Marin Gherasim: "Vreau sa lucrez in plina lumina"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de arta, frecventi vizitatori ai expozitiilor sau muzeelor, nu vin in contact vizual si afectiv, decat cu produse finite: picturi, sculpturi, grafica, toate vorbesc din spatele unui nume

Iubitorii de arta, frecventi vizitatori ai expozitiilor sau muzeelor, nu vin in contact vizual si afectiv, decat cu produse finite: picturi, sculpturi, grafica, toate vorbesc din spatele unui nume care le imprima o anumita vietuire. In procesul plamadirii operelor de arta, artistul creeaza intr-un atelier, spatiu ce se transforma si el. Curiosi sa surprindem si din alt unghi dialogul intre artist si opera lui, am vizitat atelierul pictorului Marin Gherasim, absolvent in 1962 al Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", Sectia Pictura, la clasa profesor Octav Angheluta. Cunoscut publicului iubitor de arta gratie numeroaselor sale expozitii personale si de grup din Romania, dar si din Italia, Anglia, Olanda si Franta, artistul a fost rasplatit cu numeroase premii, printre care Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Romane (1991), Premiul "Caravaggio" - Roma, Italia (1981), Premiul UAP pentru Pictura (1977). Inconjurati de tablouri, am vorbit chiar despre spatiul nasterii acestora, autorul lor declarandu-ne ca atelierul este locul in care se contruieste, dar care si impune coordonatele construirii: "Timp de 25-30 de ani atelierul meu a fost pe strada Selari, unde, impreuna cu artistii care mai aveau ateliere in jur, constituiam o adevarata familie. In anii de formare, acest spatiu a fost perfect, mi-a permis sa acumulez mult. Acum, de mai putin un an, ma aflu aici, in Pangratti; spatiul este mai generos in ceea ce priveste lumina si confortul, dar putin mai izolat. O izolare adecvata momentului actual al creatiei mele, in care sunt in cautarea unei sinteze care sa reuneasca elemente pana acum disparate in opera mea. Izolarea poate fi o binecuvantare; iti permite o anumita distantare si iti usureaza drumul ajungerii la sine". Probabil ca dorinta aceasta de distantare isi gaseste cel mai bun aliat intr-un loc cat mai neutru, aceasta fiind prima impresie pe care o lasa atelierul pictorului Marin Gherasim: ferestre mari, spatiu larg, ordine matematica a instrumentelor si tablourilor. Artistul ne-a dezvaluit ca, desi acest loc nu a fost ales de el, ci oferit, s-a nimerit sa fie cel mai potrivit pentru cursul pe care il are in prezent creatia sa: "Atelierul meu are forma unui cub. Este o forma geometrica pura, care fasoneaza tipul de demers artistic. Pentru mine, acum, este foarte important sa lucrez in plina lumina si intr-un spatiu rational".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite