Legea în care-şi rup dinţii Serviciile secrete

Am  luat de la Paris, astă iarnă, de la Gilbert Joseph, volumul „500 de spioni celebri, acoperiri laşe, bâlbâieli improbabile, momente calde din Războiul rece şi alte bizarerii...“, varianta franceză din 2010 a cărţii semnate de Tom E. Mahl, în 2003, la Potomac Books sub titlul Espionage's Most Wanted: The Top 10 Book of Malicious Moles, Blown covers, and Inteligence Oddities“.

La Găgeşti, chiar din prima noapte, înainte de a pica în somn, dau gata capitolul intitulat „Nume de cod“, despre câteva nume de cod preferate de autor.

Sunt zece, potrivit cifrei fixate ca matrice. Ultimul, 10, se referă la Operaţiunea Popeye. Operaţiunea cu acest nume de cod, desfăşurată de SUA, a constat în modificarea condiţiilor meteo de deasupra Vietnamului de Nord în timpul Războiului din Vietnam. O operaţiune de science-fiction. Nu de asta m-am oprit eu asupra ei, comentând-o (printre celelalte nouă sunt unele şi mai drăcoase), ci pentru că autorul notează despre ea:

„Bun exemplu al Legii consecinţelor neluate în calcul, Popeye e considerată cauză a eşecului operaţiunii Ivory Coast, destinată salvării prizonierilor americani deţinuţi de Vietnamul de Nord la Sontay. Asaltul heliopurtat a avut loc fără nici o acroşare din partea adversarului, dar n-a fost găsit nici un prizonier. Prizonierii fuseseră deplasaţi de vietnamezi din cauza creşterii periculoase a apelor din Râul Roşu, provocate de Popeye.”

De ceva vreme Legea asta îmi umblă prin cap, îmi dă târcoale, mă provoacă. Am folosit-o de câteva ori în conversaţiile telefonice despre efectele nedorite ale Operaţiunilor  puse la cale de Serviciile Secrete.

Ofiţerii, indiferent de armă, chiar şi cei din Intelligence, nu iau niciodată în calcul ansamblul, complexul şi contradictoriul care definesc viaţa. Viaţa e văzută de ei ca un buştean. Tai din el bucăţi şi pui o bucată pe foc. Restul, tot lemn, şi tot de lemn rămîne. Viaţa, care e realitatea social-politică, reacţionează altfel decît un buştean. Dacă tai braţul unui om pentru a-l vindeca, s-ar putea să-l ucizi şi pe el, ca o consecinţă incalculabilă. Lăsat de nevastă, pentru că e ciung, sau rămas fără slujbă, omul se poate sinucide.

Despra asta citisem în memoriile lui Richard Helms, unul din marii directori ai CIA, tipărite în 2004 sub titlul „A look over my shoulder. A life în the Central Intelligence Agency“. Autorul dădea drept exemplu de manifestare a Legii lovitura de stat meşterită de CIA, în Iran, sub nume de cod Ajax, prin care, în 1953, a fost înlătura premierul naţionalist Mohammad Mosaddegh.

Scopul Operaţiunii? Protejarea intereselor americane în Iran, ameninţate de intenţia premierului, absolut îndreptăţită, de a naţionaliza petrolul iranian exploatat sălbatic de Anglia. Urmarea? Peste ani, în Iran, s-a instaurat Regimul Komeyni, care, iată, durează din 1978. Instalarea Regimului Komeyni a fost şi rezultatul Loviturii din 1953.

Richard Helms explică anti-americanismul crescut al iranienilor după Operaţiunea AJAX, cel care a favorizat Regimul Komeyni, prin înlăturarea brutală a unui lider anti-colonialist, dar şi prin sprijinul necondiţionat dat de americani dictaturii sălbatice a Şahului.

De la citirea cărţii lui Helms, mi-am tot zis că trebuie să văd ce-i cu Legea asta a consecinţelor care n-au fost luate în calcul.

Acum, împuns de invocarea ei în cartea lui Tom E. Mahl, mă decid: gata, nu mai e scăpare! Datele enciclopedice despre Lege îmi dezvăluie o realitate complexă.

Implementată nu numai în Academie, dar şi în opinia publică de sociologul american Robert K Merton, în lucrarea „The Unanticipated Consequences of Purposive Social Action“, din 1936, Legea consecinţelor involuntare (în variantă franţuzească), sau a Uninteded Consequences (în variantă englezească), altfel spus, a Consecinţelor necalculate, care n-au fost luat în calcul, n-au fost anticipate în clipa cînd s-a pus la cale un Plan, o Operaţiune, dezvăluie un adevăr cu valoare de axiomă:

Exercitată într-un Sistem complex (Mediu natural, Mediu social), o acţiune – reuşită – a omului poate să producă consecinţe pe care el, Omul, nu le-a luat în calcul ca efecte ale acţiunii sale.

Altfel spus, o acţiune umană în vederea unui scop, realizată asupra unui sistem complex poate produce consecinţe la care omul nu s-a gîndit.

Consecinţele pot fi de trei feluri:

1) Consecinţe pozitive ale unor acţiuni negative.
Se dă drept exemplu  prezervarea naturii în Anglia prin măsura creării de zone de vînătoare pentru nobilime. În perioada noastră postdecembristă un exemplu de astfel de consecinţe ar fi curăţarea mediului natural prin lichidarea industriei româneşti.

2) Consecinţe negative ale unor acţiuni pozitive.
În perioada postdecembristă pot fi găsite exemple cu duimul:
– Chelirea munţilor ca urmare a retrocedărilor de păduri.
– Distrugerea agriculturii ca urmare a lichidării CAP-urilor comuniste.

3) Consecinţe perverse ale unor acţiuni.
Cele mai citate sunt consecinţele născute de cenzura unui articol sau a unui personalităţi: creşterea peste noapte a faimei unei mediocrităţi.

Legea consecinţelor care n-au fost luate în calcul e încă o dovadă a adevărului că asupra firii umane nu  e poate opera cu toporul.