Istorie

articolul anterior articolul urmator

FOTO Fetiţa care l-a inspirat pe Lewis Carroll să scrie „Alice în ţara minunilor”

0
10 Oct 2013 03:52:00
Autor: Nadina Neamţu
Alice Liddell (dreapta) şi surorile ei, circa 1859 FOTO Lewis Carroll
Alice Liddell (dreapta) şi surorile ei, circa 1859 FOTO Lewis Carroll

În 1862, tânărul matematician pe nume Charles Dogson, cunoscut drept Lewis Carroll, a pornit într-o călătorie cu vaporul împreună cu prietenul lui, Reverend Robinson Duckworth şi cele trei fete ale sale, Edith (8 ani), Alice (10 ani) şi Lorina (13 ani). Dorinţa lui Carroll de a le distra pe cele trei fetiţe a dus la crearea unei poveşti despre o lume de basm, plină de personaje fantastice.

Alice Liddell a fost atât de captivată de poveste încât i-a cerut lui Carroll să o scrie pentru ea. La scurt timp după, i-a trimis un manuscript cu titlul „Aventurile lui Alice din subterană”.

Istoricul Martin Gardner a scris în cartea „The Annotated Alice”, publicată în 1960: „O mulţime de fetiţe încântătoare au trecut prin viaţa lui Carroll, însă niciuna nu a putut să îi ia locul lui Alice Liddell, prima lui iubire.

Alice Liddell la vârsta de şapte ani, fotografiată de Lewis Carroll (1860)

Manuscriptul a ajuns pe mâna lui George MacDonald, un idol de-ai lui Carroll, care le-a citit povestea propriilor copii, aceştia fiind captivaţi în totalitate de manuscript. Încurajat de reacţiile celor din jur, Carroll a revizuit povestea pentru a fi publicată şi a redenumit-o „Aventurile lui Alice în ţara minunilor”, adăugând scena deja faimoasă a petrecerii cu ceai a Pălărierului Nebun.

Alice Liddell costumată ca o cerşetoare FOTO Lewis Carroll (1858)

În 1865, John Tenniel a ilustrat povestea, iar Gardner a rememorat anecdotele colaborării de atunci: 

„Fotografiile lui Tenniel cu Alice nu sunt fotografii cu Alice Liddell, care avea părul negru, tuns bob, cu un breton care îi ascundea fruntea. Carroll i-a trimis lui Tenniel o poză cu Mary Hilton Badcock, un alt copil apropiat de scriitor, dar dacă Tenniel a acceptat sfatul rămâne de disputat. Faptul că nu a ţinut cont de asta este sugerat într-o scrisoare pe care Carroll a scris-o după ce ambele cărţi cu Alice au fost publicate:

Domnul Tenniel este singurul artist care a desenat pentru mine, care a refuzat categoric să folosească un model, declarând că are nevoie de un model cum am eu nevoie de tabelul cu tabla înmulţirii ca să rezolv o problemă. Mă aventurez să spun că a desenat câteva poze cu Alice care erau foarte disproporţionate- capul prea mare şi picioarele prea mici’ ”.


   Ilustraţia originală a lui Alice realizată de John Tenniel 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările