Istorie

articolul anterior articolul urmator

Martirii Revoluţiei Române. Urmaşa unui erou mort la Otopeni: „Nu ne gândeam că tata e unul dintre «terorişti»“

20
30 Nov 2019 09:28:19
Autor: Alexandra Şerban, Ana-Maria Şchiopu
Victimele Revoluţiei, la Institutul de Medicină Legală, în decembrie 1989 Sursa: Getty Images
Victimele Revoluţiei, la Institutul de Medicină Legală, în decembrie 1989 Sursa: Getty Images

România a fost singura ţară din estul Europei în care prăbuşirea regimului comunist s-a făcut cu vărsare de sânge. La 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, am rămas cu listele morţilor, cu amintirea eroilor-martiri, însă vinovaţii ori nu s-au găsit, ori n-au fost traşi la răspundere

Timişoara. Pe 17 noiembrie 2019, ziarele anunţau vestea tragică a morţii Corinei Untilă, la vârsta de 48 de ani, cu o lună înainte ca Timişoara să ţină din nou doliu pentru victimele Revoluţiei. Corina Untilă fusese şi ea o victimă a evenimentelor din decembrie 1989: ieşise în stradă pe 16 decembrie, hotărâtă să participe la manifestaţiile din centrul Timişoarei, care începuseră să aibă un mesaj anticomunist. A doua zi, când mişcările de stradă au fost reprimate cu brutalitate de forţele de ordine, Corina a fost împuşcată în spate, pe Podul Decebal, în timp ce se îndrepta alături de alţi revoluţionari spre complexul studenţesc, pentru a-i chema pe toţi la revoluţie. Avea 18 ani – chiar la această vârstă fragedă, pe 26 februarie 1990, a venit cu iniţiativa înfiinţării Asociaţiei „17 decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia din 1989“.
 
La Timişoara, au murit 72 de oameni în zilele Revoluţiei, iar 253 au fost răniţi prin împuşcare, în perioada 17-22 decembrie 1989. Poveşti ca ale Corinei Untilă ar putea umple rafturi lungi de bibliotecă. Încă nu se întâmplă ca aceste istorii personale să fie toate bine cercetare, relatate, păstrate. Rămân, în continuare, evenimentele istoriei mari.
 
Primele victime: cinci ucişi şi 23 de răniţi
 
Revoluţia Română a pornit de la Timişoara, pe 16 decembrie. Scânteia care a aprins-o a fost pastorul reformat László Tokés, care îi chemase pe cetăţeni să fie martori la momentul evacuării sale de către forţele guvernamentale. În Piaţa Maria din Timişoara se strânge o mulţime care protestează paşnic împotriva mutării pastorului în altă localitate. În a doua parte a zilei, în jur de ora 16.00, câteva tramvaie au fost blocate de protestatari, care încep să strige: „Jos cu Ceauşescu!“. Când o parte dintre manifestanţi merg la sediul PCR, au loc primele altercaţii cu forţele de ordine şi se fac primele arestări. Bătăile şi arestările – acţiuni care-l vizează inclusiv pe pastor – continuă până la miezul nopţii.
În Timişoara, toate trupele primesc muniţie de război. Se somează şi oricine nu se supune, se socoteşte stare necesitate şi se aplică legea.
Nicolae Ceauşescu, în teleconferinţă, pe 17 decembrie
A doua zi, Nicolae Ceauşescu dă ordin, din Iran, în teleconferinţa de la ora 17.30: „În Timişoara, toate trupele primesc muniţie de război. Se somează şi oricine nu se supune, se socoteşte stare necesitate şi se aplică legea“. Dădea liber la împuşcat populaţia.

Pe 17 decembrie, timişorenii au continuat demonstraţiile de stradă în Piaţa Operei. Pe treptele Catedralei Mitropolitane grupurile de manifestanţi au început să strige: „Jos Ceauşescu!“, „Libertate!“ şi „Vrem o ţară liberă“ – la câteva ore de la comanda dictatorului, încep să se audă primele focuri de armă.

S-a tras în diferite zone din oraş: Piaţa Libertăţii, Piaţa 700, la Catedrală, la Podul Decebal, Calea Girocului, Calea Lipovei şi Calea Aradului. Până seara, încleştările dintre civili şi militari luaseră proporţii dramatice – militarii şi scutierii au lovit fără milă şi au folosit tunurile cu apă, revoluţionarii au incendiat TAB-uri şi tancuri.Pe 17 decembrie, cinci oameni au fost ucişi şi 23 – răniţi prin împuşcare. Aceştia au fost primii eroi ai Revoluţiei. Lista avea să continue, în toată ţara, până la 1.142 de morţi (victime declarate) – deşi Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 dă o cifră mai mare, de 1.290 de persoane identificate, respectiv 1.283 de români şi şapte străini.

Foto: în Timişoara, arestările au început de pe 17 decembrie; Sursa: Fortepan

„Operaţiunea Trandafirul“ şi acoperirea crimelor regimului

Pe 18 decembrie, atmosfera a continuat să fie extrem de tensionată la Timişoara. Militarii împânziseră oraşul, cetăţenilor nu li se mai permitea să se adune în grupuri. Atunci, 30 de tineri s-au adunat în faţa Catedralei pentru a cânta colinde – iar alte sute de persoane li s-au alăturat. Ei au ridicat steagul românesc cu gaură, după ce decupaseră stema comunistă din mijloc. În acest timp, s-a hotărât într-o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă ca 43 de cadavre de la Timişoara (oameni împuşcaţi în perioada 16-18 decembrie) să fie transportate la Bucureşti, pentru a fi incinerate.

„Operaţiunea Trandafirul“, cum a rămas în istorie acţiunea, presupunea ca incinerarea cadavrelor la crematoriul „Cenuşa“ să fie urmată de răspândirea zvonurilor că cetăţenii respectivi au fugit din ţară, astfel acoperindu-se urmele masacrului de la Timişoara, dar şi ale incinerării clandestine. Cadavrele au fost ridicate de la morga Spitalului Judeţean Timiş şi aduse la Bucureşti într-o autoizotermă, în noaptea de 19 spre 20 decembrie fiind incinerate. Cenuşa a fost aruncată într-un canal din Popeşti-Leordeni.

Foto: Steagul găurit, simbolul Revoluţiei, în decembrie 1989, la Timişoara; Sursa: Fortepan

Foto: La Timişoara, pe 20 decembrie, Armata a fraternizat cu manifestanţii; Sursa: Fortepan

Timişoara, oraş liber

Timişorenii au continuat să strige în stradă: „Unde sunt morţii noştri?“, dar în 19 decembrie amploarea manifestaţiilor se mai diminuase. În schimb, muncitorii din fabrici  au hotărât să intre în grevă şi să organizeze mitinguri de protest. Muncitorii de la fabrica Elba au intrat în grevă generală, indignaţi de faptul că unii dintre colegii lor fuseseră arestaţi în zilele anterioare, dar nimeni nu le comunica nimic despre soarta lor. Rezistenţa muncitorilor i-a determinat pe oameni să iasă şi a doua zi în stradă, în număr şi mai mare, iar Armata a hotărât să înceteze să mai tragă în populaţie.

Pe 20 decembrie, la 11.00 dimineaţa, Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei, a ordonat retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea armamentului din dotare. Două ore mai târziu, în Piaţa Operei, civilii şi militarii fraternizau, în scandări: „Armata e cu noi!“. La prânz, Timişoara devenea primul oraş liber de comunism al României. Revoluţionarii îi dau primarului oraşului revendicările lor: eliberarea celor arestaţi, predarea cadavrelor familiilor lor, demisia lui Ceauşescu şi libera circulaţie a oamenilor şi dreptul la o exprimare liberă a ideilor. Aşa arăta libertatea în primele zile ale Revoluţiei Române – o libertate însângerată, dar orişicât, libertate.

Martirii oraşului Timişoara

La Catedrală, au murit 12 oameni, dintre care 8 au ajuns la crematoriul „Cenuşa“ din Bucureşti. La Operă, au fost 7 victime decedate, dintre care 5 au ajuns la crematoriul „Cenuşa“. În alte părţi din oraş, au murit 41 de persoane, iar din judeţ – 66. 


Comemorarea eroilor timişoreni, în decembrie 2019

Anul acesta, vor fi organizate mai multe evenimente care vor comemora victimele Revoluţiei din decembrie 1989 de la Timişoara. Şirul acţiunilor va fi deschis, pe 1 decembrie, de Cupa Memorialul Revoluţiei la minifotbal (campionat care va avea finala în 16 decembrie).  Sunt organizate, de asemenea, lansări de carte, expozţii de pictură, simpozioane şi concerte, precum şi Marşul Libertăţii (pe 15 decembrie, pe traseul Piaţa Maria-Piaţa Victoriei, cu depunere de candele la Catedrala Mitropolitană).

17 decembrie este declarată zi de doliu, având loc slujbe de pomenire a eroilor şi un moment de reculegere la Catedrala Mitropolitană. Pe 18 decembrie are loc Crosul Revoluţiei pe stadionul din Timişoara. Pe 20 decembrie, la ora 12.00, timp de trei minute, va fi declanşată sirena în oraş, pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de oraş liber de comunism, iar seara va avea loc concertul „Rock for Revolution“, la care vor participa trupele Cargo şi Phoenix. Programul evenimentelor de comemorare va fi încheiat de două pelerinaje: pe 19-20 decembrie, la Bucureşti, cu depunere de coroane la troiţa crematoriului „Cenuşa“, şi pe 21 decembrie, la Slatina.


„Dacă ne retragem, ne facem praf! ‘tu-i dumnezeii mamii lui să-i f.. eu ţara!“

Foto: În Piaţa Revoluţiei, în zona Comitetului Central, manifestanţii au pus mâna pe tancuri şi TAB-uri; Sursa: Getty Images

605. Atâţia oameni au murit la Bucureşti în timpul evenimentelor din 1989, conform unor statistici realizate de Institutul Revoluţiei Române. Au fost împuşcaţi, înjunghiaţi sau călcaţi cu TAB-urile militari şi civili, bătrâni şi tineri deopotrivă – cea mai mică victimă a lui ’89 împlinea o lună de viaţă chiar pe 23 decembrie, când a murit, împuşcată pe scara blocului din Bucureşti, în braţele părinţilor. Tot statisticile ne vorbesc, cu răceală, despre locurile din Capitală unde a curs cel mai mult sânge – în fruntea clasamentului stă Televiziunea Română, cu 88 de morţi.

„S-au pus în mişcare TAB-urile“

Oamenii ieşiţi în stradă nu îşi doreau nimic altceva decât libertate – şi o strigau din toţi rărunchii –, dar obţinută prin pace şi înţelegere, poate chiar o „revoluţie de catifea“. Ca o mărturie-simbol este imaginea din 21 decembrie când o femeie a împărţit flori soldaţilor aflaţi la Universitate. Însă militarii nu ştiau decât atât: nimeni nu se apropie de Comitetul Central. Era prima zi de revoluţie în Bucureşti şi ultima zi la putere a lui Nicolae Ceauşescu. După celebrul discurs din balcon al dictatorului, mulţimea se sparge pe străzile din jur. Era ora 14.00 şi pe străzile din centrul Capitalei apăreau primele blindate şi autoamfibii. Până seara, bulevardul Magheru şi străzile adiacente erau pline de oameni: civilii, pe de o parte, iar pe de alta, scutierii, militarii, miliţienii, membrii trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) şi securiştii îmbrăcaţi în civil. Încă nu se lăsase întunericul peste Bucureşti când din înregistrările audio rămase se auzeau ordinele:

„– I-ai raportat lui 421 că este aşteptat de «Diamantul» la Intercontinental?

– S-au pus în mişcare
TAB-urile.

– Spargem aici la Inter,
pe bulevard.

– Acţionează cu 585 acolo
şi dispersează-i de acolo!

– Venim toţi la Universitate, acum intru spre ei.

– Dar urgent către Intercontinental! Un picior să nu
mai fie!“

Era ora 17.00, iar primii tineri revoluţionari mureau în dreptul Sălii Dalles. Aşa au pierit cei care au strigat „Libertate!“: călcaţi de TAB-uri. Cei rămaşi nu au dat înapoi, ci au continuat. În dreptul hotelului Intercontinental şi pe strada Batiştei de alături s-a format o baricadă. Au adunat mobilier din restaurantul Dunărea de peste drum şi anvelope de la maşinile aflate în zonă. Ceva mai târziu, TAB-urile au fost asaltate cu cocktailuri Molotov şi cu pietre, iar revoluţionarii au început să pună alte „cărămizi“ zidului de la Universitate: trei maşini şi un TAB care au fost incendiate. Era un decor infernal. Unul dintre manifestanţi a început să strige într-o portavoce: „Libertate!“, „Egalitate!“, „Alegeri libere!“. Apoi, a dat tonul şi mulţimea a început a cânta „Deşteaptă-te, române!“. Omul din spatele portavocei era Dan Iosif (revoluţionar devenit fesenist devenit consilier al lui Ion Iliescu şi membru PSD, până la moartea sa din 2007, într-un spital din Novosibirsk, Rusia).

Aproape de miezul nopţii, la ordinul explicit al lui Nicolae Ceauşescu de-a înăbuşi în sânge manifestaţia, generalul Vasile Milea a transmis mai departe dorinţa dictatorului. S-a tras de pe clădiri şi s-a tras de la sol. Atunci, la Inter, 49 de oameni au murit, aproape 200 au ajuns de urgenţă la spital, iar peste 800 au fost arestaţi şi duşi la Jilava, unde au fost bătuţi şi torturaţi. A doua zi dimineaţă, creditul pentru dărâmarea Zidului Libertaţii şi-l adjudeca generalul Ion Hortopan, care în calitate de comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor a condus personal reprimarea manifestaţiei de la Universitate: piaţa a fost „curăţată“, iar manifestanţii, „terminaţi“. Ion Hortopan a murit în anul 2000 şi a fost înmormântat cu onoruri militare.

Foto: Un TAB abandonat în Drumul Taberei; Sursa: Cristian Chiriţă

„Teroriştii“, apăruţi după 22

Pe 22 decembrie, la amiază, cuplul Ceauşescu s-a urcat în elicopterul Dauphin SA-365 şi a părăsit Bucureştiul. În aceeaşi zi, câteva ore mai târziu, Televiziunea Română şi Radiodifuziunea au fost ocupate de către Ion Iliescu şi acoliţii lui – încep primele zvonuri şi „avertizări televizate“ cu privire la existenţa aşa-zişilor „terorişti“.

Două zile mai târziu, în Ajunul Crăciunului, pe cele două ABI aflate la poarta MApN era scris caligrafic, cu cretă: „Teroriştii“. Caldarâmul era plin de sânge, iar de jur-împrejurul tancurilor erau împrăştiate trupurile ciuruite de gloanţe a opt militari. Unul dintre blindate era răsturnat, iar pe osie era expus capul unui bărbat. Câteva zile mai târziu, după batjocura trecătorilor, avea să i se cunoască identitatea: era locotenent-colonelulGheorghe Trosca, şef de Stat Major în cadrul trupelor de elită ale Securităţii: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).

