Inevitabilul drum spre Al Doilea Război Mondial: Conferinţa de la München

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la Conferinţa de la München
Imagine de la Conferinţa de la München

Conferinţa de la München a fost un eveniment istoric important, care a marcat decisiv perioada de timp de până la 1 Septembrie 1939, respectiv până la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru Germania Nazistă, subminarea şi ulterior distrugerea statului cehoslovac erau două puncte esenţiale în programul său de hegemonie continentală. Realizarea acestuia a fost iniţiată în forţă în Martie 1938 prin anexarea Austriei, ceea ce i-a permis reversarea prevederilor din Tratatul de la Versailles. Astfel, în 1938, Germania crease o ordine europeană favorabilă sieşi, care îi permitea să acţioneze dintr-o poziţie de putere, preluând iniţiativa în cadrul relaţiilor internaţionale.

Însă, deşi Vestul nu a reacţionat mai ferm în faţă Anschluss-ului, fiind surprins de lovitura de forţă germană, era evident că nu va mai permite repetarea acestei situaţii, care îi submina prestigiul şi interesele în Centrul Europei. Astfel, poziţia Franţei, dar în special a Marii Britanii, de principali garanţi ai sistemului versaillez era profund afectată. Parisul avea o dublă responsabilitate juridică faţă de Cehoslovacia, deoarece de activarea sa depindea implementarea clauzelor celor două tratate de asistenţa mutuală ale Pragăi – respectiv cu Franţa şi URSS.

Prin urmare, criza cehoslovacă devine un moment foarte important în relaţiile dintre Berlin, Londra şi Paris. Pentru Vest, soluţionarea crizei va demonstra dacă politica sa de până atunci, respectiv conciliatorismul, a fost adecvată, având în vedere că liderul german susţinea (ca şi în cazul Saarului sau Austriei de altfel) că este ultimul teritoriu european, pe care sunt nevoiţi să îl anexeze. Astfel, comportamentul Reich-ului post-München va demonstra dacă Germania are într-adevăr obiective limitate, care pot fi satisfăcute printr-un acord cu Vestul, fără a recurge la forţă. Astfel, Cehoslovacia este un teren de încercare pentru Vest, în special pentru Marea Britanie.

Însă, precum am menţionat mai sus, planul de obţinere a hegemoniei continentale nu se finaliza prin anexarea Sudenteland, era, deci, doar un început.

Hitler îi testează pe anglo-francezi

Hitler a dus o politică de brinkmanship în cadrul acestei crize, acceptând riscul de război şi încercând, până în ultimul moment, să creeze o linie de diviziune între anglo-francezi şi Praga. Imposibilitatea obţinerii acestei situaţii sistemice l-a determinat pe Hitler să înţeleagă că, de fapt, principalul său inamic este Imperiul Britanic, iar pentru a face orice cucerire în Est trebuie să învingă Londra. Astfel, de la finalul lui 1937 şi vara lui 1938, planificarea strategică germană se va baza pe axioma Angliei ca inamic principal. Cu toate acestea, venirea lui Chamberlain la München nu i-a demonstrat lui Hitler decât slăbiciunea politico-militară a Vestului, temerea acestuia de Germania şi de posibilitatea angajării într-un conflict.

În 1938, elitele din Germania se opun unui război, din cauză că înarmarea Wehrmacht-ului nu era adecvată unui potenţial conflict cu Anglia şi Franţa, probabil susţinute de SUA, ceea ce ar fi însemnat un dezastru total pentru Berlin. Astfel, precum menţionează Adam Tooze, Hitler ar fi putut lansa un război la 1 Octombrie 1938, deoarece la München, Vestul a făcut ultimele concesii posibile Reich-ului. Hitler a fost cel care a renunţat la atacul planificat în ultimul moment.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite