Istorie

articolul anterior articolul urmator

„Intelligence”-ul românesc în anii '90 (5)

18
15 Jun 2015 15:56:38
Constantin Corneanu
Generalul-colonel Nicolae Militaru, inamicul public nr. 1 al Securităţii române
Generalul-colonel Nicolae Militaru, inamicul public nr. 1 al Securităţii române

Una dintre biografiile profesionale care aveau să influenţeze raporturile dintre instituţiile componente ale comunităţii de intelligence a României, înainte şi după 22 decembrie 1989, este cea a fostului general (r) Nicolae Militaru, primul ministru postdecembrist al Apărării Naţionale.


„Nicu nu este trădător, îl cunosc bine!”

Istorigrafia şi memorialista de după 22 decembrie 1989 a insistat enorm pe ideea apartenenţei lui Nicolae Militaru la GRU (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei sovietice), însă în cazul acesta nu se face, totuşi, o distincţie între apartenenţa la interesele şi obiectivele acestui serviciu secret de informaţii militare, după tipicul muncii dintr-un astfel de serviciu, sau ataşamentul faţă de valorile unei societăţi şi a unui sistem politic, fără o înregimentare scriptică. În perioada 14 – 19 februarie 1978 se va desfăşura, în staţiunea Mangalia-Nord, o aplicaţie operativ-strategică, pe hartă, pe linia Tratatului de la Varşovia. Delegaţia militară a României era condusă de către generalul-colonel Ion Coman, ministrul Apărării Naţionale, alături de care s-a aflat şi comandamentul Armatei a II-a române, în frunte cu generalul-colonel Nicolae Militaru. În seara zilei de 18 februarie 1978, generalul-colonel Nicolae Militaru împreună cu generalii Dumitru Fotescu, şeful de stat-major al Armatei a II-a, şi Stelian Popescu, comandantul Armatei a III-a, au participat, după încheierea aplicaţiei, la o reuniune, la hotelul „Dacia”, alături de generalii sovietici şi bulgari. În conformitate cu relatările lui Nicolae Militaru, generalii sovietici s-au pronunţat împotriva politicii externe a României şi a lui Nicolae Ceauşescu, a modului în care se poziţionează România în cadrul Tratatului de la Varşovia, precum şi a faptului că poziţia de conducere pe care o ocupă Nicolae Militaru este inferioară pregătirii şi experienţei sale.

Nicolae Militaru nu a ripostat verbal faţă de declaraţiile generalilor sovietici. „În plus – adnotează Constantin Olteanu în memoriile sale -, generalul Nicolae Pleşiţă, care se afla în relaţii apropiate cu generalul Nicolae Militaru de când funcţionaseră în garnizoana  Cluj, mi-a relatat că discutase cu acesta situaţia gravă creată şi l-a sfătuit «prieteneşte» să se autodenunţe că este colaborator al unor organe de informaţii sovietice. Încheind, generalul Nicolae Pleşiţă mi s-a adresat astfel: «Nea Costică să ştii că Nicu (Nicolae Militaru – n. n.) nu este trădător, îl cunosc bine!». La întrebarea mea dacă despre acest caz l-a informat pe Nicolae Ceauşescu, generalul Nicolae Pleşiţă mi-a precizat că-l informase în detaliu pe comandantul suprem. În final, generalul Nicolae Militaru s-a autodenunţat, în scris, că este colaborator al GRU (Direcţia Generală de Informaţii a Armatei sovietice). Dacă nu intervenea acel sfat «prietenesc», al generalului Nicolae Pleşiţă, era posibil ca lucrurile să se oprească aici”. Plicul cu autodenunţul lui Nicolae Militaru a rămas în posesia ministrului Ion Coman şi a fost predat în martie 1980 lui Constantin Olteanu, la preluarea funcţiei de ministru al Apărării Naţionale. În decembrie 1985, plicul a fost predat, din nou, lui Ion Coman şi nu generalului-colonel Vasile Milea, noul ministru al Apărării Naţionale.

KG-ist sau doar admirator al sovieticilor?

Într-o astfel de situaţie se naşte o întrebare: a fost Nicolae Militaru agent secret al GRU sau doar un susţinător al politicii URSS în cadrul Tratatului de la Varşovia şi în lume? Inexistenţa în circuitul istoriografic a unor documente din dosarele Direcţiei a IV-a Contrainformaţii militare a DSS, cu referire la Nicolae Militaru, amplifică misterul asupra acestui ofiţer şi a rolului său în confruntarea dintre comunitatea de intelligence a României socialiste, susţinătoare a politicii interne şi externe a lui Nicolae Ceauşescu, şi KGB&GRU, ca instrumente de putere ale Uniunii Sovietice.

Direcţia a IV-a Contrainformaţii militare va încerca, conform declaraţiilor făcute de către generalul-maior Constantin Nuţă lui Constantin Olteanu, să forţeze o mărturisire completă a lui Nicolae Militaru, în condiţiile în care „cei de la contrainformaţii militare, nu au cunoscut din timp despre faptul că va avea loc o asemenea discuţie, nu au dirijat special un informator şi nici nu au avut instalată tehnică operativă”. Fostul ministru al Apărării Naţionale, Constantin Olteanu, nu a crezut versiunea privitoare la surpriza pe care GRU şi Nicolae Militaru au produs-o ofiţerilor Direcţiei a IV-a Contrainformaţii militare, iar Nicolae Ceauşescu nu s-a grăbit să-l schimbe din funcţie, imediat, pe generalul-colonel Nicolae Militaru. În dialogul cu publicistul Alex Mihai Stoenescu, generalul (r) Victor A. Stănculescu va declara, cu referire la acest episod din 1978: „Ne-a convocat la Academie, s-a prelucrat tot cazul şi s-a anunţat că a fost numit adjunctul ministrului construcţiilor. Fiind omul sovieticilor, Ceauşescu nu putea să-l împuşte”. Rămâne o necunoscută în acest caz: s-a făcut o prelucrare a cazului cu elemente din dosarul de contraspionaj al Direcţiei a IV-a Contrainformaţii militare sau o prezentare a modului în care au fost încălcate normele de conduită ale militarilor români în relaţia cu aliatul militar sovietic?

„Militaru a salutat şi a zis în limba rusă: «Să trăiţi, tovarăşe mareşal al Uniunii Sovietice!». Ceauşescu a făcut ochii mari.” - Generalul (r) Mircea Mocanu

Generalul (r) Mircea Mocanu, fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT), susţine un alt punct de vedere privitor la relaţia dintre Nicolae Militaru şi Nicolae Ceauşescu cu efecte asupra nominalizării primului ca fiind prosovietic. „Teoria că generalul Militaru, pe o terasă, la un restaurant, ar fi transmis secrete militare unei femei care reprezenta KGB-ul este o invenţie, o făcătură a Securităţii. Nu avea ce să transmită URSS-ului. Nu avea ce să ştie. Una la mână: ce a comandat el? El a fost comandant la Armata de la Bucureşti. Or, armata asta era pusă unde se găsea de către sovietici. După război, ei au stabilit locul fiecărui regiment. Doi la mână: în fiecare primăvară, anual, până în 1989, se trimiteau, de la Marele Stat Major, la Moscova, la Comandamentul Unificat, text, hartă şi tabele cu Forţele Armate Române. Iar tehnica de luptă, nu numai că o aveam de la ei, dar veneau periodic să-i verifice capacitatea de luptă. Şi atunci, ce secrete ştia el? (...) Şi atunci de unde i s-a tras? Vă spun eu de unde! Când a venit ultima oară Brejnev la Bucureşti, după ce a coborât din avion, a salutat garda, s-a cântat imnul...A trecut la strâns mâini. Au fost întâi Comitetul Central şi guvernul, câţiva activişti, după ei urmând reprezentanţii Armatei. Eram aşa: primul, generalul Militaru, reprezentând armata de uscat; al doilea, generalul Mocanu, reprezentând apărarea antiaeriană; al treilea, generalul Zărnescu, reprezentând aviaţia militară; şi al patrulea, contraamiralul Dinu – el era la Direcţia de Informaţii a Armatei, dar era îmbrăcat marinar şi reprezenta marina. Ceauşescu îl însoţea pe Brejnev. Brejnev abia îşi târa picioarele, abia dădea mâna cu noi. Era terminat, consumat! Între ultimul din guvern şi generalul Militaru era cam un metru şi jumătate. Când Brejnev a ajuns în dreptul lui Militaru, Militaru a salutat şi a zis în limba rusă: «Să trăiţi, tovarăşe mareşal al Uniunii Sovietice!». Ceauşescu a făcut ochii mari. Dar, a trecut mai departe! A plecat, s-a terminat vizita...În scurt timp, Militaru a fost eliberat din funcţia de comandant al Armatei de la Bucureşti şi numit în funcţia de adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale”, va declara generalul (r) Mircea Mocanu într-un interviu realizat de către istoricul Sorin Turturică.

