Intelectualul public: un Master-Chef al cetăţii occidentale?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Trebuie să studiez politica şi războiul aşa încât copiii mei să poată studia matematica şi filozofia, geografia, istoria naturală şi arhitectura navală, arta navigaţiei, comerţul şi agricultura, pentru a le da copiilor lor dreptul de-a studia pictura, poezia, muzica, arhitectura, sculptura, arta tapiseriei şi a porţelanului.” John Adams, Letters Addressed to His Wife [1]

Viaţa şi piaţa cetăţii

Sunt câteva milenii de când expresia europeană a spaţiului public a rămas agora grecească sau celebrul forum roman. Piaţa, aşadar!

Nu, nu greşiţi dacă vă gândiţi acum la tradiţionalul obor — acel loc zgomotos, cu arome seducătoare şi mirosuri incerte, preferat de negustori şi dijmuit de vameşi. Realitatea economică a pieţei alimentare e, însă, efectul unui aranjament politic prealabil. Unde s-a pecetluit ordinea constituţională? Pentru prima oară, într-o agora.

Dacă arhitectul casei tradiţionale vede bucătăria drept cea mai tranzitată încăpere, rânduielile imaginate de Solon (594 î. Hr) sau Clistene (508 î. Hr) pentru atenieni afirmau imporanţa spaţiului deschis în viaţa comunităţii. Printr-un amplasament central, piaţa facilita participarea cetăţenească la dezbateri vitale pentru viitorul corpului politic al cetăţii. Dacă filozofia livra merindele din coşul zilnic al grecilor educaţi, figurile retorice erau sosul degustat în zile de sărbătoare. Gramatica apărea ca un antreu auster, iar, la desert, poezia răsfăţa simţurile prin rimă şi eufonie. 

Istoricii ultimelor trei milenii de viaţă occidentală au confirmat faptul că oamenii s-au hrănit nu doar cu hrană biologică, ci şi din vastele enunţuri teoretice ale geniilor vizionare: genealogii sacre, vise profetice şi chemări la acţiune. În cuvintele lui Stepan Trofimovici (personajul din Demonii lui Dostoievski), „chiar şi omul cel mai prost are nevoie de ceva măreţ... Trăiască Ideea măreaţă!” Ceea ce cred semenii noştri despre libertate sau egalitate este mai important decât ceea ce mănâncă aceştia la micul dejun.

Revelaţiile, doctrinele, revoluţiile şi ideologiile coapte într-un areopag — de la Ierusalim şi Atena până la Paris, Londra, Philadelphia, Petersburg sau Beijing — au marcat implacabil destinul popoarelor lumii. Nimic, de la sublimul până la abject, n-a lipsit din imaginaţia creatoare a omului educat. E important să ştim, deci, ce grâu intră şi ce făină iese din moara minţii omeneşti. Pentru a vedea însă gândurile care macină sufletul unei naţiuni trebuie să frecventăm „piaţa intelectualilor”, nu doar oborul pentru fermieri şi zarzavagii.

Senatul, Sinodul, Salonul

Atât consiliul bătrânilor (gerousia) amenajat de spartani, cât şi faimosul Senat roman (nelipsit de mecanisme consultative pentru popor), trecând prin structurile sinodale ale Bisericii primare şi ajungând până la adunările parlamentare ale Statelor moderne, au atras iubitorii cuvântului. Locul argumentaţiei libere are un magnetism aparte, aşa cum mirosul de ceapă prăjită trezeşte şi, uneori, ademeneşte olfacţia. După Gutenberg, apariţia tiparului a reconfigurat spaţiul public, aşezând dezbaterea direct în paginile gazetei. Libertatea de expresie a făcut din presă a patra putere. N-am putea imagina emanciparea naţiunilor europene de vechile imperii în absenţa jurnalismului de masă, asumat ca oficiu sacerdotal de atâţia profesori universitari. Teologul elveţian Karl Barth şi-a scris opera, de altfel, cu Biblia în mână şi ziarul deschis pe masă.

Agora s-a metamorfozat sub forma saloanelor lui Proust, iar cartea de bucate a filozofilor s-a îmbogăţit cu idei periculoase sau închipuiri smintite. Tehnologia a dat naştere unor instrumente noi de propagandă, între care radioul a tronat suveran, până la popularizarea televiziunii. Pe jăratecul vetrei cetăţii occidentale urmau să se pună mii şi mii de jertfe pentru arderi de tot...

Grădina Revelaţiei şi bucatele Revoluţiei

Misiunea intelectualului public s-a aşezat deasupra intereselor oricărei minorităţi despotice, dar şi dincolo de consensul leneş al majorităţilor ad-hoc. Într-o scriere destinată tinerilor atenieni, Vasile din Cezareea (sec. IV) compara lucrarea unui pedagog şi cărturar cu acţiunea harnică a albinei. Încercând să educe sufletele celor tineri, omul literelor din Antichitatea târzie încearca să recolteze nectarul din florile creaţiei. Marele capadocian recomanda selectivitatea ca discernământ aplicat. Alţi mari dascăli ai lumii antice, precum Augustin din Hippona şi Maxim Mărturisitorul, au vorbit bucăţii de lut a umanităţii despre făgăduinţele Cerului. În acest fel, Europa christiana şi-a educat cetăţenii să nu confunde parfumul paradisului cu duhorile unei banale taverne. Cu excepţia unor excese teocratice, între împărăţia Cezarului şi cetatea lui Dumnezeu s-a păstrat distanţă.

În modernitate, însă, o mână de filozofi au ajuns să certe văzduhul în numele vredniciei unui bulgăre de humă. Dorinţa de-a coborî Raiul pe pământ a produs sminteli dureroase. Să ne gândim, bunăoară, la Jean-Jacques Rousseau. Tată a cinci copii abandonaţi prin orfelinate, gânditorul francez a vrut să confere omului de pe stradă un statut angelic. Deşi suntem o plăsmuire din carne, revoltă şi sânge, ne-am trezit încoronaţi peste noapte cu titluri de heruvimi şi serafimi.

După războaiele religioase ale Occidentului a urmat lupta de clasă pregătită după un manual ideologic. Populismul n-a aşteptat prea mult revolta mulţimilor. Orice plebeu decăzut s-a trezit flatat pentru merite imaginare. Persoana umană şi-a pierdut demnitatea instrinsecă. Individul a ajuns să fie tratat la pachet, în funcţie de rolul social pe care-l joacă. Suprinse într-un moment paroxistic, gloatele îmbătate de ură s-au lăsat devorate de pofta criminală. A fost suficient să li se ofere capul unui rege („ţapul ispăşitor”), pentru ca liniştea să revină, vremelnic, la marginea cetăţii. Dintr-o dată, bucătăria intelectualului european a împrumutat instrumentele măcelăriei.

[1] John Adams a fost al doilea preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii. Textul original sună astfel: „I must study politics and war, that my sons may have liberty to study mathematics and philosophy, geography, natural history and naval architecture, navigation, commerce, and agriculture, in order to give their children a right to study painting, poetry, music, architecture, statuary, tapestry, and porcelain.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite