Hasan Gürsoy, deputat turc (1977 - 1980), despre lovitura de stat din 1980

Hasan Gürsoy, deputat în Marea Adunare Naţională din Turcia, a vizitat România în luna septembrie. Acum este pensionar. A fost implicat în viaţa politică din Turcia perioadei Demirel. Cunoaşte multe dintre culisele vieţii politice, îi cunoaşte personal pe mulţi dintre liderii politici, inclusiv actualul perşedinte turc, Recep Tayyip Erdoğan.

A prins lovitura de stat din Turcia, cea din 1980 ca deputat. Cum în România nu s-a scris despre acele evenimente, l-am rugat să ne spună câteva cuvinte despre viaţa politică din Turcia, trecută, actuală, despre lovitura din 1980 şi nu numai.

Ionuţ Cojocaru: Dle Hasan Gursoy încep prin a vă mulţumi pentru acordarea acestui interviu. Anii când dvs. aţi fost parlamentar în Turcia nu sunt foarte bine cunoscuţi românilor. Pe scurt, vă rog să vă prezentaţi:

Hasan Gürsoy: M-am născut în anul 1941, în provincia Adana, Turcia. Am făcut şcoala primară în sat, apoi am mers la liceul Imam-Hatip (seminar teologic). Cum cei care absolveau acest liceu nu puteau să intre la alte facultăţi decât cea de profil, aşa că m-am transferat la liceul din Kayseri. În anul 1967, am terminat Facultatea de Teologie a Universităţii din Ankara. Am devenit funcţionar în cadrul Directoratului Afacerilor Religioase. Între timp am urmat şi cursurile facultăţii de farmacie.

În anul 1977, când  eram în ultimul an la facultatea de Farmacie, în Turcia urmau să se organizeze alegeri anticipate. Am participat la alegeri. Aveam 36 de ani. Metoda de stabilire a candidaţilor era diferită de cea de azi. Listele nu erau stabilite de liderul partidului. Aveau loc alegeri preliminare, conduse de un judecător. Listele erau organizate în functie de punctajul obţinut la preliminare.

Am mers la Adana. Aveam 15 zile să pregătesc Campania. Am reuşit în 7 zile să mă fac cunoscut. Poporul turc are încredere în pesoanele care oferă încredere. Am reuşit să ofer această încrede şi am fost ales în detrimentul unor personane printre care se găseau şi foşti ministri. Am ocupat locul al IV-lea de pe lista Partidului Dreptăţii, care a reuşit să obţină cinci deputaţi în Adana. Aşa am reuşit sa mă întorc la Ankara ca deputat.

Cât timp aţi fost deputat?

Am fost ales pe 5 iunie 1977, iar pe 12 septembrie 1980 ştiţi că în Turcia a fost lovitura de stat. Cred că a fost o lovitură fără rost. Iar mandatele noastre au luat sfârşit. După acestă perioadă am avut diferite funcţii în administraţie. Am continuat să fac politică în Partidul Ana Vatan (Patria Mamă) şi în actualul partid de guvernamânt AK Parti (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) având diferite funcţii la nivel local. Am renunţat la politică din cauza vârstei, am 75 de ani.

Aţi suferit în urma loviturii de stat din 1980?

Eu personal nu am suferit în urma loviturii de stat, dar foarte multe persoane au avut de suferit. Din păcate, au murit tineri în urma torturii. Lovitura din 1980 este diferită de cea din 1960. În timpul loviturii din 1960, politicienii au suferit cel mai mult. Eu, personal, l-am stimat şi respectat pe Adnan Menderes. Acesta a fost batjocorit în ultimul hal. Se spune că pe gâtul lui s-au stins  ţigări. Miniştrii din acea perioadă, în dimineaţa loviturii de stat, au fost pur şi simplu târâţi din case. În 1980 se putea întâmpla acelaşi lucru, ne-a fost teamă că vom păţi la fel. În timpul unei lovituri nu există logică, nu există lege. Nu am avut de suferit.  Politicienii nu au avut de suferit. Tinerii care au pregătit  pretextul loviturii şi de stânga şi de dreapta au fost arestaţi unul câte unul şi au fost torturaţi.

Aţi fost deputat în una dintre cea mai tulburătoare perioadă din viaţa politică a Turciei. Cum s-a ajuns la lovitura  de stat? Mai devreme aţi subliniat  că a fost o lovitură fără rost.  Ne puteţi rezuma cursul evenimentelor care au dus la lovitura de stat?

Dacă ne uitam la loviturile de stat din lume, observăm că acestea au cauze comune. Aş vrea să încep cu lovitura din 1960. Turcia era într-o perioadă de  dezvoltare. Menderes a pus şi bazele dezvoltării economice, dar şi bazele dezvoltării spirituale. El a fost un lider dorit şi iubit. Nu ştiu dacă în alte ţări există, dar în  Turcia există o forţă denumită „statul adânc“. Acest stat nu a suportat cele facute de Menderes. S-a organizat lovitura şi l-au îndepărtat de la putere. Cred că acea lovitura a dus democraţia turcă cu 25 de ani în urmă.

Drepturile omului au fost suprimate, foarte mulţi oameni au avut de suferit. Nu a mai existat justiţie. Oamenii au fost debusolaţi. Intelectualii nu şi-au mai putut exprima ideile. Apoi, noua conducere a fost obligată de popor să revină la democraţie, poporul turc se învăţase cu ea. Între 1950 - 1960 oamenii puteau să-şi spună părera. Opozanţii lui Menderes puteau să-l critice liber. Nu au fost arestări. Poporul turc s-a învăţat cu democraţia. Repet, au fost nevoiţi să revină la democraţie. Problema a fost Constituţia şi legile elaborate pentru că acestea nu au permis ca organizatorii să dea socoteală legii.

În periaoada 1960-1980, „statul adânc“ nu a stat cu mâinile în sân, era nevoie de o nouă lovitură. Avea nevoie de anarhie. Poporul trebuia învăţat să zică că are nevoie de un salvator. Această mentalitate a dus la înarmarea tinerilor.

Gândiţi-vă, cineva scoate un pistol din buzunarul drept şi-l dă cuiva de dreapta să-i împuşte pe cei de stânga şi  invers.

Unele forţe au dezbinat tineretul, în special studenţii. Şi au pus cele două forţe să se bată. În Turcia nu a mai existat siguranţă, eu am ramas de două ori între două focuri. Nu am fost ţintă, treceam cu maşina şi am rămas între două focuri. Societatea era într-o continuă stare de tensiune, nu mai era siguranţă de niciun fel.

Erau zilnic 5-6 morţi, nu conta din care parte. Erau cu toţii turci, nu murea nimeni străin. Turcia a fost pregatită pentru această lovitură de stat, pas cu pas. Suleyman Demirel gândea larg. După lovitura de stat am avut o discuţie personală cu Demirel la el acasă, la care a fost prezent şi fostul ministru al Apărării. Acesta spunea că i-a oferit lui Evren tot ce a dorit, numai să oprească anarhia. Demirel a încercat să readucă ordinea şi liniştea. Am mers pas cu pas spre lovitura de stat, iar în dimineaţa de 12 septembrie, vineri, s-a întâmplat. 

Am fost sunat dimineaţa, la ora 5. Un prieten deputat m-a întrebat:

„Hasan ai aflat?”

„Ce să aflu?“

„Că a avut loc o lovitură de stat. Pe unii deputaţi au început să-i aresteze. Să fiţi pregătit.“

L-am sunat pe Ahmet Topaloğlu, acesta mi-a spus să stau liniştit că nu o să fie rău. Niciunul dintre noi nu a fost torturat.  Parlamentarii nu au suferit. Demirel a fost arestat, dar nu a fost torturat. Cei care au avut de suferit au fost tinerii care au pregatit pretextul loviturii. Cei care au organizat lovitura nu au recunoscut că i-au coordonat pe aceştia. Tinerii au fost arestaţi şi torturaţi.  Unii au fost condamnaţi la moarte, iar o parte au fost executaţi şi aşa s-a închis o perioadă.

Care este secretul prin care Turcia,  în doar o zi devine dintr-o ţară dezorganizată una organizată?

Este un răspuns simplu, pe 12 septembrie este anarhie, iar pe 13 septembrie  nu mai este nimic.  Demirel l-a susţinut pe Evren. Pe 13 septembrie era linişte şi pace. Forţele care au pregătit lovitura de stat, şi-au atins scopul. Apoi opresc totul.

Ce doreau aceste forţe? O Turcie nedemocratică? O Turcie sub control? Doresc să  să înţeleg acest lucru.

Să spun aşa, în Turcia, pentru o perioadă lungă de timp, armata a avut o greutate în viaţa politică. Acum nu mai are. Militarii credeau că politicieni nu îşi fac treaba bine şi dacă vin ei (armata) o să fie mai bine. Credeau că politicienii nu sunt în stare să conducă ţara, că nu puteau controla laicitatea ţării.

Laicitatea a fost prost înţeleasă în ţara noastră. Şi practica nu a fost precum cea europeană. Eu înţeleg laicitatea în felul următor, separarea religiei de treburile statului şi protejarea religiilor de către stat. Statul trebuie să garanteze acest lucru.

În Turcia, laicicitatea a fost înţeleasă ca o ură împotriva religiei. Cu cât atacăm religia, cu atât laicitatea va deveni mai puternică.

Nu a existat o practică a laicităţii occidentale. Militarii, din cauza educaţiei pe care o au, înţeleg religia altfel.  Înţeleg laicitatea altfel. Cred că guvernul nu acordă importanţă laicitaţii. Sunt de părere că partea islamică primeşte privilegii. Acesta este motivul principal pentru care Menderes a fost executat. 

Este motivul pentru care Demirel a fost demis. Demirel era o persoana  tolerantă, încerca dezvoltarea ţării. Un lucru despre Demirel, în timpul mandatului său s-au deschis cele mai multe Imam-Hatip - uri (şcoli teologice). El avea o vorbă ”drumurile nu se termină mergând”. A spus-o pentru cei care demonstrau paşnic. Avea dreptate, tinerii se pot aduna să-şi spună părerea fără să facă pagube. Menderes, Demirel şi Özal  au fost toleranţi cu demonstraţiile paşnice.

Pe Erdoğan îl iubesc foarte mult, încă sunt membru al partidului său. Erdoğan a făcut lucruri foarte bune pentru patrie. Dacă analizăm primele două mandate, nu îl putem critica. În cel de al III-lea mandat, poate mă înşel, Erdoğan a fost înconjurat de oameni care doresc să-l distrugă. El crede că aceştia îi sunt prieteni şi îi vor binele. L-au dus pe Erdoğan pe un drum pe care nu l-a vrut. 

În timpul celui de al III-lea mandat a făcut lucruri care nu au fost pe placul marii majorităţi. Arestarea ziariştilor nu este un lucru acceptat de nimeni. Unele mişcări religioase au fost puse la zid.  Erdoğan a încercat să conducă totul. Toţi să asculte de mine! Niciunde în lume, ONG - urile nu ascultă de guvern, ascultă doar de lege. Cred că Erdoğan nu poate să accepte acest lucru.

Domnule Hasan dvs. l-aţi cunoscut pe Suleyman Demirel şi îl cunoaşteţi şi pe Recep Tayyip Erdoğan. Care este diferenţa dintre ei?

Recep Tayyip Erdoğan este absolvent de seminar teologic. Trecutul său politic este de origine religioasă. Poporul a crezut că gândirea lui Recep Tayyip Erdoğan nu face rău tradiţiilor şi religiei. Putem să avem libertate la nivel occidental. Orice femeie dacă va dori să poarte vălul tradiţional nu va avea probleme şi invers, cea care nu poartă, să nu aibă probleme.

Cine vrea să meargă la biserică, la moschee sau la sinagogă să poată face acest lucru. Poporul turc vrea acest lucru. Să trăiesc aşa cum vreau. Să avem o societate în care cei care au alte opinii să nu fie marginalizaţi. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

În special în perioada ”28 Februarie 1997” s-a spus ”capital verde”. Persoanele care trăiau după regulile islamului au fost marginalizate. S-a încercat falimentarea firmelor acestor persoane. A fost o încercare greşită. Nu există capital verde sau roşu. Cred că în România dacă vine cineva să deschidă o fabrică, nu este întrebat de religia pe care o are. Singura condiţie, să repecte legile locale. Şi în Turcia trebuia să fie aşa, dar nu a fost.

Credeţi că este vorba de o revanşă?

Cred că poporul susţine Partidul Justiţiei şi cu speranţa că îşi pot trăi religia liber. Fiecare parte, suniţii sau aleviţi, doresc să scape de presiune, să trăiască liber. Nu este singurul factor. În momentul când a venit la putere Partidul Justiţiei, în Turcia inflaţia era la 80% . Poporul se afla într-un impas economic. Poporul l-a votat de trei ori pe Erdoğan, cum am mai spus, primele două mandate au fost bune.

În cel de al treilea mandat, în jurul lui Recep Tayyip Erdoğan, cum am mai spus, s-au adunat oameni care îl influenţează negativ. Eu poate par că nu-l iubesc, dar îl iubesc. Cei din jurul său îi pregătesc căderea.

În Turcia se întâmplă lucruri care nu sunt plăcute. Presa loială, circa 80% din ea, scrie de orice lucru, chiar şi rău, că este bine. Eu zic ca nu este bine, dar şi opoziţia spune că totul este greşit. Nu toate acţiunile guvernului sunt greşite. Are şi lucruri bune. Presa nu trebuie să fie părtinitoare, în Turcia însă 80% din media susţine necondiţionat guvernul. Restul îl critică.

Revenind la Demirel, cum credeţi că ne vom aminti de el?

Eu cred că istoria îşi va aminti de Demirel. După lovitura de stat din 60, el a preluat ideile Partidului Democrat. A avut şi greşeli. Orice om de stat face greşeli, dar părţile bune sunt mai multe. A contribuit la dezvoltarea economică. A fost supranumit ”regele barajelor” deoarece a încurajat construirea lor. Pe plan spiritual este de amintit, că în guvernările sale s-au deschis cele mai multe licee teologice. Cred că istoria va aminti de Demirel ca de un câştig al Turciei.

Oricum, istoria după un timp se va scrie corect. Istoria nu scrie corect prezentul. Cred că mai este nevoie de timp pentru a scrie despre Menderes, Demirel şi Özal.

De ce aţi intrat în politică? Aveaţi un motiv, o dorinţă?

De mic am dorit să conduc. Doream să devin guvernator. Iar după o perioadă doream să intru în politică. La Eskişehir am fost predicator şi apoi am urmat a doua facultate. Am fost căutat de un grup de tineri care mi-au propus să candidez. Le-am spus, că sunt plecat de 7 ani, că nu mă cunoaşte nimeni, deci nu mă va vota nimeni. Tinerii mi-au spus: „vino, vom munci”. Poporul turc, cum am mai spus, este un popor pentru care dreptatea şi corectitudine sunt importante. Aveam de gând să termin faculatea de Farmacie. Am candidat şi destinul a fost să fiu ales. Dumnezeu a făcut să fie. Am fost deputat pentru o perioadă.

Când vă gândiţi la acea perioadă, care sunt principalele concluzii?

Pot să să spun cu mâna pe inimă că aşa a fost să fie. Dacă puteam să fac, am spus că pot, dacă nu am putut am spus că nu pot. Pentru situaţiile dificile, am spus, să văd ce pot să fac şi voi anunţa. Acesta a fost motivul pentru care m-am întors la Adana cu fruntea sus.

Viaţa parlamentară pe care am avut-o a fost ca viaţa de imam de dinainte. După lovitura de stat nu am mai avut bani nici de pâine.

Am trei frati mai mari, mi-au dat 150.000 de lire, salariu unui parlamentar era de 59.000 de lire. Apoi tot ei mi-au dat 1,5 milioane de lire să deschid o farmacie. Nu am nicio pată din timpul mandatului.

Cum ştiaţi România în anii `70? Imaginea României în Turcia?

Nu am studiat istoria României, ştiam de România că este o tară europeană, dar care nu se afla la un nivel de dezvoltare ca alte ţări occidentale. Acum sunt de 15 zile în România, am vizitat Bucureştiul şi Constanţa. Oraşele sunt bine organizate. Străzile sunt largi, nu exită zgârie nori, personal nu-mi plac clădirile înalte. Este mult verde. Mi-a plăcut România. Sper să fie mai bine.

Ce ne puteţi spune de Ceauşescu?

Părarea noastră generală era că pentru a susţine regimul este nevoie de presiune. Dacă s-ar fi făcut alegeri reale, partidele comuniste n-ar fi putut rezista. Noi în Turcia credeam despre comunismul din România că este ca cel din Uniunea Sovietică. Dictatorul, pentru a se menţine la putere are nevoie de mai multă putere, dar această putere îi aduce sfârşitul şi mai repede.

O ultima întrebare, cum carecterizaţi politica externă a Turciei de atunci?

Turcia de la fondarea Republicii a fost pro americană. A urmat politica externă americană. Turcia a avut şi probleme cu vecinii, în special cu Grecia, din cauza Ciprului, fapt care le-a adus în pragul războiului. În perioada Guvernului Ecevit am intrat în Cipru. Au fost probleme şi cu Bulgaria, problema fiind minoritatea turcă, respectarea drepturilor omului. Noi am dorit ca turcii din Bulgaria să aibă aceleaşi drepturi ca bulgarii. Nu am avut pretenţi teritoriale. Sunt turci şi în Siria şi Irak şi pentru ei am dorit respectarea drepturilor.