Cordon al Poliţiei în Piaţa Universităţii (iunie 1990)

După eliberarea din funcţia deţinută la MApN, Nicolae Militaru a exercitat funcţia de ministru-adjunct al Ministerului Construcţiilor Industriale până la data de 8 februarie 1984, deşi pe 4 aprilie 1983 a fost trecut în rezervă şi pensionat din MApN. Totodată, a rămas membru supleant al CC al PCR până la 22 noiembrie 1984, nemaifiind ales la Congresul al XIII-lea al PCR. Benefiicind de o asemenea calitate a putut să se interneze la Spitalul „Elias” unde l-a reîntâlnit pe Ion Iliescu care venise într-o vizită la Valter Roman. Menţionăm faptul că pe 17 aprilie 1983, Nicolae Militaru i-a scris lui Nicolae Ceauşescu cerându-i să fie numit la comanda Academiei Militare a Republicii Socialiste România. După întâlnirea cu Ion Iliescu, Nicolae Militaru a trecut, conform propriei mărturii din 1991, să contacteze personalităţi politice şi militare ale regimului comunist care se puteau angaja în derularea unui complot politico-militar prin care urma să fie înlăturat de la putere Nicolae Ceauşescu.

Generalul-colonel (r) Nicolae Militaru va reuşi să ralieze la complotul său pe generalii rezervişti Ion Ioniţă şi Ştefan Kostyal, pe căpitanii de rangul I (r) Radu Nicolae şi Anton Bejan, la care s-au alăturat Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. Referindu-se la acest complot politico-militar, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, va consemna: „Din păcate, datorită unor imprudenţe săvârşite de generalul Militaru, prin contactarea unor foşti subalterni din Marele Stat Major, care l-au turnat, atât el, cât şi generalul Ioniţă au fost avertizaţi, iar eu, în martie 1984, am fost înlăturat din conducerea Consiliului Naţional al Apelor. Nu cu mult înainte, Vasile Patilineţ, fost ambasador în Turcia (anterior fost secretar al CC al PCR) a sucombat într-un accident auto suspect. Şi el participase la unele discuţii privind situaţia insuportabilă din ţară. În iunie 1987, generalul Ioniţă a murit în urma unui cancer care a evoluat foarte rapid”.

Mineri şi ofiţeri de poliţie pe străzile Bucureştiului (iunie 1990)

Militaru şi „ordinea militară”

În martie 1984, Tudor Postelnicu îl va ancheta pe Nicolae Militaru la sediul CC al PCR în legătură cu acest complot politico-militar care urma să-şi producă efectele cu ocazia vizitei de stat pe care Nicolae Ceauşescu avea să o efectueze în RFG în perioada 15 – 17 octombrie 1984. Trebuie subliniat faptul că, totuşi, Nicolae Ceauşescu îi va trece în rezervă pe generalii Paul Cheler şi Dumitru Pletos în februarie 1985. Istoricul Petre Opriş este de părere că unul dintre trădătorii complotului a fost generalul Marin Dragu, fost comandant al Diviziei 1 Mecanizate „Tudor Vladimirescu” şi al Brigăzii 2 Vânători de Munte (1968 – 1973), fost şef al Secţiei Operaţii din Direcţia Operaţii a Marelui Stat Major (1973 – 4 august 1975) şi locţiitor al comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor. Informaţii despre complot au oferit şi generalii Gheorghe Gomoiu şi Dimitrie Popa. Gheorghe Gomoiu a fost eliberat din calitatea de membru al Consiliului Apărării Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 295 din 22 decembrie 1983, fiind numit în locul său generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu, adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi secretar al Consiliului Politic Superior al Armatei.

În declaraţiile din 25 august 1992 când solicită recunoaşterea calităţii de „Luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, generalul (r) Nicolae Militaru va consemna: În pregătirile ce se făceau s-a exclus cu desăvârşire implicarea Armatei, ca instituţie, în acţiunea de lovitură de stat şi nici folosirea armamentului clasic, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti. Acţiunea urma să se execute de către un «detaşament de asalt», format din cadre militare de diferite arme, iar Armata urma să se interpună între populaţia civilă, care ieşea în stradă pentru susţinerea forţelor revoluţionare, şi forţele de represiune.

Menţionăm faptul că într-o notă informativă a STASI, din 9 martie 1981, cu referire la aprecierile diplomaţilor occidentali privind situaţia internă din România, se menţiona faptul că „Armata (română – n. n.) ar fi gata de intervenţie pentru apărarea puterii încă de la bun început”. Referindu-se la o posibilă implicare a serviciilor de informaţii sovietice (KGB&GRU) în această conspiraţie, în condiţiile în care Nicolae Ceauşescu negocia un import de petrol sovietic concomitent cu tergiversarea negocierilor privind prelugirea termenului de valabilitate al Tratatului de la Varşovia, istoricul Petre Opriş apreciază că „deşi este plauzibilă” nu există dovezi care să demonstreze acest lucru. Fostul şef al Direcţiei a IV-a Contrainformaţii Militare, generalul-locotenent (r) Vasile Gheorghe, va declara, cu referire la Nicolae Militaru, într-un interviu acordat jurnalistei Angela Băcescu în martie 1991, următoarele: „Este adevărat că pe fondul nemulţumirii cauzate de îndepărtarea sa din armată, îndeosebi în ultimii ani, generalul Militaru Nicolae s-a situat pe o poziţie de ostilitate. Sunt însă lipsite de temei susţinerile sale, privind amploarea legăturilor pe care le-ar fi avut în rândul generalilor şi a altor categorii de militari activi. În realitate aceste legături se refereau la câţiva rezervişti, nemulţumiţi şi ei, pentru măsurile administrative luate împotriva lor. Doi generali activi au raportat imediat Ministerului Apărării Naţionale, că generalul Militaru încearcă să-i atragă «la acţiuni îndreptate împotriva ordinii militare». Este vorba de generalul Gomoiu Gheorghe şi Popa Constantin, cărora generalul Militaru le-a propus funcţii, în situaţia în care el ar prelua comanda”.

Soldaţi ai MApN aflaţi pe străzile Bucureştiului (iunie 1990) FOTO Agerpres

Implicarea serviciilor de „intelligence” în Mineriadă

Rivalităţile care existau anterior zilei de 22 decembrie 1989 între structurile de forţă ale României (MApN, DSS şi Ministerul de Interne), amplificate în timpul prăbuşirii regimului Ceauşescu în decembrie 1989, aveau să se menţină şi în prima parte a anului 1990, cu precădere în ceea ce priveşte structurile de intelligence reformate sau nou constituite. Evenimentele petrecute în perioada 13 – 15 iunie 1990 în Bucureşti, respectiv lichidarea Pieţei Universităţii şi venirea minerilor, reprezintă dovada cea mai palpabilă a existenţei unor animozităţi între structurile de intelligence cu efecte directe asupra stabilităţii statului român.

Mărturiile generalului de brigadă (r) Aurel I. Rogojan din SRI şi fost ofiţer în DSS sunt relevante pentru modul în care serviciile de intelligence ale României au acţionat în acele evenimente. Virgil Măgureanu, trimisul preşedintelui la conducerea principalului serviciu de informaţii spunea, în după-amiaza zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul «Piaţa Universităţii» şi adresându-se «activului de bază al serviciului», compus în exclusivitate din oamenii generalilor Militaru şi Stănculescu: «(…)Domnilor, dacă pegra socială, lumpenproletariatul care jinduie să se caţere în fotoliile puterii va şi reuşi să ajungă acolo, nu vă văd prea bine (…). Teoreticienii puterii politice spun că o societate ca să funcţioneze optim, din când în când are nevoie să-i fie administrate electroşocuri…teroriste». Fără comentarii! În al treilea rând, foarte puţină lume a dat atenţie unei provocări terorist-diversioniste lansate, pe care presa a preluat-o cu uşurinţă, într-o variantă inexactă, şi a lăsat-o aşa, «în aer», ca probabilitate că cineva a dorit să sperie manifestanţii şi a pus în circulaţie zvonul că se va detona o bombă în Piaţa Universităţii. Între relele de transmitere a zvonului au fost menţionaţi Adrian Sârbu şi secretarul general al Guvernului, Paul Jerbas…Eu, însă, am aflat altceva. Zvonul a avut la bază un fapt real. A existat o asemenea idee, dar cineva s-a opus foarte vehement. (...) S-a opus primul adjunct al directorului SRI, generalul Mihai Stan. (...) Nu ştiu, bănuiesc ceva, dar cel dispus să organizeze amorsarea bombei – un autoturism care să fie detonat – era colonelul Ilie Drăgoi, pensionar MApN, reactivat, devenit general şi numit de generalul Militaru la comanda unei foste unităţi speciale a Departamentului Securităţii Statului, rămase intacte şi în organigrama SRI fiindcă altfel nu se putea. I se spunea «generalul roşu», datorită notorietăţii simpatiilor sale, pentru care fusese scos din rândul cadrelor active ale Direcţiei de Informaţii Militare. Autoturismul urma să fie din dotarea unei unităţi a SRI. Explozibilul se angajase să-l procure un colonel MApN, care deţinea şi el o funcţie de conducere în SRI. Atentatul urma să fie atribuit «extremiştilor din rândul manifestanţilor». Reţeta este atât de cunoscută, încât originea ei este oricui evidentă. Generalul Mihai Stan mi-a spus că, dacă nu ar fi avut posibilitatea să se opună, atentatul ar fi fost pus pe seama «elementelor fanatice» şi a preferat să nu-şi ducă vorba la sfârşit. Am înţeles. L-am întrebat dacă cel ce a venit cu propunerea se gândise să facă imposibilă identificarea proprietarului autoturismului. Nici vorbă!”, consemnează Aurel I. Rogojan.

Incidente în Bucureşti (13 iunie 1990)

Fostul şef de cabinet al ultimului şef al DSS-ului îi acuză pe ofiţerii DIA care fuseseră infiltraţi printre „securiştii” din „Serviciul de Protecţie a Obiectivelor Politice” (UM 0215), înfiinţat de Gelu Voican-Voiculescu, că îşi puseseră la adăpost autoturismele din parcarea Ministerului de Interne, cu câteva zile înainte de 13 iunie 1990. Cele rămase au fost incendiate ori avariate pe 13 iunie 1990. Informaţiile lui Aurel I. Rogojan proveneau de la un colonel (din MApN) detaşat la SRI, al cărui autoturism, cumpărat doar de câteva săptămâni, a fost strivit de un blindat. Omului îi dăduseră lacrimile şi-l înjura pe colonelul Harosa (locţiitor al şefului UM 0215) – scrie Aurel I. Rogojan - , despre care afirma că nu este străin de ce s-a întâmplat şi nu l-a avertizat să-şi schimbe locul de parcare. A menţionat, totodată, că Harosa, până în 1989 fusese ofiţer acoperit al spionajului militar într-o editură profilată pe literatură străină. Acest aspect a devenit ulterior de notorietate, iar Harosa a mai bătut şi pe la porţile altor servicii în reformare”.

Rivalităţi, rivalităţi...greu de gestionat!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

mitrut
15.06.2015, 18:17:41

Pana la urma tot criminalul Iliescu este raspunzator de toate!

+7 (11 voturi)
mircea georgescu
15.06.2015, 18:35:42

Fericirile ce ni le-a adus Ilici Iliescu! Ar fi interesant sa stim cine sunt vecinii care stau in blocul P+2 din str. Jean Monnet. Cine se baga sa spuna?

+3 (5 voturi)
Eugen DELCEA
15.06.2015, 18:46:15

1.În explicaţia de la poză scrie că era general-colonel dar în poză are 4 stele mari, de general de armată...2. Sper că nu veniţi apoi să ne spuneţi că Militaru nu a avut nici o tangenţă cu GRU, că se scoală Troţca din mormânt ! 3. Aveţi vreo explicaţie pentru faptul că Militaru, candidat la preşedinţie în 1996 (cu liste falsificate) a murit EXACT LA 7 ANI DE LA DATA CÂND FUSESE NUMIT MINISTRU AL APĂRĂRII ?

0 (8 voturi)
Silviu Vasile Dumitrescu
16.06.2015, 09:49:48

Domnule Delcea, stilul dvs. misterios, adesea diversionist, subversiv, ...parşiv nu face decât să vă satisfacă propria plăcere de exihibiţionism şi senzaţional. Altfel, nu aduce niciun plus de informaţie, vreun aport pozitiv şi constructiv la subiect. 1. Ce vreţi să spuneţi că Militaru ar fi murit - vă citez - «exact la 7 ani de la data...»?! Au fost atâţia şi atâţia alţii care au murit mai devreme decât „la 7 ani” de la vreo dată sau alta. Spre exemplu Antonie Iorgovan a murit (de cancer) la mai puţin de 7 ani de când a redactat prima Constituţie a României libere, şi în care reuşise să strecoare şi câteva prevederi specifice unui stat de drept real şi unei democraţii autentice, în ciuda presiunilor pe care oamenii lui Iliescu le făceau asupra lui, să nu instituie altceva decât un nou „centralism democratic”, efectiv o altă dictatură totalitară. Alt exemplu este fostul premier din perioada Convenţiei Democrate, Radu Vasile, îmbolnăvit şi mort (tot de cancer), la mai puţin de 7 ani „de la data când” avusese curajul iniţierii unor reforme economice reale, atragerii unor investiţii străine consistente, şi angajării serioase a României pe calea integrării europene. Iar pentru că insinuaţi pervers o „lucrare” a Securităţii împotriva lui Militaru, căutaţi, mai bine, că şi Paulian Păsărin, ofiţer foarte activ în contraspionaj anti-KGB a murit (de asemenea) de cancer, şi chiar el a ştiut şi a declarat în ultimele zile că «m-au lucrat şi ei pe mine...» Nu ţin parte absolut nimănui cu toate astea. De altfel, nu am făcut niciodată vreun secret (încă dinainte de 1989...) de aversiunea mea faţă de toată adunătura de hahalere, hoţi, escroci şi mincinoşi din fosta aşa-zisa „Securitate”. Spun doar că lucrurile sunt mult mai complexe şi complicate decât modelul simplist şi subversiv pe care îl avansaţi dvs. pe unde aveţi ocazia.

+3 (5 voturi)
Pacuraru Marcu
15.06.2015, 20:36:06

Dupa reteta ,, un tradator asasin nu actioneaza niciodata singur'' asa a facut ai acest tradator - asasin Militaru. Ion Ilici Iliescu - Ivanovici este exponentul acestei increngaturi de TRADATORI si ASASINI EVREI BOLSEVICI ce au nenorocit Romania. Mai grav este ca au facut pui ... multi, pe care astazi ii regasim in frutea serviciilor, partidelor politice , banci si finante.

+7 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările