Istorie

articolul anterior articolul urmator

Domnule Traian Băsescu, poate e momentul unui Referendum Unionist

12
16 Aug 2014 10:05:23
Lulea Marius Dorin
Românii vor Unire sau politicienii se limitează de multe ori doar la declaraţii
Românii vor Unire sau politicienii se limitează de multe ori doar la declaraţii

Domnule preşedinte Traian Băsescu, ce-ar fi să trecem dincolo de discursul politic şi să permitem românilor să transmită un mesaj clar atât dincolo de Prut cât şi în cancelariile marilor puteri. Poate că e momentul să începem efectiv procesul de Reunire iar primul pas ar fi un referendum în această toamnă, odată cu prezidenţialele, şi care va lăsa o poartă permanent deschisă.

Toţi candidaţii la prezidenţiale sunt de Acord cu Unirea celor două stat româneşti. Acest lucru face ca din start Referendumul să nu ducă la împărţirea electoratului pe acest criteriu, dar pe de altă parte ar forţa Candidaţii la prezidenţiale să vină cu un proiect clar, concis cu privire la acest subiect. 

Aceasta ar putea fi moştenirea dumneavoastră istorică, un fel de Adunare Ad-hoc în care românii să se declare ferm şi clar.

O să spuneţi că poate nu acum e momentul, că românii din Republica Moldova nu sunt pregătiţi. Ba da, vă spun eu: românii de dincolo de Prut sunt pregătiţi pentru un astfel de mesaj clar venit din România, iar un referendum va deschide o poartă istorică ce le va rămâne permanent deschisă şi de care vor putea profita atunci când ei vor fi pregătiţi. Nu vă mai ascundeţi în ceea ce vor alţii şi faceţi ceea ce este corect istoric: spuneţi întâi dumneavoastră Da. Scuza că ei Nu vor a fost deja criticată şi  nu mai este valabilă. Noi trebuie să facem ca ei să vrea.

Reunirea este precum căsătoria, primul pas este cererea. Apoi rămâne şi ţine doar de noi de ai convinge pe ei că aceasta este calea firească, iar dacă vrem o nuntă în 2018 cam acum ar trebui lansat mesajul. 

Acum o lună am străbătut peste 300 de localităţi din Republica Moldova şi am vorbit cu oamenii de acolo. Ei sunt pregătiţi de Reunire iar cei care nu sunt sunt gată să fie convinşi. Dacă vreţi cu adevărat să vedeţi realitatea de acolo coborâţi din bula în care staţi şi mergeţi printre ei o săptămână.

De ce un referendum în această toamnă? În primul rând pentru că ar fi un eveniment istoric, societatea civilă de la Vest de Prut este pregătită, iar candidaţii s-au declarat clar pentru Reunire. Puneţi-i să se responsabilizeze şi să devină chiar ei vectorii unui vot istoric al poporului român în favoarea acestui proiect.

Poate că o să vă spună unii că ar fi bine să nu îi provocăm pe ruşi. Dumneavoastră aţi dovedit cunoaştere pe acest subiect şi ştiţi foarte bine că politica Federaţiei Ruse este una constantă şi nu se împiedică în ceea ce facem noi. Federaţia Rusă nu are nevoie de pretexte deoarece şi le inventează singură.

Ce-ar spune cancelariile occidentale? Întorceţi-vă în timp şi o să vedeţi că situaţia este cu mult mai bună decât cea din 1859. Tot referându-mă la acel proces puteţi vedea cu uşurinţă că el s-a desfăşurat pe parcursul a câţiva ani. E timp să îl porniţi de vrem în 2018 să fie gata.

Pe aliaţi trebuie să îi convingem şi mai ales să le arătăm care este voinţa românilor. Un astfel de act oficial ar regândi politica europeană şi le-ar da timp celor care s-ar opune să se obişnuiască cu ideea, iar celor care ne sunt aliaţi să ne ajute.

Un vot pentru Reunire ar fi un vor european împotriva separatismului.

Aşa cum un vot democratic de despărţire a Cehoslovaciei a fost acceptat de ce nu s-ar accepta şi un vot democratic de unire a două state?

Apoi dumneavoastră trebuie să le trimite-ţi un mesaj direct celor de dincolo de Prut şi nu doar prin declaraţii. Fiţi acel preşedinte care ar face istorie şi nu care s-ar limita la declaraţii. Aveţi curajul de a deschide poarta şi de a o lăsa deschisă până ce românii basarabeni sunt şi ei pregătiţi.

O poartă deschisă este ca şi o invitaţie.

Ce-ar fi să îi mobilizaţi pe români la vot printr-un astfel de recensământ şi să avem un viitor preşedinte ales cu o majoritate a românilor şi nu de o majoritate din  o minoritate?

Amestecarea celor două va duce la o prezenţă semnficativă la Vot în această toamnă.

Nimeni nu vă poate refuza, deoarece ar duce la un mesaj disonant faţă de cel electoral unionist. Dumneavoastră v-aţi arăta Pentru prin iniţierea unui recensământ. iar ceilalţi ar spune Da proiectului naţional acceptându-l dincolo de lupta politică.

Aduceţii pe români la vot, faceţi istorie şi determinaţi alegerea unui preşedinte de o majoritate a românilor şi nu doar de 30-40%. Un vot Unionist ar duce la o prezenţă la vot de cel puţin 80-90% iar noi suntem pregătiţi să îi facem pe români să vină la vot.

V-am lăsat această provocare tocmai acum pentru ca istoria să vă judece, aşa cum o face acum cu toţii preşedinţii post-decembrişti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Roman Basarab
16.08.2014, 10:22:06

Ar fi o ideea interesanta si care ar aduce la vot si pe romani. Vorbim si de un gest istoric. Categoric da pentru un astfel de proces.

+1 (1 vot)
Dorin Ștefan
16.08.2014, 10:23:46

Nu cred ca va face acest lucru. Diferenta intre el si Iliescu nu exista, desi unul vorbeste si nu face, iar celalalt nici nu a vorbit si nici nu a facut. Asa cum il criticam pe iliescu si constantinescu o vom face si cu basescu, care a vorbit si atat.

Vitalie Onceanu
16.08.2014, 10:26:53

ROMANII SA STEA LA EI ACASA. NU AVEM NEVOIE DE IEI. DEGEABA FACETI VOI REFERENDUMURI CA NIMENI DE LA CHISINAU NU O SA LE IA IN CONSIDERARE. NU AVEM NEVOIE DE ROMULIA.

-2 (2 voturi)
Vanatorul/d.c.
16.08.2014, 11:14:14

Bai propagandist rusnac si prapadit, voi, cozile de topor ale lui Voronin si Putin, puteti sa stati si-n limba, ca revenirea Basarabiei la trupul tarii, se va intampla oricum. E doar o problema de timp si de organizare..! Atunci va veni momentul cand , vreti-nu vreti, va veti lua rogojinele si veti pleca cu suturi in dos, sa faceti nanica in Rusia tatucului Putin..!

+1 (1 vot)
Vanatorul/d.c.
16.08.2014, 10:41:20

D-le Lulea Marius Dorin , dvs "puneti carul inaintea boilor"..Zau asa..! Admitand ca unirea ar putea fi rezultatul unui referendum, acel referendum trebuie facut, in primul rand, in Basarabia..! Ca sa va fac sa intelegeti, haideti sa incercam impreuna un exercitiul de imaginatie..Sa presupunem ca Romania are granita directa cu SUA si isi doreste unirea cu ele. Ca o unire de genul asta chiar ne-ar "coafa" pe toti, inclusiv pe basarabeni. Ei bine, un referendum pentru acest gen de unire, nu e necesar SUA. Populatia SUA, prin reprezentatii ei, congresmenii, poate fi de acord sau nu, cu acesta unire, care NU schimba Constitutia SUA, pentru ca practic si juridic Romania este cea care se ..alipeste SUA si nu invers..! Nu SUA renunta la suveranitate si Constitutie, ci Romania. Iar pentru a face posibil asa ceva, Romania trebuie sa renunte la propria constitutionalitate in urma unui Referendum national.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările