Italia, un prieten al românilor din exil

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecarea în exil a românilor, cu speranţa şi convingerea că „au ales libertatea”, a însemnat, nu de puţine ori, ca exilaţii să se confrunte cu rigorile unui sistem politic ostil oricărei disidenţe. În Italia, românii, în pofida politicii oficiale hipnotizată de mitul „independenţei” lui Nicolae Ceauşescu, au întâlnit la italieni un sprijin şi o solidaritate cu problemele româneşti.

Exilul românesc din Italia s-a manifestat public, în a arăta mass-mediei occidentale despre situaţia din România, în funcţie de evoluţiile politice italiene şi, în acelaşi timp, de evoluţia internaţională.

O imagine a societăţii italiene de la finele anilor ’60 ne este conturată de Camilian Demetrescu, care a ales calea exilului italian.  Acesta ne mărturiseşte, în scrierile sale, de primul său şoc în Italia: „În 1969, când am ajuns în Occident, Italia îsi trăia '68-ul ei politic, contestatar. Pier Paolo Pasolini era de partea tânărului politist cu capul spart de o piatră rebelă în Valle Giulia, pe scările Facultătii de arhitectură din Roma, unde avusese loc o ciocnire violentă între studenti şi poliţie. În curtea Academiei Române, peste drum, o pereche de tineri, refugiaţi din încăierare pentru a-si spăla rănile, ne-au explicat că de fapt ei nu voiau altceva decât nota politică la examene, adică să fie toţi promovati în mod «democratic». Pentru noi asta era de neconceput” (Camilian Demetrescu, Exil, Ed. Albatros, 1997). 

Practic, în acele vremuri, nu era simplu să trăieşti ca exilat în Italia. Pe de o parte, nu era simplu să vorbeşti despre vechile tradiţii şi valori politice româneşti, iar, pe de altă parte, politica ceauşistă beneficia de o imagine foarte bună în plan internaţional.

Mai târziu, în anii ’80, un alt român, aflat în Italia, Adrian Niculescu ne subliniază că vizita lui Gorbaciov în România a creat prilejul pentru o reviziure totală atât în Italia, dar şi la scară mondială, a problemei româneşti. Adrian Nicolescu ne povesteşte cu entuziasm că: „Televiziunea italiană a transmis în toate programele informative de pe cele trei canale naţionale imagini de la Bucureşti”

De asemenea, în cursul celui mai urmărit telejurnal din Italia, pe canalul I, a fost prezentat un scurt, dar elocvent documentar despre situaţia generală din România. Astfel, publicul italian a putut afla despre mizeria, foamea şi frigul din bezna anilor lumină, despre paranoicul cult al personalităţii, a putut vedea rafturile goale şi oamenii cu chipuri necăjite şi îmbrăcaţi sărăcăcios, agaţaţi ciorchine pe scările autobuzelor ultraaglomerate, înotând prin noroaie, a aflat despre demolări şi a văzut direct dezastrul, ca şi Palatul dezolant al conducătorului iubit (Adrian Niculescu, Din exil/După exil, Ed. Univers, Bucureşti, 1998).

Italienii solidari cu suferinţele românilor în comunism

După acest moment când adevărul despre români a fost cunoscut în Occident numeroşi italieni, personalităţi ale culturii şi politicii italiene s-au solidarizat cu dramele şi suferinţa românilor din ţară. În continuare voi reda câteva nume ale unor ziarişti şi personalităţi ale poporului italian care, în momente dificile, au fost aproape de exilul românesc din Italia şi de românii din ţară.

Antonio Amaduzzi, fost ambasador al Italiei la Bucureşti. A fost primul ambasador occidental care a părăsit Bucureştiul, miercuri, 20 decembrie 1989, în semn de protest pentru represiunea de la Timişoara;

Fausto Biloslava, ziarist freelance şi fotoreporter (Trieste). A denunţat posibile implicări ceauşiste în Afganistan, în anii ’80, unde a fost ţinut ostatic. Caz foarte mediatizat în Italia;

Maurizio Blondet, ziarist la cotidianul catolic Avvenire, Milano. A denunţat regimul comunist şi în special demolările ceauşiste. Margherita Boniver, fost subsecretar de stat la Afaceri Externe al Italiei, fost ministru, fost preşedinte al Amnesty International – Italia. A copilărit în România, cu tatăl său, diplomat (1940 -1947). Ca lider al Partidului Socialist Italian, a sprijinit acţiunile exilului românesc din Italia, de denunţare a regimului ceauşist;

Rosa Del Conte, cea mai importantă specialistă în literatura română din Italia, executoarea testamentară a lui Lucian Blaga, traducătoarea în italiană a lui Mihai Eminescu, autoarea celebrului volum Eminescu o dell’Assoluto. A sprijinit şi a colaborat cu exilul românesc din Italia;

Fabrizio d’Agostino, ziarist, RAI 2, Roma. A realizat, deşi era acreditat oficial, spectaculoase reportaje de la faţa locului, în timpul Congresului XIV al PCR din noiembrie 1989, denunţând regimul ceauşist, cultul personalităţii, represiunea şi teroarea politică etc. A fost primul ziarist TV italian care a comentat „la cald”, căderea lui Ceauşescu la telejurnalul RAI 2, de la orele 13, din 22 decembrie 1989, când încă nu sosiseră imagini (primele imagini, oficiale aveau să fie prezentate peste circa o jumătate de oră, în deschiderea Telejurnalului de prânz al canalului 1 RAI);

Claudia D’Angelo, ziaristă a telejuranului RAI Uno, Roma. Sensibilizată de situaţia din ţară a fost prima sosită la Bucureşti, împreună cu Fabrizio Del Noce, la ora 16 în 22 decembrie 1989;

Marco Guasti, om de afaceri, patron al firmei Fresco. În anii ’70 a ajutat pe mai mulţi români să iasă, clandestin, din ţară şi să ajungă în Lumea Liberă;

Laoro Grassi, istoric, membru în Comitetul Institutului Român din Freiburg, iniţiator, înainte de 1989, al unei societăţi de studii româneşti la Milano;

Claudio Magris, cunoscut scriitor italian. A denunţat demolările ceauşiste în romanul său de succes Danubio şi a luat numeroase poziţii publice pe această temă, şi în problema încălcării drepturilor omului din ţară, în special în paginile marelui cotidian Corriere della Sera, la care colabora;

Achille Tramarin, fost deputat, profesor, specialist în limba şi literatura română, Padova. A condamnat regimul Ceauşescu şi a acţionat în sprijinul exilului românesc şi al refugiaţilor români din Italia, în Parlamentul italian în perioada anilor ’80 (Caietele INMER, Anul II, nr. 2, martie 2005).

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite