Film documentar în expoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) se va deschide joi, 13 octombrie, la ora 19.00, o expoziţie ce cuprinde 15 filme semnate de Alexandru Solomon

Timp de o lună, până pe 20 noiembrie, la MNAC vor putea fi vizionate atât multipremiatele „Marele jaf comunist", „Kapitalism - Reţeta noastră secretă", „Război pe calea undelor/ Cold Waves", cât şi „Earthcake", „2x5", „Cocktail Automatic", filme experimentale realizate în anii '90 în colaborare cu artista Geta Bratescu, „Babel" şi „Cronica de la Zurich", realizate în colaborare cu Radu Igazsag, informează instituţia.

Cele 15 filme de Alexandru Solomon care vor rula la MNAC se împart în patru secţiuni: experimentală, politică, socială şi portret.

O parte din ele sunt însoţite de fragmente din arhiva şi documentaţia personală a regizorului. Alexandru Solomon a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1991. A lucrat la început ca operator, apoi director de imagine, începând să scrie scenarii şi să regizeze filme din 1993.

„Îmi plac poveştile tulburi, unde nu prea ştii cine e bun şi cine e rău. Sau unde cei buni fac nişte răutăţi cât casa şi cei răi pot trage concluziile. Îmi plac poveştile în care nu prea ştii care e adevărul (...). Un bun documentar stârneşte discuţii, dileme, certuri, nu te adoarme cu certitudini", spune Alexandru Solomon, unul dintre cei mai premiaţi regizori de film documentar din România.

„Franzela exilului", o poveste despre anii petrecuţi la Berlin de Ion Luca Caragiale, a obţinut premiul special al juriului al Uniunii Cineaştilor din România în 2003.

A abordat, printre altele, reconstituirea celebrei tentative de jaf a Băncii Naţionale a României din 1959, în „Marele jaf comunist" (2004), povestea postului radio Europa Liberă şi poveştile românilor care au lucrat acolo, în „Război pe calea undelor" (2007), şi, cel mai recent, perioada de tranziţie şi a marilor afaceri de după 1989, în „Kapitalism - Reţeta noastră secretă" (2010).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite