Istorie

articolul anterior articolul urmator

Istoria care nu se predă la şcoală. Cum pregătea CIA răsturnarea regimului comunist din România: operaţiunea QKBROIL (I)

71
17 May 2021 08:03:09
Cristian Unteanu

Să vedem cum sună istoria din punctul celor care se pregăteau (cu seriozitate şi cu maximă bunăvoinţă) să vină cumva în sprijinul poporului român opresat de comunişti...

În ianuarie 1951, John C. Campbell, ofiţerul care răspundea de problemele balcanice în cadrul Departamentului de Stat al SUA, întâlneşte un ofiţer CIA. După asta, pe canalele CIA circulă acest raport: „Poporul român este ţinut sub control de către poliţia represivă politică a comuniştilor şi de controlul politic care au făcut să existe un nivel de sovietizare depăşit doar în Bulgaria. În ultimii cinci ani, orientarea tradiţională a României către Occident a fost în mod puternic destabilizată, ţara devenind progresiv din ce în ce mai izolată de Occident şi absorbită de către complexul sovietic... Încrederea populaţiei într-o eventuală eliberare va continua să scadă, dorinţa de a rezista fiind înlocuită cu o resemnare pasivă din ce în ce mai puternică. Nu se prevede că poporul român poate concentra destul de mare forţă psihologică şi materială pentru ca, în aceste circumstanţe, să răstoarne regimul. Cu toate acestea, ura pe care o poartă regimului şi sponsorilor săi reprezintă o vulnerabilitate de bază a ceea ce este controlul sovietic asupra ţării, o vulnerabilitate care, exploatată la modul convenabil, ar putea împiedica folosirea resurselor României drept bază pentru operaţiuni ruseşti deschise sau clandestine în Balcani.“

În consecinţă, în mai 1951, este prezentat, cu denumirea de cod QKBROIL, planul de coordonare politică pentru acţiuni în România, aprobat mai apoi pe 28 august 1951 de Frank Wisner, şeful OPC (Office of Political Coordonation).

Obiectivele majore ale programului

1) la nivelul opiniei publice româneşti, să întărească speranţa eliberării şi să întărească dorinţa lor de a rezista comuniştilor.

2) să stabilească o bază clandestină pentru implementarea politicilor americane faţă de ţările din orbita rusească în timpul războiului rece şi în situaţii de război „cald”

c) printr-o combinaţie de operaţiuni clandestine, inclusiv de război psihologic, să submineze structurile politice, economice şi militare ale regimului din România.

d) să dezvolte un centru politic drept punct drept punct central pentru operaţiuni deschise, dar şi pentru unele clandestine de sprijin pentru operaţiuni viitoare.

Cele cinci principale linii de acţiune:  

- Pregătirea şi demararea unui program coordonat de război psihologic împotriva României inclusiv prin campanii de emisii clandestine de radio, manifeste şi scrisori pentru a discredita diversele personalităţi publice asociate regimului comunist

- Dezvoltarea şi întărirea unei organizaţii de refugiaţi români în cadrul Comitetului Naţional pentru Europa Liberă în scopul de a unifica rezistenţa românească precum şi activităţile clandestine 

- Să stabilească o structura de bază a unei organizaţii clandestine în România pentru a crea un mecanism care să fie folosit atât pentru operaţiuni în cadrul Războiului Rece, cât şi în cazul unui război deschis 

- Recrutarea şi pregătirea unui număr de până la 500 de agenţi care să fie menţinuţi în afara graniţelor ca nucleu pentru operaţiuni de gherilă pe timp de război

- Ducerea unui război economic.

Programul, aşa cum reiese din documentele CIA, a avut o fază iniţială care a presupus, pe lângă „recrutarea şi pregătirea de personal pentru sediul central şi oamenii de teren”, o foarte interesantă dimensiune de promovare a „dezvoltării unei organizaţii româneşti unificate a emigraţiei prin intermediul Regelui Mihai şi a două ramuri civile majore, Comitetul Naţional şi Asociaţia Românilor Liberi... Un contact cu Regele Mihai în primăvara lui 1951 şi acţiunile executate printre grupurile de refugiaţi nu au produs efectul scontat, refugiaţii români fiind încă împărţiţi între cele două mari grupări”. Problema cea mai serioasă (şi care se va dovedi din nefericire absolut determinantă), din punctul de vedere al responsabililor programului american, rămânea cea a recrutării de personal, voluntari care să participe la operaţiuni extrem de primejdioase.

La finele lui 1952 şi în 1953, spune documentul din biblioteca CIA, au fost organizate trei misiuni de recrutare cu rezultate „dintre cele mai nesatisfăcătoare şi arată că, din acest punct de vedere, Proiectul România este destul de diferit de cel din celelalte ţări satelit ale URSS. Mulţi dintre emigranţi au reuşit să se realizeze social destul de bine şi, exceptând membrii Gărzii de Fier care sunt de nedorit din punct de vedere politic, practic niciunul dintre ei nu este interesat să se angajeze în vreo activitate primejdioasă, preferând să aştepte ziua când vor reveni în ţară în spatele forţelor armate americane”.

Într-un alt document, citat de Richard H. Cummings într-o carte din 2016, se face acelaşi tip de aprecieri dureroase faţă de capacitatea reală de unitate, altfel decât prin vorbe, din cadrul emigraţiei româneşti: „Refugiaţii români au fost până în acest moment incapabili să se unească într-o organizaţie unică şi eficientă. Formarea unui astfel de grup este împiedicată în mod considerabil de existenţa unor rivalităţi personale, lupte între facţiuni precum şi de ezitările Regelui Mihai în a asuma un rol mai pozitiv în crearea structurii respective”. Aceeaşi sursă vorbeşte şi despre un briefing pentru Secţia URSS/Europa de Est, rămas în arhive şi în care se spune: „Din 1950 încoace, nu a existat o singură organizaţie de refugiaţi care să reprezinte poporul român... QKBROIL a adoptat poziţia că nici Comitetul Naţional Român şi nici Asociaţia Românilor Liberi aşa cum sunt ele constituite în acest moment nu sunt acceptate pentru a fi folosite de noi. Eforturile noastre continue de a sprijini unificarea au fost fără rezultat...”

Din punctul de vedere al americanilor de la CIA, încercările de recrutare de agenţi în scopul de a fi ulterior infiltraţi în România au avut rezultate ce par cel puţin neobişnuite şi neaşteptate, aşa cum au fost raportate de către recrutorii aflaţi în echipa din Germania: „Au fost analizaţi peste 70 de candidaţi şi, personal, am discutat cu aproximativ 20 dintre ei, selectând 12 ca posibil material de folosit. O analiză mai aprofundată a dus la refuzarea tuturor, cu excepţia a trei persoane, dar toţi sunt de un nivel extrem de scăzut, realmente incapabili să ducă la bun sfârşit orice tip misiune importantă, mai ales una de tip iniţial exploratoriu“

Unde lucrurile au mers mai bine, a fost în zona operaţiunilor de război psihologic, cele care, în condiţiile date, aveau să devină componenta principală a programelor care ţinteau regimul comunist din România, mai ales că presupuneau folosirea de personal exclusiv în locaţii aflate de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Asta nu înseamnă că planurile visate de cei de la CIA nu continuau să descrie intenţii interesante la nivel teoretic dar dovedite imposibil de transformat în realitate operativă, cel puţin în România perioadei respective. În acest sens, documentul CIA spune că, la nivelul anului 1953, erau programate următoarele activităţi, foarte interesante deoarece, chiar dacă atunci nu au dat rezultate, au rămas la nivel de script „for next operative use in case on a major opportunity” cum se spune acum în manualele de operaţiuni:

Recrutarea, pregătirea şi infiltrarea unui număr mic de agenţi de mai bună calitate pentru operaţiuni exploratorii de recunoaştere destinate evaluării posibilităţii stabilirii unei mici reţele sigure în interiorul ţării, ca bază pentru viitoare operaţiuni. Ca rezultat al unor recente conversaţii cu iugoslavii, este acum posibil să prevedem infiltrarea unor asemenea echipe prin Iugoslavia... Se mai planifică şi ducerea unei campanii pe război psihologic pentru a ridica moralul opiniei publice româneşti prin oferirea de dovezi tangibile asupra existenţei unui efort românesc anticomunist care lucrează din exterior în numele poporului român şi să întărească sentimentele de solidaritate naţională şi participare la acest efort prin instituirea unui program clandestin de propagandă...”. În acelaşi context, se vorbeşte şi despre eventuala dezvoltare şi stabilire de reţele clandestine „care să saboteze anumite ţinte în cazul unui război deschis”.

Prima confirmare publică asupra existenţei unor asemenea reţele a fost dată în 1976 de James Jesus Angleton, şef al contraspionajului în CIA între 1954-1975. Dacă lucrurile nu au reuşit în cazul românesc, cam din aceleaşi motivaţii pe care le ştim ca fiind tradiţionale pentru dezbinarea noastră naţională, reţeta a fost aproape de succes în cazul altor ţări din lagărul comunist. Acolo au existat mişcări de revoltă care, într-un fel sau altul, să fi fost legate (motivate sau chiar organizate) cu ajutorul unui asemenea tip de reţele clandestine?

Aveţi foarte multe date şi răspunsuri într-un un studiu extrem de bine documentat în acest domeniu publicat în urmă cu câteva zile de către Departamentul Apărării al SUA: „Almost Successful Recipe: The United States and East European Unrest prior to the 1956 Hungarian Revolution”, semnat de Dr. Ronald D. Landa. Dar vreau să vă atrag atenţia asupra unui pasaj extrem de important, cel în care se vorbeşte despre documentul strict secret denumit NSC 5608 din 1956 în care apăreau primele modificări importante de viziune în relaţia care avea mai apoi să definească întreaga realitate a politicii din timpul Războiului Rece: „Se redefinesc liniile generale de acţiune pentru a le face conforme cu situaţia prezentă din Europa de Est şi cu o analiză mai realistă a capacităţilor SUA de a influenţa dezvoltări în zona respectivă... Se recunoaşte faptul că aparatul de securitate din ţările blocului comunist face ca operaţiunile clandestine să fie dificile, iar operaţiunile specifice cer mult timp de pregătire. Din cauza eşecurilor recente este de cea mai mare importanţă să se procedeze cu maximă atenţie”. Şi astfel, spune Landa, erau respinse cele două variante extreme: „Folosirea forţei militare pentru eliberarea ţărilor satelit sau acceptarea controlului sovietic asupra acestora pentru o perioadă de timp nedefinită, dar încurajând popoarele din ţările satelit («satellite peoples») să opună o rezistenţă pasivă faţă de regimurile politice dominate de sovietici atunci când aceasta va contribui la minimalizarea contribuţiei sateliţilor la puterea sovietică sau crescând presiunea pentru o schimbare dorită...“ Allen Dulles spunea însă, la reuniunea prezidată de Nixon (în acel moment vicepreşedintele SUA) că „s-ar putea să fie chiar extrem de folositor pentru SUA să aveam nişte răbufniri violente în ţările satelite. Mai mult, nu ar trebui în mod necesar să fim şocaţi de faptul că în asemenea răbufniri violente vor muri oameni. În definitiv, nu poţi apăra sau recuceri libertatea fără să existe pierderi inevitabile de vieţi omeneşti...“

Iar Nixon sprijinea ideea: În definitiv, noi nu spunem că vom iniţia revolte şi violenţă în ţările satelit. Ceea ce spunem este că noi nu vom descuraja întotdeauna asemenea revolte şi violenţă în cazul în care revoltele apar spontan”. Iar noile grupuri-ţintă interesante din ţările satelit aveau să fie grupările naţionaliste, posibila armă de viitor, poate tocmai din cauză ca aveau o idee-liant centrală care, cum se va dovedi ulterior, avea să le conecteze la grupurile din diaspora. Exemplele date de Polonia, Ungaria su Cehoslovacia fiind relevante în acest sens. De unde, poate, o explicaţie pentru statutul lor ulterior căderii Cortinei de Fier, situaţie fundamental deosebită de cea pe care urma s-o aibă România. Aşa se face, relatează Landau, că Secretarul de Stat Allen Dulles care spunea că ar putea fi concepută o „asistenţă selectată cu grijă” care să fie acordată unor mişcări naţionaliste comuniste „în anumite circumstanţe”, dar „şi foarte discret şi poate doar prin mijloace clandestine.” Şi asta s-a şi întâmplat.

În final , aveţi acces la o lucrare cu totul excepţională, rarisimă prin profunzimea cunoştinţelor autorului său, istoric specializat în istoria serviciilor secrete şi Războiului Rece, Matthew M.Aid: The Declassified History of American Intelligence Operations in Europe 1945-2001. Cu siguranţă ceea ce scrie aici nu este reluat în cărţile de istorie, exact cum în cărţile noastre de istorie recentă nu veţi auzi vorbindu-se despre nimic din cele urmează:

...documentele declasificate arată că Proiectul QKBROIL a fost un fiasco de la început până la sfârşit... Doi ani de încercări de către CIA în sensul de a forma o organizaţie politică constând din reprezentanţi ai celor două mari grupări de emigranţi politici ca acoperire pentru operaţiunile sale din ţară au fost anihilaţi deoarece Regele Mihai, fostul monarh român, a sabotat toate eforturile CIA de a unifica cele două grupări. Încercăril făcute de CIA la finele anului 1951 şi începutul anului 1952 de a recruta mai mulţi agenţi care să dorească să se paraşuteze în România pentru a forma o rezistenţă armată în fosta lor ţară natală s-au dovedit «deosebit de nesatisfăcătoare» deoarece, conform celor afirmate într-un raport al CIA, «mulţi dintre emigranţii români au reuşită să se stabilească destul de bine (în exil) şi, cu excepţia membrilor Gărzii de Fier care nu sunt doriţi pe motive politice, practic niciunul dintre ei nu are interesul să se angajeze într-o activitate primejdioasă, preferând să aştepte ziua în care vor reveni pe urmele forţelor armate americane.»

Între august 1951 şi sfârşitul operaţiunii în iulie 1954, proiectul a produs virtual zero informaţii, a eşuat în a recruta în interiorul României o organizaţie viabilă clandestină de rezistenţă şi, din datele de până acum, nu a produs niciun fel de probleme fie la nivelul stabilităţii regimului comunist de la Bucureşti, fie în ecomia românească".   

Tot ce s-a putut realiza a fost o singură operaţiune, termninată printr-un fiasco total. Paraşutările au început în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1952. Au fost lansaţi Mircea Popovici împreună cu Alexandru Tănase din Băbeni – Vâlcea, într-o zonă de lângă Calafat (echipa „Robert”). Apoi au mai fost paraşutate alte trei echipe: la 1 iulie 1953, echipa „Pascal”, formată din Gheorghe Gheorghiu, Constantin Gigi şi Fat Savu, în Munţii Apuseni; echipa „Jaques”, formată din Ion Samoilă, Ion Golea şi Ion Tolan, paraşutaţi lângă Agnita în noiembrie 1951, şi „Fii Patriei”: Sabin Mare, Ilie Rada şi Gavril Pop, paraşutaţi în iulie 1953, în zona împadurită dintre judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor, iar din Grecia a fost paraşutat Toma Bebi, care, imediat ce a ajuns la sol, s-a predat Securităţii şi a colaborat cu ea până la prinderea celorlalţi 12 legionari paraşutaţi.

Numai că acesta este doar cadrul operaţional.

Însă pentru a înţelege contextul, dimensiunile specifice ale programului eşuat pentru România trebuie comparate cu cele realizate pentru ţările vecine - interesant să citiţi documentele privind Ungaria, Bulgaria, Iugoslavia sau Grecia - căci de aici aveau să se contureze abordări pentru programele viitoare (sau pentru lipsa lor).

Mâine vom vedea, în partea a II-a, ce-a însemnat asta, la nivel geopolitic, în viziunea lor, în condiţiile acelui moment istoric.

Va mai exista partea a III-a, acolo unde veţi vedea aliniate toate sursele documentare declasificate de CIA şi, evident, nu numai atât.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

71 Comentarii

Stefan din Nord
17.05.2021, 08:23:55

Era o vorba celebra in epoca , in gura tuturor romanilor exasperati de teroarea comuniasta ce s-a instalat - Vin americanii .! Dupa mai multi ani ,vazandu-si sperantele naruite s-au resemnat zicand - Americanii beau bere si nu vin .

-2 (14 voturi)
moftronix4
17.05.2021, 08:34:02

America face in toate tarile care nu i se supun la fel .Distrugerea lor. In Romania prin propaganda nu a reușit în totalitate...A reușit prin politica de Cămătărie...S a folosit de liderii politici care au crezut în deschiderea americana. I a momit cu credite. Apoi au mânevrat dobânzile camatateste până a înfometat populația care s a răsculat împotriva regimului.....La noi nu a fost nevoie sa asasineze lideri politici ca în Iran. Populația romana este mult mai coruptibilă decât cea iraniană.

-7 (23 voturi)
imacandi
17.05.2021, 08:36:39

astia din poze au murit ca fraierii.asta stiu sa faca americanii sau alti "aliati".dupa ce ne-au parasit in bratele rusilor,au vrut sa scoata castanele cu vietile altora. Romanul este adaptabil ,sa da dupa situatie.acum daca e sa comparam martiriul unor dizidenti cu majoritatea care s-au adaptat,si s-au dezvoltat sub comunism,acceptandu-l .Cum a fost mai bine?sa stai inchis ,batutut,torturat,la canal,sa ai familia si viitorul distrus ca peste ani(zeci de ani) sa apara povestea ta la tv ,sa fii "cercetat" de nu stiu care institut,sau accepti regimul,sa poata copii tai sa merga la scoala,sa-ti faci o cariera,sa-ti construiesti o casa,sa muncesti si sa traiesti...sa ajungi la pensie .

-1 (9 voturi)
Paun Al
17.05.2021, 08:36:58

Dupa Ialta, si mai ales dupa ce trupele sovietice au ocupat Estul Europei, cum credeau americanii, ca prin actiuni subversive se mai putea schimba ceva? S-a vazut asta in Ungaria in 1956, in Cehoslovacia in 1968..

+8 (10 voturi)
moftronix4
17.05.2021, 08:44:53

America a contribuit decisiv și la ascensiunea Nazismului in Germania Republicii de la Seminar. Prin Planuri economice gen Marshall. Banii și corporațiile americane din Germania au lucrat in favoarea nazistilor, le a suflat în pânze până au fost aduși la Putere. America a mizat pe naziști impotriva comuniștilor germani. Se știa de planul lui Hitler de a crea Spatiu Vital pentru națiunea superioara germana în Est, in Rusia... Doar abilitatea lui Stalin și lăcomia lui Hitler au făcut ca Germania sa încurce borcanele și să înceapă războiul spre Vest.

-3 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (71)

Modifică Setările