Istorie

articolul anterior articolul urmator

Bărbaţi din Ploieşti

3
19 Mar 2021 08:41:01
Doina Ruşti

Mulţi oameni rămân consemnaţi prin istorii, fără să fi făcut ceva special. Sunt amestecaţi într-un mic scandal, apar ca martori, sunt pomeniţi parantetic.

Nu contează cum, ei rămân în istorie prin varii conjuncturi, ca şi cum lumea n-ar putea să înainteze fără numele lor.  Acesta e şi cazul lui Dobrin, o slugă din Ploieşti, tip cu gura mare şi cu opinii ferme care de multe ori se impuneau, fiind preluate de alte slugi, respectiv putem spune că acest Dobrin, vorbea elocvent, răsturnând uneori mersul lucrurilor, incitând alteori la revoltă, pe scurt - era influencer.  Este anul 1794, sfârşit de noiembrie. Nu ştim exact ce slugărea Dobrin, dar lucra la isprăvnicie, probabil îngrijea de mâncare, de cumpărături, alerga prin oraş cu diverse mesaje, în tot cazul colinda suficient, încât să aibă de-a face cu multă lume. Nu mai era tânăr - avea un fiu destul de mare, împopoţonat rău.

Fiul lui Dobrin purta fes verde şi cercei de argint, umbla înfăşurat într-un raglan de postav, căptuşit cu mătăsică şi împodobit pe la guler cu blăniţă de miel. Rareori slugile îşi puteau permite o haină lungă, o malotea ca acesta şi încă una căptuşită, ca să nu mai spunem că fiii de slugi purtau ce rămânea de la taţii lor, uneori de la bunici sau de la alte rude mai înstărite. Hainele erau scumpe, iar acest fiu de slugă făcuse eforturi să se înţolească bine, în mare parte datorită prietenilor - croitori ori cupeţi, lume care îi sărise în ajutor pentru a-şi construi o imagine. Iar între mulţii lui prieteni se afla un călugăr, de fapt un artist, recunoscut prin târgul Poloieştilor pentru picturile sale, portrete în special, făcute la comandă, după dorinţa oricui. Nu doar că picta, dar avea grijă să înfrumuseţeze portretul, ceea ce-mi aduce aminte de Pantelimon (din Homeric), adăugând detalii  vestimentare, îndreptând sprâncenele ori conturând ochii cu atâta artă, încât oricine se simţea motivat să aibă în casă un mic portret.

Cele mai multe erau cât o ilustrată, ba chiar mai mici, de făcut cadou. Aşa cum astăzi oamenii îşi trimit fotografii pe reţele, exact aşa pe-atunci trimiteau pe la prieteni un mic portret făcut de călugăr.

Prietenia dintre el şi fiul slugii Dobrin s-a stins brusc, la un moment dat, fără explicaţii din partea celui dintâi, fără consolare pentru călugăr, care s-a simţit dator să insiste, să ceară lămuriri şi chiar o întâlnire - toate acestea fiindu-i refuzate de acest fiu al lui Dobrin, fără nume!

Nu ştim exact ce vârstă avea fiul, dar ştim că nu avea un statut social. Îşi ajuta tatăl, dar nu muncea propriu-zis. Abia ieşit din adolescenţă se învârtea prin oraş fără treabă în căutarea acelor câini care-ar fi avut nevoie de frunze tăiate.

Călugărul a suferit mult din cauza indolenţei acestui fiu, pe care ajunsese să-l viseze şi ziua şi noaptea.    Iar într-o zi i-a bătut în poartă, dând piept în piept cu Dobrin, care l-a tratat şi mai prost decât fiul, batjocorindu-l cu nişte vorbe de neuitat.

Tocmai de aceea, când ispravnicul i-a comandat un portret, călugărul a cerut drept plată ca fiul lui Dobrin, cu nasul lui ridicat către cer, să primească nişte toiege la tălpi. Iar lista de plângeri a pictorului-călugăr nu s-a oprit doar la nas. Îi spusese, făcuse, îi datora bani etc.

Ispravnicul, adică mai marele poliţienesc al oraşului, era Constantin, din vestitul neam al Cantacuzinilor, şi-avea titlul de serdar - adică era cineva. Întâlnirea lui cu pictorul de portrete a fost electrică. Au stat o noapte de vorbă, au băut vin de la Valea Călugărească. Dorinţele pictorului, pe care deja îl considera cea mai cultivată persoană, i s-au părut uşor de îndeplinit. 

Cu mare tam-tam, chiar a doua zi, a poruncit ca fiul slugii Dobrin să fie săltat şi adus în piaţa centrală, unde nişte zdrahoni de la isprăvnicie i-au aplicat 500 de toiege la tălpi.

Acum trebuie spus că pedeapsa era exagerată chiar şi pentru un slugoi arogant. Ar fi fost rezonabil să-i dea acolo 50, maxim 100 - nu mai mult.  Zelul ispravnicului s-a datorat faptului că voia să-l impresioneze pe pictor, în fine, am spune astăzi c-a vrut să facă ceva special, un gest care să rămână pentru totdeauna în sufletul ofensat al artistului de portrete.

 Fără să se poată opune, fiul a primit 500 de toiege, numărate exact, fiind, după această operaţie, scos cu totul din circuit. Tălpile i s-au transformat în buturugi încă de pe la toiagul 100, iar şalele a devenit o grămadă de spini. Până şi nasul îi căzuse ca o scufie de noapte.

Plin de furie, Dobrin i-a cerut socoteală ispravnicului, a umblat bezmetic prin tot oraşul. Nu era ploieştean care să nu fi aflat de pedeapsa nedreaptă. Iar ca o încununare a protestelor lui, Dobrin a scris la Palat, direct la principe.

 Alecu Moruzi a citit cu atenţie şi-a luat câteva măsuri care aveau să aducă numele lui Dobrin în istorie. În primul rând că şi lui pedeapsa i se părea cam exagerată, aşa că l-a amendat pe serdar cu 100 de taleri. În acelaşi timp şi călugărul i se părea intrigant, cu o purtare nedemnă pentru haina sa de călugăr, aşa că l-a mutat la Târgşor, o mânăstire pe-atunci aflată deja la finele existenţei. Dar cum Moruzi avea obsesii justiţiare, i s-a părut că şi reclamantul şi-o căutase cu lumânarea, făcând scandal şi dând cu gura cam mult, prin urmare a poruncit să fie scos din slujbă şi lăsat să se descurce cum poate, şi mai ales să fie trecut printre plătitorii de taxe, de care, ca slujbaş domnesc fusese scutit până atunci.

Aşa a rămas Dobrin în istorie înscris în actele cancelariei, păstrat în arhive, adus cu un deget în Istoria lui V. A. Urechia, iar până la urmă aici, în blogul din Adevărul, de unde cu siguranţă o să-l mai ia cineva, căci Dobrin face parte dintre acei mărunţi nemuritori ai românilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Ionel Niculaie
19.03.2021, 09:14:25

Minunat! “...câți ca el?...câți ca el?”...

-7 (11 voturi)
Crusoe Robinson
20.03.2021, 16:44:02

. Doina Rusti. Mamaie, ce ai vrut sa spui cu balmajala asta? Mamaie, ai dormit fara opinci?

-10 (10 voturi)
Mircea Nistor
22.03.2021, 11:25:01

Of,m-au luminat postul,rugăciunile și vecernia de sâmbătă seara de la o mănăstire faimoasă,una,zice-se,terminată în mai puțin de o jumătate de an...Aici avem varianta fanariotă a mitului lui Pygmalion,cu artistul nutrind ceva sentimente erotice vinovate față de modelul său,tânăr ,fercheș și atrăgător prin nonșalanța și chiar insolența lui..Nu era oare chinuit de aceleași sentimente vinovate și Leonardo da Vinci ?! Uite,bre,suntem și noi sincretici,europeni,chiar dacă "ușor" decalați în timp...Și mai era firește o problemă locală . Aceea că ploieștenii,moșneni vechi, cu reputație de oameni slobozi la gură și revendicativi, s-au aflat în vechi dispute ,asupra pământurilor cu Moruzeștii,grecotei ''strângători "....Ce mai, sursă de mare literatură , așa , în stilul inconfundabil al " Săptămânii nebunilor " a maestrului Barbu...

Modifică Setările