Istorie

articolul anterior articolul urmator

Marile minciuni care au otrăvit Revoluţia Română. Care au fost cele mai grave manipulări

72
7 Dec 2019 20:29:36
Autor: Dana Mischie, Ana-Maria Şchiopu
La Revoluţie, victimele au căzut şi sub rafalele zvonurilor şi dezinformărilor            FOTO: Fortepan
La Revoluţie, victimele au căzut şi sub rafalele zvonurilor şi dezinformărilor            FOTO: Fortepan

După fuga dictatorilor de pe 22 decembrie, Revoluţia Română avea să producă şi mai mulţi morţi, şi mai mult haos şi panică. Psihoza a fost întreţinută, în mare măsură, de o serie de dezinformări care au fost transmise inclusiv prin intermediul Televiziunii Române.

În Revoluţia din decembrie 1989 nu au ricoşat doar gloanţe, ci şi zvonuri şi dezinformări, multe provocând chiar rănirea sau moartea unor oameni care au ieşit în stradă să lupte pentru libertate. După ce Televiziunea Română a fost ocupată de revoluţionari, în următoarele zile, în instituţie s-au instalat şi alte personaje, care nu erau neapărat cu interesele la vedere: de la ofiţeri de Armată la foşti membri de partid. 

Din 22 până în 24 decembrie, principalul crainic al Televiziunii Române Libere a fost Teodor Brateş, fost redactor-şef adjunct la programul de Actualităţi. El era figura care informa constant poporul despre diversele pericole: de la apa otrăvită la prezenţa teroriştilor pe străzi. La 30 de ani de la Revoluţie, încă nu au fost elucidate toate zvonurile care au circulat atunci, însă sursa multora dintre ele a fost devoalată. 

„Teroriştii“, o prezenţă fantomatică la Revoluţie

Pe 22 decembrie 1989 au apărut, la Televiziune, primele avertizări publice cu privire la prezenţa  „teroriştilor“. Termenul fusese folosit şi de Nicolae Ceauşescu, cu câteva zile în urmă, într-una dintre cuvântările sale. Pentru el, „terorişti“ erau chiar revoluţionarii de la Timişoara, cei din linia întâi de sacrificiu. Un exemplu: pe 20 decembrie, la ora 19.00, ca să justifice ordinul de a trage în români, dictatorul ţinea la TVR o cuvântare în care vorbea despre cum au continuat „acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste“, formate din indivizi „care s-au pus în slujba agenturilor străine“.

Mai târziu, după stingerea Revoluţiei, oamenii vorbeau de implicarea unor străini în evenimentele care au avut loc până pe 22 decembrie. Conform rechizitoriului din Dosarul Revoluţiei, „terorişti“ străini nu au existat. „Ulterior datei de 22 decembrie au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă, fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate“, se arată în rechizitoriu.

„Psihoza teroristă“, cum avea să fie cunoscută perioada de după arestarea Ceauşeştilor, a fost întreţinută de TVR, iar efectul a fost unul devastator. După 22 decembrie s-au înregistrat de şapte ori mai multe victime – decedaţi şi mutilaţi prin împuşcare – decât înainte de această dată. Dan Voinea, procurorul militar care s-a ocupat până în 2007 de Dosarul Revoluţiei, a explicat într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“: „Diversiunea cu teroriştii, într-adevăr, s-a făcut prin televiziune“. Totuşi, spune procurorul, acolo nu s-a aflat doar Brateş, ci „s-a constiuit un întreg comandament militar“. Pentru ca o ştire să fie lansată, trebuia să fie aprobată din două surse: cineva din grupul de putere aflat în CC, respectiv cineva din TVR, cel mai probabil o persoană din Armată. 

Astfel, conform lui Voinea, Brateş a fost mai degrabă portavocea unor ştiri primite pe fir militar. 

„Existau nişte numere de telefon unde cei de la emisie trebuiau să ceară aprobare. Ca s-o dea în eter, trebuia să sune la un număr de telefon unde răspundea cineva de la CC, din grupul de putere, şi la un altul, unde răspundea cineva de la Televiziune. Nu era Brateş cel care răspundea. După ce primeau confirmare, se transmitea la televizor. Acolo era un comandament militar în adevăratul sens la cuvântului, ăia gestionau informaţiile, că tot ăia făceau şi diversiune. Brateş era un civil“.

Obsesia procurorului în anchetă a fost să găsească măcar un terorist. Oricât a căutat, n-a găsit.

Studioul 4 al TVR a devenit un vector al dezinformării (Foto: Getty/Guliver Images)

Operaţiunea Trandafirul şi Cimitirul Săracilor

Una dintre cele mai mari diversiuni din decembrie 1989 a fost „operaţiunea Trandafirul“. Manifestanţii ucişi la Timişoara în urma ciocnirilor violente dintre Armată şi populaţie de pe 17 decembrie au fost duşi la Morga Spitalului Judeţean, urmând ca în noaptea de 18 spre 19 decembrie să li şteargă urma. Intenţia comuniştilor era aceea ca lumea să afle, în zilele următoare, că acele persoane ucise au fost plătite de străinătate pentru a crea mobilizarea publică şi revoltele din Timişoara şi că, de fapt, au fugit din ţară. În acea noapte, s-a ordonat eliminarea oricăror dovezi: fotografii, documentele medicale, documente găsite asupra victimelor. Noaptea, directorul spitalului, doctorul Ovidiu Golea, a permis intrarea militarilor în morgă, iar la indicaţiile colonelului Nicolae Ghircoiaş, şeful Institutului de Criminalistică din Bucureşti, 47 de cadavre au fost încărcate într-o autoizotermă şi transportate în Capitală. În dimineaţa următoare, „coletele“, aşa cum erau denumite, au ajuns la crematoriul „Cenuşa“ din Bucureşti. Pe 20 decembrie 1989, patru pubele cu cenuşă umană au fost golite într-un canal aflat în zona Popeşti-Leordeni.

Speculaţiile nu au întârziat să apară. Zvonurile că cei decedaţi au fost înhumaţi clandestin în diferite cimitire din zona Timişoarei au adus familiile în pragul disperării.

Pe 22 decembrie, procuratura ajungea în posesia unei informaţii cu privire la cadavrele celor din Timişoara: din Cimitirul Săracilor ar fi fost deshumate ilegal mai multe cadavre. În procesul verbal era notat: „În interiorul cimitirului, imediat de la intrarea de afară, în partea stângă, se află un loc împrejmuit cu nişte ţăruşi înfipţi în pământ de care este legată o panglică, iar în interiorul acestui spaţiu, pe iarbă, constatăm că se află un număr de 11 cadavre umane, aşezate unul alături de altul pe cearşafuri albe. Toate aceste cadavre sunt dezbrăcate complet şi prezintă urmele unei exhumări recente, având pământ pe ele“. Aşadar, cadavrele nu prezentau urme de împuşcare, iar starea de putrefacţie în care se aflau confirma faptul că data decesului era anterioară Revoluţiei.

De la Cimitirul Săracilor, minciunile au continuat să fie răspândite în ţară, însă înconjurul lumii l-a făcut ştirea şi imaginea unui prunc scos din uterul unei mame, „omorâte“ de securişti. Ziarul belgian „Der Morgen“ scria: „Una dintre cele 4.600 de victime, ucisă în masacrul din 17 decembrie, era o femeie însărcinată. A fost spintecată cu baioneta. Copilul scos din pântece a fost depus pe corpul mamei, în grămada cu cadavre“. Revoluţia televizată a produs falsuri senzaţionale.

„Sibiu, Timişoara, apa trebuie fiartă. Şi Craiova! Mai multe locuri“

„Vreau să vă spun… Am mai primit informaţii în legătură cu apa. Fiţi atenţi! Elemente criminale au otrăvit, în anumite zone, apa. Să nu se bea! Fiţi atenţi la copii, să nu-i ucidem noi! Atenţie foarte mare la copilaşi! Sibiu, Timişoara, apa trebuie fiartă. Ascultaţi sfaturile medicilor“, spunea Teodor Brateş (foto) pe 22 decembrie, la TVR. Ulterior, pe fundal, se-aude o voce: „Şi Craiova“. Brateş preia prompt: „Şi Craiova! Mai multe locuri.“

(Captură Foto: TVR)

Ca urmare a acestei ştiri, a doua zi, reşiţeanul Constantin Bârboră, care lucra la uzina de apă de la marginea oraşului, a mers cu câţiva colegi la pompe ca să se asigure că apa otrăvită nu avea să ajungă în oraş. „Era plecat de 29 de ore la acel punct aflat, din păcate, în apropierea comisariatului de la noi din oraş. De acolo se trăgea. Nu ştiu în cine, în civili, pentru că la noi nu au fost terorişti. A fost doar Armata. Soţul meu a murit în timp ce era cu mâinile ridicate. A fost somat să le ridice“, povestea soţia acestuia, Gabriela, în 2016, pentru ziare.com. 

Înainte de a fi împuşcat, Constantin Bârboră a încercat să le spună celor care trăgeau că nu era niciun terorist prin preajmă, că apa nu era otrăvită şi că rămânea acolo să apere bazinele. După ore în şir de pază, în faţa unui duşman nevăzut, Bârboră a fost împuşcat în gură. 

Apa ar fi fost otrăvită tot de teroriştii fără nume şi chip – sau doar cu nume, după cum povestea, în 2010, amiralul „Cico“ Dumitrescu pentru „Adevărul“ (Foto dreapta). Telefoanele sunau mereu, aşa că s-a făcut un registru în care se notau numele şi numerele de telefon.

 „Notam în registru şi sunam înapoi. Dacă răspundea, dădeam pe post. Făceam o minimă verificare… M-ai sunat, te-am sunat. Altă metodă de verificare nu mai era. Se scria în registru: «Domnu’ cutare, telefonul cutare – apă infestată». Se nota pe bileţel şi se trimitea jos, la studio“.

Bebe Ivanovici, un baron local de la începutul anilor 2000, prezent în acele zile la TVR, i-a povestit istoricului Constantin Corneanu că a încercat să identifice telefoanele care sunau. A avut mai puţin noroc decât amiralul, căci „suna înapoi şi nu mai răspundea nimeni“. Pentru propagarea de ştiri false, „Cico“ Dumitrescu şi-a găsit scuza în tumultul acelor zile şi în teama că ar fi fost făcut KGB-ist dacă n-ar fi transmis vreo ştire care s-ar fi dovedit ulterior reală.

„Turiştii“ sovietici, învăţătoarele şi tâmplarii

În 2011, istoricul Larry Watts (foto dreapta: Cristina Nichitus) publica volumul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!“ , în care lansa ideea că Revoluţia Română a fost făcută, de fapt, de către sovietici, prezenţi în număr foarte mare pe teritoriul românesc până aproape de finalul anului 1990. În 2012, presa românească a preluat rapid aceste informaţii când volumul a ajuns şi în librăriile din ţară, menţionând şi sursele pe care Watts spunea că le folosise: documente Stasi, serviciul secret al fostei Germanii de Est, care au ajuns la CIA şi pe care agenţia americană le-a desecretizat după 2000.

Conform lui Watts, în România intrau, la începutul lui decembrie ’89, aproximativ 37.000 de „turişti“  sovietici care – avea să se descopere mai târziu – erau din structurile KGB. 25.000 dintre aceştia ar fi rămas în ţară până în octombrie 1990, când „au plecat la insistenţele oficialilor români pe lângă puterea de la Kremlin“. Generalul Mihai Caraman (director al Serviciului de Informaţii Externe în perioada 1990-1992) a spus ceva asemănător, doar numărul diferea: 30.000 de ofiţeri sovietici ar fi activat în România. Istoricul Constantin Corneanu spune că o astfel de informaţie e trasă de păr: 

Generalul a găsit basarabeni care vindeau diverse în stânga şi-n dreapta, s-a interesat de subiect şi a tras conluzia că erau 30.000 de cetăţeni sovietici atunci în România, toţi din forţele speciale. Se induce ideea că au participat şi la evenimentele din 1991, de pildă, la căderea guvernului Roman. Or, tot efectivul trupelor speciale Speţnaz are 30.000 de oameni, pe documentele istoriografiei occidentale. Ca să tragi concluzia că toate trupele speciale ale URSS s-au mutat la Bucureşti este mai mult decât aberant“.

„Ruşii ăia erau de fapt moldovenii noştri. A fost prima dată când Gorbaciov le-a permis să plece peste Prut“, a explicat procurorul Dan Voinea, care îşi aminteşte că, pe când investiga acest dosar, a primit prin intermediul unui preot o plângere: o femeie cerea să se facă cercetări cu privire la moartea soţului ei. Vorbea de un episod petrecut când cuplul se întorcea, într-un grup, din Iugoslavia. Înainte de zona Craiova-Filiaşi era organizat un dispozitiv militar, iar acolo, generalul Roşu a ordonat să se tragă, că sunt terorişti. „N-a vrut să mai recunoască. «Nu, dom’le, am zis că sunt turişti, el a înţeles că sunt terorişti». Au tras, bineînţeles, iar oamenilor le-au luat foc maşinile“. La scurt timp, presa craioveană, iar apoi cea centrală, preluând informaţiile de la Armata a IV-a, au anunţat că femeia rănită era general de securitate, iar soţul decedat, agent KGB. „Când a venit, ce să vezi, femeia asta rănită era de fapt învăţătoare, iar bărbatul ei, tâmplar“.

Cine l-a „sinucis“ pe Vasile Milea

Una dintre minciunile Revoluţiei a fost vestea că Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale, s-a sinucis. Însuşi Ceauşescu le-a dat românilor această veste, numindu-l pe Milea trădător. Când procurorul Voinea s-a apucat să cerceteze, a început acest caz cu foaia de observaţie clinică de la Spitalul Elias, unde Vasile Milea fusese adus la 10 dimineaţa. Milea a ajuns viu la spital, decesul fiind înregistrat la 15.40.

„Când am stat de vorbă cu cei care au făcut foaia de observaţie clinică, o doctoriţă ne-a spus că nu li s-a permis să-l bage în sala de operaţie ca să-i oprească hemoragia. Sunase un general care a zis să nu fie operat până nu dă el ordinul. Doctoriţa credea că era generalul Stănculescu“.

Pentru că Ceauşescu spusese că „trădătorul s-a sinucis“, lucrurile trebuiau să stea aşa. În jurul orei 10.00, Milea îi telefona soţiei la Predeal. În timp ce vorbeau, pe fir s-a auzit o împuşcătură.

Nicoleta Milea s-a trezit că pe fir a intervenit altcineva care i-a spus: „Aici se trage, tovarăşă“. Doar că la 10 dimineaţa încă nu se trăgea, după cum a explicat procurorul Voinea. Ulterior, la autopsie, nu au fost găsiţi factori suplimentari ai împuşcării. Dacă s-ar fi sinucis, Milea trebuia să aibă pe haine sau pe corp astfel de factori: arsuri cauzate de gazele fierbinţi care ies de pe ţeava armei, chiar un inel de arsură sau pulberi de la muniţie.

Milea a fost împuşcat de la distanţă. În anchetă, Voinea a aflat că Milea nici măcar nu murise în propriul birou, ci în cel al şefului Gărzilor Patriotice, colonelul Pârcălăbescu. Acesta din urmă le-a spus celor din birourile apropiate să iasă şi să aştepte pe hol. Cât au aşteptat, s-a auzit împuşcătura, iar după, Pârcălăbescu a plecat să discute cu Elena Ceauşescu. Mai mult, pistolul cu care s-a tras nici măcar nu îi aparţinea ministrului, ci unui subordonat de-al colonelului Pârcălăbescu. Înainte de a fi împuşcat, Milea a fost retrogradat, fiindu-i luaţi epoleţii.

Eveniment în desfăşurare rapidă, la nivel global

Rapiditatea cu care se desfăşurau evenimentele e unul dintre motivele pentru care s-au perindat tot soiul de informaţii greşite. Pe lângă TVR, Radiodifuziune şi psihoza generală a populaţiei speriate, o parte din acest angrenaj al diseminării zvonurilor alarmiste i-a revenit presei străine. Presa occidentală prelua informaţii de la „martori oculari“, multe ajungând la Radio Europa Liberă şi întorcându-se pe această cale înapoi în ţară. Aşa se face că în fosta RDG apăreau cifre inimaginabile: agenţia Allgemeiner Deutscher Nachrichtendienst scria că „forţele de Securitate au omorât între 3.000 şi 4.000 de demonstranţi în oraşul Timişoara şi au continuat să înăbuşe alte demonstraţii de protest în peste zece oraşe“. Astfel de cifre au umplut paginile presei din fostul bloc comunist, dar şi din Vest. La TVR, în schimb, se vehiculau cifre exorbitante: 60.000 de morţi – iar ştirea a fost preluată imediat de presa străină, inclusiv de BBC.

Constantin Corneanu, istoric: „MApN este depozitarul multor secrete ale Revoluţiei Române“

Constantin Corneanu (41 de ani), istoric şi specialist în geopolitică, directorul Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, vorbeşte despre sursa zvonurilor care au dus la creşterea victimelor Revoluţiei, indicând elementele care arată o posibilă implicare a unor structuri militare precum Reţeaua Internă 276, o reţea de rezistenţă secretă a PCR. Lucruri precum „psihoza teroristă“ au venit ca urmare a unei manipulări în lanţ, Televiziunea Română şi grupul de revoluţionari care au luat-o cu asalt, căzând pradă acesteia, în contextul în care spre deosebire de Securitate şi Miliţie, Armata se bucura de încrederea cetăţenilor.

(Foto dreapta: Eduard Enea)

„Weekend Adevărul“: La Revoluţie au circulat tot soiul de zvonuri, de la atacuri ale teroriştilor la apa otrăvită. Cine le-a generat?

Constantin Corneanu: Subiectul teroriştilor din decembrie 1989 e foarte delicat şi a rămas un mister nerezolvat de Procuratura Militară după 1990. Televiziunea Română a jucat un rol foarte important în difuzarea acestor informaţii, iar toţi cei care au trăit evenimentele, benzile video care au rămas şi se găsesc acum pe YouTube, precum şi cărţile şi stenogramele care au apărut după transmisia TVR din ’89 relevă că am putea spune că Televiziunea a fost principalul canal de dezinformare. În sediul Televiziunii, la etajul 11, a existat un nucleu de oameni, printre care şi ofiţeri de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN). 

Rămâne de văzut câţi ofiţeri se aflau acolo, dacă erau activi sau în rezervă. Toţi cei care au lucrat în acea grupă de la etajul 11 au povestit că primeau pe telefoane informaţii de la MApN, pe care le transcriau pe hârtie, pentru ca apoi să le ducă jos, în studio, unde Teodor Brateş şi alţi colegi de-ai lui citeau respectivele comunicate. Una este să dai o informaţie de tipul: „Apa este otrăvităşi alta este ce făceau unii prezentatori de atunci, precum Victor Ionescu, care exagerau în sensul că mai puneau şi de la ei: „Ieşiţi cu tancurile, dărâmaţi nu-ştiu-ce, nu-i ascultaţi pe ofiţeri, veniţi,
ap
ăraţi!“.

Deci MApN le dicta lui Brateş şi Ionescu?

Cert este că cea mai mare parte a informaţiilor au venit pe această filieră. La etajul 11 al TVR se afla un grup de civili, printre care şi Silviu Brucan care avea o experienţă în ceea ce înseamnă jurnalism şi coordonare a ştirilor, precum şi Constantin Bebe Ivanovici, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov. Există şi o carte bazată pe raportul Procuraturii Militare din 1994, care relevă că ceea ce spunea amiralul Emil „Cico“ Dumitrescu vizavi de anumite regimente din Buzău, Râmnicu Sărat etc. care trebuiau să vină în Bucureşti erau de fapt ordine care, cu aproape o oră mai devreme, înainte de a le citi el la televizor, fuseseră date pe linie militară de către Direcţia de Operaţii a Marelui Stat Major acelor unităţi. În jurnalul de luptă al Direcţiei de Operaţii se consemnează că în jur de ora 20.00 s-au dat aceste ordine. 

Teodor Brateş mi-a povestit că s-a trezit cu „Cico“ Dumitrescu, care avea o hârtie de pe care trebuia să citească aceste ordine. Brateş a zis: „Dom’le, nu sunt militar, n-am prestanţa necesară, citeşte dumneata, că eşti în uniformă!“. Atunci el şi-a pus hârtia în buzunar şi a făcut apelul respectiv. În condiţiile acestea, dacă „Cico“ Dumitrescu a reiterat nişte ordine care deja plecaseră pe firul militar, înseamnă că avem o problemă legată de ideea că s-a întâmplat ceva ciudat. Cineva a vrut să introducă confuzie şi a reiterat ordinul prin intermediul Televiziunii ceea ce, din punctul de vedere al conducerii unei operaţiuni militare, nu se face. Putem să ne întrebăm dacă nu cumva cineva a gândit un asemenea de gest astfel încât să creeze şi mai multă panică? De aici a pornit acuzaţia că cei care au vorbit la TVR, având interese personale sau de grup, au generat naşterea legendei cu teroriştii.

Armata are de dat explicaţii

Nu s-a prins nimeni ca ar putea fi o diversiune? Să încerce să o oprească?

Nu! Trebuie menţionat, totuşi, că în Televiziune exista un buton prin care se putea bloca transmisia. Sunt mărturii care spun că, în timpul balamucului de-acolo, unii angajaţi au încercat să ajungă la el, să-l apese.

Putem spune că psihoza teroristă a fost întreţinută de Armată?

Dacă ne luăm după documentele oficiale ale MApN înaintate Parchetului Militar în 2018, rezultă că au existat structuri specializate care planificau scenarii de verificare a capacităţii de luptă a unităţilor militare, scenarii în care apărea şi sintagma „terorişti“. Găsim acest lucru în documente de planificare a unor simulări militare impuse, precum Forţelor Navale, din vara anului 1989. Vrem, nu vrem, toate firele duc spre o singură clădire, cea a MApN, care este depozitarul multor secrete ale Revoluţiei Române.

Putem spune că Televiziunea şi Armata sunt la fel de vinovate pentru zvonuri şi panică?

Referitor la zvonuri, părerea mea e că Televiziunea Română se face vinovată, în ghilimele, ea fiind la rândul ei manipulată dintr-un centru de putere. Principalul centru de putere în acele momente – cam ăsta e adevărul istoric – a fost MApN. Mai mult, din rechizitoriul Parchetului Militar din 2018 rezultă clar că acest minister, cel puţin la Piaţa Orizont, acolo unde era sediul central, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, şi-a triplat legăturile telefonice şi a controlat fluxul de informaţii. 

Centraliştii de la Poşta din Drumul Taberei, au fost chemaţi să creeze sisteme de legătură telefonică, astfel încât s-a ajuns în postura în care se putea vorbi de pe telefonul din birou direct cu tancul din faţa Ministerului. Armata ar trebui să ne explice cum s-a ajuns în situaţia ca de la MApN să vină fel de fel de informaţii în Televiziunea Română.

Ce fel de documente mai avem privind originea minciunilor de la Revoluţie?

Ar fi raportul SRI privind evenimentele din decembrie ’89, dar care a fost constituit pe bază de amintiri ale ofiţerilor de securitate. Nimeni n-a făcut documente în acele zile, iar ceea ce era în birourile ofiţerilor înainte de 22 decembrie în mare parte a fost distrus, nu a fost arhivat. Ca atare, acest raport are o mare doză de subiectivism. Un exemplu: în raport se vorbea de un anumit colonel Mircea Dumitru din MApN care era şeful Biroului Special, în fapt un birou de legătură cu Tratatul de la Varşovia, în sensul că numai el şi subordonaţii lui aveau dreptul şi obligaţia legală să vorbească în limba rusă pe telefon la Moscova. În raportul SRI apare că acest colonel a fost pe 22 decembrie 1989, la o anumită oră, într-un anumit loc, ceea ce se pare că nu era adevărat, motiv pentru care el a şi protestat public. În orice caz, în raportul SRI se arată că multe informaţii de la TVR au venit din cabinetul ministrului Apărării Naţionale, generalul V. A. Stănculescu, unde se afla şi şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul Ştefan Dinu. Din birou ieşeau doi ofiţeri care comunicau informaţii celor din anticameră, cei din anticameră le comunicau mai departe şi, pe lanţul de comandă militară, se tot învârtea informaţia care ajungea la Televiziune. 

Un plan care a stat în spatele „fenomenului terorist“, o ipoteză plauzibilă

Avea termenul „terorist“ vreun potenţial corespondent în realitate, pe teren?

Reţeaua de rezistenţă secretă a PCR, cunoscută şi ca Reţeaua internă 276, care a fost formată, în opinia mea, din cadre active şi de rezervă ale Armatei, ale Miliţiei şi Securităţii, plus activişti de partid aflaţi la pensie sau în activitate. Această reţea, numită şi Reţeaua R, era pregătită să ducă o luptă de partizani în spatele unei forţe de ocupaţie, care în concepţia noastră strategică nu putea să fie decât cea sovietică. În declaraţia de la Parchetul Militar de anul trecut, fostul adjunct al şefului Direcţiei de Informaţii a Armatei, colonelul Paul Şarpe, general în rezervă acum, a recunoscut că Reţeaua R a existat. Indicativul 276 denotă o specialitate care nu exista în nomenclatorul de specialităţi al MApN, era ca un fel de bec roşu că este ceva secret. Paul Şarpe a declarat că această reţea nu a acţionat, dar eu pun totuşi un semn de întrebare asupra acestei declaraţii, deoarece nu pot să înţeleg de unde a găsit Parchetul un membru al reţelei care s-a autodenunţat.

(Foto: AFP)

Este posibil, totuşi, ca această reţea să fi acţionat?

Există elemente care duc la concluzia că membri ai acestei reţele au nesocotit ordinele şi au acţionat. E un caz la Alba Iulia, unde fostul şef de cabinet al prim-secretarului Ion Savu a plecat din fosta Judeţeană de partid pe 23 decembrie şi a fost arestat seara, pentru că era la volanul unei maşini fără lumini care se învârtea pe platoul de la Cetate, din faţa catedralei. A fost interogat de un grup de revoluţionari, iar acesta a recunoscut că făcea parte din această reţea. Ulterior, au venit nişte ofiţeri MApN care l-au interogat, moment în care a declarat că are arme acasă. Nişte revoluţionari înarmaţi au mers cu el să vadă armele.


N-au găsit nimic şi s-au mirat că cineva ar minţi în legătură cu aşa ceva. Când au ieşit din casă, omul era cu mâinile legate. L-a împins pe un revoluţionar şi a strigat: „Pentru reinstaurarea socialismului, trageţi!“. Şi asupra acestui grup de oameni s-a deschis focul dintr-o clădire din apropiere.

Mai sunt cazuri în Bucureşti cu ofiţeri de securitate – cum ar fi Grigore Zăgărin, care avea să ajungă ulterior şeful contraspionajului la SRI – care au fost arestaţi pe 23-24 decembrie, având asupra lor mai multe legitimaţii, paşapoarte, arme albe, arme de foc. Generalul Constantin Degeratu a povestit că pe 24 decembrie, la Cluj, încercând să intre cu superiorii lui în sediul de partid, cineva din mulţime i-a strecurat un bileţel: „Suntem organizaţi din doi în doi. Dacă nu îl împuşcaţi pe Ceauşescu, nu ne putem opri“. Iată că se ridică semne de întrebare care arată că fenomenul terorist din decembrie ’89, dincolo de zvonuri, de manipularea opiniei publice, a făcut parte dintr-un plan care a funcţionat pe ici pe colo.

Războiul psihologic din decembrie ’89

Dacă „teroriştii“ inventaţi trebuiau să acopere morţii Revoluţiei, atunci „apa otrăvită“ ce rol avea?

Informaţiile veneau de la MApN şi erau parte dintr-un plan care putea să fie realizat doar de nişte oameni specializaţi în aşa ceva. Mă îndoiesc că erau nişte nebuni care spuneau că e apa otrăvită. Armata a avut structuri specializate pentru ceea ce se cheamă acum războiul psihologic – PSYOP (n. r. – Psychological operations). Propagandă, manipulare, psihologie, toate lucrurile care sunt codificate astăzi ca fiind PSYOP s-au aflat şi înainte de 1989 în preocupările şi obligaţiile unor structuri specializate ale Armatei, dar la o dimensiune mai redusă.

Haos au creat şi rachetele lansate de Armată spre aparate de zbor care nu existau.

Războiul electronic care s-a executat asupra Armatei, arată rechizitoriul Parchetului Militar, putea fi făcut numai din interiorul Armatei. Legat de atacurile aeriene inexistente, confuzia a pornit cu ajutorul sistemului automatizat Almaz-2-Vozduh, care permitea generarea de multiple ţinte aeriene false, această posibilitate având drept scop de bază pregătirea militarilor angrenaţi în apărarea antiaeriană a teritoriului ţării.

Cei care au refuzat să rămână la frecvenţa de pace şi au trecut pe frecvenţa de război, n-au avut pe ecran niciun atac aerian. În rest, cei care au rămas pe frecvenţa de pace s-au trezit atacaţi de tot felul de ţinte, şi aşa s-a ajuns la prăpăd.

Deci erau, de fapt, „setări“ de antrenament.

Da, cei care au participat la aceste evenimente au declarat anul trecut la Parchetul Militar că aceste lucruri se puteau realiza pe timp de pace în cadrul antrenamentelor specifice unităţilor de apărare antiaeriană şi de radiolocaţie.

Ceva şocant: Armata a tras în popor

Unul dintre motivele pentru care zvonurile a prins atât de repede a fost încrederea oamenilor în Armată?

Absolut, atunci Armata însemna „noi toţi“. Toţi făceam armata. Şi azi Armata este ţara, ţara îmbrăcată în uniformă. Securitatea era de temut. Cei care trăiseră teroarea din anii ’50 ştiau ce e Securitatea, ce înseamnă să vezi maşina neagră la 2 dimineaţa. Miliţia te lua de pe stradă, îţi dădea şi două palme, te ducea la post şi putea să-şi permită să facă orice cu tine. Nimeni nu se gândea că Armata ar fi împotriva poporului. De aceea, la Timişoara stupoarea a fost atât de mare când s-a văzut că Armata trage. Era ceva şocant: „Armata noastră trage în noi“. Miliţia şi Securitatea erau percepute ca fiind instrumentele de forţă ale Partidului.

Ceauşescu se referea la revoluţionari ca fiind „terorişti“, dar Brucan, Brateş şi Iliescu foloseau termenul în alt sens. Exista în mentalul colectiv acest termen?

Da, Ceauşescu se refera la revoluţionari. Indivizi care atacau pe timp de pace, oameni care împuşcă alţi oameni pe stradă, care pun bombe, erau lucruri pe care noi le văzuserăm în Occident, la televizor. A fost o nebunie în toată Europa de Vest în anii ’70-’80. Deci cred că exista cuvântul „terorist“  în mentalul colectiv prin informaţiile care veneau şi la noi, prin emisiunile de la radio şi televiziune. Numai că pentru Ceauşescu, „terorişti“ avea un anumit sens, în planurile Armatei însemna ceva, pentru televiziunea publică însemna altceva. Auziserăm toţi de terorişti, dar fiecare îi dădea o altă dimensiune. În Televiziune s-a indus atunci ideea că teroriştii puteau să fie numai de la Securitate, pentru că ofiţerii acestei instituţii nu se supuneau voinţei poporului.

Ce rol a avut grupul lui Iliescu în propagarea acestei manipulări cu teroriştii?

Grupul lui Iliescu era format din persoane care nu se cunoşteau, nu conspiraseră, nu băuseră cafele înainte de 22 decembrie 1989 ca să poată să plănuiască o lovitură de stat. Chiar n-au avut niciun plan. Le-a fost teamă de Securitate, de Armată şi de aceste structuri de putere pe care n-aveai cum să le cunoşti. Părerea mea e că noua conducere politică a statului român a fost şi ea manipulatăE greu de stabilit o legătură cauzală, cu argumente juridice concrete.

Cine garanta atunci că aceste puteri care îi fuseseră loiale lui Ceauşescu, care arestaseră şi maltrataseră oameni, nu-i vor împuşca şi pe ei? Şi-atunci a fost acea discuţie dură între Ion Iliescu şi generalul Ştefan Guşă, în care generalul a cerut ca lumea să se întoarcă în casă, iar Ion Iliescu n-a vrut. Până la urmă, mulţimea aflată în stradă era o garanţie că Armata nu avea să preia puterea şi să dea o lovitură de stat, n-avea să-i aresteze pe liderii CFSN (n. r. – Consiliul Frontului Salvării Naţionale), ducând lucrurile într-o altă direcţie.

Articolul 1 din declaraţia CFSN – anularea rolului conducător al PCR în societate – şi articolul 2, privind alegerile libere, sunt elemente clare care arată că a fost Revoluţie.

Deci Revoluţie, nu lovitură de stat.

Nu putem spune că n-a fost Revoluţie. Mulţi spun că s-a vorbit în summitul de la Malta despre o lovitură de stat în România, cu sprijinul URSS. În primul rând, ideea acelui summit a avut-o SUA, nu URSS. Am vorbit cu traducătorul lui Ilie Ceauşescu, care a fost cu el la Moscova în iunie ’89, înainte de a câştiga Solidaritatea alegerile la Varşovia. S-au văzut cu Viktor Cebrikov, fost preşedinte al KGB până în 1988, în 1989 fiind însărcinat cu problemele Armatei, Justiţiei şi KGB. Cebrikov era omologul lui Ion Coman (n. r. – secretar al CC al PCR şi responsabil pentru probleme militare şi de justiţie). La întrebarea foarte clară: ce se va întâmpla dacă Solidaritatea câştigă, URSS intervine sau nu în Polonia, Cebrikov a zis că URSS nu intervine în treburile interne ale unei alte ţări, adăugând:

„Dumneavoastră, românii, ar trebui să fiţi foarte fericiţi, pentru că de 25 de ani susţineţi această idee!”. 

Păi, şi n-au deloc dreptate cei care susţin ideea loviturii de stat? 

Ideea de lovitură de stat e folosită ca să anuleze dreptul lui Ion Iliescu de a conduce ţara şi de a crea această structură de putere numită CFSN. Nu totul a fost o conspiraţie în stilul clasic al conspiraţiei. Declaraţia CFSN a fost scrisă de Dumitru Mazilu. Sigur, s-au făcut nişte modificări despre care a vorbit şi Silviu Brucan, însă erau din perspectivă strategică, respectiv se menţiona 5 faptul că România nu părăseşte Tratatul de la Varşovia. Atunci, nu se ştia dacă Tratatul rămâne sau nu în vigoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

72 Comentarii

Tomescu Tom
7.12.2019, 20:47:12

De ce i se mai spune totusi ... revolutie ? Fiindca a fost o lovitura de stat .... executata tot de cumunisti ... Au fost comunistii foarte rai , oamenii lu' Iliescu ...impotriva comunistilor lu' Ceausescu ..

+7 (17 voturi)
Tomescu Tom
7.12.2019, 21:04:47

Apropo ..in Libia ...a fost revolutie sau o lovitura de stat ! :)) Au avut un scenariu de desfasurare al evenimentelor adaptat ca pentru tarile arabe ... insa in mare parte ..pana si finalul dictatorului ..a fost ca o copie la indigo ... al primaverii Iliesciene ...

+3 (11 voturi)
Smeritu Pahomie
7.12.2019, 20:47:57

TOATE MANIPULARILE criminalului-ILIESCU-KGB impreuna cu GRUPUL CRIMINAL condus de Gelu Voican l-au ucis pe Gen. MILEA care n-a vrut sa traga-n POPOR.si au asasinat securistii care au refuzat sa-si tradeze tara si POPORUL pentru KGB si URSS - pentru aceasta meritau PEDEAPSA CAPITALA .....sau cel putin : PUSCARIE PE VIATA.

+4 (12 voturi)
aglaia vāsîi
7.12.2019, 20:56:44

Începînd cu cea mai mare minciunā, cum cā o fost "revolucije"!!!!?? Care revolucije?? Revolucija lu Peshte... O fost o loviturā de stat organizatā si dusā la capāt de Securitescu si de ielemente din ieshalonu al doiea al nomenklaturii..

+3 (7 voturi)
Hoher Herman
7.12.2019, 21:11:10

Pe cine mai intereseaza povestile astea de oameni nebuni. Pe Ion Ilici nu-l mai puteti impusca, da' macar bagati-l pe tartor la puscarie ca maine poimaine da coltzu' si va lasa cu ochii in soare. M-ar mira sa nu lase ceva scris ca sa rada de fraierii care au murit ca prostii. RIP!

-2 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (72)