Istorie

articolul anterior articolul urmator

Istoria ca ficţiune politică

15
24 Jul 2015 11:47:23
Nicolae Manolescu

Într-o seară, cu câteva săptămâni în urmă, una din temele uneia din cele mai audiate emisiuni de televiziune s-a referit la gestul unui cetăţean român de naţionalitate maghiară, care a sfâşiat în public tricolorul, al nostru, nu al Ungariei, în timp ce-i ura României să fie, în acelaşi fel, dezmembrată.

Pe burtieră, puteam citi: „Cine doreşte dezmembrarea României.“ Sau: „Duşmanii ţării din exterior şi din interior.“ „Hait!“, mi-am spus, iată-ne în pericol de a cădea victimă ruşilor din afară şi ungurilor dinăuntru. M-am mai calmat când am văzut că cetăţeanul cu pricina era un naţionalist fanatic şi cam dus cu pluta.

Ceea ce m-a pus însă cu adevărat pe gânduri a fost dezbaterea care a urmat în studio. Îi cunoşteam pe cei mai mulţi participanţi, ca şi pe moderator. Înclinaţia spre naţionalism (ardelenesc!) a unora nu-mi era, nici ea, necunoscută. Dar mă aşteptam de la nişte oameni cu mintea la ei şi nu lipsiţi de cultură să nu dea apă la moară naţionalismului maghiar făcând un caz, şi ce caz, din naţionalismul lor românesc.

E uşor de înţeles că naţionalismul, şovinismul sau, la limită, rasismul nu reprezintă argumente solide în slujba combaterii naţionalismului, şovinismului sau rasismului. Un mod de gândire vicios nu poate fi condamnat prin alt mod de gândire vicios. Dezbaterea de care vorbesc s-a transformat într-un dialog emoţional fără urmă de spirit critic. Gestul maghiarului era incriminat ca unul care ne punea ţărişoara, vorba lui Caţavencu, în primejdie. Dar gestul nu era nici măcar simbolic, ci, pur şi simplu, stupid şi, fireşte, inacceptabil. Că la mijloc era tricolorul roşu, galben şi albastru era de natură să alerteze autorităţile din judeţ şi din ţară (ceea ce, din câte ştiu, nu s-a întâmplat, din păcate), nu să devină temă de lamentaţie naţionalistă pe un atât de urmărit post de televiziune. Dar unde nu e exagerare, nu e rating. Partea proastă e alta. Aveţi puţintică răbdare şi citiţi mai departe!

„Cântarea României“

Dragostea de tricolor, perfect normală, altminteri, a moderatorului şi a unora din invitaţii lui a îmbrăcat pe parcursul emisiunii o haină ciudată, aş zice, dacă n-ar fi foarte obişnuită pe la case mai mari sau mai mici. Am avut surpriza de a asculta, mai întâi, părerea autorizată a unui istoric, reluată de câteva ori în buclă, fără alt motiv decât efectul retoric, apoi declamaţiile actoriceşti ale lui Sergiu Nicolaescu şi ale altora, în rolul lui Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân sau Ştefan cel Mare, din filme comandate de PCR, exprimând în cel mai pur stil propagandistic un ataşament neclintit faţă de pământul strămoşesc. Şi, cireaşa de pe tort, o scenă din păunesciana „Cântare a României“, în care un celebru cantautor înălţa un imn de slavă, spre delirul sălii, tricolorului românesc. Două lucruri sunt stânjenitoare aici. Primul este o confuzie gravissimă între realitatea istorică şi sentimentul naţional,  pe de o parte,  şi prelucrarea lor ideologică într-o  tendenţioasă ficţiune politică, pe de alta. Al doilea este caracterul manipulator al acesteia din urmă.

Să le luăm pe rând. Nu cred că participanţii la emisiune (n-o numesc şi nu-i numesc, fiindcă nu am nici cea mai mică intenţie pamfletară, fiind, în fond, interesat exclusiv de ideea generală, pe care o analizez cât pot mai obiectiv) nu ştiau, deşi relativ tineri, că discursul patriotic al protagoniştilor din filmele istorice comuniste nu era unul autentic, atestat documentar, ci unul de pură invenţie ceauşistă. Nu vechii domnitori vorbeau prin gura lui Nicolaescu et comp, ci ideologii comunişti, temeinic  dresaţi ca să ilustreze doctrina naţionalistă din ultimii ani ai dictaturii. Ceauşescu, incult, dar animal politic redutabil, miza deliberat pe sentimentele românilor, privaţi două decenii de adevărata istorie şi literatură  naţională şi bucuroşi de reînnodarea cu tradiţiile neamului (un cuvânt nefolosit  pe vremea când comunismul era acela internaţionalist de inspiraţie sovietică) în anii 1970-1980.

Elogiu epocii de aur

Cultul personalităţii lui Ceauşescu a început cu o mascaradă pseudo-istorică, în care dictatorul însuşi se urca pe cai voievodali şi se îmbrăca în costume de epocă. Într-un penibil tablou al unui pictor ieşean, el ciocnea un pahar cu însuşi Ştefan cel Mare, a cărui mână ieşea din pictură. Ce-ar mai fi de spus despre facila demagogie a lui Păunescu, a cărui „Cântare a României“ a fost ani de zile bine tolerată de stomacul, altminteri foarte sensibil, al PCR pentru un motiv politic uşor de ghicit de cine nu cădea pradă fascinaţiei faţă de aplombul poetului: era probabil unica manifestare culturală, în care un cor imens de naivi făcea, spontan şi nesilit, dar repetat, elogiul epocii de aur şi al lui Ceauşescu. Aşa se explică faptul că o manifestare care ar fi trebuit să fie considerată principial primejdioasă prin chiar anvergura ei, ca să nu mai vorbesc de caracterul total imprevizibil al lui Păunescu, aflat la manete, a fost lăsată să umple săli şi stadioane, un lucru pe care numai politrucii lui Ceauşescu şi-l permiteau şi numai la ordinul acestuia.

Una peste alta, emisiunea de televiziune de la care am pornit a amestecat istoria adevărată cu ficţiunea politică inventată de regimul comunist, socotind probabil că inimile noastre de români vor tresări patriotic la auzul discursurilor emfatice ale unor actori în serviciu comandat. Moderatorul trebuia să se gândească de două ori înainte de a face reclamă unor minciuni şi puseuri demagogice creditate de propaganda ceauşistă ca dovezi ale iubirii de neam şi ţară a strămoşilor noştri. Din nefericire, iată, acest fel de a privi istoria rămâne astăzi la fel de periculos ca şi ieri. Doar că ieri nu-i puteam dezvălui caracterul ideologic manipulator. Cine are urechi de auzit… 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Onea Lelia
24.07.2015, 14:36:06

D-le Nicolae Manolescu Că meandrele istoriei au săpat cazemate nevăzute între români şi unguri nelăsând, adeseori, loc de amor reciproc, e una. Dar de aici şi până la ură calea-i lungă. Şi gestul naţionalistului fanatic ungur asta a transmis - URĂ. După opinia d-voastră, gestul unuia dus cu capul trebuie ignorat. De acord. Dar gloata inertă-complice din juru-i tot dezaxată? Şi ea trebuie ignorată? Şi autorităţile care, din martie 1990, tot caută ac de cojocul "zgândăritorilor" şi nu-l mai găsesc, cu ele ce facem?

+4 (8 voturi)
Nicholas Kazan
24.07.2015, 15:30:41

Dacă certele dintre români și unguri erau rezolvate în trecut pe lepedeu(de la maghiarul lepedo), acum a apărut o problemă; le rezolvăm pe cearceaf (cuvânt turcesc) ceea ce complică lucrurile. Partea bună este că ADN-ul maghiarilor este în proporție de 5% asiatic, restul fiind comun cu al nostru, acest lucru dovedind că sfada de o mie de ani s-a rezolvat cu succes pe lepedeu (sau cearceaf), și că doar scrânteala la căpățână le mai dă unora probleme...naționaliste!

+5 (7 voturi)
Tagetes
24.07.2015, 16:29:25

Gestul maghiarului cetatean roman este un preambul la ce ne putem astepta in viitor...Romania la periferia UE ,cu economia facuta praf nu se mai bazeaza decat pe imprumuturi impovaratoare si un parteneriat la fel. O incercare reala de revitalizare a Romaniei de promovare a intereselor nationale , presupunand prin absurd ca un om capabil si patriot va ajunge candva la guvernare, va fi imposibila...Undeva in Virginia scenariul este scris: in rolul principal maghiarul sau secuiul rupand tricolorul... solicitand autonomia totala...precedente exista , mijloace de presiune la fel. Prin urmare suntem independenti cata vreme suntem cuminti si docili, adica nu suntem greci.

-2 (4 voturi)
Sârbul Vasile
24.07.2015, 17:08:26

Sa mai vanturi acum, in secolul 21, steagul nationalismului e cumva perimat. La noua miliarde de oameni? Totul tinde spre unire, spre asimilarea natiunilor mici de cele mari.

-2 (4 voturi)
aerolaur
24.07.2015, 19:11:57

Domnule Manolescu, sa inteleg ca va macina pretuirea de care se bucura Paunescu si astazi, iar sub pretextul inadecvarii ilustratiei video a emisiunii va razboiti cu amintirea acestuia? Sau tineti sa negati rolul creatiei artistice cu subiect istoric din cauze, vezi Doamne, ideologice? In primul caz, solutia este la indemana si este medicala. In cel de-al doilea, personal nu vad nicio solutie, pierzandu-se dreptul artei de a reprezenta realitatea (in conceptia dumneavostra). Mai raman, poate, creatiile onirice, fantaste, dar si ele trebuie bine curatate de orice iz istoric. Ar fi o cenzura la care pareti sa va pricepeti, asa incat va doresc "succesuri" in incercarea dumneavoastra de a schimba arta. Ma insel sau ati mai incercat asta, cu ani in urma, cu literatura?

0 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (15)