Istorie

articolul anterior articolul urmator

Istoria între ciocan şi nicovală

2
7 Dec 2018 11:48:08
Ancelin Roseti

De la facerea lumii încoace, conflictul a fost prezent, fiind creat de Om ― cel pe care Hristos îl sfătuia să privească mai întâi bârna din ochiul său şi apoi paiul din ochiul celuilalt, să arunce primul cu piatra, numai în condiţiile în care se simte cel mai puţin vinovat, deci nu să nu arunce, că să nu mai vorbim de întreg îndrumarul biblic, adică de ranforsările sale morale.

Experienţa omenirii ne învaţă că Omul nu prea vrea, vorba cuiva, nici aşa, nici altminteri, alegând, în răspărul radiografiei eclesiastice, împărăţia pământului, nu pe aceea a cerului. Această opţiune a atras după sine, fireşte, pe lângă multe altele ce vizează navigarea în amontele biblic, de cele mai multe ori, chiar ignorând şenalul, legea pumnului şi cinismul, iar pe de altă parte ipocrizia şi invidia (vezi antisemitismul, bunăoară). Paremiologia românească aminteşte ceva de gustul acru pe care îl "capătă" strugurii, atunci când aceştia se află la o înălţime prea mare pentru a putea ajunge la ei ― nu ar trebuie scăpat din vedere acest aspect apoftegmatic, mai ales că are vigoare de corolar.

 Prin urmare, nu ne rămâne decât să constatăm efectele acestei parcurgeri existenţiale, „roadele” ei, şi să spunem că: pentru a câştiga cineva, altcineva trebuie să piardă; frumuseţile şi civilizaţia de care se bucură unele popoare şi la care altele râvnesc, admirându-le, în timp ce le bârfesc pe la colţuri (neconştientizând că acestea vin, fie şi numai prin recul, şi în avantajul lor), au fost posibile numai cu existenţa semeaţă a unor perdanţi, a unor învinşi. Aşa se face că Istoria este scrisă de învingători ― ceea ce le rămâne învinşilor este să o înveţe, şi încă temeinic (or, din păcate, unii nu prea vor, preferând să-şi adâncească acrul în papilele gustative). Ca să ai averea lui Bill Gates, de pildă, trebuie să faci ce a făcut el ― restul e balast, cu iz pregnant de struguri acri. În calitate de ciocan, loveşti ― atunci când ai statut şi vocaţie de nicovală, primeşte! A-ţi aroga în permanenţă contururi de victimă nu-ţi înalţă soclu biruitor ― aşa cum nici invidia nu-ţi oferă mângâieri analeptice, nu are vervă de leac. Şi-apoi, Omul, din pricina amplelor scăpări de memorie, va face ca duioasa istorie să se întoarcă tot timpul, cu desăvârşire, la ale ei.

Istoria nu are virtuţi consolatoare, nu alintă pe nimeni ― nu are vreme să-şi lingă nici măcar propriile răni.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Paun Al
7.12.2018, 18:42:33

Citesc tot felul de interpretari ale pildei cu femeia adultera . Exista versete in Biblie care ne spun ca toti suntem " pacatosi" , mostenind “pacatul originar “, De ex Ap Pavel : Romani 5:12: “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, ….din pricină că toți au păcătuit.” Adica nu exista muritor care sa fie considerat “fara de pacat “ Iar in pilda cu femeia adultera Iisus le spune : “Cel ... fără de păcat ... dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. “ De aici s-ar deduce ca nici un muritor , ce crede in "Dumnezeul lui Israel ", devenit si Dumnezeul crestin , pacatos fiind nu poate judeca , nu poate da si executa sentinte impotriva altui pacatos , dupa Biblie . Doar Iisus , Dumnezeu sunt "competenti ", pot judeca “pacatele fiilor Lui "… nu muritorii de rand ,care sunt pacatosi si ei . Cel ce critica este credibil daca ar arata prin fapte , ca in situatii similare poate face lucrurile mai bine decat cel criticat . In rest istoria este competitia , este lupta dintre grupuri ce au cooperat unite de un mit , de o ideologie , de un interes… contra altor grupuri unite de alte mituri , de alte interese , de alte ideologii … sau impotriva prostimii incapabila sa se uneasca , populatie care si-a asumat inconstient statulul ei de victima , de pagubita , de exploatata ... Iar castigatorii au luat totul si au scris istoria .

MM Ordean
7.12.2018, 22:17:24

Interesant ce spune dl autor!

Modifică Setările