Ion Iliescu: Eu am venit pe valul Revoluţiei. Revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. FOTO: Marian Iliescu
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. FOTO: Marian Iliescu

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a vorbit într-un interviu acordat „Gândul” despre zilele Revoluţiei din 1989, dar şi despre cum percepe astăzi acuzele colegilor de partid că ar fi „comunist”.

„Ce e aia Revoluţie confiscată? Asta e o prostie. Explicaţi-mi undeva o revoluţie confiscată. Sau e revoluţie sau nu e. O revoluţie este un proces istoric, care duce la schimbări fundamentale mai ales în structurile politice. A avut România o asemenea schimbare structurală? A avut. Revoluţia română a fost una radicală din acest punct de vedere, a fost o revoluţie, una veritabilă, care s-a bazat pe o revoltă populară. Deci are şi legitimitate istorică, are o forţă pe care a dat-o şi mişcare populară. Schimbările care s-au produs sunt de esenţă revoluţionară. Eu am venit pe valul Revoluţiei, revoluţia nu a fost generată de oameni ca mine. Anul 1989 trebuie să-l privim ca pe un an d emari schimbări”, vorbeşte Ion Iliescu, într-un interviu pentru „Gândul”, implicarea sa în evenimentele din 1989. 

Potrivit afirmaţiilor lui Ion Iliescu, mitingul de la Bucureşti, convocat de Nicolae Ceauşescu, a fost măsura care s-a dovedit ulterior că foarte importantă evoluţia protestelor împotriva dictatorului.

„Mitingul convocat de el s-a transformat într-un miting anti-Ceauşescu şi un protest puternic. A încercat în noaptea de 21 spre 22 să reprime mişcarea, iar pe 22, oamenii s-au regrupat şi au năvălit, iar el a fost obligat să plece la 12.06 cu un elicopter. Emblema aceasta, adică această imagine a fugii dictatorului cu elicopterul, este expresia a ceea ce s-a petrecut în România şi dramatismul situaţiei în care se aflase Ceauşescu”, spune Ion Iliescu.

De asemenea, Ion Iliescu nu s-a sfiit să recunoască faptul că a fost promovat de Nicolae Ceauşescu, în perioada adolescenţei sale. Pe Ceauşescu îl consideră drept un stalinist, unul dintre ultimii din acea perioadă.

În 1989, în momentul izbucnirii Revoluţiei, Iliescu era director al Editurii Tehnice: „Aveam un colaborator foarte bun şi a venit la mine pe 17 decembrie, foarte agitat, luase legătură la tipografie, trebuia să apară o carte, că cel de la tipografie cu glasul sugrumat şi emoţionat a spus: la noi aici e prăpăd, se trage în plin. Pe 17 începuse reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara. Aceasta a fost sursă directă de informare”, mai spune fostul preşedinte al României

Despre eticheta de comunişti puşi celor din PSD, Iliescu susţine că acestea sunt doar sloganuri folosite de  diferiţi actori politici din timp în timp.

„Astea sunt sloganuri care sunt repetate din când în când cu o anumită tentă. Eu am fost membru al PCR şi tatăl meu, şi mama mea. Dar aveam 4,5 milioane de membri de partid. (...) Asemenea sloganuri şi etichete sunt pur şi simplu instrumente de bazar într-o bătălie politică primitivă şi o tratez ca atare”, susţine preşedintele de onoare al PSD.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite