Istorie

articolul anterior articolul urmator

Luna decembrie şi comunismul

2
12 Dec 2014 12:19:34
Mircea Morariu
1 mai ziua muncitoresc, Bucuresti 1968   FOTO Fototeca online a comunismului românesc
1 mai ziua muncitoresc, Bucuresti 1968   FOTO Fototeca online a comunismului românesc

Istoricii nu s-au pus încă de acord asupra momentului ce ar marca începutul sfârşitului comunismului. Unii sunt ceva mai generoşi şi îl plasează în sângerosul 1956 maghiar.

Alţii îi găsesc locul în Documentul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la Helsinki din august 1975, mai exact în celebrul “coş trei” referitor la drepturile omului, marea victorie a Occidentului asupra Estului comunist şi a lui Brejnev însuşi. În cartea 1989-Prăbuşirea Imperiului Sovietic, Victor Sebestyen invocă impactul avut de alegerea, la 16 noiembrie 1978, a unui nou Papă, în persoana polonezului Karol Wojtyla, cel ce va face istorie sub numele de Papa Ioan Paul al II lea. Iuri Andropov, viitor succesor vremelnic al lui Brejnev, în 1978 încă şeful KGB, a primit cu îngrijorare vestea, iar apoi şi-a prevenit colegii din conducerea PCUS: “Wojtyla reprezintă o problemă pentru securitatea sovietică.” 

La jumătatea lunii august a anului 1980, pe fondul unor nemulţumiri populare masive, amplificate de drastica majorare a preţului cărnii cu începere de la 1 iulie, valul grevist a cuprins Polonia, îndeosebi oraşele unde se aflau şantierele navale. Îmi amintesc şi acum cum, student fiind, aflat în vacanţă, îl ascultăm seară de seară la ora 18,10, în deschiderea Programului politic, pe Noel Bernard, directorul de atunci al Departamentului românesc al Europei libere, rezumând desfăşurarea evenimentelor din ziua respectivă. Fireşte, marele jurnalist ar fi putut încredinţa oricărui alt redactor misiunea respectivă, dar a preferat să o facă el însuşi. Să fi avut oare Noel Bernard intuiţia importanţei istorice a ceea ce se întâmpla atunci în Polonia, o ţară unde se mai înregistraseră şi în alţi ani mişcări protestatare de amploare, dintre care cele din 1970 duseseră la înlăturarea  Wladyslav Gomulka din fruntea Partidului Muncitoresc Unit Polonez? Posibil. Cine ştie!

Cert e că grevele din august din Polonia au certificat un lider- Lech Walesa- şi s-au încheiat printr-o breşă imensă în sistemul comunist european şi regulile de fier ale acestuia. La 31 august, cu stiloul primit în dar de la Papa Ioan Paul al II lea cu ocazia primei vizite oficiale a Suveranului Pontif în ţara natală, Lech Walesa semna un acord cu autorităţile comuniste. Acord ce prevedea, printre altele, dreptul înfiinţării de sindicate libere, necontrolate de partidul comunist. Ele au apărut cu o impresionantă repeziciune în diverse locuri din ţară, iar mai târziu cele mai multe s-au unit într-un sindicat naţional ce purta denumirea de Sindicatul Autonom şi Independent Solidaritatea. “Aşa a început perioada care mai târziu avea să fie numită carnavalul Solidarităţii.” (cf. Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Pawel Ukielski- Toamna naţiunilor, Editura Polirom, 1981). În octombrie 1981, Solidaritatea avea deja aproape 10 milioane de membri. Occidentul a perceput la adevărata valoare şi semnificaţie ceea ce s-a întâmplat în Polonia. Ministrul de Externe al Franţei socotea desfălurările de acolo drept “cel mai important eveniment de politică europeană de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.” Nu exagera deloc.

Mediile de informare de la Bucureşti au încercat să păstreze tăcerea asupra a ceea ce se întâmpla în Republica Populară Polonă. Primele informaţii au venit filtrat, cenzurat, prefaţate de acel comic “după cum se ştie”, de abia în septembrie, când Edward Gierek, primul secretar al comuniştilor polonezi între 1970 şi 1980, a fost înlăturat de la putere. Succesorul lui a fost Stanislaw Kania care, în raportul prezentat de la tribuna Congresului extraordinar al partidului din vara anului 1981, a declarat că ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în Polonia ar trebui să constituie o bogată sursă de învăţăminte pentru celelalte ţări comuniste est-europene. Pentru Nicolae Ceauşescu şi conducerea PCR nu au fost, liderul român cerând, în decembrie 1989, la întâlnirea conducerilor partidelor comuniste şi muncitoreşti de la Moscova o atitudine fermă nu doar împotriva “devierilor” din Polonia. Ceauşescu şi-a amintit de Lenin potrivit căruia “oricât de puţini am fi, trebuie să ridicăm steagul.”

Sigur, până la victorie, Solidaritatea şi membri ei au avut multe de suferit şi nenumărate obstacole de depăşit. Polonezii înşişi au avut a se confrunta cu Legea marţială. Aceasta a fost instituită de generalul Jaruzelski la 13 decembrie 1981. O zi de duminică. Am aflat vestea instituirii  acesteia tot de la Europa liberă. Nu însă tot de la Noel Bernard, căruia starea sănătăţii nu îi mai permitea să vină la microfon. Însă într-unul din ultimele sale editoriale, cel rostit la data de 1 august 1981, legendarul director al Serviciului românesc al Europei libere a mai avut o premoniţie. Exprimată printr-o glumă: “Cele ce s-au întâmplat în Polonia în ultimul an au schimbat fundamental parametrii situaţiei din Europa Răsăriteană şi au o profundă semnificaţie pentru fiecare ţară est-europeană în parte, ca şi pentru toate laolaltă. Americanii au o zicală: nimic nu e mai puternic decât o idee bună care s-a copt. S-ar putea ca zicala să se adeverească mâine în Europa răsăriteană. La Bucureşti circulă gluma că în Polonia s-a interzis ca piesa Hamlet de Shakespeare să mai fie jucată pe scenele ţării deoarece e vorba acolo de un personaj numit Polonius. Gluma e foarte bună, dar Polonius nu va dispărea nici din Hamlet, nici din Europa Răsăriteană. Piesa se va termina probabil altfel decât cu asasinarea lui Polonius.” (cf. Noel Bernard- Aici e Europa liberă, Editura Tinerama, Bucureşti, 1991)

Vestea instaurării Legii marţiale a fost dată şi de Radio Bucureşti, şi de TVR, în Telejurnalul de la ora 13. După lungi ezitări şi după primirea aprobărilor de la familia prezidenţială însăşi. Cu greşeli de formulare- se vorbea despre stare de război-ce au fost rectificate în comunicatele ulterioare.  

Ura faţă de PMUP a polonezilor a crescut dramatic, iar centrul de putere s-a transferat şi a devenit Armata. Arestările în rîndurile liderilor Solidarităţii, ale populaţiei au fost nenumărate. Au existat şi victime, sacrificiu părintelui Popieluszko fiind notoriu.  Intelectualii, liderii Bisericii catolice poloneze în frunte cu primatul  Józef Glemp s-au solidarizat cu muncitorii polonezi, aşa cum o făcuseră, de altfel, întotdeauna. Papa Ioan Paul al II lea i-a adresat o scrisoare dură generalului Jaruzelski, la data de 14 decembrie.

În vara lui 1984, Lech Walesa care a stat o vreme ascuns, apoi a fost arestat, a declarat că generalul Jaruzelski este obligat ca, la un moment dat, să înţeleagă că “forţa nu poate crea legitimitate, că trebuie admis pluralismul, adică posibilitatea coexistenţei între mai multe organizaţii independente de regim, ceea ce va împinge înainte ţara, aflată acum în plină stagnare şi regres.” 

În cele din urmă, Jaruzeslki a înţeles. În februarie 1989 au început lucrările Mesei Rotunde (“Rubiconul polonez”, cum i s-a spus. În aprilie, Seimul a amendat Constituţia din 1952 cu prevederile negociate cu acel prilej, iar în primăvară au avut loc alegeri libere. În vară, a Tadeusz Mazovieczki a devenit premier al Poloniei. Ceauşescu s-a decis să reacţioneze, iar în noaptea de 19 spre 20 august a adresat conducerilor “partidelor frăţeşti” o scrisoare prin care cerea să se exercite o anumită presiune asupra Poloniei iar Partidul comunist de acolo să fie ajutat spre a contracara acţiunile Solidarităţii. Nu există dovezi că Geniul Carpaţilor ar fi mers până acolo încât să se gândească la o acţiune armată de genul celei din august 1968 împotriva Cehoslovaciei, acţiune pe care el însuşi o condamnase într-un discurs înşelător şi care ani în şir i-a asigurat o falsă onorabilitate. Onorabilitate făcută praf şi pulbere în ultima parte a anilor 80 nu doar în ochii liderilor vestici, ci şi în aceia ai mai-marilor comunismului european. Aceştia au tratat cu răceală şi indiferenţă misiva venită de la Bucureşti.  

Sigur e că Jaruzelski a înţeles ceea ce Nicolae Ceauşescu nu a fost în stare să înţeleagă. Regimul lui şi mediile de informare controlate de acesta nu au spus aproape nimic despre ceea ce s-a întâmplat în Polonia după proclamarea Legii marţiale şi până în 1989. Românilor nu le lipseau însă informaţiile în acest. Principala lor sursă a fost pe mai departe Europa liberă în limba română. Buletinele de ştiri, Programul politic coordonat o vreme de Mircea Carp, mai apoi de Raluca Petrulian, emisiunea Din lumea comunistă realizată zilnic de Doina Alexandru ne dădeau veşti despre cum a trăit mai departe Polonius. Ne dădeau speranţa că da,“piesa poloneză” va avea de data aceasta un alt sfârşit. Noul director, Vlad Georgescu a abordat în câteva rânduri în editorialele sale de sâmbătă evoluţia evenimentelor din Polonia. A făcut-o, de pildă, la 27 august 1983 dar şi un an mai târziu în două texte antologate în cartea România anilor ’80 (Editura Jon Dumitru, München, 1994), dar şi la 31 august 1985 în editorialul Spiritul Solidarităţii. În acesta, Vlad Georgescu socotea că Solidaritatea a fost poate înfrântă, dar spiritul Solidarităţii, nici pe departe. Îl cita pe Jacek Kuron care spunea că “Solidaritatea, legală sau ilegală, a devenit simbolul moral al naţiunii, de care puterea trebuie să ţină seamă.” Aprecia că “este greşită ideea  după care, dacă şi polonezii, cu toate calităţile şi dârzenia lor au fost înfrânţi, atunci nu mai este nimic de făcut.” Şi încheia în felul următor: Nu ştiu când vom ieşi din Yalta, dar  trebuie, cred, să ştim  să ieşim din Yaltele noastre lăuntrice, din propriile noastre compromisuri şi vânzări; renaşterea trebuie să înceapă cu fiecare, în fiecare din noi. Aşa cum a început şi cum continuă cu fiecare dintre polonezi. Acesta este, cred, mesajul încurajator al Solidarităţii.

Pe 16 decembrie 1989 la Timişoara începea Revoluţia. Singura Revoluţie sângeroasă din seria celor ce au schimbat Europa de Est şi lumea.  

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

ERTEP ESCUGRIGOR
12.12.2014, 20:22:54

NU A FOST absolut nicio Revoluţie în decembrie 1989 în România !!!!

-1 (1 vot)
dorin valeriu domuta
13.12.2014, 16:42:55

Tot ce s-a intamplat in Polonia a pornit dela o cu totul alta situatie decat la noi. Polonezii se bucurau de libera circulatie in intreaga Europa, lucru de neimaginat pentru romani ! Ce greu era la noi sa obtii un pasaport chiar pentru a vizita o tara comunista ! O data la doi ani, cu pile si spagi. In 1979 cand dupa o asteptare de peste sase luni, cu "scrisoare de chemare" am obtinut un pasaport pentru Ungaria am gasit acolo "piata poloneza", mii de polonezi vanzand obiecte aduse de ei din intreaga Europa, de negasit la noi. Culmea e ca aceasta "circulatie" a continuat nestanjenit si dupa proclamarea "legii martiale". Ca sa vezi !

Modifică Setările