Genocidul armean din 1915. Mărturiile ambasadorului american Henry Morgenthau la curtea otomană
0
Armenia a cunoscut în istoria ei numeroase perioade de glorie, dar şi vremuri tulburi. Unul dintre cele mai negre momente din istoria ţării, care a lăsat urme adânci în mentalitatea poporului şi a afectat relaţiile cu Turcia în numeroase rânduri, a fost masacrarea armenilor la ordinul autorităţilor otomane în 1915.
tensiuni între Turcia şi Vatican. Declaraţiile Papei Francisc, potrivit cărora uciderea a 1,5 milioane de armeni de către otomani în timpul Primului Război Mondial a fost „primul genocid al secolului XX”, au înfuriat autorităţile turce, care au retras ambasadorul Vaticanului de la Ankara.
Preşedintele islamo-conservator al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat afirmaţiile Papei Francisc, apreciind că Suveranul Pontif spune „aiureli” atunci când evocă un „genocid” comis de turcii otomani. „Dacă politicienii şi feţele bisericeşti vor face munca istoricilor, atunci nu vom ajunge la adevăruri, ci la aiureli”, a afirmat Erdogan, care s-a arătat „consternat” de declaraţiile Papei şi i-a cerut să nu mai repete această „eroare”.
La scurt timp după, presupuşi hackeri turci au atacat site-ul principal al Vaticanului, ca reacţie la comentariile Papei Francisc despre genocidul armean. Toate aceste tensiuni au ieşit la suprafaţă la începutul lui aprilie 2015, ridicând din nou întrebarea: „A fost sau nu genocid?”.
Una dintre cele mai clare surse istorice care prezintă evenimentele din primăvara şi vara anului 1915 constă în mărturiile ambasadorului american Henry Morgenthau la curtea otomană în perioada 1913–1916, care a relatat detaliat drama armenilor deportaţi spre zonele deşertice din Siria de astăzi.
Scurtă istorie a expansiunii armenilor
Poporul armean îşi revendică istoria încă din Epoca Bronzului. În apogeul expansiunii sale în primul secol dinaintea erei noastre, Regatul Armean controla teritoriul dintre Marea Caspică şi Marea Mediterană, o suprafaţă comparabilă cu cea a Turciei moderne. Creştinismul s-a răspândit în această regiune în perioada imediat următoare morţii lui Hristos, iar în anul 301 Armenia a devenit primul stat care a proclamat creştinismul religie oficială.
La începutul secolului XX, zilele de glorie ale Armeniei erau demult apuse. Statul a fost cucerit de Imperiul Otoman şi ocupa un teritoriu mult redus, aflat în nord-estul Turciei de astăzi. Întrucât şi-au păstrat credinţa creştină, armenii au beneficiat de un oarecare grad de toleranţă din partea Imperiului Otoman musulman. Cu toate acestea, între 1892 şi 1894, armenii au suferit o serie de masacre instigate de Sultanul Abdul Hamid II, în care şi-au pierdut viaţa între 80.000 şi 300.000 de armeni.
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial şi apariţia pericolului invaziei ruseşti, otomanii au început să suspecteze loialitatea armenilor, temându-se că aceştia ar putea sprijini în mod activ ruşii dacă ar fi avut loc invazia. În perspectiva prevenirii unui astfel de eveniment, otomanii au pregătit un plan de eliminare a armenilor de pe teritoriul lor, care a rezultat în unul dintre cele mai sângeroase şi sistematice masacre ale secolului XX.
Atrocităţile au început în primăvara anului 1915 prin uciderea metodică, pe cât posibil, a bărbaţilor tineri şi apţi din punct de vedere al condiţiei fizice. A urmat evacuarea forţată a mii de armeni din patria lor în zona deşertică a Siriei de astăzi. Obligaţi să călătorească pe jos şi atacaţi continuu pe drum, mulţi şi-au pierdut viaţa, estimările indicând că între 600.000 şi un milion şi jumătate dintre aceştia nu au murit în această perioadă.
Mărturiile lui Morgenthau privind genocidul armean
O mare parte a informaţiilor privind carnagiul din aceste timpuri provine din scrierile lui Henry Morgenthau (foto dreapta), ambasadorul american în Imperiul Otoman între 1913 şi 1916. Ambasadorul a completat observaţiile personale privind tratamentul aplicat armenilor cu mărturii ale informatorilor de pe întreg cuprinsul ţării:
„Rugaţi-vă pentru noi!”
„Deportările au avut loc toată primăvara şi vara lui 1915. Rareori câte un armean era scutit de la ordin, indiferent de educaţia sau avuţia sa, sau indiferent de clasa socială din care făcea parte. În unele sate, erau postate afişe dispunând ca întreaga populaţie armean să se prezinte într-un loc public la un anumit moment stabilit – de obicei, o zi sau două înainte, şi în alte locuri din oraş, un strigător public mergea pe străzi răspândind ordinul. Totuşi, în altele nu era dat nici cel mai mic avertisment.
Jandarmii apăreau în faţa unei case armeneşti şi comandau tuturor locuitorilor să îi urmeze. Luau femei ocupându-se de treburile casei fără să le lase posibilitatea să îşi schimbe hainele. Poliţia se arunca asupra loc aşa cum erupţia Vezuviului s-a aruncat asupra oraşului Pompeii; femeile erau luate din ligheane de baie, copiii erau smulşi din paturi, pâinea era lăsată pe jumătate coaptă în cuptor, masa în familie era abandonată înainte de a fi terminată, copiii erau luaţi din sala de clasă, lăsându-şi cărţile deschise la tema de zi, şi bărbaţii erau forţaţi să îşi abandoneze plugurile pe câmp şi vitele în munţi. Chiar şi femeile care tocmai născuseră erau forţate să îşi părăsească paturile şi să se alăture mulţimii în panică, cu bebebluşii dormind în braţe. Lucrurile pe care le-au putut înşfăca în grabă, precum un şal, o pătură, poate câteva resturi de mâncare, au fost tot ce au putut lua din bunurile gospodăriilor lor. La întrebările lor frenetice ‘Unde mergem?’, jandarmii binevoiau sa acorde numai răspunsul: ‘În interior.’
‘Rugaţi-vă pentru noi’, spuneau ei în timp ce îşi părăseau casele – casele în care strămoşii lor trăiseră de 2.500 de ani. ‘Nu vă vom mai vedea în lumea asta din nou, dar cândva ne vom întâlni. Rugaţi-vă pentru noi!’.
Citeşte continuarea pe historia.ro
Masacrarea armenilor din 1915: scurtă istorie a „primului genocid al secolului XX”
Se încarcă comentariile...
