Expoziţia Dacia Felix redescoperă trecutul României la Festivalul Europalia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României” a fost deschisă vineri, 18 octombrie 2019, ora 19.30, la Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cel mai vechi oraş belgian, în cadrul Festivalului Internaţional de Artă EUROPALIA.

Expoziţia-eveniment dedicată patrimoniului istoric al României, ce reuneşte 298 de artefacte şi seturi de piese antice descoperite pe teritoriul ţării noastre, prezentat ca spaţiu de interferenţă al civilizaţiilor scitică, greacă, celtică, dacică, getică şi romană, va putea fi vizitată până la 26 aprilie 2020. Publicul belgian va descoperi nu doar istoria civilizaţiilor antice de pe teritoriul românesc, ci, graţie unui documentar-suport realizat de o echipă belgo-română, poate vedea peisaje şi locuri fabuloase ale României de astăzi, filmate cu drone şi cu camera video la finalul lunii iunie a acestui an.

În prezenţa a peste două sute de participanţi, printre care şi Ambasadorul României în Regatul Belgiei, E.S. Doamna Andreea Păstârnac, vineri au luat cuvântul preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş, directorul general Europalia International, Koen Clement, directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul ICR Bruxelles, Liliana Ţuroiu, coordonator general Europalia România, An Christiaens, consilier cultural la Primăria din Tongeren şi directorul Muzeului Galo-Roman din Tongeren, Bart Distelmans.

Directorul general Europalia International, Koen Clement, a afirmat că este bucuros că, la a 50-a aniversare, festivalul internaţional Europalia are ca invitat o ţară europeană mare, cu o cultură bogată, şi că entuziasmul publicului invitat la deschiderea oficială preconizează că şi expoziţia de la Tongeren va avea succes, amintind de numărul impresionant de vizitatori, de până acum, ai expoziţiei Brâncuşi de la Bruxelles.

Dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu a subliniat faptul că partenerii belgieni „s-au străduit să facă o prezentare cu totul deosebită unor piese pe care şi ei le consideră excepţionale“. Directorul MNIR a spus că în expoziţie sunt etalate „bijuterii ale coroanei patrimoniului nostru istoric“, amintind de Coiful de la Coţofeneşti sau de brăţările regale dacice de la Sarmizegetusa. De asemenea, a scos în evidenţă maniera modernă şi completă de prezentare a exponatelor, întrucât, pe lângă obiecte, organizatorii au pus la dispoziţie hărţi, prezentări digitale, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, animaţii etc.

Imagine indisponibilă

Considerând expoziţia „o fereastră către civilizaţiile antice de pe teritoriul României“, preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş, a evidenţiat în mod special moştenirea pe care am primit-o de la romani noi, românii, şi întreaga Europă: „Fără Imperiul Roman nu putem vorbi despre Europa, iar trecutul României se intersectează, în toate punctele sau evenimentele majore ale istoriei, cu trecutul Europei. Şi, înţelegând contribuţiile populaţiilor pre-romane la cultura europeană, vom avea o imagine mai clară a dezvoltării Europei de-a lungul secolelor, pe care ne-o putem imagina ca un arbore cu o coroană bogată, care are una dintre rădăcini în pământul de la nordul Dunării“.

Citând din poetul Alfred de Vigny, directorul ICR Bruxelles, Liliana Ţuroiu, a amintit că „istoria este romanul scris de un popor“, şi că această poveste trebuie spusă deopotrivă adulţilor şi copiilor, pentru că istoria este un pilon de bază al unei educaţii moderne. Coordonatorul Europalia România a înmânat distincţiile de onoare, oferite din partea Institutului Cultural Român colaboratorilor care au făcut posibil acest proiect amplu: primarului localităţii Tongeren, Patrick Dewael, directorului MNIR, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, şi directorului Muzeului Galo-Roman din Tongeren, Bart Distelmans.

Imagine indisponibilă

Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Galo-Roman din Tongeren, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Externe, expoziţia „Dacia Felix. The Glorious Past of Romania“/„Dacia Felix. Trecutul glorios al României” se doreşte a fi un exerciţiu de înţelegere a unei civilizaţii actuale, cea românească, din perspectiva raportării la un trecut comun european.

Selectate şi amplasate după un concept al Muzeului Galo-Roman din Tongeren, exponatele provin de la MNIR şi de la alte 18 instituţii muzeale din ţară, care au contribuit la realizarea acestui proiect amplu: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” – Bacău; Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud; Institutul de Cercetări Eco-Muzeale – Tulcea; Muzeul Civilizaţie Dacice şi Romane – Deva; Muzeul Judeţean Satu Mare; Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” – Vaslui; Muzeul Judeţean Argeş – Piteşti; Muzeul Judeţean Buzău; Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă – Zalău; Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş – Baia Mare; Muzeul Judeţean Mureş – Târgu Mureş; Muzeul de Istorie Turda; Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca; Muzeul Naţional al Unirii – Alba-Iulia; Muzeul Romanaţiului – Caracal; Muzeul Ţării Crişurilor – Oradea; Muzeul Judeţean Ialomiţa – Slobozia; Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie – Constanţa.

Imagine indisponibilă

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfăşurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, ţara invitată de onoare.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite