Istorie

articolul anterior articolul urmator

Legea memoriei recente

21
28 Feb 2019 10:00:04
Radu Preda

În mandatul de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) am tot reflectat la utilitatea unei Legi a memoriei recente. De ce ar fi nevoie de aşa ceva?

Înainte de orice, am constatat cât de puţin ne cunoaştem istoria. În general, banal. Dincolo de câteva clişee ale propagandei naţional-comunismului, habar nu avem despre locul şi rolul Ţărilor Româneşti în Balcani şi Orientul Apropiat, despre contribuţia noastră în conflictul multisecular dintre Europa şi Islam şi despre diplomaţia culturală pe care, statal şi eclesial deopotrivă, am cultivat-o. Dacă lipsa de cunoştinţe privind secolele anterioare ar putea fi cumva înţelească, chiar dacă nu justificată, ambiguitatea legată de trecutul recent îmbracă forme groteşti, periculoase.

S-a văzut şi anul trecut, din păcate, cât de puţin suntem familiarizaţi cu datele esenţiale care, pe rând şi însumate, au dus la unitatea statală de care beneficiem azi. Nu avem nicio imagine cât de cât limpede despre perioada interbelică, despre oameni, curente ideatice sau instituţii. În schimb, suntem acuzaţi. Nu este de mirare că, la trei decenii de la căderea simbolică a dictaturii proletariatului, ne aflăm doar în posesia unei liste de prejudecăţi şi falsuri care nu au cum să ne ajute să înţelegem valoarea profundă a libertăţii ca rezultat al unui sacrificiu intergeneraţional.

Mă repet: faptul că suntem aproape în timp de o epocă istorică nu reprezintă nicio garanţie că înţelegem cu adevărat ceea ce s-a întâmplat. Dimpotrivă. Nostalgia se amestecă fatal cu indiferenţa, rezultatul fiind trăirea buimacă a prezentului, încremenirea în clipa ce pare să nu aibă viitor. Despre comunism nu am învăţat mai nimic. Nici despre sutele de mii de victime de la noi, nici despre călăi şi nici despre complicii acestora. Un abur toxic, cu efecte pe măsură, învăluie una dintre cele mai crâncene şi nedrepte perioade din istoria noastră.

Experienţa totalitarismului comunist ar trebui cunoscută pentru a învăţa ce se poate petrece în lipsa libertăţii, cum este redus omul la o masă biologică, pe ce perverse căi se instaurează frica şi suspiciunea, cum acel progres material – blocuri, baraje şi stâlpi de înaltă tensiune –, mult clamat de nostalgici, are un preţ uriaş, exagerat, pe care încă îl plătim şi azi. O eventuală Lege a memoriei recente nu rescrie istoria, ci ar trebui doar să îi facă loc în manuale, în muzee, în media şi în toate spaţiile culturale, adică acolo unde, dacă am fi avut discernământ, ar fi trebuit să fie demult.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Radu Mircea
28.02.2019, 10:10:30

# Legea memoriei recente ??? Daca e '' recenta '' pai sa fie recenta domnu' Preda , adica inainte sa ne stim locul si originea in istoria ultimei mie de ani , propuneti sa ne amintim de ultimii 30 de ani , de mortii care v-au permis sa '' va ginditi '' in postul de la IICCMER . Asta pentru ca unii '' Suspecti ''' se pregatesc sa dea coltu' si sa fenteze istoria si victimele . lar alti binevoitori trag presul justitiei cind vine vorba de mortii din decembrie '89 , pe motiv ca s-a gresit incadrarea , o virgula , o fi tusit securistu' , s-a impiedicat soldatu' , a fost prost comandantu ' .........

0 (2 voturi)
Paun Al
28.02.2019, 11:38:36

Poate ca mai utila ar fi o istorie a mentalitatii , a psihologiei romanilor , care au facut ca dictatura , comunismul sa lase urme mai grele , mai profunde decat pe la unguri , cehi , nemti ... Urmarile comunismului , ale dictaturii sunt profunde la noi dupa 30 de ani de la "revolutia 'din 89 .

+2 (2 voturi)
antipro
28.02.2019, 12:32:02

Pe vremea Romanilor mentalitatea era de superiori. A urmat vremea retragerii Aureliene cand cei ramasi au avut mentalitate de abandonati. A urmat extinderea slava cand s-a format natiunea valaha si limba valaha. Dar mai important s-a naturalizat credinta crestina de rit rusesc. Adica cea care asigura mentalitatea, psihologia si morala. A urmat invazia ungureasca care a reinstaurat iobagia. A urmat grecocatolicizarea care a redefinit mentalitatea prin glorificarea vanzarii de credinta si neam A urmat implicit bonjurismul si pasoptismul care a dus morala grecocatolica la un stadiu superior al revolutiei si francofoniei A urmat comunismul ateu care a fost ca o incunununare a traseului. Apoi evident UE

+1 (1 vot)
antipro
28.02.2019, 12:59:52

Paun Al "Poate ca mai utila ar fi o istorie a mentalitatii" In general trebuie sa recunosc ca aceasta idee este corecta. Partea proasta e ca nu cred ca o intelegeti, pentru ca as putea paria ca o sa acuzati ortodoxia de acum 2000 de ani pentru practicile de acum 20 de ani, ceea ce e extrem de lipsit de valoare

+1 (1 vot)
antipro
28.02.2019, 12:49:24

Radu Preda "O eventuală Lege a memoriei recente nu rescrie istoria, ci ar trebui doar să îi facă loc în manuale, în muzee, în media şi în toate spaţiile culturale, adică acolo unde, dacă am fi avut discernământ, ar fi trebuit să fie demult." Sa ne rugam sa nu se intample niciodata asa ceva. Pentru dumneavoastra e firesc ca sef a unei institutii sa va promovati "marfa". Dar istoria recenta trebuie definita prin dialog cu cei implicati. Deci trebuie sa fie intrebati si sa faca publice care au fost motivele pentru care au introdus epoca respectiva. Asa desigur se poate rescrie istoria cu parerile invingatorilor dar asta nu e istorie ci Fake news. Adica ce vreau sa spun concret: ca Robia babiloniana n-a fost stearsa din istoria biblica. Ci doar Holocaustul a fost sters din Talmud. Si noi ce varianta trebuie sa alegem ?!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (21)

Modifică Setările