Gheorghiu-Dej, de la supravieţuirea ca om la supravieţuirea ca om politic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personajul Gheorghiu-Dej m-a preocupat mai demult ca scriitor şi nu ca gazetar de istorie sau analist politic. Pentru mine, conştient că lupta pentru putere de pe parcursul istoriei a luat forme aberante, derapaje incredibile de la minimul omenesc, metodele folosite de Gheorghiu-Dej împotriva adversarilor săi din partid, n-au fost prilej nici de surpriză, nici de uimire, nici de plesnet din palme a indignare.

Gheorghiu-Dej l-a eliminat pe Lucreţiu Pătrăşcanu printr-un proces trucat. Ce spui, soro?!

Dar procesul prin care a fost condamnat Corneliu Zelea Codreanu va fi fost altfel decât trucat?! Lucreţiu Pătrăşcanu n-a fost executat de pluton, potrivit legii, ci împuşcat pe la spate, pe coridorul închisorii. Măi, să fiu al dracului!

Dar Corneliu Zelea Codreanu cum a fost lichidat de Carol al II-lea? Şi când ne gândim că liderul legionar nici măcar nu fusese condamnat la moarte, ca Lucreţiu Pătrăşcanu! Se pot da mii de exemple de încălcări ale legii şi, mai ales, ale omenescului, în ceea ce marchează istoria omenirii: lupta pentru putere.

Aşadar, Gheorghiu-Dej m-a interesat dintr-o curiozitate de zoolog aplecat asupra animalului numit om politic. De ce sfâşie lupul oaia? Ca să supravieţuiască. Iar, la rându-i, oaia e şi ea o criminală, pentru că mănâncă iarba. De ce a supravieţuit Gheorghiu-Dej într-un război ce părea pierdut din start? Cu Lucreţiu Pătrăşcanu, steaua partidului, autorul de la PCR al lui 23 August 1944. Cu Ana Pauker, venită de la Moscova pe un cal alb. În volumul „Un pesimist la sfârşit de mileniu“, apărut cu ani în urmă, am consacrat un amplu eseu misterului numit „Supravieţuirea lui Dej“.

Încercând să explic, i-am zis eseului „Răbdarea lui Dej“, trimiţând la o caracteristică de esenţă a personalităţii ceferistului numărul 1 al ţării. Pe întinderea aceluiaşi eseu găseam o altă explicaţie şi în greşeala adversarilor: subevaluarea lui Gheorghiu-Dej, tratat de toţi drept Prostul Ghiţă.

Raportul la Plenara CC al PMR din 30 iunie-1 iulie 1961 cuprinde, la un moment dat, mărturiile lui Dej privind abordarea de către el, în şedinţele Biroului Politic, unde se afla în minoritate, a adversarilor săi Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu: Desigur, când se iveau probleme mai mărunte, care nu stânjeneau mersul nostru înainte, care nu schimbau direcţia activităţii partidului, probleme, lucruri, care nu meritau să te baţi, desigur că nu mă băteam, că era şi foarte greu. Închipuiţi-vă, dacă aş mai fi adăugat la divergenţele pe probleme mari, divergenţele pe probleme mici şi mijlocii, ce caiet gros ar fi însemnat şi, dacă nu azi, mâine, poimâine, aş fi apărut în ochii lor ca un opoziţioner, lucru care n-ar fi fost tocmai bine, vorbesc din mai multe puncte de vedere. De aceea, renunţam la lucrurile mai mărunte, spuneam: n-aveţi decât, faceţi aşa, la urma urmei meritaţi un cucui, o să faceţi încă un cucui, încă un cucui, dar viaţa o să vă înveţe făcând greşeli. Deşi acestea se răsfrângeau în general asupra muncii, asupra activităţii partidului, nu erau aşa de hotărâtoare încât să pun piciorul în prag. Unde erau probleme mari, aici mergeam până în pânzele albe, nu cedeam cu nici o iotă“.

Conclavul de slugărnicie care a fost Plenara îi oferă lui Dej posibilitatea de a se desfăta cu sine fără riscul de a fi întrerupt de observaţii stingheritoare. Aşa se explică tentativa de a se înfăţişa ca un luptător până-n pânzele albe când venea vorba de probleme mari.

În realitate, singura problemă mare de care ţinea cont era supravieţuirea lui politică. De dragul ei, Dej, aşa cum el recunoaşte, împărtăşea o flexibilitate ieşită din comun. Să fi fost aşa şi urmare a faptului că a stat la închisoare din 1933 până în 1944, 11 ani şi ceva?!

Şcoala închisorii n-a constat – cum zicea hagiografia comunistă – în călirea comuniştilor, ci în însuşirea artei de a supravieţui. Timp de 11 ani, Gheorghiu-Dej a fost obligat să rezolve o mie şi una de probleme ivite din relaţia cu ceilalţi deţinuţi, cu gardienii, cu administraţia închisorii. De fiecare dată a trebuit să se adapteze la conjunctură în numele singurului şi marelui obiectiv: supravieţuirea ca om.

După ieşirea din închisoare, până în 1956, când reuşeşte să-şi pună la pământ adversarii, supravieţuirea politică înseamnă pentru un ins ca Dej supravieţuirea ca om. Dacă el ar fi pierdut bătălia, ar fi luat calea închisorii sau a plutonului de execuţie. Instinctul de supravieţuire ca om şi-a spus cuvântul în bătălia pe viaţă şi pe moarte pentru supravieţuirea ca om politic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite