Istorie

articolul anterior articolul urmator

Limbajul codat şi umorul în Epoca de Aur. Cum fentau românii comunismul prin umor. Cele mai savuroase bancuri cu cizmarul şi savanta

19
14 Mar 2013 18:19:51
Autor: Corespondenţi „Adevărul”
Elena şi Nicolae Ceuşescu erau subiect de bancuri în rândul poporului
Elena şi Nicolae Ceuşescu erau subiect de bancuri în rândul poporului

În vremurile în care orice cuvânt era răstălmăcit, iar asta îţi putea aduce necazuri, românii au reuşit să supravieţuiască inventând un cod umoristic prin care să comunice nestingherit despre Cel-Despre-Care-Nu-Aveau-Voie-Să-Vorbească-Decât-la-Superlativ. Interdicţia dădea naştere unor situaţii de un comic savuros, pe care lumea îl gusta din plin, ca o răzbunare.

Tocmai pentru că râsul era interzis, românii învăţaseră să râdă cu poftă, aparent despre lucruri inofensive. În spatele vorbelor se ascundeau însă adevăruri triste despre care românii învăţaseră să facă haz de necaz. Aceasta era gura de oxigen prin care ei putea supravieţui în lumea PCR (Pile-Cunoştinţe-Relaţii) condusă de „Nea Nicu“, „Tanti Leana“ şi de „băieţii cu ochi albaştri“.

„Aşa cum spunea grupul Vouă chiar în anii `80, «fiecare gură e prevăzută cu o gheretă de grănicer». Deghizarea cuvintelor, ideilor şi personajelor devenise în comunism cale (contorsionată, e-adevărat, dar deseori amuzantă şi binefăcătoare) de comunicare şi judecare a vieţii necăjite. Spre deosebire de limba de lemn a Partidului şi a oficinelor sale, care era doar limbuţie fără sens, limbajul codat avea substanţă, argumente, avea semnificaţii, avea cap şi coadă“, susţine sociologul Ionel Alexe din Constanţa.

Totuşi, deşi limbajul codat al românilor din vremea comunismului are caracteristici de vehicul al libertăţii, este doar iluzie, completează sociologul constănţean. Limbajul nu doar că era tolerat, ci era şi uşor încurajat de către autorităţile comuniste. „Asta fiindcă, devenit «nea Nicu», Ceauşescu era «de-al nostru», intra în tinda noastră ca un tip blajin, cu ofurile şi bucuriile sale“, mai spune Alexe.

Defularea frustrărilor

Limbajul codat folosit de români în perioada comunistă, începând de la Ceaşcă sau Codoi ca prorecle pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu, şi până la bancurile despre sărăcie, acţionau ca o supapă pentru defularea frustrărilor. „Astfel de mecanisme apar deseori în sisteme sociale închise, ermetice. Poporul oprimat se manifestă în general prin intermediul glumelor, al limbajului voalat. Oamenii încearcă astfel să spună lucrurile pe care nu le puteau spune direct, acest limbaj era ca o supapă, oamenii defulau“, a spus sociologul timişorean Marius Matichescu.

Mai ales ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost terenul propice pentru apariţia a sute de anecdote care ar putea fi incluse mai degrabă în categoria „zâmbete amare“. „Exista întotdeauna eventualitatea prezenţei unui posibil turnător în imediata apropiere, şi tocmai de aceea criticile la adresa conducătorilor erau ambalate de cele mai multe ori într-un umor mai mult sau mai puţin voalat“, mai spune Matichescu.

Toni Grecu: „Umorul a fost salvator pentru români“

În anii ’80, o veritabilă sursă de umor presărat cu şopârle şi cu vorbe tâlcuite erau cei de la Divertis, din Iaşi. „Bancurile cu Ceauşescu erau cele mai gustate. În general umorul era interzis. La televizor, în puţinele ore de emisie, umorul apărea la programele de după-masă. Oamenii se distrau cel mai mult la serile de vizionări la video, cei puţini care aveau, erau vânaţi de prieteni“, îşi aminteşte Toni Grecu, liderul grupului Divertis.

Într-un mediu de familie sau de prieteni, precis era strecurat şi un securist. De obicei, la patru persoane era şi un om care turna. „Este adevărat că oamenii vorbeau cu atenţie, se foloseseau extrem de mult frazele cu dublu sens, era moda să strecori în discurs şopârle şi aluzii. Oamenii se duceau la teatru pentru a scăpa măcar pentru câteva ore de stresul ideologiei comuniste. Era un prilej de evadare, de respiro. Umorul a fost salvator pentru români“, adaugă Grecu.

„Comuniştii erau o sursă excepţională, ei erau consideraţi şi zugrăviţi în postura de proşti, lucru care nu era departe de realitate. Apoi era şi aspectul fructului oprit, care este foarte bun. Să râzi despre cei care te cenzurează este un sentiment aproape indescriptibil“, spune Grecu.


Deşi oamenii nu au fost condamnaţi erau extrem de frecvente cazurile când spectacole erau ciuntite sau chiar interzise. „Desigur, era metoda prin care noi actorii ne răzvrăteam, aluziile şi dublul înţeles fiind la ordinea zilei în textele noastre. Cenzura era uriaşă, dar la sfârşitul zilei tot mai rămânea ceva pentru public din spectacolul iniţial. Un exemplu este spectacolul «Astă seară stau acasă», scris de mine şi Doru Antonesi. După cenzură, de la 50 şi ceva de pagini a ajuns la vreo 20, dar tot a bucurat publicul. Se întâmpla frecvent ca spectacolele lui Alexandru Tocilescu să fie interzise. Unii regizori nu au vrut să renunţe“, mai relatează Toni Grecu.

Mugur Mihăiescu, de la grupul Vacanţa Mare, crede că atâţia ani, românii nu au făcut decât să râdă că nu e mâncare, ca nu e televizor.

„Împreună cu colegii mei din trupa Vacanţa Mare am fost în situaţia de a avea un spectacol anulat de cei care se ocupau cu cenzura. S-a întâmplat la Timişoara în 1988. Este adevărat, eram tineri şi destul de inconştienţi, textele noastre erau dure. După Revoluţie, m-am întâlnit cu unii dintre cei care erau în acea comisie de cenzură şi mi-a spus că ne-a făcut un bine, că dacă lăsa spectacolul să meargă în continuare ne băgau securiştii în închisoare. Pe undeva i-am dat dreptate.Ţin minte că dacă vorbeai cu cineva nu vorbeai în gura mare şi de obicei vorbeai cu prietenii. Erau sopârliţele studenţeşti prin care se vorbea aluziv. Ce m-a deranjat atunci şi mă deranjează şi acum este faptul că oamenii nu reacţionează, nu ies în stradă. Normal e să fie ori la bal, ori la spital“, este de părere Mugur Mihăiescu.

„Coana Joiţica, nu ştim noi...“

Unii istorici sunt de părere că limba romană a trăit una dintre cele mai frumoase perioade în timpul comunismului, folosită fiind de oamenii obişnuiţi revoltaţi profund de politica represivă a regimului. Pentru a-şi putea comunica frustrările, opozanţii comunismului erau nevoiţi să recurgă la subtilităţi de limbaj de neînţeles în zilele noastre.

„Nu erau neapărat cuvinte, ci intonaţii, aluzii, perifraze. Îmi aduc aminte de un episod când la Teatrul Naţional Bucureşti s-a suspendat «O scrisoare pierdută», cu Ştefan Bănică senior în rolul lui Pristanda. Bănică a ieşit în faţa scenei atunci şi-a spus: «Coana Joiţica, nu ştim noi...», iar publicul a ştiut la ce se referă. Totul era la nivel de aluzie, de trimitere, cu o cu totul altă stăpânire a limbii române, mult mai bună decât la marea majoritate a oamenilor astăzi, şi cu totul alte lecturi. Putea să fie o trimitere pe care să n-o înţeleagă mai nimeni, la ce spusese Neculai Constantin Munteanu cu o seară înainte la Europa Liberă, care crea automat un sentiment de complicitate, solidaritate şi poziţie anti. În niciun caz, însă, nu vorbim despre cuvinte. Acestea nu aveau nicio valoare, pentru că ştiai că băieţii cu ochi albaştri le vor descifra imediat. Trebuia să-i surclasezi“, este de părere istoricul ieşean Marius Cristian.

„Ca un adevărat intelectual ce este, Ceauşescu ştie mai multe limbi străine: peltica veche, gângava nouă...“;

Cizmarul, analfabetul sau bâlbâitul

Apoi, comunicarea în timpul comunismului poate fi analizată pe două niveluri: discuţiile private între oameni şi discuţiile publice între oameni. „La o coadă oricum tăceai, că ştiai că băieţii stau pe acolo ca să mai ia pulsul şi, oricum, nu răspundea nimeni la o iniţiere de dialog făcută de un anonim, care implica afirmaţii anti-regim, pentru că nu ştiai niciodată dacă nu este provocator cel care deschidea o astfel de discuţie. Acasă sau între prieteni, ori aveai încredere ori nu. Dacă aveai încredere, vorbeai, n-avea niciun sens să te ascunzi. În general, se foloseau, în cuvântul epocii, «şopârlele». Lui Ceauşescu i se spunea cizmarul sau analfabetul sau bâlbâitul“, adaugă Marius Cristian.

Primăvara studenţilor, februarie ’87

Unul dintre cele mai tensionate episoade din istoria recentă a Iaşiului, petrecut în 1987, reflectă la nivel de mase cum încercau opozanţii regimului comunist să se ferească de agitatori, una dintre cele mai perverse „unelte“ folosite de Securitate pentru a descoperi şi pedepsi „elementele nesănătoase“. Sute de studenţi ieşeni au ieşit în stradă pe data de 17 februarie 1987 pentru a protesta faţă de condiţiile mizere din căminele studenţeşti. Revolta a fost iniţiată de fetele din campusul studenţesc Puşkin, astăzi „Titu Maiorescu“. Trei dintre cele patru cămine s-au golit de locatare, care au plecat pe bulevard înspre campusul stundenţilor de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Târguşor, în Dealul Copoului.

Sute de tineri s-au unit în demonstraţie, au plecat pe străzile Iaşiului şi şi-au strigat nemulţumirile până în faţa Casei Pătrate, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist din Iaşi. În timpul celor câteva ore de protest, manifestanţii s-au îngrijit în permanenţă ca oricine nu era cunoscut drept student să fie alungat din coloană. Grija lor principală era să nu se inflitreze provocatori care să scandeze mesaje fără echivoc împotriva regimului comunist. „Singura lor scandare, oficială, a fost «Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm», ceea ce în final era tot un «Jos comunismul!», dar într-o formulă mult mai rafinată, împotriva căreia nu se putea interveni brutal.

La întreprinderea 23 August: „Tovarăşi! Să urmăm cu toţii exemplul tovarăşului Vasile P., care a câştigat la Loz în plic o Dacia 1300!” (lozincă reală)

„Toată lumea, din tramvai sau din stradă, ştia că este un miting anticomunist. Orice rebeliune, oricât de mică, tot împotriva regimului era. Autorităţile au fost luate pe nepregătite. Nu se aşteptau. Au stat în preajma lor şi i-au supravegheat. Muncitorii de la Nicolina au spart geamurile pe 16 februarie, cu o zi înainte de studenţi şi l-au sechestrat pe director. Mirarea mea este de ce se vorbeşte doar de Braşov ’87 şi nu şi despre Iaşi ’87, care a avut două momente distincte. S-a lăsat cu arestări, au dispărut mulţi băieţi atunci. În fruntea coloanei de studenţi era o tânără blondă, care a dispărut şi nu se ştie unde. Asta se întâmpla, dispărea cineva şi nu se ştia unde“, povesteşte Marius Cristian.

„Tot înainte...“

Se mai folosea trunchiat expresia „Tot înainte…“, iar cine ştia înţelegea că integral era „Tot înainte era mai bine“. „Un banc din vremea aia, care exprimă foarte bine atmosfera, jocurile lingvistice. „Doi pensionari discută. Unul spune «Iar plouă!». Cel de-al doilea răspunde: «Da, ‘tu-le muma lor!». Orice era cu trimitere. La un moment dat, eram cu mai mulţi prieteni în excursie la Izvorul Muntelui şi cântam «Din adâncul inimii, Ceauşescu, tinerii/Stima noastră şi mândria, Ceauşescu, România». Dacă ne auzea cineva, putea să ne lege. Versurile erau oficiale, dar era clar că scandarea este sarcastică. Era mult mai important contextul şi intonaţia“, adaugă Marius Cristian, care a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ chiar în 1989, la vârsta de 23 de ani.

Niki Lauda, sau Cum îl ironizau clujenii pe Ceauşescu fără să se dea de gol

Clujenii şi-l amintesc pe Nicolae Ceauşescu drept un om căruia îi plăcea să fie lăudat cât încape. Muncitorii de la fabrici îl imitau şi făceau bancuri pe seama lui, însă nu se turnau. Istoricul Vasile Lechinţan spune că mai grav era în mediul intelectual unde trebuia să fii atent ce scoţi pe gură pentru că nu se ştia cine află şi te trezeai cu te miri ce pedeapsă.



„Am auzit că la un Revelion studenţesc în Cluj s-a dat drumul la televizor să se audă cuvântul tovarăşului de Noul An. Iar discursul acestuia se lungea şi se tot lungea, iar o studentă ar fi zis că nu mai termină odată ăsta de vorbit. Am auzit că acea studentă ar fi făcut închisoare. M-am speriat când am aflat“, istoriseşte Lechinţan.

Printre muncitori nu se prea mergea cu pâra. „Era un sportiv austriac foarte bun pe care îl chema Niki Lauda, iar când oamenii voiau să spună că lui Ceauşescu îi place să fie lăudat până la cer şi peste se rostea cuvântul acestui sportiv. Că se ştie, îi plăcea să fie lăudat până peste cap“, explică istoricul. Deci, clujenii ştiau cum să pună punctul pe „i“.

Ceauşescu, băutura şi aşteptarea

Lechinţan îşi mai aduce aminte de o poveste amuzantă cu valenţe de banc. El şi câţiva colegi de la o fabrică îl aşteptau, în Piaţa Mihai Viteazu, pe Nicolae Ceauşescu să vină la Cluj. Aveau pancarte şi steaguri. Şi aşteptarea se tot lungea, timpul trecea, iar oamenii nu mai aveau răbdare.

L-au trimis pe unul dintre ei să cumpere băutură - care nu se găsea de nicio culoare în centrul oraşului – iar acelui bărbat îi plăcea să bea şi fusese trimis deja de ceva vreme şi nu mai apărea. Atunci unii dintre muncitori ar fi strigat „Dar nu mai vine o dată ăsta!“ şi toţi din piaţă s-au întors spre el. Un coleg i-a zis să nu ţipe că lumea a înţeles că el se plânge că nu mai vine Ceauşescu. Atunci, acelaşi muncitor a completat: „Dar nu m-am referit la ăsta!“.

„Deci a doua greşeală. Oricum, scena a fost amuzantă. Demnă de un banc“, adaugă Lechinţan.

Un alt coleg de-al său din fabrică îl imita la perfecţie pe dictator, îşi modela vocea încât ai fi zis că Ceauşescu e lângă ei şi le ţinea discursuri înflăcărate. Nu lipsea gestica arhicunoscută.

„Savanta“ hulită până peste cap

Dacă dictatorul era hulit de toată lumea, Elena Ceauşescu era şi mai detestată. „S-a auzit că ea ar fi văzut la televizor oameni stând la coadă şi ar fi zis: «Uite viermii cum stau la coadă». Foarte urât”, povesteşte Vasile Lechinţan.



Acesta mai spune că de când a intrat Ceauşeasca în politică totul a început să meargă din ce în ce mai rău. I s-au atribuit titluri de „academician“, „doctor“, „inginer“, „savant de renume mondial“, dar toată lumea ştia că lucrările pentru care ar fi primit respectivele distincţii erau scrise de alţii.

Colind pentru Doina Cornea

Vasile Lechinţan îşi aduce aminte de gestul unor clujeni care nu s-au temut de regimul Ceauşescu şi au mers să o colinde pe Doina Cornea prin ’87 sau ’88. „Doina Cornea avea poliţist la poartă şi oamenii au mers şi au colindat-o. A fost un gest de solidaritate. Foarte frumos“, spune istoricul. El mai spune că acei clujeni nu au păţit nimic, că nu avea ce să le facă, că fusese un simplu colind.

Cu intelectualii e însă altă poveste. De ei se temea foarte mult dictatorul. Vasile Lechinţan s-a angajat la filiala Cluj a Arhivelor Naţionale ca arhivar şi spune că discuta în grupuri restrânse despre ce se mai întâmpla în ţară, grupuri din care făceau parte doar cei în care aveau încredere, tocmai pentru a nu avea surprize nedorite.

Glosarul vremurilor

 

  • Ce înseamnă PCR: Primul Cizmar Rege; Pile, Cunoştinţe, Relaţii; Potop, Cutremur, Radiaţii
  • Puii la pungă  - fraţii Petreuş.
  • Picioarele de porc (pentru piftie) - adidaşi.
  • Urechile de porc (pentru piftie) - difuzoare.
  • Cafea cu/din năut sau alţi înlocuitori - nechezol.
  • Vodca - albitură / literatură rusă.
  • Ţuica (eticheta cu două prune) - doi ochi albaştri / ochii lui Dobrin.
  • Lopeţi, cazmale - condeie.
  • Nicolae Ceauşescu – OZN (omul care a zăpăcit o naţiune).


Propuneri de imn naţional:

  • Descurcă-te, române.
  • De-aş mai duce-o pân-la toamnă.
  • Pe-al nostru steag e scris uimire.
  • Ce este Securitatea? Inima partidului care bate, bate, bate…
     

Cele 7 minuni ale Epocii de Aur

  1. Toată lumea avea de lucru
  2. Deşi toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea
  3. Deşi nimeni nu muncea, planul se realiza peste 100%
  4. Deşi planul se realiza peste 100 %, nu găseai nimic de cumpărat
  5. Deşi nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate
  6. Deşi toată lumea avea de toate, toţi furau
  7. Deşi toţi furau, nu lipsea nimic de nicăieri.


Metode de agăţat

  • În anii ’60 - învârteai cheile de la casă pe deget...
  • În anii ’70 - învârteai cheile de la casă şi pe cele de la maşină pe deget...
  • În anii ’80 - nu trebuie să învârţi nimic. E de ajuns să şopteşti „Am apă caldă“.
     

Bancuri din comunism

  • „De 1 Mai va trebui să defileze toată populaţia, de la mic la mare. Vor să ne numere, să vadă câţi am mai ieşit din iarnă“;
     
  • „Care este deosebirea dintre frigul de afară şi cel din casă? Ăla de-afară e pe gratis“;
     
  • „De ce va supravieţui România Apocalipsei? Pentru că este cu 50 de ani în urma tuturor“;
     
  • „Ca un adevărat intelectual ce este, Ceauşescu ştie mai multe limbi străine: peltica veche, gângava nouă...“;
     
  • „Din partea unor colective de oameni ai muncii de la mai multe întreprinderi din ţară s-a trimis Academiei suedeze propunerea ca lui Ceauşescu să i se acorde premiul Nobel pentru pace. Academia a răspuns că nu poate acorda premiul Nobel pentru pace lui Ceauşescu, dar îl poate propune Academiei Americane de Film pentru premiul Oscar pentru interpretare masculină în rol principal“;
     
  • „De la un timp, România a trecut la înarmare: se fabrică bomba cu nicutroni şi cea cu ceauşei. Astea sunt arme care nici nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăieşti“;
     
  • „Întrebare la Radio Erevan: Ce deosebire este între Brejnev şi Ceauşescu? Răspuns: Brejnev a fost secretar general pe viaţă, Ceauşescu este secretar general pe viaţă şi pe moarte“;
     
  • „Întrebare la Radio Erevan: Ce deosebire este între radio şi televizor? Răspuns: Când dai drumul la radio se aude un ţăcănit, când dai drumul la televizor îl vezi pe micul ecran“;
     
  • „Ceauşescu, aflat într-o istorică vizită peste hotare, este anunţat codificat – de cutremurul din 4 martie 1977: V.R.A.N.C.E.A. (Vino Repede Acasă Nicule. Cutremur. Economia Ameninţată).
    Răspunsul vine imediat: 5.4.3.2.1. (cincinalul în patru ani, trei schimburi, doi muncitori la un salariu)“;
     
  • „Un bulgar vine să-şi petreacă vacanţa în România, iar la întoarcerea acasă prietenii îl întreabă cum a fost.
    - Groaznic! am stat toată perioada în hotel, încuiat în cameră! Mi-era groază să cobor chiar în restaurant sau la bar, mi-era o frică de moarte!
    - Frică? De ce?
    - Fiindcă peste tot am văzut oameni umblând cu ţevi metalice în mâini şi întrebându-se unul pe altul: «Ai prins bulgarii?»“.

     
  • „Doamna Carter îi admiră pantofii lui Leana:
    - Frumoşi pantofi! Sunt Salamander?
    - O, nu! E lucrarea de diplomă a lu’ soţu’!“

     
  • „La ora de dimineaţă, în faţa alimentarei, sunt peste 300 de persoane. Un tip scund şi rotofei încearcă să se bage în faţă. Mulţimea îl respinge, dar tipul mai încearcă încă-odată… şi încă-odată. La un moment dat, îşi ia avânt şi spune: Dacă nici acum nu reuşesc să intru, eu nu mai deschid magazinul!“
     
  • „În timpul celui de-al XII-lea Congres, este descoperit în sală un şobolan. Câţiva participanţi se ridică, strigând:
    - Omorâţi-l! Omorâţi-l!
    Un tovăraş, trezindu-se brusc, sare în picioare şi răcneşte:
    - Şi pe ea! Şi pe ea!“

     
  • „În deschiderea lucrărilor Congresului al IX-lea al PCR, Ceauşescu spune:
    - Congresul IX ne-a deschis o epocă nouă! Nu vouă!“

     
  • „În pat, noaptea, Nicolae Ceauşescu se tot răsucea de pe o parte pe alta.
    Elena Ceauşescu, nervoasă, îl repede:
    - Ce te tot foieşti atâta? N-ai somn?
    - Tu, Leano, citii azi în ziar de legea gravitaţiei şi nu-mi vine în minte când o dădui. Nu ştii tu cumva?
    - Ce mă-ntrebi?! Ştii că io nu fac politică! Eu sunt academician“.

     

La acest articol au contribuit: Cezar Pădurariu, Florina Pop, Sînziana Ionescu, Ionuţ Ungureanu şi Vali Silaghi.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Petre Petre
14.03.2013, 19:08:40

Bravo , bravo, am ras cu gura pana la urechi, hahaha,.....hahaha, si cu partea finala mi-am inghitit capul si acum pot decat sa va scriu.Multam

+2 (6 voturi)
Elena Lacramioara Cotofana
14.03.2013, 20:30:01

:))))) foarte tare. multumesc pt "pilula de ras"

+2 (4 voturi)
Utilizator Adevărul
14.03.2013, 21:01:54

Comentariu considerat abuziv.

manole gigi
15.03.2013, 08:47:41

Foarte TARE articol !!!! Sa scrii NIKI LAUDA -un sportiv (!!!) austriac , macar cautai pe net si vedeai cine a fost ...E ca si cand ai spune PELE - un sportiv brazilian ! Un articol facut la birou ...tern..fara cap si coada...din auzite ...sa umple ziarul....

-1 (3 voturi)
cra craiova
15.03.2013, 09:43:27

Toni Grecu a fost securistul care se ocupa de cenzura la cenaclul flacara

-5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările