INTERVIU Françoise Thom, sovietolog: „Putin poate fi înlăturat doar printr-o lovitură orchestrată de asociaţii lui apropiaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Sursa foto: kremlin.ru
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Sursa foto: kremlin.ru

Istoricul francez Françoise Thom vorbeşte despre regimul lui Vladimir Putin, pe care îl caracterizează ca fiind o combinaţie fatală de sovietism amestecat cu banditism. Totuşi, spune că scaunul prezidenţial de la Kremlin nu se clatină şi că Putin nu va cădea decât atunci când aliaţii lui se vor teme că este în pericol putinismul – chiar regimul pe care el l-a creat.

Specializată în istorie sovietică, istoricul francez Françoise Thom face, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, o radiografie a regimului putinist din Rusia. Sovietologul explică, de pildă, care sunt resorturile actualului regim de la Kremlin – în care tehnicile puterii sunt inspirate din arsenalul leninist şi din şcoala KGB – şi spune că nu doar Rusia beneficiază de atitudinea conciliatoare a Occidentului, ci toţi liderii autocraţi şi totalitari. Discipolă a lui Alain Besançon, Thom arată de ce, pentru elitele ruseşti, putinismul este mai important decât liderul care l-a creat şi în ce fel dăunează obiectivelor UE atitudinea conciliatoare a marilor puteri europene. Iar Françoise Thom este tranşantă: niciun stat vestic nu i se opune lui Putin.

„Weekend Adevărul“: Sunteţi specializată în istoria şi politica Rusiei, unde aţi şi studiat. Cum vă amintiţi primele luni ca student acolo? Ce dificultăţi aţi întâmpinat?

Françoise Thom: Am ajuns în Rusia în 1972 şi am petrecut patru ani la Moscova.Când am ajuns acolo ca studentă nu eram pe deplin pregătită să înţeleg realitatea sovietică. Majoritatea profesorilor mei de la şcoală şi de la universitate erau marxişti şi cu toate că eu nu am fost niciodată marxistă – şi mă mândresc cu asta – nu aveam nici cea mai mică idee ce influenţă negativă era ideologia marxistă. Capitalismul era rău – asta credeam. Bineînţeles, am fost îngrozită de dificultăţile vieţii de zi cu zi în Uniunea Sovietică. Însă am fost norocoasă că mi-am găsit prieteni suficient de răbdători ca să-mi ofere o educaţie politică, arătându-mi ororile şi crimele comunismului. Le sunt datoare acelor oameni care au avut atâta răbdare cu mine şi care au reuşit să-mi înfrâneze aroganţa de tânăr.

Ce anume v-a determinat să studiaţi istoria sovietică? Cum aţi ajuns să-l aveţi ca mentor pe reputatul sovietolog Alain Besançon?

De fapt am vrut să mă specializez în literatura rusă – am fost atrasă de Rusia prin literatura ei. Dar când am
început să urăsc comunismul, ca mulţi dintre prietenii mei ruşi, am realizat că trebuia să lupt împotriva lui doar încercând să-l înţeleg, intelectual vorbind – nu am fost niciodată o militantă, am preferat să citesc cărţi decât să-mi pierd timpul în proteste inutile. Când m-am întors din URSS m-am simţit tare singură, pentru că nu-mi puteam împărtăşi experienţa cu foştii mei prieteni. Pe atunci era la modă să-ţi etalezi credinţele de stânga şi devenisem alergică la tot acest conformism. Am citit cartea lui Alain Besançon, „Originile intelectuale ale leninismului“, şi am fost vrăjită: Alain Besançon a făcut ceea ce eu credeam că este necesar, o autopsie intelectuală a leninismului. Aşa că m-am dus la prelegerile sale şi l-am rugat să-mi fie coordonatorul de doctorat.

francoise thom

IMPORTANŢA DOMNULUI ALAIN BESANÇON

Cum vi-l amintiţi – ca om şi ca profesor? În ce fel v-a influenţat pasiunea sa pentru spaţiul rus în continuarea studiilor dumneavoastră?

Alain Besançon m-a învăţat multe lucruri. În primul rând, să gândesc liber – ascultându-i prelegerile, mi-am dat seama că eram complet ignorantă. Am început să-mi dezvolt o intuiţie a profunzimii istoriei. El m-a făcut să realizez că nu trebuie să mă concentrez pe domeniul sovietic, ci mai degrabă să dobândesc o cultură filosofică şi teologică. A fost un om generos şi un profesor inspiraţional – mă simt foarte norocoasă că i-am fost discipol.

Era un om cu viziuni de stânga, fost membru al partidului comunist francez, în tinereţe, care s-a dezis de comunism după dezvăluirea crimelor lui Stalin. În ce fel percepea el URSS, dar şi ideologia comunistă – atât teoretică, dar şi practică?

El a văzut comunismul ca pe o erezie modernă, echivalentul credinţei gnostice. Numitorul comun al comunismului şi gnosticismului a fost ura despre lumea aşa cum era ea şi dorinţa de a o distruge şi de a crea o utopie perfectă. Această respingere a naturii a dus inevitabil la teroare şi pustiire.

Cum vedea un francez, din ţara condusă de Valéry Giscard d'Estaing sau François Mitterrand – oameni de bază în evoluţia Uniunii Europene –, Europa de dincolo de Zidul Berlinului?

Conservatorii din Franţa credeau, în general, într-o dezvoltare a comerţului cu Uniunea Sovietică şi credeau că regimul se va liberaliza datorită tehnologiei occidentale. Aripa de stânga era stânjenită de realităţile sovietice, despre care credeau că pot slăbi atragerea maselor către socialism. Chiar dacă nu voiau să recunoască, ei trebuiau să facă faţă unui partid comunist puternic şi aveau nevoie de ajutorul unor anticomunişti îndârjiţi ca mine pentru a lupta împotriva influenţei comuniste.

„REGIMUL LUI PUTIN NU E CONSERVATOR, ESTE ARHAIC“

Sunteţi unul dintre puţinii sovietologi ai Occidentului, aşa că aş vrea să vorbim despre cultura politică şi socială din Rusia de azi. Cât este tradiţie şi cât e modernism în societatea rusă de astăzi? Putem spune că modernismul existent este unul filtrat de Putin, un fel de pseudo-occidentalism?

Regimul lui Putin a împrumutat multe de la Vest: consilieri media, tehnici de manipulare a maselor prin intermediul social media şi a surclasat occidentalii cu un cinism şi un nihilism totale. Propaganda „valorilor tradiţionale“ este un instrument de controlare a maselor şi de influenţare a străinilor naivi. Regimul lui Putin nu este conservator, este arhaic. Tehnicile puterii sunt împrumutate din arsenalul leninist şi din şcoala KGB-ului, dar cu o remarcabilă înţelegere a posibilităţilor oferită de către noile tehnologii pentru subminarea societăţilor liberale.

Astăzi, unii istorici vorbesc despre „al doilea război rece“ care se desfăşoară din 1991. Aşadar, putem face vreo comparaţie între fosta URSS şi Rusia lui Putin?

Ultima perioadă a URSS-ului a însemnat o societate criminalizată. Putinismul doar a adus această ideologie a unei lumi subterane a delicvenţilor la vârful piramidei de la Kremlin. El percepe lumea ca fiind ostilă lui şi găştii lui şi crede că Vestul visează să-i destabilizeze regimul şi să dezmembreze Rusia. A existat deja ideea lui Stalin care punea accentul pe „mediu ostil“ pentru a justifica teroarea. Dar nu aş spune că este un Război Rece, pentru că Vestul nu reacţionează şi în general nici nu remarcă acţiunile nefaste ale lui Putin în lume. Războiul Rece a apărut când Vestul a început să reziste expansiunii lui Stalin. Noi nu vedem asta acum: niciun stat vestic nu se opune serios Moscovei.

DE CE SE TEME RUSIA

putin

Vladimir Putin a ajuns la putere după demisia lui Boris Yelţîn (foto sus) din 1999. Cum putem interpreta acel act şi ce a însemnat el la acea vreme? Demisia unui preşedinte în funcţie nu e un gest întâlnit prea des. Şi în ce fel se prefigura venirea la conducerea statului a unui lider ca Putin, în acei ani?

Cercului lui Boris Yelţîn îi era teamă de urmăririle penale după ce el avea să plece de la putere. Vladimir Putin a convins acei oameni că se pot baza pe el să-i protejeze de procedurile penale dacă va deveni succesorul lui Yelţîn. Legăturile sale cu lumea interlopă, lipsa totală de scrupule şi felul său de om dur erau liniştitoare pentru anturajul lui Yelţîn.

Încă din primii ani a avut Putin de gând să instaureze un regim autocratic la Moscova sau această evoluţie a avut loc în timp, cu concursul mai multor factori din politica şi societatea rusă?

Putin şi-a dorit restaurarea autocraţiei tradiţionale ruseşti pentru că în mintea lui acest lucru înseamnă restaurarea imperiului şi ridicarea hegemoniei ruseşti în Europa. Acest lucru poate fi văzut chiar prin deciziile luate în primele sale luni ca preşedinte: hipercentralizarea, desfiinţarea libertăţii presei, lichidarea actorilor politici independenţi.

Ce rol joacă Biserica în statul rus azi?

Biserica joacă acelaşi rol ca Agitprop, Departamentul de propagandă al URSS-ului. De asemenea, este unul dintre instrumentele ruseşti de influenţă peste hotare.

„Europa plăteşte şi Moscova dictează“

În viziunea liderilor de la Kremlin, Rusia e o mare putere; Putin promovează o ideologie de stat-civilizaţie, cu sfere de influenţă pe care le vrea în expansiune. Ce planuri credeţi că are acum cu Republica Moldova, în condiţiile în care noul preşedinte, Maia Sandu, duce o politică pro-europeană?

Planul Kremlinului este acelaşi pentru toată fosta Uniune Sovietică – şi pentru întreaga Europă, aş spune: Rusia controlează toate nivelurile puterii prin corupţie şi recrutarea elitei politice şi a mass-mediei; Rusia controlează serviciile secrete, fluxul financiar principal, iar Europa furnizează resurse economice şi tehnologice. Pe scurt, Rusia este un stat poliţienesc şi o armată imensă. Are nevoie de Europa pentru a alimenta acest aparat de putere gigantic. Atât cât a durat, formula Sandu/ Dodon a fost un model: Europa plăteşte şi Moscova dictează.

Putin însă nu are nicio remuşcare pentru a folosi teroarea. Din păcate, represiunea funcţionează, în special în Rusia. Probabil că Putin îşi va pregăti scena pentru o reformă Potemkin.

Există legături între Moscova şi partidele de extremă dreaptă din Europa, care promovează politica naţionalistă şi eurofobă – există şi în Franţa un astfel de partid, condus de Marine Le Pen, care are un bazin electoral considerabil.

Rusia vrea să distrugă Uniunea Europeană pentru că îi este teamă de orice tip de cooperare dintre europeni. Solidaritatea europeană şi transatlantică sunt un obstacol pentru proiectarea Rusiei imperiale în Europa. Cu state naţionale aflate în afara Uniunii Europene, influenţa Rusiei în Europa va fi copleşitoare, în special după Brexit, având în vedere că Moscova percepe influenţa anglo-saxonă în Europa ca fiind singurul obstacol al hegemoniei
sale pe continent. De aceea, Moscova apelează la partide naţionaliste din Europa şi de oriunde altundeva – Turcia, de exemplu.

Ce înseamnă pentru Putin, atât pe plan intern, cât şi extern, graniţele nesigure ale fostului imperiu sovietic?

Fiecare stat fost-sovietic care a încercat să aleagă Vestul a fost dezmembrat: Georgia, Ucraina, acum Armenia. Prin urmare, aşa-numitele graniţe nesigure moştenite din politica lui Stalin sunt folosite de Moscova să pună presiune pe fostele naţiuni sovietice şi să-şi reclădească imperiul.

CÂND VESTUL MAI BINE TĂCEA

Cum putem caracteriza astăzi relaţia dintre Rusia şi Vest – notabilă a fost în ultimii ani relaţia cu SUA şi Trump, disputată peste Ocean, însă la fel de importantă e şi relaţia cu UE, unde Germania a fost vocală, de exemplu, în cazul Alexei Navalnîi?

putin humanitas

Moscova este fundamental ostilă Vestului, iar ţările vestice sunt prea laşe ca măcar să recunoască acest lucru. Reacţiile Vestului la adresa comportamentului imoral al lui Putin sunt pur retorice. Occidentul îşi afişează slăbiciunile şi nici nu realizează cum acest comportament încurajează şansele tuturor dictatorilor. Josep Borell, reprezentantul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, spunea în timpul vizitei sale în Moscova, la două zile după arestarea lui Navalnîi, că „un zid al tăcerii“ nu este o opţiune. În opinia mea, tăcerea este de preferat decât afişarea acestor platitudini care nu fac decât să arate automulţumirea noastră faţă de Moscova şi descurajarea opoziţiei din Rusia.

Dacă vorbim de politica externă, cum sunt văzute la Kremlin statele din Asia – în special, China şi India, care sunt state emergente?

Kremlinul este fixat pe ideea de a distruge America. Din această perspectivă vede şi China şi este dispus să accepte înţelegeri nefavorabile sau riscante doar din pură pasiune antiamericană. Acelaşi lucru şi pentru Turcia: Rusia acceptă influenţa turcă ridicată în Caucaz doar pentru a separa Turcia de NATO. În schimb, relaţiile cu India s-au răcit, căci indienii s-au întors către SUA.

ÎN CĂUTAREA CĂLCÂIULUI LUI AHILE

Ce înseamnă, pe plan politic, Alexei Navalnîi pentru Vladimir Putin? Are motive reale să se teamă liderul de la Kremlin?

Lui Putin îi este teamă mai mult decât orice de o ruptură în rândurile liderilor elitei, gândindu-se la scenariul Gorbaciov: pierderea imperiului din cauza unui conflict la vârf. Bineînţeles, există nemulţumiri şi în rândul oligarhilor care vor să fure în Rusia, dar să trăiască în Vest. Politica de confruntare a lui Putin îi răneşte, iar scurgerile de informaţii la nivel înalt despre viaţa sa privată dovedesc că fosta disciplină nu mai există.

Este Navalnîi liderul unei noi intelighentsia, care poate aduce laolaltă clasa muncitoare împotriva lui Putin? Cu alte cuvinte, ar avea vreo şansă de a-l înlătura pe Putin de la putere?

Putin poate fi înlăturat de la putere doar printr-o révolution de palais, o lovitură orchestrată de asociaţii lui cei mai apropiaţi. Dar acest lucru se va întâmpla doar când vor realiza că rămânerea lui Putin la putere pune în pericol putinismul, sistemul lui Putin. Atât timp cât Vestul rămâne pasiv şi se complace, nu există niciun motiv să scape de „conducătorul naţional“.

Atât timp cât visul de a face Rusia o mare putere prin subminarea ţărilor vestice, prin umilirea statelor vecine mai mici şi prin subversiunea ordinii internaţionale este împărţit de marea majoritate a ruşilor, nu există nicio speranţă de a învinge autocraţia.

Sau putem să-i găsim importanţa lui Navalny mai degrabă în relaţie cu ţările democratice: adică el reprezintă cea mai vizibilă voce critică la adresa actualului regim, prin urmare e important sprijinul acordat de UE pentru a păstra „un ghimpe în coasta lui Putin“?

Regimul are încă rezerve mari de stabilitate. Putin însă nu are nicio remuşcare pentru a folosi teroarea. Din păcate, represiunea funcţionează, în special în Rusia. Probabil că Putin îşi va pregăti scena pentru o reformă Potemkin – arestează câţiva membri corupţi ai sistemului, dă nişte bani pensionarilor şi lansează o politică externă
aventuroasă pentru un boost de popularitate. După părerea mea, Vestul trebuie să adopte nişte sancţiuni reale, vizând asociaţi apropriaţi de-ai lui Putin, vizând infrastructura de gaz şi petrol, transferul de tehnologie etc.

Putin s-a erodat, autocraţia rămâne

Ce mesaj credeţi că a vrut să transmită Putin când, pe 20 decembrie 2017, la 100 de ani de la înfiinţarea CEKA, a lăudat public organele de securitate pentru „demnitatea şi onestitatea“ lor, membrii ei „fiind întotdeauna adevăraţi slujitori ai statului şi patrioţi“?

Demonstrează doar cât de sovietizat a rămas. Doar că amestecul de sovietism cu banditism este unul foarte
periculos.

În 2018, Putin a fost votat pentru a doua oară preşedinte cu o majoritate de peste 70%. În iulie 2020, aproximativ acelaşi procent din populaţie a validat şi şansa lui de a candida încă de două ori pentru funcţia de preşedinte. Ce s-a schimbat într-o jumătate de an? Cei care ies în stradă sunt doar o parte din cei 30% care au votat negativ sau care nu au ieşit la vot?

Popularitatea lui Putin s-a erodat, dar regimul lui este foarte puţin criticat din punct de vedere politic. Oamenii sunt nefericiţi pentru că au încetat a se îmbogăţi, aşa cum se întâmpla la începutul stăpânirii sale. Practic, nu există nicio critică în Rusia la adresa politicii externe a lui Putin, nici măcar în rândurile opoziţiei. Atât timp cât visul de a face Rusia o mare putere prin subminarea ţărilor vestice, prin umilirea statelor vecine mai mici şi prin subversiunea ordinii internaţionale este împărţit de marea majoritate a ruşilor, nu există nicio speranţă de a învinge autocraţia.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite