Şerban Papacostea a murit la 89 de ani. Istoricul l-a văzut pe Hitler, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată şi era un apropiat al familiei regale

Istoricul şi academicianul Şerban Papacostea a murit vineri la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de Academia Română. Ceremonia de înhumare va avea loc pe 10 aprilie, ora 13.00, la cimitirul Sfânta Vineri.

„Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală”, se arată în comunicatul Academiei Române.

Academicianul Şerban Papacostea (85 de ani) a fost un răsfăţat al istoricilor, dar nu al istoriei. I-a cunoscut îndeaproape pe cei care au scris trecutul României, dar şi pe cei care l-au construit. De la mareşalul care a decis soarta ţării în Primul Război Mondial, până la liderul care a decis, pentru un timp, soarta lumii în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost copilul politicii interbelice româneşti şi alintatul politicienilor. Dar istoria nu e mereu dreaptă cu cei care o scriu, iar Şerban Papacostea a căzut, din braţele boemei de-acum un secol, în braţele comuniştilor care au pus stăpânire pe destinul său. 

Şerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718-1739)“.

În perioada comunistă, în anii studenţiei, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la canalul Dunăre - Marea Neagră.

A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.

Academicianul Şerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică. 

INTERVIU Şerban Papacostea, istoric: „L-am văzut pe Hitler de la 10 metri distanţă!“

Într-un interviu acordat pentru Adevărul în 2013, istoricul medievist Şerban Papacostea a vorbit depsre întâlnirile excepţionale care i-au format personalitatea în mijlocul protipendadei interbelice şi despre oamenii care au marcat cea mai nebună epocă din istoria României. Între aceştia: regina Maria, mareşalul Averescu sau Gheorghe Brătianu.

De altfel, întrebat ce întâlnire l-a marcat cel mai mult, istoricul a povestit momentul în care l-a văzut pe Hitler: „În 1937, eram la München, pe Leopoldstrasse, strada principală, când a început să se adune lume. Se aude: „Der Führer, der Führer kommt!“. (n.r. – Vine Führer-ul). Se opreşte un automobil. De-acolo coboară o persoană. Era la 10 metri de mine. Tata mi-a spus: „Uită-te bine, e unul dintre cei mai puternici oameni din lume!“. L-am văzut la 10 metri distanţă pe Adolf Hitler! Puteam să mă duc să-l bat pe umăr“.

A fost un apropiat al familiei regale, l-a avut profesor pe Gheorghe Brătianu şi a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată. Mai jos, fragmente din interviul din 2013:

Vă amintiţi momentul abdicării regelui?

Eram în Piaţa Romană când megafoanele au transmis ştirea. Când am auzit, am simţit o ruptură interioară. Parcă organismul meu mi-a spus. Regele era ultimul reazem, chiar şi doar formal, al rezistenţei faţă de presiunea sovieto-comunistă. A fost despărţirea de trecutul ţării, cu speranţa că e de scurtă durată, dar ceea ce speram atunci s-a dovedit a fi o viaţă de om, cum ar fi zis Iorga.  Din ’40, de când a fost ciopârţită ţara şi au intervenit modificările politice.

Am cunoscut-o chiar şi pe Regina Maria. În ’37, a fost un mare concert al unui străin la Patria. Aveam loc în lojă, imediat în stânga lojii în care era Regina Maria. După ce s-a terminat concertul şi am ieşit, Regina Maria, pe care tatăl meu a cunoscut-o bine, ca şi pe Ferdinand, s-a oprit în dreptul meu, m-a mângâiat pe cap şi le-a spus părinţilor mei: „Îmi pare bine că în familia Papacostea sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase“. Ce copleşit am fost...

După facultate aţi fost arestat.

Era în ’50, iar eu împrumutam cărţi de la Institutul Francez. Venise ordin de la Moscova să se rupă orice legături, chiar şi cele culturale cu Occidentul. Printre victime au căzut şi aceste biblioteci străine care funcţionau în cadru legal. Cum să le închidă mai uşor decât arestându-i pe cei care le frecventau? Timp de două-trei zile, i-au adunat pe toţi. De la englezi, de la francezi, de la americani şi de la italieni. Ne-au dus la Securitate, la Rahova, la anchetă serioasă. Ce bătălie era pentru anchetator să-ţi fixeze originea socială! Una era dacă erai burghez, alta dacă erai mic-burghez, moşier sau exploatator. Eu: „Nu, că sunt mic-burghez“. Anchetatorul: „Eşti burghez!“. Pe urmă, ne-au trecut la Jilava – dac-aţi auzit de Jilava –, unde n-am ieşit din cameră până m-au trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Ţin minte că acolo, după ce ne-a preluat comandantul lagărului, a spus: „Avem gloanţe pentru toţi sabotorii!“. Aşa, de încurajare. A urmat infernul. Ni s-au dat o lopată, un târnăcop şi o roabă. Trebuia să scoţi 4 metri cubi pe zi, să spargi pământul ăla suprauscat, să-l încarci cu lopata în roabă şi să duci roaba pe o movilă care tot creştea. Nici cei mai voinici ţărani n-au putut face asta. Două amintiri am, pe lângă monstruozitatea de pe şantier – că mulţi au picat acolo, definitiv.

Citiţi aici interviul complet

În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994).

A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum: geneza statelor româneşti în sec. XIV, poziţia internaţională a Ţărilor Române în sec. XV în funcţie de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor veneţiană şi genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau“ (1975), „Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare“ (1982), „Moldova lui Ştefan cel Mare şi genovezii din Marea Neagră“ (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale“ (1997), „Limbă şi identitate în Evul Mediu“ (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453“ (2006), „Politica externă a lui Ştefan cel Mare, opţiunea polonă“ (2007), „Bizanţul şi Marea Neagră, sfârşitul unei hegemonii“ (2008), „Cruciadă şi Djihad în spaţiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV“ (2009).

A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) şi „Istoria României“ (1999).

Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ş.a.

A fost redactor şef al „Revistei istorice“, coeditor al revistei „Il Mar Nero“ (Italia), coredactor al colecţiei „Rumänian Studien“ (Germania), membru în colegiul de redacţie al publicaţiei „Studii şi materiale de istorie medie“ şi membru în Comitetul internaţional „Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi“.

Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar în 2016 a devenit membru titular.

În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere.

În 2008, preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer.