Istorie

articolul anterior articolul urmator

Generaţia Marii Uniri, episodul 4: Daniel Ciugureanu, primul dintre miniştrii României Mari mort la Sighet

0
7 Apr 2018 12:19:50
Autor: Alexandra Şerban

Daniel Ciugureanu a rămas în istorie drept „prim-ministrul întregitor al Basarabiei“ şi „un Iuliu Maniu basarabean“. Numai că memoria colectivă nu-i totuna cu istoria. E mai scurtă, mai schimbătoare, mai nedreaptă. Despre Daniel Ciugureanu nu prea se mai vorbeşte astăzi. Când eforturile sale de unire deja se năruiseră, a murit în mâinile comuniştilor. Nu se ştie exact nici când, nici cum, nici unde. Şi-aşa a rămas. Un destin încă nedesluşit

28 februarie/13 martie 1918, Iaşi. Guvernul român primeşte o delegaţie a reprezentanţilor Republicii Democratice Moldoveneşti. Negocierile privind unirea deveneau tot mai intense, de vreme ce pe ambele maluri ale Prutului acest act politic părea inevitabil. Oaspeţii erau de prim-rang – premierul Daniel Ciugureanu şi Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării –, astfel că şi ceremoniile au fost pe măsură. După o primă zi în care s-au organizat mese de protocol, pe 1/14 martie 1918, la ora 16.00, a avut loc o şedinţă festivă în Amfiteatrul Institutului de Anatomie din Iaşi, în cadrul căreia Academia Română a salutat călduros prezenţa demnitarilor basarabeni.

Petru Poni, preşedintele Academiei Române, le-a spus fraţilor din Basarabia direct: „Bine aţi venit între noi! Noua noastră Asociaţiune va cuprinde în curând şi Universităţile din Chişinău, Cernăuţi şi Cluj! A trecut un veac de când Prutul blestemat, cum îl numeşte o veche baladă din Basarabia, a despărţit fiii aceluiaşi neam; a trecut un veac de când cei despărţiţi de noi trăiesc în mijlocul noianului slav şi sub regimul cel mai cotropitor ce a existat vreodată; cu toate acestea, ei şi-au păstrat limba şi conştiinţa naţională. Aceasta este o adevărată minune; ea întăreşte în noi credinţa nestrămutată ce cu toţii avem în viitorul poporului român“, după cum a consemnat Vasile Bianu în volumul „Însemnări din răsboiul României Mari“.

„Aţi venit la o mare durere a noastră“

Academicianului Poni i-a răspuns doctorul Daniel Ciugureanu, în dulcele stil moldovenesc, arătând mai întâi cum „au venit aci cei doi copii ai Basarabiei, în ţara pe care n-au văzut-o niciodată, ci numai au dorit-o“. „În cei 106 ani de robie ne-a fost oprit tot. Ne-a fost oprit şi dreptul de a ne îmbrăţisa cu fraţii noştri de peste Prut, de a asculta chemările maicii noastre România. Mult timp noi n-am simţit minciuna şi a trebuit să intervie revoluţia rusească din 1905, cu trecătoarea ei libertate, pentru ca bătrânul Gavriliţă cu d-nii Halippa şi Pelivan să cuteze a publica «Basarabia». A urmat apoi epoca tristă a prigonirilor. La 1913 numai, se formează un nou mic cerc naţional, cu aceiaşi doi tineri şi cu neuitatul Murafa, şi atunci apare «Cuvânt Moldovenesc», care durează până acum. Dorim să înflorească neamul nostru moldovenesc şi pentru aceasta să luăm parte la sărbătoarea noastră a ştiinţii, căci numai cu dânsa Republica Moldovenească, în istoria neamului întreg moldovenesc, va putea să aibă un rol frumos şi bun“, a spus premierul moldovean, amintind că unirea avea să vină la mai bine de un veac de înstrăinare.

La rândul lui, Ion Inculeţ a fost mai succint în alocuţiunea sa şi a mulţumit pentru bunăvoinţa cu care au fost întâmpinaţi: „De bună seamă noi ne-om întoarce acasă şi vom spune că aci am găsit atâta căldură, atâtea braţe deschise cum nu ne-am aşteptat“. Pentru a încheia ceremonia, a fost invitat la vorbitor istoricul Nicolae Iorga, care a spus următoarele: „După tot ce au spus trimişii Basarabiei, noi, cari i-am ascultat, n-avem de adăugit decât un singur lucru: că aţi venit la o mare durere a noastră şi ne-aţi adus o mare mângăiere“.

Fotografiile aparţin lui Vitalie Ciugureanu. Retuşare digitală: Vitalie Ciugureanu şi Florin Roştariu.

„Primejdia vine de la Orient“

Numai că pe drumul către unirea Basarabiei cu România nu curgea numai lapte şi miere. Nu erau numai strângeri călduroase de mână şi zâmbete senine. Când s-au întors la Chişinău, basarabenii s-au confruntat cu o problemă care le mai dăduse bătăi de cap: Ucraina, republică tânără, ca şi Moldova, ridica din nou pretenţii la teritoriul basarabean. Mai păţise premierul Ciugureanu o astfel de situaţie neplăcută şi-i făcuse faţă cu brio. Numai că de data aceasta se suprapuneau necazurile. În şedinţa din Sfatul Ţării, Vladimir Ţîganco, rus şi lider al Blocului Ţărănesc din Sfat (care dorea autonomia Basarabiei în cadrul Imperiului Rus), a cerut explicaţii guvernului privind politica externă a ţării, nefiind de acord cu apropierea de România.

Doctorul Ciugureanu l-a lămurit că nu se poate concepe vreo altă direcţie de politică externă, întrucât Ucraina ridică din nou pretenţii expansioniste: „Republica Moldovenească se află în mult mai bune raporturi cu România decât cu Republica Sovietică, aceasta s-a constatat din primirea ce s-a făcut reprezentanţilor noştri la Iaşi. Văd însă că primejdia vine de la Orient, din partea Ucrainei, care vrea să răpească două judeţe: Akkermanul (n.r. – Cetatea Albă) şi Hotinul“. La finalul alocuţiunii sale, Ciugureanu l-a şi apostrofat pe Ţîganco, pentru obrăznicia de a ridica o astfel de problemă contrară cu interesele evidente ale Basarabiei: „Cine sunteţi dumneavoastră? Sunteţi nişte oaspeţi, cari aţi fost primiţi şi ocrotiţi în această ţară. Dumneavoastră nu ştiţi istoria şi se înţelege de ce. Pentru că dumneavoastră niciodată nu v-aţi interesat de istoria Basarabiei, căci pe toţi v-a mânat în această provincie numai lăcomia de a vă îmbogăţi“. După această intervenţie, Ciugureanu a blocat abil toate tentativele Blocului Ţărănesc de a se apropia de Ucraina sau Rusia, acesta fiind, de altfel, ultimul astfel de impuls până la împlinirea unirii.

În sunetul muzicii militare

Au urmat câteva runde de discuţii cu reprezentaţii români, la Iaşi. Şi în rândul unioniştilor basarabeni existau puncte de vedere divergente, şi nici România nu accepta vreun compromis. Marghiloman insista, pe de-o parte, că Basarabia nu poate rămâne stat independent, fiind prea mică şi slabă, în vreme ce Ion Inculeţ milita mai degrabă pentru o autonomie în cadrul Regatului Român. Daniel Ciugureanu şi Pantelimon Halippa se declarau vehement pentru o unire deplină în graniţele României.

Ultima întrevedere importantă între cele două delegaţii a avut loc pe 23 martie/5 aprilie, la ora 11.00 dimineaţa, în cadrul unui Consiliu de Miniştri. Atunci s-au pus la punct câteva probleme administrative: s-a stabilit că unirea nu va produce nicio amputare teritorială Basarabiei, că Sfatul Ţării şi guvernul moldovenesc se vor dizolva, că femeile basarabene îşi vor păstra dreptul de vot în consiliile judeţene şi că reforma agrară basarabeană va fi respectată. Unirea Basarabiei cu România a fost votată în Sfatul Ţării pe 27 martie/9 aprilie 1918, la Chişinău. A doua zi, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Ştefan Ciobanu şi Ion Pelivan au dus la Iaşi Actul Unirii, pentru a i-l înmâna regelui Ferdinand I.

Pe 30 martie/12 aprilie, s-a sărbătorit în mod oficial unirea, la Iaşi, în prezenţa tuturor unioniştilor basarabeni şi oamenilor politici români. „Cu această ocaziune, publicul vechii Capitale a Moldovei a ţinut să facă o caldă şi entuziastă primire fraţilor noştri. Gara gemea de lume, în frunte cu reprezentanţii superiori ai autorităţilor civile şi militare, iar pe strade staţiona o mulţime imensă. (...) La ora 1 delegaţia basarabiană a luat dejunul la Palatul Regal din strada Lăpuşneanu. D. ministru Arion, înainte de dejun, a conferit delegaţilor diferite decoraţiuni din partea M.S. Regelui. După dejun, la ora 3 jumătate, o mulţime imensă adunată în faţa Palatului Regal a ovaţionat îndelung pe Suverani şi pe fraţii basarabeni, care ieşiseră în balcon. Domnul Halipa a salutat pe ieşeni în numele Basarabiei. O horă mare s-a încins apoi în sunetul muzicii militare în faţa Palatului, la care a luat parte şi Prinţul moştenitor Carol, cu Domniţele prinţese Elisabeta şi Mărioara, împreună cu delegaţii basarabeni; întreaga mulţime era stăpânită de un entuziasm sincer şi uralele nu mai încetau. Astfel s-a sărbătorit acest mare eveniment istoric în Iaşi, iar oaspeţii din Basarabia s-au înapoiat seara la Chişinău“, descria Vasile Bianu celebrarea primului act de unire al anului 1918.

Dedicat unirii, în ciuda ruşilor

Daniel Ciugureanu s-a născut pe 9 decembrie 1885, în satul Şirăuţi, ţinutul Hotin, în familia preotului Alexandru şi a profesoarei Ecaterina Ciugureanu. Şi-a încheiat studiile liceale la Bălţi, după care a urmat Seminarul Teologic din Chişinău. Studiile superioare le-a continuat la Kiev, de unde a obţinut doctoratul în ştiinţe medicale.

S-a implicat de foarte tânăr în mişcarea de emancipare a moldovenilor de peste Prut. În 1908, a fondat cercul „Deşteptarea“, alături de alţi reprezentanţi ai mişcării unioniste, precum Alexei Mateevici, Simion Murafa, Ştefan Ciobanu şi Dimitrie Bogos. Daniel Ciugureanu a fost ales preşedintele cercului, care îşi propunea să contribuie la deşteptarea sentimentului naţional al românilor, pentru a ieşi de sub puterea Imperiului Ţarist şi a se uni cu România. După doi ani, cercul şi-a suspendat activitatea din cauza înăspririi regimului. Daniel Ciugureanu a fost arestat, în mai 1912, pentru acţiunile sale prounioniste, însă după câteva luni a fost eliberat. O vreme, a lucrat ca medic în spitalele din Vorniceni, Hânceşti şi Chişinău.

Omul-cheie al drumului Basarabiei către unire

Din 1913 începe cu adevărat să se coaguleze grupul unionist: în mai, Ciugureanu şi alţi intelectuali moldoveni au înfiinţat revista „Cuvânt moldovenesc“, care peste un an avea să apară şi sub formă de ziar. Ziarul a fost publicat până în 1919, iar din aprilie 1917, a devenit oficiosul Partidului Naţional Moldovenesc. Din primăvara lui 1917, până pe 27 martie 1918, când a avut loc unirea Basarabiei cu România, Daniel Ciugureanu s-a preocupat intens de pregătirea acestui eveniment: a participat la zeci de conferinţe, congrese şi întâlniri şi s-a implicat politic din ce în ce mai mult. Astfel că a fost un personaj-cheie şi în obţinerea autonomiei Basarabiei şi în organizarea guvernului şi Sfatului Ţării, precum şi în trasarea revendicărilor moldoveneşti privind independenţa Bisericii din Basarabia, organizarea sistemului de învăţământ în limba română, reforma agrară şi interzicerea colonizării provinciei cu străini.

Daniel Ciugureanu a fost deputat în Sfatul Ţării din 21 noiembrie/4 decembrie 1917 până pe 16/29 ianuarie 1918, când a fost ales premier al Republicii Democratice Moldoveneşti. A fost al doilea premier al Republicii, după ce a fost forţată demisia primului executiv moldovean, condus de Pantelimon Erhan. Astfel că Daniel Ciugureanu a fost cel care a trebuit să combată tendiţele expansioniste ale Ucrainei, stat nou format, dar şi facţiunea prorusă din interiorul Sfatului Ţării. Soluţia pe care a găsit-o Ciugureanu a fost să poarte tratative cu România, pentru a cere ajutor militar: în ianuarie 1918, Divizia 11 română, condusă de generalul Ernest Broşteanu, intra în Chişinău şi restabilea ordinea.

În acest context, Ciugureanu l-a însărcinat pe Teofil Ioncu să meargă la Petrograd pentru a respinge pretenţiile anexioniste ale Radei ucrainene, în vreme ce el, la Chişinău, a convins Sfatul Ţării să proclame independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, pe 24 ianuarie/6 februarie 1918. Din calitate de premier al noului stat, Ciugureanu a transmis acte de recunoaştere a independenţei celor mai importante state europene, precum şi Statelor Unite şi Turciei. Totuşi, scopul lui final era unirea cu România, astfel că a continuat demersurile pe lângă guvernul român. Din cauza întregii lui activităţi, Moscova l-a condamnat la moarte în contumacie.


Protectorul basarabenilor

După ce Actul Unirii a fost înmânat regelui Ferdinand I, atât Ciugureanu, cât şi Inculeţ au intrat în componenţa guvernului român, ca reprezentanţi ai Basarabiei. Din această calitate, pe 1 septembrie 1919, Ciugureanu a fost delegat de Ion I.C. Brătianu la negocierile Conferinţei de Pace de la Paris ca reprezentant al Basarabiei. După ce România Mare a devenit o realitate politică general acceptată, Daniel Ciugureanu a deţinut portofoliul de ministru pentru Basarabia în patru guverne – Alexandru Marghiloman, General Constantin Coandă, Ion I.C. Brătianu şi General Arthur Văitoianu –, din aprilie 1918 până în noiembrie 1919. După aceea a intrat în Parlament, unde a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (1922-1923), dar şi de vicepreşedinte şi preşedinte al Senatului (1936-1937).

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a preocupat intens de soarta basarabenilor refugiaţi în Vechiul Regat. În 1940, a văzut cum eforturile sale de unire se prăbuşeau la picioarele URSS, iar 120.000 de români din Basarabia fugeau din calea valului roşu. Aşa că Ciugureanu, alături de alţi unionişti, a înfiinţat la Bucureşti „Cercul Basarabenilor“, o asociaţie care se ocupa de ajutorarea materială a refugiaţilor.

În 1942, Ciugureanu a fost mobilizat ca medic-militar în grad de căpitan la pe Frontul de Est. S-a pensionat la sfârşitul războiului, în 1946. Deşi a văzut încă de pe front semnele rele ale instaurării comunismului în România, deşi i s-a propus să părăsească ţara, Daniel Ciugureanu a refuzat să plece. A rămas să confrunte istoria nefastă a ţării la a cărei întregire lucrase. Această decizie i-a grăbit, însă, sfârşitul.

Declarat mort cu 15 ore înainte de arestare

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, Daniel Ciugureanu se afla, împreună cu familia, în casa sa de pe Şoseaua Iancului 104, din Bucureşti. Se mutase aici în 1932, când hotărâse să se stabiliească în Capitală. „Era o casă construită printr-o societate de locuinţe ieftine, prin reţinere din leafă. Ca orice om, tatăl meu n-a avut altă avere decât ceea ce câştiga din meseria lui, pe merit“, spunea Gheorghe Ciugureanu, unicul lui fiu, într-un interviu cu Lucia Hossu Longin. La miezul nopţii, un grup de securişti a dat năvală în casă, a făcut o percheziţie rapidă şi l-a arestat pe doctorul Ciugureanu. „Ni s-a spus: «Lăsaţi, că se-ntoarce el». Eh, bineînţeles că nu s-a-ntors. Din momentul acela, pentru noi a fost definitiv pierdut, n-am mai avut niciun fel de ştire despre soarta lui“, spunea Gheorghe.

Foto dreapta: Casa lui Daniel Ciugureanu din Bucureşti a fost retrocedată după căderea comunismului, însă familia a fost nevoită să o vândă

Prima victimă

Nici nu s-a clarificat care a fost, de fapt, soarta lui. Există mai multe relatări şi supoziţii privind momentele următoare arestării. Istoricul Constantin C. Giurescu, care se afla în lotul de oameni politici şi intelectuali care au fost arestaţi în acea noapte, rămasă în istorie cu numele „Noaptea demnitarilor“, nota: „În altă dubă a sosit Constantin Argetoianu, fraţii Alexandru şi Ion Lapedatu, August Filip şi alţii. O a treia cuprindea pe George Strat, pe generalii Glatz şi Achille Diculescu, pe dr. Ciugureanu, pe D. Caracostea, pe Budurăscu şi alţii; în total optsprezece persoane. În timpul parcursului, în apropiere de Turda, doctorul Ciugureanu din Basarabia a avut un atac de congestie cerebrală; a fost coborât din dubă, muribund, la spitalul din Turda, unde a şi murit, îndată după aceea. E prima victimă din multele pe care le-a dat grupul celor arestaţi în noaptea de la 5 spre 6 mai 1950“.

Cert este că i se repartizase celula 82, în care n-a mai ajuns. Într-un act de deces, întocmit abia în 1957, apar o serie de informaţii false: părinţii decedatului apar a fi Gheorghe şi Ana; acesta nu ar fi avut nici studii şi nici ocupaţie; şi cel mai intrigant lucru e că ar fi decedat pe 5 mai 1950, la ora 9.00. Or, în acel moment nici nu fusese încă arestat. Totuşi, într-un alt act de deces, apare data de 19 mai 1950, care este şi luată în considerare, din lipsă de alte dovezi. Daniel Ciugureanu a fost depus în groapa comună din Sighet. În prima parte a anilor 2000, s-au realizat săpături, dar osemintele nu au fost găsite. Totuşi, fiul său a instalat acolo o troiţă, iar la Cimitirul Cernica a înălţat un cenotaf.

„Absolut totul“

După arestarea doctorului Ciugureanu, nici familia sa nu a dus-o bine. Autorităţile comuniste au făcut tot posibilul să îi scoată în afara societăţii. „După o lună am fost azvârliţi în stradă din casa respectivă, ni s-a luat absolut totul, ni s-a jefuit toată averea, absolut totul ne-a fost furat. De fapt, furată a fost şi casa, pentru că n-a fost luată în baza unei hotărâri judecătoreşti, oricât de falsă ar fi fost ea, ci a fost pur şi simplu luată ca orice obiect care se fură. Ca să aflăm, pe urmă, că ne-a fost confiscată. Da. Ni s-a atras atenţia nici să nu mai trecem pe strada aceea. Mama a fost dusă pe cheiul Dâmboviţei, într-un beci de lemne părăsit – nu era bun nici pentru lemne –, cu interdicţia de a se muta de acolo şi cu obligaţia de a semna condica la o secţie de miliţie. După cinci ani, mama a murit în acel beci din cauza unui infarct miocardic. A murit exact în ziua în care fusese arestat tata, pe 5 mai 1955. După moartea mamei, am fost chemat la Securitate, la sediul din strada Luterană, şi acolo mi s-a înmânat certificatul de moarte al tatălui meu, în care figura: decedat în ziua de 5 mai. Abia în noaptea de 5 spre 6 mai l-au luat...“, povestea Gheorghe Ciugureanu.

Vitalie Ciugureanu, strănepotul lui Daniel:

„După opt ani, am reuşit să-i ridic un bust. La sat, nu în Chişinău“

Vitalie Ciugureanu (foto) are 36 de ani şi se declară epuizat. L-a răpus Republica Moldova, în numai zece ani, cât s-a străduit să repare memoria străbunicului său, Daniel Ciugureanu. Acum, Vitalie Ciugureanu a venit acasă numai pentru a sărbători centenarul Unirii Basarabiei cu România – „Era o datorie“ – şi a zburat definitiv către Dublin. A emigrat în Irlanda, obosit. Nu mai crede în Republică, nu mai crede într-un viitor mai bun, nu mai crede în schimbare. „Poate 100 – sau chiar 200 de ani ne vor trebui să se repare situaţia. Dar oricum nu se mai repară...“ Spune că familia lui e distrusă. Tatăl, Gheorghe, medic militar în grad de căpitan, a luptat voluntar în războiul din Transnistria din 1992 şi s-a întors invalid. E veteran de război, acasă. În ţară n-a mai rămas decât el, mama lui Vitalie, a fost nevoită să ceară azil politic în Irlanda, iar fiul a urmat-o în 2004. Ce a lăsat în urmă? „O familie distrusă. Sărăcie lucie. Lipsă de perspectivă: fără slujbe, fără viitor, fără nimic.“ Vitalie Ciugureanu este conştient că spune o poveste tristă, dar aşa sunt mai toate istoriile mici din Republica Moldova. Sunt istorii despre înfrângere, necazuri şi deznădejde.

Generaţii răpuse de ruşi

Vitalie este strănepot de frate al lui Daniel Ciugureanu. Vasăzică, străbunicul lui direct este Ştefan, fratele lui Daniel. Ştefan a fost moşier şi n-a avut aceeaşi vervă politică precum fratele său. S-a implicat numai cât a semnat actul zemstvei Bălţi, la începutul lunii martie 1918, când s-a cerut unirea cu România – Bălţi a fost primul judeţ care a votat, urmat apoi de Soroca şi de Orhei. Aşa a fost atunci: Unirea a fost votată şi de moşierii de pe tot cuprinsul Basarabiei, nu numai de Sfatul Ţării. După unire, Ştefan nu a trecut Prutul, a rămas acasă. Iar în 1940, când sovieticii au executat vreo 17.000 de chiaburi moldoveni, a fost ucis. Nici despre el nu se ştie unde a fost înmormântat. Străbunica lui Vitalie, Sevastia Buruiană – „Ce nume frumos, autentic!“ – a fost deportată în perioada iunie 1940-iunie 1941, numărându-se printre cei aproximativ 40.000 de basarabeni strămutaţi.

Pe când Ştefan murea de mâna ruşilor, fiul său, Alexandru se afla într-o unitate militară din Piteşti. Alexandru Ciugureanu (1911-2000) a fost aghiotant de general, ofiţer a Armatei Române. În 1944, a fost capturat de Armata Roşie şi deportat în Siberia. S-a aflat printre cei 160.000 de soldaţi români capturaţi după actul de la 23 august. Bunicul lui Vitalie Ciugureanu a reuşit să supravieţuiască lagărului şi s-a întors în Basarabia în 1947 – n-a mai trecut însă Prutul, în România, de unde plecase, comunismul îşi întinsese tentaculele şi aici. Cu toată averea confiscată, Alexandru a luat-o de la capăt: şi-a întemeiat o familie şi şi-a construit o gospodărie. „5% din acei 160.000 s-au întors din Siberia. Noi nu trebuia să existăm acum, conform planului sovietic de exterminare a neamului românesc. Rusificarea Basarabiei se vede bine şi azi. E totală şi fatală. Români, în Republica Moldova, sunt vreo 10%. Aşadar, unul din zece oameni. Şi eu sunt unul dintre ei. Numai că, paradoxal, româna nu este limba mea maternă. Ar fi trebuit să fie, dar nu este. Am fost trimis la şcoală rusă, pentru că nu au existat şcoli româneşti până în 1991, iar amândoi părinţii mei au trecut prin rusificare. Doar de la bunici am mai învăţat româna. Dar am deprins-o bine între timp“, povesteşte Vitalie Ciugureanu. Apropo, poate nu ştiaţi că Vitalie nu e nume slav. E nume latin, de la „vita, vitae“, înseamnă „viaţă“. A fost botezat aşa în amintirea unicului băiat al lui Leonida, celălalt frate al lui Daniel Ciugureanu, care a murit pe front.

Foto: Bustul lui Daniel Ciugureanu, din satul Măgurele, raionul Ungheni, Republica Moldova, ridicat de Vitalie Ciugureanu, cu sprijinul Asociaţiei „Mihai Viteazul” Ploieşti

După un veac de uitare

Vitalie Ciugureanu a crescut cu sentimentul profund al apartenenţei la o familie nobilă. Şi a încercat să-şi onoreze trecutul. A făcut, vreme de opt ani, toate demersurile să ridice un bust al lui Daniel Ciugureanu în Chişinău. Nu s-a putut. Consiliul municipal din Chişinău e dominat de filoruşi care nu vor să audă de personalităţile unioniste de altădată. A încercat măcar să pună o plăcuţă pe casa lui Ciugureanu de pe strada Petru Movilă 2, însă proprietarul este acum un rus, care a interzis complet orice acţiune de acest fel. Chişinăul nu l-a acceptat pe Ciugureanu încă. Nici în satul natal al lui Daniel Ciugureanu nu s-a putut instala bustul. „El s-a născut în satul mamei lui, care a fost pe linia de război. A fost făcut praf în 1944 şi apoi a fost deportată întreaga populaţie. Astăzi, e un sat în care majoritari sunt ruşii. Eu am ridicat bustul în satul Măgurele, din Ungheni, unde s-a născut unchiul meu, scriitorul Efim Tarlapan Ciugureanu şi de unde era şi tatăl lui Daniel Ciugureanu. Satul acesta e un cuib mai vechi al Ciugurenilor. Am dus bustul la sat. Mi-a luat opt ani să-l ridic, dar am reuşit, pe 27 august 2017“, spune Vitalie, cu uşoară dezamăgire.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii