„Intelligence”-ul românesc în anii '90 (2)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua conducere a României din 1990 - Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu şi Dan Maţian
Noua conducere a României din 1990 - Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu şi Dan Maţian

Noua putere în stat (CFSN) va emite, în cursul zilei de 26 decembrie 1989, Decretul nr. 4 privind trecerea în componenţa Ministerului Apărării Naţionale a Departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne. În dimineaţa de 27 decembrie 1989 a reapărut un zvon destabilizator care alimenta frica că liderii CFSN vor fi asasinaţi.

„În fiecare casă, un mort pe masă!” şi „De Crăciun aţi învins voi, de Anul Nou vom învinge noi!” erau zvonurile care alimentau suspiciunea Armatei şi a liderilor CFSN împotriva Securităţii. Gelu Voican-Voiculescu, însărcinat cu siguranţa liderilor CFSN, emite, la 26 decembrie 1989, un nou document „tip chestionar, pentru identificarea provenienţei şi modului de operare a teroriştilor, indicând ca persoane ce ar trebui interogate pe Emil Bobu, Ion Dincă, Nicu Ceauşescu, Tudor Postelnicu, pe generalii Vlad, Stamatoiu, Bucurescu, Vasile şi colonelul Ardeleanu”. Atmosfera de suspiciune împotriva conducerii DSS se va amplifica în cursul zilei de 29 decembrie 1989 când noul vice-prim-ministru al Guvernului României, Gelu Voican-Voiculescu, elaborează un Punctaj de probleme privind modalităţile de depistare şi reţinere a teroriştilor rămaşi în libertate, cu caracter „strict secret”, înaintat prim-ministrului Petre Roman. În document se menţiona că „dictatorul Nicolae Ceauşescu a organizat acest aparat de teroare şi eventuală salvare personală din timp (poate de un an, poate de mai mulţi)” şi, totodată, „pregătirea aparatului s-a făcut de către specialişti străini (sau autohtoni) după un plan complex”. Documentul din 29 decembrie 1989 consemnează faptul că vice-prim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu cere „anchetarea de urgenţă de către organele specializate ale Ministerului Apărării naţionale în prezenţa şi cu concursul organelor Procuraturii Militare, a persoanelor asupra cărora există prezumţia că deţin date despre existenţa şi organizarea grupurilor de terorişti (Emil Bobu, Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Nicu Ceauşescu, general-colonel Iulian Vlad, general-maior Bucurescu Gianu)”.

Noul şef al Marelui Stat-Major, generalul-colonel Vasile Ionel, va adauga pe document, după mărturisirile lui Gelu Voican-Voiculescu, „Stamatoiu şi Vasile”. Totodată, în jurul noii puteri se învârteau o serie de persoane dubioase prin trecutul lor, precum Nicolae Doicaru, Virgil Măgureanu, care sub masca disidenţei anti-Ceauşescu doreau o răfuială cu conducerea încă activă a DSS-ului. Silviu Brucan avea să fie catalizatorul tuturor acestor tendinţe revanşarde, mai mult sau mai puţin întemeiate, astfel încât a crescut presiunea asupra liderului CFSN, Ion Iliescu, pentru a ordona arestarea comenzii DSS. În convorbirile cu publicistul Alex Mihai Stoenescu, Petre Roman va declara: „Brucan insista foarte mult asupra făţărniciei lui Iulian Vlad. (…) Iar noi spuneam. «Bine, dar…». Eu mă opuneam poate din alte motive decât Iliescu. Eu mă gândeam că n-avem nevoie de inamici în plus, pentru moment, fiindcă lucrurile se îndreptau spre o normalizare”.

Distrugerea documentelor „informative”

În cursul dimineţii de 30 decembrie 1989, generalul-colonel Iulian Vlad a transmis, la ora 09.30, ordinul S/184 către „toate unităţile centrale şi teritoriale de informaţii ale Ministerului Apărării Naţionale”, respectiv fostele unităţi componente ale DSS, prin care a comunicat că din ordinul Ministrului Apărării Naţionale „se interzice cu desăvârşire distrugerea oricărui document privind activitatea informativ operativă” şi, totodată, şefii unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii „vor lua măsuri de protecţie strictă a tuturor documentelor privind activitatea informativ-operativă, precum şi a întregului fond de arhivă”. Colonelul (r) Cornel Nemetzi din SIE va scrie în memoriile sale, cu referire la acest episod din istoria postdecembristă a comunităţii de intelligence româneşti, că, totuşi, la unităţile speciale nu au fost arse documente astfel încât se putea releva activitatea specifică desfăşurată de acestea. Trebuie menţionat faptul că Brigada „U” (Ilegali) a fost reorganizată, după 23 iulie 1978, în trei unităţi speciale: 1) UM 0101 care avea sarcini de spionaj în ţările occidentale europene şi Israel; 2) UM 0102 care era responsabilă cu spionajul în SUA şi America de Sud şi 3) UM 0103 care se ocupa de emigraţia română, de Radio Europa Liberă şi de combaterea iredentismului maghiar. Unităţile speciale au fost considerate ca fiind „formaţiuni independente” în cadrul unităţilor de linie, respectiv o linie specială de muncă: UM 0101 în UM 0199, UM 0102 în UM 0201 şi UM 0103 în UM 0225. „Motivele care au determinat unitatea de contrainformaţii 0195 să distrugă o parte din materialele acumulate în dosarele întocmite ofiţerilor din CIE au fost de altă natură. Foştii c.i.-şti se temeau ca aceste hârtii, mi-e greu să le numesc «documente», să nu ajungă în mâna celor urmăriţi şi persecutaţi, ceea ce ar fi putut conduce la răzbunări şi reglări de conturi. Dar unitatea se ocupa şi cu lucrarea rezerviştilor, unii dintre aceştia fiind suspectaţi de legături cu KGB şi alte oficine străine de spionaj, precum şi de «emigraţia română ostilă»!”, consemnează colonelul (r) Cornel Nemetzi din SIE.

În ceea ce priveşte distrugerea arhivei fostei UM 0110, istoricul Marius Oprea consemnează următoarele: „Este posibil ca răspunsul privind dispariţia documentelor fostei Unităţi 0110 de contraspionaj pe «ţările de est» (în special URSS) să poată fi dat de analiza documentelor interne ale serviciului Arhivă din SRI. După o sursă căreia îi păstrăm anonimatul, o mare parte a arhivei UM 0110, circa 40.000 de pagini, depozitată la Iaşi, a fost transferată în 1994 – 1995 către Bucureşti. Unde, se pare, n-a mai ajuns niciodată”.

În lucrarea jurnalistului Alexandru Mihăilă (Cazul Timofte – KGB între diversiune şi adevăr, Editura VIS Print SRL, 2008, 332 p.) este reprodus în facsimil raportul din 10 aprilie 2001 al colonelului Constantin Muraru din SRI în care se menţionează faptul că înainte de anul 1996, dar şi după aceea, a apărut solicitarea „inventarierii tuturor persoanelor ce au făcut obiectul preocupărilor pe linia contraspionajului sovietic (a fostei UM 0110) cu precizarea necesităţii valorificării datelor şi informaţiilor pe care le deţineau foştii lucrători ai UM 0110, activi sau în rezervă, cunoscut fiind faptul că pe acel profil de muncă arhiva nu s-a conservat”. Un astfel de raport confirmă faptul că, foarte probabil, arhiva UM 0110 nu s-a distrus în întregime, ba mai mult se specifică în raport că, în fapt, ea nu s-a „conservat”. Referitor la o serie de documente microfilmate ale UM 0110 care ar fi putut conţine informaţii despre reţeaua KGB din România socialistă, şi care au ajuns în posesia SRI, în 1990, Virgil Măgureanu declară: „Aceste microfilme ne-am dus (pe strada Roma – n. n.) şi le-am ridicat în aceeaşi seară, când s-a dat semnalul (un telefon – n. n.), a fost spart acel loc unde fuseseră zidite microfilmele şi extrase toate acestea. S-au extras acele microfilme, despre care nu ştiu nici astăzi ce conţineau, pentru că nu era treaba mea, şi fiind inventariate, pentru că aveau nişte numere acolo, s-a făcut un inventar complet şi au fost puse în mâna unităţilor de linie al căror obiect de activitate era tocmai acesta”.

„La radio s-a anunţat arestarea mea”

Prin Decretul nr. 33 al CFSN a fost desfiinţat Departamentul Securităţii Statului, pe 30 decembrie 1989, iar în cursul zilei de 31 decembrie 1989, fostul şef al DSS, generalul-colonel Iulian Vlad, a fost informat că trebuie să fie prezent la cabinetul Ministrului Apărării Naţionale la ora 13.00 şi nu la 11.00, iar, mai apoi, a fost informat că trebuie să se prezinte la ora 14.00 împreună cu adjuncţii săi, Gianu Bucurescu şi Aristotel Stamatoiu, şi cu şeful Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare. „Atunci când planul era aproape gata (de prindere a teroriştilor – n. n.), m-am dus cu el la raport la ministru, chiar am dat ordine, unul suna aşa: «Din dispoziţia ministrului Apărării Naţionale, gl. de armată Nic. Militaru, ordin tuturor şefilor unităţilor centrale şi teritoriale de informaţii…»; eu am fost de bună credinţă. Mi s-a spus atunci de col. Cerbu, care era la cabinet, mi s-a spus că mă primeşte la ora 14, dar să vin şi cu locţiitorii, dar gl. Alexie avusese un infarct şi nu l-am luat, mi s-a ordonat expres să-l iau şi pe gl. Vasile. Am avut un presentiment şi le-am spus celor de lângă mine că s-ar putea să nu ne mai vedem, iar când mă deplasam cu maşina la minister, la radio s-a anunţat arestarea mea”, declara fostul şef al DSS în faţa Comisiei Senatoriale.

image

Ultimul şef al DSS, Iulian Vlad, în boxa acuzaţilor (1990)

În seara aceleiaşi zile, Gelu Voican-Voiculescu, numit de Ion Iliescu la comanda structurilor fostului DSS, s-a întâlnit la ora 22.00 la sediul Ministerului de Interne cu comandanţii unităţilor de securitate proaspăt desfiinţate. Istoricul Marius Oprea consemnează faptul că „la întrunire, Voican, le-a garantat ofiţerilor DSS că noua putere nu va purta un război împotriva lor, ci se va limita doar la destructurarea instituţiei”. Omul de legătură între Gelu Voican-Voiculescu şi fostul DSS devine colonelul Gheorghe Goran, fost şef al Securităţii Municipiului Bucureşti. „În primele luni i-au fost date informaţii lipsite de importanţă şi informaţii despre situaţia din economie, probleme de aprovizionare, apa în baraje, chestiuni din acestea”, mărturiseşte fostul locţiitor al şefului CIE, generalul-maior (r) Ştefan Alexie.

Desfiinţarea DSS şi viitorul aparat de informaţii al statului

Preocupările reprezentanţilor noii puteri în stat, în ceea ce priveşte viitorul aparatului de informaţii şi contrainformaţii românesc, sunt evidenţiate de redactarea, de către Gelu Voican-Voiculescu din postura de vice-prim-ministru, a Ordinului nr. 1 al şefului Consiliului Siguranţei Naţionale în care sunt consemnate propuneri pentru noul Consiliu al Siguranţei Naţionale care era menit să înlocuiască activitatea fostului Departament al Securităţii Statului intrat în destructurare după desfiinţare. Lectura documentului ne relevă faptul că unul dintre şefii Securităţii, colonelul Goran Gheorghe, şeful Securităţii Municipiului Bucureşti, era nominalizat la comanda viitoarei Siguranţe a Municipiului Bucureşti, în timp ce la CIE era nominalizat colonelul Deaconescu Ion. Personalul Direcţiilor a V-a şi a VI-a se demiteau din funcţiilor lor, cadrele fiind „trecute în rezervă, cu excepţia acelora care s-au dovedit loiali prin misiunile îndeplinite”. În document se mai specifica: „Direcţia IV va fi încadrată cu ofiţeri MApN loiali Revoluţiei; actuala încadrare va fi redistribuită la unităţile MApN ca ofiţeri trupă sau specialişti, conform pregătirii acestora; prima măsură va consta în eliberarea de către ofiţerii CI (contrainformaţii –n. n.) a birourilor ocupate, odată cu documentele aflate asupra lor. Această documentaţie va fi predată organelor de comasare a unităţilor”. Documentul făcea referire, în finalul său, la faptul că erau consideraţi ca „intraţi în inactivitate până la noi ordine” următorii foşti şefi ai DSS: general-colonel Iulian Vlad, general-locotenent Vasile Al. Gheorghe şi general-maior Gianu Nicolae Bucurescu. Documentul emis de către Gelu Voican-Voiculescu a rămas doar pe hârtie, fără nicio valoare juridică practică. Evenimentele aveau să se succeadă cu repeziciune, iar viitorul aparatului de informaţii şi contrainformaţii românesc avea să fie cu totul altul.

Generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir îşi aminteşte că la venirea serii de 31 decembrie 1989, în jurul orei 20.00, a observat că „«vechea gardă» a conducerii CIE nu era prezentă, depunându-şi chiar în aceeaşi zi cereri de pensionare”. Sediul central al CIE a fost înconjurat de TAB-uri ale MApN, în seara aceleiaşi zile, sub pretextul că există o informaţie conform căreia „cadrele CIE, aflând de arestarea şefului CIE, pregătesc o lovitură de stat”. Echipa CFSN care şi-a făcut apariţia era formată din Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu, Nicolae Doicaru şi general-locotenent Marin Pancea. Virgil Măgureanu se afla acolo în calitatea de consilier pe probleme de siguranţă naţională al preşedintelui CFSN, Ion Iliescu. Referitor la rolul său în acele momente, Virgil Măgureanu mărturiseşte: „Aveam de transmis diferite directive către diferite unităţi ale acestui Consiliu Militar şi de comunicat dacă într-o parte sau alta se întâmpla ceva anume şi care trebuia neapărat adus la cunoştinţă preşedintelui. Fie sub forma unor buletine zilnice, fie sub formă de notă telefonică. Să nu se înţeleagă că eram un simplu trepăduş. Lucram la nivelul la care lucram şi ţineam ca toate deciziile şi informaţiile să se facă la nivelul cerut, discutând direct cu şefii departamentelor respective”. Referitor la prezenţa acolo a fostului şef al DIE din perioada 1959 - 1978, Virgil Măgureanu mărturiseşte: „Personajul numit Nicolae Doicaru cred că avea un rol mult mai puţin conturat decât îl avea GVV. Doicaru era persoana care, fiind îndepărtată de puţin timp de la conducerea acestui departament, putea juca acest rol de intermediar între noile autorităţi şi situaţia operativă din ţară. Cred că Doicaru fusese pur şi simplu numit pentru a da o aparenţă de legitimitate acelui transfer de putere către o persoană reprezentând noile autorităţi. Şi nimic altceva. Dacă vă amintiţi, ulterior Doicaru n-a mai îndeplinit un rol şi nici n-a mai fost chemat vreodată la vreo atribuţie în conturarea noului serviciu”.

Spionajul extern românesc, în mâinile „Profesorului”

Cadrele CIE au fost informate că, până la noi ordine, instituţia va fi condusă de către generalul-locotenent Marin Pancea care preluase şi coordonarea activităţii DIA. Fostul comandant de unitate din CIE, Gheorghe Dragomir, consideră că în acea seară de 31 decembrie 1989, a început operaţiunea prin care „CIE urma să fie «topit» în DIA”. În conformitate cu cele scrise în istoria oficială a Direcţiei de Informaţii Militare, se menţionează că generalul-locotenent Marin M. Pancea a preluat comanda DIA la data de 24 ianuarie 1990 şi a condus-o până la 4 ianuarie 1991, când a fost numit în funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). Gheorghe Dragomir consideră că în umbra reorganizării spionajului extern românesc se afla un personaj politic, denumit „Profesorul”, care ţintea crearea unui serviciu secret mamut (o replică a DSS) cu o componentă internă şi una externă a cărui conducere i se promisese. Personajul numit „Profesorul” poate fi identificat în persoana lui Virgil Măgureanu, viitorul director al Serviciului Român de Informaţii (1990 – 1997). Publicistul Mihai Pelin va consemna faptul că dosarul de fost ofiţer în DIE al lui Virgil Măgureanu a fost oferit lui Gelu Voican-Voiculescu de către Mihai Caraman. Viitoarele atacuri mediatice ale lui Ion Mihai Pacepa la adresa SRI în ceea ce priveşte preluarea de către această instituţie a conturilor secrete ale lui Nicolae Ceauşescu, omiţând existenţa SIE care se născuse pe structura DIE (UM 0544), întăreşte ipoteza „conflictului” dintre Virgil Măgureanu şi generalii din SIE.

Virgil Măgureanu

Virgil Măgureanu, directorul SRI

Dorinţa „Profesorului” intra în conflict cu interesele DIA care dorea să absoarbă CIE în interiorul organismului său. „CIE devenise o «plăcintă» atractivă pentru noua putere care se «războia» pentru a-şi împărţi conducerea serviciilor secrete în funcţie de interesele celor care trăgeau sforile din umbră şi de multe ori se încurcau în propriile intrigi. Din acel moment s-a declanşat o cursă «nebună» de preluare a dosarelor personale ale cadrelor CIE din centrală şi exterior inclusiv dosarele întocmite acestora de unitatea de contrainformaţii. Saci plini cu asemenea documente erau încărcaţi în camioanele armatei şi transportate la DIA pentru «studiere şi evaluare». A venit rândul apoi dosarelor ofiţerilor deplin conspiraţi şi «ilegalilor» implantaţi în diverse ţări, apoi agenturii din rândul românilor şi străinilor”, concluzionează generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir. Viceamiralul Ştefan Dinu, şeful DIA, a declinat propunerea de a comanda CIE, după cum afirmă Virgil Măgureanu, urmând să preia, în curând, comanda fostelor UM 0110 şi UM 0625 (Direcţia a III-a Contraspionaj) contopite într-o nouă structură de contrainformaţii în organigrama MApN. Virgil Măgureanu consideră că fostul şef al DIA, viceamiralul Ştefan Dinu, a refuzat să preia comanda CIE în condiţiile în care i s-a cerut să pună la dispoziţia CFSN, după preluarea comenzii, toate informaţiile pe care le poate obţine. „Doar că nici astăzi – declară Virgil Măgureanu - nu mă pot dezbăra de impresia că Dinu a vrut să se eschiveze de la o răspundere, de a colabora cu informaţii la clarificarea situaţiei”.

În cursul zilei de 3 ianuarie 1990, Ion Iliescu, preşedintele CFSN, a sunat la sediul central al CIE şi a cerut să fie informat generalul-maior (r) Mihai Caraman că este aşteptat a doua zi, 4 ianuarie 1990, la ora 09.00, la Palatul Victoria. Într-o fişă strict-secretă a DSS, din data de 22 iunie 1979, cu privire la generalul-maior Mihai Caraman se menţiona: „Generalul-maior Mihai Caraman a fost trimis la post în Franţa, unde a lucrat peste 10 ani (1959 – 1969). (…) Se ştie, de asemenea, că informaţiile obţinute de generalul-maior Mihai Caraman prin agenţii săi de la NATO au fost trimise oficial, în prima etapă (până în 1964) integral, apoi în sinteză, în cadrul unui schimb de informaţii, serviciilor sovietice. (…) De asemenea, generalul-maior Mihai Caraman a fost invitat singur la Moscova, unde a purtat mai multe discuţii cu conducerea serviciilor sovietice, iar un cadru al acestor servicii l-a vizitat pe generalul-maior Mihai Caraman chiar la Paris, pe timpul cât acesta se afla la post în Franţa. Toate aceste fapte, relatate în rapoartele mai multor ofiţeri audiaţi în cadrul cercetărilor (efectuate după dezertarea lui Ion Mihai Pacepa – n. n.), ridică o primă suspiciune în legătură cu generalul maior Mihai Caraman şi anume că el ar fi fost recrutat de către serviciile sovietice de informaţii, pentru care el ar fi lucrat şi după întoarcerea din Franţa în centrala Direcţiei de Informaţii Externe, unde a fost numit şef de brigadă (Contrainformaţii Externe – n. n.)”. Generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir este cel care mai menţinea, în acele momente, contactul cu Mihai Caraman şi l-a sunat pentru a-i comunica solicitarea lui Ion Iliescu. Mihai Caraman s-a prezentat a doua zi la biroul preşedintelui CFSN, ignorând faptul că în anticameră se afla „Profesorul” şi refuzând orice discuţie cu acesta. După discuţiile avute cu Ion Iliescu şi, mai apoi, cu cadrele de conducere ale CIE, Mihai Caraman a fost rechemat în cadrele active şi numit, la data de 18 ianuarie 1990, adjunct al MApN şi comandant al CIE cu rang de secretar de stat în MApN (18.01.1990 – 13.12.1990). „Primele dezamăgiri – notează generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir – la nivelul cadrelor tinere din SIE au apărut în momentul în care generalul (Mihai Caraman – n. n.), odată stabilizată situaţia instituţiei, a trecut la reactivarea unor cadre aflate în rezervă, sau care s-au manifestat după evenimente (din 1989 – n. n.), ca «dizidenţi» sau marginalizaţi de vechea conducere a CIE”.

image

Colonelul Mihai-Caraman în 1974

Noua conducere a CIE a întâmpinat numerose dificultăţi prentru a putea prelua, din nou, controlul asupra sediilor CIE „ocupate de armată din ordinul verbal al ministrului Militaru, pentru care nu existau procese-verbale şi inventare de preluare în administrare, noii «ocupanţi» refuzând să accepte restituirea acestora”. Fostul adjunct al directorului SIE, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir mărturiseşte că un rol extrem de important în atenuarea acestor tensiuni dintre CIE şi Armată l-a jucat vice-prim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu. Referindu-se la reorganizarea spionajului extern românesc, generalul de brigadă (r) Gheorghe Dragomir scrie: „Noul serviciu «imaginat» de noua conducere avea în vedere revenirea la un organism mamut în care ponderea cadrelor şi funcţiilor bine retribuite să revină departamentului administrativ şi logistic. În acest proiect de reorganizare îşi găseau un loc călduţ, o serie de «prieteni» şi «clienţi» ai noii conduceri”. Era doar începutul unui comportament care va conduce, peste puţin timp, la scandaluri de presă în care a fost implicat SIE şi directorul Mihai Caraman.

Generalul-colonel Nicolae Militaru

Generalul-colonel Nicolae Militaru, ministru al Apărării Naţionale şi adversar de temut al Securităţii

De la CIE la SIE

Pe 8 februarie 1990, prin Decretul nr. 111 al CFSN, a fost reorganizat CIE, aflat tot în componenţa MApN, iar la 13 decembrie 1990 este promulgată Legea nr. 39 care stipulează înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), subordonat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). În funcţia de director al SIE este reconfirmat Mihai Caraman (13.12.1990 - 09.04.1992). A fost înlocuit din funcţie la 9 aprilie 1992 şi trecut în rezervă cu gradul de general-colonel. Noul director al SIE avea să devină colonelul dr. Ioan Talpeş din MApN, fost consilier prezidenţial, cu rang de vice-ministru, pe probleme de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, al preşedintelui Ion Iliescu. Virgil Măgureanu consideră că Mihai Caraman a instituit un control total asupra SIE „de o manieră prea egoistă şi egocentrică, astfel încât era foarte greu să împingă lucrurile spre o reformare a serviciului”. Abia pe 6 ianuarie 1998 avea să fie adoptată Legea nr. 1 privind organizarea, funcţionarea şi activitatea SIE, act normativ aflat în vigoare.

ioan talpes

Referindu-se la activitatea lui Ioan Talpeş ca director al SIE, Virgil Măgureanu va declara: „Pentru Ioan Talpeş, colaborarea cu CIA a plecat de la alte premise, aducătoare de profit imediat încă din 1992 – 1993, prin faptul că personajul amintit (Ioan Talpeş – n. n.), în mod sistematic şi nu întotdeuna în urma unor cereri sau presiuni ale americanilor, a predat către aceştia întrega reţea a ofiţerilor acoperiţi, partea «cea mai discretă şi inteligentă» din întrega Securitate”. Directorul SIE, Ioan Talpeş, îi va descoperi, mai apoi, pe aşa-zişii „agenţi KGB” din Guvernul Adrian Năstase, probabil din postura de vice-premier, respectiv pe generalul (r) Constantin Silinescu din SIE, care ar fi încercat să blocheze negocierile pentru intrarea României în NATO în 1996 – 1997, şi pe colonelul (r) Ristea Priboi, foşti consilieri ai premierului Adrian Năstase. Informaţia a fost oferită mass-media de către Ioan Talpeş într-un interviu acordat cotidianului Independent, la 18 ianuarie 2008, şi preluată, mai apoi, de către americanul Larry L. Watts în lucrarea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Probabil că în virtutea unei logici care ţinea de această campanie de neutralizare a agenturii KGB din România, care ne făcuse viaţa un coşmar în ultimele patru decenii, după cum relevă cartea americanului Larry L. Watts, Ioan Talpeş a decis demantelarea şi predarea/abandonarea unităţii de elită a SIE, respectiv unitatea de ofiţeri deplin conspiraţi („fantome”) de pe teritoriul SUA, către CIA şi FBI. Domnia sa declară că, totuşi, „fantomele” nu s-au mai întors acasă, deoarece, după părerea domniei sale, trecuseră de mult la „inamic” (A se vedea: Flavius Predescu, Interviu cu Ioan Talpeş în Intelligence, nr. 20, august – octombrie 2011, p. 35 – 59).

În ianuarie 1990, după desfiinţarea fostului Departament al Securităţii Statului, s-a ordonat de către conducerea Armatei ca fostele unităţi de Securitate să înainteze tabele cu personalul din compunere, precum şi cu misiunile pe care le îndepliniseră în conformitate cu fişa postului, pentru a se putea face noile organigrame. Generalul-locotenent Gheorghe Logofătu coordona, din ordinul Ministrului Apărării Naţionale, activitatea de destructurare a DSS-ului. La 4 ianuarie 1990 a fost numit, prin Decretul nr. 19 al preşedintelui CFSN, adjunct al Ministrului Apărării Naţionale urmând să conducă rămăşiţele Securităţii. UM 0195 (Contrainformaţii Externe), Direcţiile a IV-a şi a V-a din DSS, UM 0110, Consiliul Politic al DSS, Unitatea Specială „T” pentru Instalaţii Tehnice (UM 0639), Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni şi Securitatea Municipiului Bucureşti au fost desfiinţate. Efectivele UM 0110 au fost integrate fostei Direcţii de Contraspionaj împreună cu cei de la UM 0650 (Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior) şi UM 0500 (Serviciul Independent pentru Protejarea Secretelor de Stat). Serviciul „D” - Dezinformare a fost subordonat CIE iar ICE „Dunărea” (UM 0107) se contopea cu „Romtehnica” din cadrul MApN. Conducerea MApN a trecut în rezervă cadrele care aveau 50 de ani împliniţi, respectiv peste 2.000 de cadre ale fostului DSS, după cum afirmă colonelul (r) Viorel Roşu în memoriile sale. Generalul-colonel Victor A. Stănculescu avea să declare în mass-media, pe 21 februarie 1990, la o săptămână după preluarea funcţiei de Ministru al Apărării Naţionale, următoarele: „Au fost desfiinţate unităţi ale Departamentului, iar efectivele lor au fost trecute în rezervă – Direcţia V de pază şi ordine (437 cadre), Direcţia IV de contrainformaţii militare (1.037 cadre din care 611 trecute în rezervă, iar unele arestate). Au fost trecute în rezervă 1.844 cadre ale Securităţii Municipiului Bucureşti şi ale judeţelor Timiş, Sibiu, Braşov, Cluj. (…) În total, la 22 decembrie 1989, efectivele aparatului central şi teritorial de Securitate însumau aproximativ 8.400 de cadre”.

Ministrul Apărării Naţionale

Ministrul Apărării Naţionale, Victor A. Stănculescu, însoţind o delegaţie militară străină (1990)

În Departamentul Securităţii Statului lucrau, la 22 decembrie 1989, un număr de 15.312 persoane dintre care 10.114 ofiţeri (1.892 în unităţi speciale acoperite, 4.124 în unităţi centrale de securitate, 81 în şcoli şi 4.017 în Securităţi judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti), 791 maiştri militari (61 în unităţi speciale acoperite, 528 în unităţi centrale de securitate, 17 în Şcoli şi 182 în Securităţi judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti), 3.179 subofiţeri (296 în unităţi speciale acoperite, 1.556 în unităţi centrale de securitate, 30 în Şcoli şi 1.297 în Securităţi judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti) şi 1.228 civili (174 în unităţi speciale acoperite, 394 în unităţi centrale de securitate, 97 în Şcoli şi 563 în Securităţi judeţene şi cea a Municipiului Bucureşti). Referindu-se la atmosfera din acele clipe şi la perspectivele profesionale şi materiale ale fostelor cadre ale DSS, hotărâte de conducerea MApN, colonelul (r) Viorel Roşu scrie: „În loc să aşeze funcţiile după schema fostului DSS, le-a creat după cele existente în structura sa. Astfel, şeful de serviciu de la Securitate a devenit şef de secţie, mai mare la prima vedere, dar mai mic la retribuţie. Ce folos că puteai ajunge general-maior dacă clasa de salarizare se reducea corespunzător, iar salariul scădea destul de mult”.

(Va urma)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite