Istorie

articolul anterior articolul urmator

Horea şi societăţile secrete. Conexiunea prusiană

41
9 Feb 2015 21:44:25
Tudor Sălăgean
Executarea lui Hrea şi Cloşsca
Executarea lui Hrea şi Cloşsca

Răscoala lui Horea, încheiată prin îndelung discutata execuţie de la care se împlinesc, în acest an, 230 de ani, este unul dintre episoadele cele mai controversate ale istoriei Transilvaniei premoderne. Misterul care o învăluie îşi are originea, într-o foarte mare măsură, în suspiciunile şi interpretările legate de obscurele sale conexiuni cu cercurile francmasonice şi cu societăţile secrete.

                  

Răscoala lui Horea este unul dintre episoadele cele mai controversate ale istoriei Transilvaniei premoderne, misterul care o învăluie avându-şi originea, într-o foarte mare măsură, în suspiciunile şi interpretările legate de obscurele sale conexiuni cu cercurile francmasonice şi cu societăţile secrete. Câţiva dintre marii istorici români, între care şi David Prodan, au susţinut caracterul provincial şi ţărănesc al mişcării, respingând cu hotărâre orice posibilă legătură a acesteia cu diferite grupări oculte şi cu ideologiile propagate de acestea. În anii din urmă s-au acumulat, însă, numeroase dovezi care contrazic în mod argumentat această poziţie, punând în evidenţă legăturile existente între Horea şi cercurile masonice de la Viena. Mai mult decât atât, nu poate fi exclusă astăzi nici posibilitatea ca Horea însuşi să fi fost iniţiat în francmasonerie.

Horea, discurs la întrunirea masonică din Viena 

Îi datorăm istoricului Ioan Chindriş o una dintre cele mai importante contribuţii în această privinţă: descoperirea şi publicarea unui discurs ţinut la o întrunire masonică din Viena, în limba română (ba chiar, se pare, în graiul vorbit în Munţii Apuseni), la o dată la care Horea se afla, se pare, în capitala imperiului. În mod evident, acest discurs nu este unul „profan” – el nu aparţine, aşadar, unui personaj neiniţiat în francmasonerie. Dimpotrivă, este un discurs rostit de un om care cunoştea simbolistica francmasonică. Prin urmare, dacă autorul acestui discurs a fost cu adevărat Horea, aşa cum presupun numeroşi istorici, atunci el nu era un „profan” invitat la o agapă masonică, ci un membru cu drepturi depline al acestei organizaţii. S-a mai formulat, dealtfel, şi supoziţia că „Horea” nu era o simplă poreclă, ci numele iniţiatic al lui Nicola Urs, după cum era uzanţa în unele societăţi secrete ale epocii.

Aceluiaşi Ioan Chindriş îi datorăm şi reconstituirea filierei prin care Horea a fost introdus în înalta societate vieneză. Principalul om de legătură pare a fi fost Ignatius von Born, inginer minier născut în Transilvania, apropiat al împăratului Iosif al II-lea şi membru de vază al francmasoneriei vieneze. Acesta era, printre altele, şi un apropiat al lui Mozart, care îl transformă, sub numele de Sarastro, în personaj al operei sale masonice „Flautul fermecat”. Un alt prieten apropiat al lui von Born era Jakab Adam, gravorul care a realizat câteva dintre cele mai cunoscute portrete ale lui Horea. Aşadar, elementele de legătură sunt suficient argumentate, şi înţelegem astfel de ce Horea nu figurează în lista solicitanţilor de audienţe păstrată la Curtea imperială: pentru că întâlnirile sale cu împăratul se desfăşurau, probabil, într-un alt cadru decât acela al palatului imperial. În orice caz, aceste întâlniri par să fi debutat în anul 1779, ele coninuând să se desfăşoare, cu o anumită regularitate, în anii 1780, 1782 şi 1784.

Aşadar, în ceea ce priveşte relaţiile lui Horea cu lojile vieneze lucrurile par destul de clare. Marile necunoscute ale momentului 1784 sunt însă legate de scenariul de desfăşurare a mişcării ţărăneşti şi de gradul de implicare al lojilor masonice în elaborarea acestuia, de cauzele care au făcut ca evenimentele să urmeze un alt curs decât cel probabil aşteptat şi de pedepsirea rapidă, brutală şi insuficient explicată a conducătorilor acesteia. S-a afirmat, de multe ori, că răscoala ar fi fost un experiment masonic nereuşit, fără însă ca nimeni să fi încercat să explice în ce ar fi constat exact experimentul şi, fireşte, fără să indice unitatea de măsură după care ar putea fi calculată nereuşita sa.

Motivele eşecului răscoalei ţărăneşti

În general, s-a presupus că împăratul Iosif al II-lea ar fi avut o înţelegere cu Horea (sau i-ar fi dat acestuia impresia că o are), cu scopul de a-i asmuţi pe români împotriva nobililor maghiari recalcitranţi. Ulterior, din diverse motive, el l-ar fi „trădat” însă pe român şi şi-ar fi retras sprijinul pentru acţiunile acestuia, eliminându-i apoi pe toţi martorii implicării sale. S-a mai vorbit, de asemenea, despre posibila implicare a francezilor în evenimente (dat fiind faptul că răscoala s-a desfăşurat cu doar 5 ani înaintea marii Revoluţii din 1789, iar revoluţionarii francezi au privit-o cu interes şi simpatie), dar şi despre implicarea Rusiei, care ar fi trimis emisari speciali în zonă. S-au formulat supoziţii legate de o posibilă „trădare”, de către Horea, a jurământului masonic, fără a putea fi aduse însă argumente în sprijinul acestei supoziţii.

În realitate, explicaţia eşecului mişcării din 1784 pare să fie cu totul alta. Curtea de la Viena avea un program de reformare militară a imperiului, care urmărea amplificarea considerabilă a efectivelor armatei, în special cu unităţi de infanterie. Pentru noua armată imperială, inspirată şi din modelul aceleia prusiene, românii erau candidaţi ideali. În cadrul acestui program, Horea pare să fi fost investit cu rolul de a susţine şi încuraja acţiunile de recrutare în rândurile românilor transilvăneni. Horea putea colabora, astfel, cu lojile militare din Transilvania, însă în nici un caz cu lojile „civile” ale provinciei, extrem de conservatoare, cu o puternică componentă nobiliară şi patriciană, care se opuneau reformelor sociale şi, mai cu seamă, priveau cu mari rezerve iniţiativele de emancipare a românilor transilvăneni.

Lojile militare par să fi fost, de altfel, printre cele mai vechi care au funcţionat în Transilvania secolului al XVIII-lea, ele fiind înfiinţate în garnizoanele imperiale din provincie. Primele loji de acest tip sunt semnalate în preajma anului 1740. Despre garnizoanele în care funcţionau asemenea organizaţii nu se pot face decât supoziţii, şi nu există prea multe şanse ca lucrurile să se schimbe în viitor. Nefiind supusă controalelor poliţieneşti sau autorităţilor civile, armata avea o viaţă a ei proprie, pe care izvoarele documentare nu ne-o dezvăluie în toate detaliile sale. Este foarte evident că lojile militare erau fidele Curţii Imperiale şi politicilor aplicate de aceasta în teritoriile stăpânite, fiind foarte puţin supuse influenţelor externe care bântuiau lojile civile, apărute în Transilvania după 1767.

Primele iniţieri „civile”, antrenând personalităţi care proveneau, în cea mai mare parte a lor, din mediile aristocratice, au avut loc în Transilvania în preajma anului 1742. Primul transilvănean devenit mason cu acte în regulă, potrivit informaţiilor existente astăzi, a fost contele Gabriel Bethlen, devenit ulterior preşedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei. Iniţiat într-o lojă din Viena, el a fost urmat de alţi reprezentanţi ai aristocraţiei transilvănene, între care viitorii guvernatori Ladislau Kemény şi Samuel von Brukenthal.

Adepţii masoneriei proveneau, în această perioadă, din elita societăţii, iar intriga politică şi spionajul erau departe de a fi absente din cadrul lojilor.

În acelaşi timp, masonii aristocraţi ai acestei perioade de mijloc a secolului al XVIII-lea se opuneau categoric reformelor sociale radicale, iar principiile libertăţii şi egalităţii erau rezervate doar membrilor fraternităţii. Astfel, primul guvernator mason al Transilvaniei, contele Ladislau Kemény (1758-1762), a fost, împreună cu contele Gabriel Bethlen, un adversar radical al reformelor tereziene. Cei doi s-au opus din răsputeri înfiinţării regimentelor româneşti de graniţă, care ofereau unei părţi a populaţiei româneşti din provincie şansa eliberării din iobăgie. O opoziţie care a fost atât de înverşunată, încât împărăteasa Maria Tereza a fost nevoită să îl înlocuiască pe guvernator pentru a putea înfiinţa regimentele. Înscriindu-se în aceeaşi tradiţie, Samuel Brukenthal s-a opus, în 1784, încercării lui Iosif al II-lea de a extinde regimentele de graniţă şi de a le oferi românilor şansa de a se elibera din iobăgie prin înrolarea în armata imperială.

Elita masonică transilvăneană, alcătuită din maghiari şi saşi deopotrivă, era departe de a fi o susţinătoare a reformelor imperiale, mai ales a acelora realizate în epoca iosefină. În aceste condiţii, foarte probabil, masonii vienezi s-au orientat către „frăţiile de cruce” ale românilor, pe care le-au pus în legătură cu lojile militare. Horea, un „arhitect” ţăran, constructor de biserici (cea mai importantă şi spectaculoasă dintre acestea, cea din Cizer, fiind păstrată astăzi în Parcul Naţional Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca), trebuie să fi fost, fără îndoială, un personaj impresionant. Era un „bun sălbatic”, potrivit filosofiei lui Rousseau, un om care purta cu sine învăţătura tradiţiei, şi care trebuie să îi fi impresionat pe contemporani prin trăsăturile sale de caracter. Un ziarist german contemporan îşi informa cititorii că „acest om pare născut pentru a domni”, iar un ziar din Bratislava îl numeşte „împărat”, afirmând că „ţăranii nu mai recunosc alt împărat decât pe el”.

Conexiunea prusiană

De altfel, modul în care s-a realizat operaţiunea de recrutare din 1784 ne oferă cea mai bună dovadă asupra legăturilor existente între comandamentul armatei imperiale şi fruntaşii comunităţilor româneşti. Listele de recrutare erau alcătuite nu de funcţionarii administrativi ai comitatelor, aşa cum ar fi fost normal, pentru că aceştia erau mai ales maghiari şi saşi. Cei care au colaborat la alcătuirea acestor liste au fost, dimpotrivă, preoţii români din sate, care, prin intermediul fruntaşilor mişcării, le încredinţau direct comandamentului armatei imperiale. Nu numai că autorităţile nu au fost implicate, dar ele nu au fost nici măcar înştiinţate. Această procedură cu totul neobişnuită le-a dat nobililor ocazia să protesteze la Viena şi să obţină, până la urmă, anularea formală a conscripţiei. Toate aceste evenimente care au pus în mişcare grupuri din ce în ce mai mari de români au fost însă influenţate, pe căi oculte, de către marea rivală a Austriei: Prusia regelui mason Frederic al II-lea cel Mare (1740-1786). Amestecul Prusiei în evenimentele transilvănene din 1784 a fost, dealtfel, subliniat în mod repetat de istoricii secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Frederic al II-lea exercita o puternică influenţă asupra masoneriei „civile” din Transilvania. Baronul Brukenthal condusese, în tinereţea sa, o lojă aflată sub autoritatea lui Frederic, iar patenta de înfiinţare a lojii Sf. Andrei din Sibiu fusese primită de la Stricta Observanţă Templieră, aflată şi ea sub influenţa lui Frederic. Mai mult decât atât, fostul secretar personal al lui Iosif al II-lea, Günther, arestat sub acuzaţia de spionaj în favoarea Prusiei în 1782, a devenit, ulterior eliberării sale, membru şi chiar maestru venerabil al lojii din Sibiu. Aşadar, căile de exercitare a influenţei prusiene în evenimentele din Transilvania anului 1784 erau destul de evidente, iar motivele pentru care Frederic ar fi dorit împiedicarea reformei militare par să fie la fel de clare: Prusia însăşi îşi reorganizase, în epocă, sistemul militar după principii similare, iar regele ei nu dorea ca Austria să îi urmeze exemplul. În plus, provocarea unui conflict între români şi nobilii maghiari ar fi putut genera o răscoală a acestora din urmă, după modelul celei din 1703-1711, fapt care ar fi şubrezit şi mai mult poziţia lui Iosif al II-lea. Aşadar, ca urmare a intervenţiilor oculte ale emisarilor lui Frederic şi, poate, a complicilor transilvăneni ai acestora, recrutarea din 1784 a degenerat într-o răscoală, pe care armata imperială s-a văzut obligată să o reprime.

Mişcarea lui Horea a fost aşadar, cel mai probabil, o mişcare reformatoare deturnată de activitatea a ceea ce am numi astăzi „servicii secrete”, care acţionau însă în epocă sub ocrotirea organizaţiilor masonice.

Confruntat cu intervenţia acestora, Horea nu a putut controla mişcarea, iar armata imperială, confruntată cu aceste evoluţii neaşteptate, a fost obligată să intervină. În această variantă, executarea lui Horea şi a apropiaţilor săi are o explicaţie foarte simplă: armata imperială, care se simţea culpabilă, a făcut o anchetă în propria cauză şi a eliminat fără niciun fel de ezitare martorii incomozi. În aceste condiţii, ar trebui poate să regretăm că Horea şi camarazii săi nu au fost anchetaţi şi de autorităţile civile. Consemnările anchetelor militare trebuie privite, în cazul său, cu multă circumspecţie, pentru că anchetatorii militari au avut, cu siguranţă, grijă să elimine orice urmă a implicării în această mişcare a propriilor lor comandanţi. Reprimarea mişcării a fost însă însoţită şi de o reformare generală a masoneriei din imperiu, realizată de către Iosif al II-lea, care a devenit conştient de faptul că această organizaţie trebuie supusă unui control strict.

Evident, concluziile noastre sunt departe de a fi definitive. Rusia, aliată a Prusiei în orice iniţiativă care putea duce la slăbirea Austriei, a avut şi ea, cu siguranţă, în această mişcare, un rol care nu trebuie minimalizat. Rămâne în continuare enigmatică marea figură a lui Horea, de la a cărui execuţie, îndelung discutată, se împlinesc în această lună 230 de ani. O imensă personalitate ridicată din rândurile românilor ardeleni, care domină prin statură istoria noastră în secolul al XVIII-lea şi care anunţă marea renaştere naţională din secolul care a urmat.       

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

41 Comentarii

Leonard Paukerow
10.02.2015, 10:28:29

Nimic despre pre-rolul juifilor din masoneria austriaca ? ... cu rol major [apoi] in revolutia franceza.

+1 (5 voturi)
Nicholas Kazan
10.02.2015, 11:26:23

Excelent articol. Ceea ce se desprinde detașat este criza dintre pătura de țărani români și aristocrația maghiară care-i asupreau pe români, raport schilodit de refuzul obtuz al nobilimii maghiarilor și a conducerii civile de a permite afirmarea românilor, în cazul acesta, prin intermediul armatei imperiale. Că Josif era un iluminist care dorea emanciparea țăranilor români este un fapt bine cunoscut, spusele lui fiind rămase în conștiința multora prin cuvintele "Salve sis tu parve Romuli nepos!". Cealaltă negativă a fost competiția lui Iosif cu Frederic, tot un iluminist pus pe reforme, și iată cum atât masoneria a fost slăbită, și odată cu ea șansa de afirmare a românilor din Transilvania. Dar trebuie să le spunem acelor ignoranți și rău voitori români, mai ales naționaliștilor ortodocși speriați de avioane că masoneria a fost cea care permis Unirea Principatelor, toți actori săi fiind masoni; Ioan Cuza, Dumitru şi Ion Brătianu, Constantin Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri...

+3 (11 voturi)
Preda Mihailescu
10.02.2015, 12:56:58

Kazan @ Ei Kazan, si masoneria a avut parti bune - caci cine citeste mai atent stie ca au fost infiltrati gata facuti, deci aversiunea plebee impotriva masoneriei are ceva dreptate, dar sunt faze diverse. Lucrurile sunt mai complicate, caci au existat peste tot evolutii. Doar tu esti manicheu si crezi ca spui biserica si ai spus totul, spui masonerie si ai spus totul. Nu ai spus mai mult decat niste sisteme de putere si credinta - largi, policrome si complexe. Pacat, caci in unele lucruri imi place asa mult ce spui. Si aici imi place sinteza conflictului de facto. Dincolo de asta, incep sa am deja indoieli daca este corect istoric sa numim orice tip de fratie a secolului 18 "masonerie" - eu vad aici ingrozitor de multa propaganda si interpretare post factum. La Cuza etco, acolo se poate deja vorbi de masonerie - sunt 80 de ani mai tarziu!

+2 (6 voturi)
Nicholas Kazan
10.02.2015, 15:29:14

Preda, ai un talent de a trage câte un terci uneori de mă întreb cu se leagă sinapsele tale. Masoneria în secolul XVIII și XIX a avut un efect extrem de important asupra emancipării și progresului social în lumea Occidentului, și nu numai. Ce a distrus masoneria a fost asaltul Bisericii asupra sa, asalt justificat nu atât de frica de avioane - o figură de stil, te rog să nu a interpretezi literal - ci rațiunea și constructivismul specific masonilor care amenințau poziția Bisericii față de mulțime. Prin calomnii, teorii conspiraționiste și alte imbecilități, Biserica a demolat spiritul masoneriei (și continuă să o facă), acela de a aduna minți luminate, de a clădi societăți mai bune...

-2 (8 voturi)
dorin valeriu domuta
10.02.2015, 12:30:31

Ca intotdeauna, neprevazutul a jucat un mare rol. Probabil ca miscarea taranilor romani ar fi urmat o cale revendicativa fara izbucnirile nervoase ale lui Crisan care au declansat violentele ce nu au mai putut fi controlate de catre Horea ; acesta, vrand-nevrand, a fost obligat sa-si insuseasca spiritul multimii ...

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (41)