfidarea conformismului; disidenţa şi disidenţii în perioada comunismului totalitar târziu; conformism, disidenţă şi eshatologie; utopii, conformism şi disidenţă în literatura şi societatea scandinavă; limba şi cultura finlandeză în Europa: identitate, consens şi disidenţă; oglinzi distorsionate? Regiunea Mării Negre ca un spaţiu al discordiei şi simbiozelor; politică, reprezentare şi diplomaţie. Oameni de ştiinţă din cadrul academiilor României, Rusiei şi Ungariei, cercetători şi profesori de la universităţile cele mai importante din ţara noastră în domeniul studiilor nordice şi baltice – Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Târgovişte – , alături ce ceilalţi vorbitori din ţară şi străinătate au conferit o deosebită însemnătate acestei manifestări ştiinţifice care se bucură de o frumoasă tradiţie şi remarcabilă continuitate. Rezumatele comunicărilor au fost publicate şi pot fi consultate de către cei interesaţi, urmând ca lucrările in extenso să apară în volumul 11, numerele 1 şi 2 ale Revistei Române de Studii Baltice şi Nordice, publicaţie periodică open access inclusă în câteva dintre cele mai importante baze de date internaţionale, inclusiv în baza de date ştiinţifică europeană ERIH, unde articolele vor putea fi lecturate în regim de acces gratuit. De altfel, cu sprijinul generos al sponsorilor, întregul eveniment a oferit acces deplin şi gratuit pentru toţi cei interesaţi.


[1] Jennifer Ingleheart, „Exegi Monumentum: Exile, Death, Immortality and Monumentality in Ovid, Tristia 3.3", The Classical Quarterly 65.1 (2015): 286.
[2] Ibidem, 290.
[3] Ferdinand Braudel, Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea (Bucureşti : Meridiane, 1985).
[4] Zygmunt Bauman, and Leonidas Donskis, Moral Blindness: The Loss of Sensitivity in Liquid Modernity (Cambridge, Massachussetts: Polity, 2013), p. 15.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

produs
12.06.2019, 06:57:35

"Octavianus Augustus a adoptat hotărârea ca Publius Ovidius Naso să fie îndepărtat („relegatus”) la Tomis, pe ţărmurile Mării Negre" Daca Ovidius a fost pedepsit prin deportarea in Dacia. Oare cat de fericiti erau colonistii adusi de Traian in Dacia?

Galeriu Crestinu
21.06.2019, 21:47:37

...mare noroc a avut sarmanul poet latin ca n-a fost deportat in perioada noastra....a "Democratiei Originale" mafiei securiste a lui Iliescu.....

Lucifer
12.06.2019, 11:03:59

Foarte interesantă şi inedită această dezbatere de la Constanţa, de fapt din Europa de Est. Poate trebuia amintită şi excelenta lucrare a lui Vintilă Horia "Dumnezeu s-a născut în exil", o ficţiune cam cu aceeaşi temă şi cu Ovidius ca personaj principal. Nu cred că raportul cu puterea ar trebui să fie starea principală a intelectualilor ci căutarea unor noi valori proprii, intelectuale, culturale şi sociale. Chiar dacă asta intră în conflict cu puterea politică.....

0 (0 voturi)