Mărturiile celor rămaşi în viaţă, dar şi puţinele înregistrări care au supravieţuit „curăţeniei“ postrevoluţionare dovedesc faptul că în 1989 au fost create voit ambuscade, dar au apărut şi greşeli, comise pe fondul excesului de zel. FSN ştia că trebuie să-şi aşeze oamenii în funcţii-cheie: imediat după preluarea puterii, Ion Iliescu l-a numit ministru al Apărării pe Nicolae Militaru. Era 23 decembrie când noul ministru poza în erou la televizor, cu un îndemn la oprirea focului. Curajos sau nu, Miliaru asigurase clădirea ministerului din Drumul Taberei cu 2.200 de soldaţi, 63 de tancuri şi 50 de transportoare blindate. Cu toate acestea, el îi cerea lui Trosca să vină de urgenţă cu o echipă, căci în blocurile de vizavi s-ar fi instalat „teroriştii“. Astăzi am considera normal ca trupelor de luptă antiteroristă să li se ceară intervenţia într-o problemă cu… terorişti. Însă, odată întorşi la deznodământ, se observă că relaţia dintre cei doi lideri era puţin tensionată. În 1978, când era la cârma Armatei a II-a a RSR, generalul Militaru a fost subiectul unei anchete de contraspionaj condusă de Gheorghe Trosca. După multe investigaţii, s-a concluzionat că Miliaru lucra pentru sovietici şi, prin urmare, a fost dat afară de Ceauşescu.

Măcel în spatele ultimului tanc

Chemat să-şi ajute camarazii de la MApN, Trosca a format o echipă de zece soldaţi, s-au urcat în două ABI şi au pornit către Piaţa Orizont. Pe drum, Trosca a primit instrucţiuni să oprească la staţia de metrou Armata Poporului şi să-l ia pe un anume domn Ionescu, care nu era altul decât Constantin Isac, revoluţionar şi viitor membru FSN. De aici, Trosca a primit instrucţiuni de la dispecerat: „De acolo plecaţi în continuare până spre gardul Ministerului Apărării Naţionale şi să opriţi în spatele ultimului tanc“. Zis şi făcut. Dar soldaţii ministerului nu ieşeau în întâmpinarea lor. Liniştea îi dădea de bănuit locotenentului Trosca. După câteva minute a început să se tragă în primul ABI.

Foto: Gheorghe Trosca a fost decapitat şi batjocorit 

După cum arată ultimele înregistrări, Trosca a încercat să ia legătura cu dispeceratul:

„– (Dispecerat) 153. Retrageţi-vă! Retrageţi-vă!

– (Trosca) Să se comunice prin radio!... Dacă ne retragem, ne facem praf! ...’tu-i dumnezeii mamii lui să-i fut eu ţara!“

Constantin Isac povestea, ani mai târziu, cum el şi Trosca au coborât din ABI – el, ascuzându-se, iar Trosca mergând spre cel de-al doilea tanc. „A apucat să bată în portieră, să-i deschidă colegii. Apoi am văzut cum de pe tanc au coborât soldaţi care au venit la el şi l-au împuşcat de aproape“, mărturisea Isac. Aşa, mai multe zile la rând, militarii au crezut că şi-au făcut datoria, omorând „terorişti“. Imaginile cu trupurile soldaţilor USLA batjocoriţi şi scuipaţi de trecători au rulat pe micile ecrane, iar militarii antitero ucişi au întregit rândurile celor care sunt înmormântaţi la Cimitirul Eroii Revoluţiei şi care au strigat pentru libertate câştigată
paşnic.

Otopeni, de trei ori măcel

În noaptea dintre 22 spre 23 decembrie, generalul Iosif Rus (foto dreapta), comandantul Aviaţiei Militare Române, primeşte un „pont“ că aeroportul din Otopeni ar urma să fie atacat de „terorişti“. Deşi era unul dintre punctele strategice bine păzite, Rus ia decizia de a-i telefona generalului Grigorie Ghiţă, comandatul trupelor de Securitate, pentru a cere întărirea apărării. Cum în cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Băneasa era un detaşament de 220 de oameni de la UM 0865 Câmpina, venit chiar din ziua de 21 decembrie, generalul Ghiţă i-a hotărârea ca 82 dintre ei să îşi ia echipamentul şi să apere ţara de „terorişti“.

Au primit armele la ora 5 dimineaţa şi s-au urcat în cele trei camioane cu numere de Bucureşti. Cu câteva ore înainte, crainicul Televiziunii Române Teodor Brateş anunţa alarmant: „Se îndreaptă trei camioane de terorişti spre Otopeni“. Cine îi dădea informaţiile şi comunicatele nu se ştie cu exactitate; Brateş a precizat, totuşi, în 1994, că până a ajunge la el se făcea o triere de către un grup de militari, printre care se numărau contraamiralul Emil „Cico“ Dumitrescu şi generalul Nicolae Militaru.

În drumul către aeroport, camioanele au fost oprite la trei filtre, de unde au obţinut aprobarea de a trece mai departe, informaţia fiind de fiecare dată comunicată prin staţie. Când au intrat pe soşeaua care duce către aeroportul civil, au mai fost opriţi o dată, de unde locotenentul-major Constantin Ionescu s-a urcat pentru a ghida convoiul la destinaţie. După câteva sute de metri, asupra camioanelor s-a declanşat o rafală de mitralieră, din trei părţi: de pe escada aeroportului, de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile şi din faţa aerogării. 22 de militari au murit pe loc, iar şase au fost grav răniţi. În timpul acestei ambuscade apare un autobuz plin cu oameni – era 7 dimineaţa, iar angajaţii aeroportului trebuiau să vină la lucru. Opt dintre ei au murit.

După ce autobuzul a reuşit să fie scos de către şofer din câmpul de luptă, militarii rămaşi au primit ordin să se apropie de clădire, cu mâinile sus. Convinşi că protocolul universal valabil nu va fi încălcat, militarii fac întocmai. Ofiţerii de la Câmpina sunt împuşcaţi ca la plutonul de execuţie, 18 dintre ei murind pe loc. Cei 22 de răniţi care mai rămăseseră în viaţă, după ce au fost bătuţi şi batjocoriţi, au fost integraţi în detaşamentul de apărare al aeroportului. „Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim «Boeing-ul» lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, poveşte într-un interviu de acum 10 ani Paul Buştiuc, unul dintre supravieţuitori.

 

Lorena Iordache, urmaşă de erou-martir:
„Nici până astăzi nu am primit un raport privind rezultatul autopsiei“

 

Lorena Iordache avea 19 ani când tatăl ei, Petre Oncioiu, a fost chemat la Bucureşti să apere aeroportul. Şi-a răscolit trecutul şi a povestit ce înseamnă să fii urmaş de erou-martir într-o societate condusă de birocraţie. Acum, femeia aşteaptă ca alinarea sufletească să vină de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – vineri, 29 noiembrie, are loc prima înfăţişare în Dosarul Revoluţiei, iar ea, ca parte civilă, va aştepta ca cineva să aducă în faţa legii dovezile şi vinovaţii.

 
„Weekend Adevărul“: Tatăl dumneavoastră a fost ofiţer în cadrul UM 0865?
Lorena Iordache: Nu.Tata a fost angajat civil la unitatea din Câmpina şi a fost luat ca şofer în primul camion care mergea spre Otopeni. Plecase din seara zilei de 16 decembrie de acasă, atunci se dăduse alarma. Asta era sâmbăta. A mai venit acasă lunea, şi-a luat nişte schimburi, a plecat în grabă şi de atunci nu l-am mai văzut. A murit pe 23, dimineaţa.
 
Deci a fost printre primii care au murit.
Da. Noi am aflat de la soţia unui supravieţuitor, seara, că tata e mort. Nimeni nu ne spunea nimic. După nenumărate drumuri la unitate, ni s-a confirmat decesul abia pe 27. Ni l-au adus acasă tocmai pe 29, iar pe 30 l-am înmormântat cu onoruri militare, cu tot fastul care lui nu îi plăcea.
 
Trupul unde a stat în tot acest timp?
Am înţeles că a fost găsit în camera unui lift; au fost multe cadavre duse în camera liftului.
 
„O eroare şi atât“
Şi când a venit acasă să se schimbe ce v-a spus despre atmosfera de la Bucureşti?
A zis că e bine şi că nu ştie când se întoarce. Nu ne-a spus prea multe. A mâncat, s-a jucat cu căţelul şi a plecat în grabă.
 
Cei de la UM nu v-au dat nicio explicaţie?
Nu. Doar că a fost o eroare şi atât. La televizor se anunţa că sunt trei camioane cu terorişti care atacă aeroportul, dar nu ne imaginam că tata e unul dintre „terorişti“.
 
Este adevărată informaţia celor trei filtre la care a oprit convoiul? Şi ghidajul locotenentului Ionescu?
Da. În al treilea filtru noi am înţeles că s-ar fi urcat persoana de contact a aeroportului. Au fost nişte zvonuri că persoana de legătură nu a cunoscut foarte bine traseul şi de fapt nu trebuia să meargă pe acolo, trebuia să meargă pe la Primiri Marfă. Eu cred că au vrut numai să acopere vinovaţii.
Nu contează ce e în sufletul meu, dar nu pot acuza pe cineva dacă nu am dovezi. Vreau doar să văd cum decurg lucrurile, fără vreun beneficiu. 
Cine e de vină
După ’90 ce s-a întâmplat cu cazul?
S-a deschis „procesul Otopeni“ care a durat foarte mult – hotărârea a fost primită de mama în 2002. În 1997, tata a fost dezhumat pentru a se concluziona dacă s-a tras de la distanţă sau de aproape. Nici până astăzi noi n-am primit un raport privind rezultatul autopsiei.
 
Care a fost hotărârea instanţei?
S-a concluzionat că sunt vinovate trei cadre militare: Drăghin Dumitru, Ghiţă Grigore şi Zorilă Ionel. Cea mai mare pedeapsă a fost de opt ani – Zorilă a primit-o. Ghiţă Grigore şi Drăghin au luat şase ani. Nu ştiu dacă cei care au fost condamnaţi au fost într-adevăr vinovaţi, dar eu n-am dovezi ca să acuz pe altcineva. Din acest motiv m-am şi constituit parte civilă în procesul care este acum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu preşedintele Iliescu.
 
Da, dosarul în care procurorii îl acuză de dezastrul de la Otopeni pe Iosif Rus.
Da, cel în care sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii. În vara anului trecut am fost chemată la poliţie să declar dacă-l acuz pe domnul Iliescu. Nu contează ce e în sufletul meu, dar nu pot acuza pe cineva dacă nu am dovezi. Vreau doar să văd cum decurg lucrurile, fără vreun beneficiu. Nici măcar pe Iosif Rus nu-l pot acuza de ceva. 
 
„Eu nu beneficiez de prevederile legii“
După ’90 aţi primit vreun ajutor din partea statului?
Nu. După ’90 n-am primit absolut nimic. Am fost o perioadă scutită de impozit pe salariu, dar după ce mi-am schimbat numele la căsătorie, nu mai eram urmaş. După nenumărate drumuri la Prefectura din Ploieşti, un domn de acolo mi-a dat în scris pe spatele adresei oficiale şi, până ca legea să fie abrogată, am primit în continuare acea scutire.
 
Deci nu aţi beneficiat de Legea Recunoştinţei faţă de Eroii Martiri din 2004?
Nu. Acum am făcut cerere că ne încadrăm la indemnizaţie recuperatorie, indiferent de venitul realizat. Am făcut cereri după cereri. La una dintre ele mi s-a răspuns astfel: „Considerând că autorităţile locale de la nivelul municipiului Câmpina au procedat corect în punerea în aplicare a prevederilor legale în ceea ce vă priveşte şi vă aduc la cunoştinţă că, în cazul în care vom primi de la dumneavoastră o nouă petiţie cu acelaşi conţinut, aceasta va fi clasată“. Am renunţat. Abia apoi am devenit parte civilă în „procesul Otopeni“, fiind reprezentată de un avocat din Bucureşti – primesc sentinţă că cererea mea este nefondată, că nu mă pot constitui parte civilă, cazul a fost prescris. Eu ştiu că faptele Revoluţiei nu sunt prescrise.
Nici nu vreau să spun ce mai înseamnă Crăciunul pentru mine. Degeaba au fost scrise cărţi şi se depun coroane. 
Aţi încercat să luaţi legătura cu vreo altă instituţie competentă în problema Revoluţiei?
Da, am fost la asociaţie, la Bucureşti, la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Am înaintat cereri către Guvern şi către Administraţia Prezidenţială. Nimic. Am depus actele pentru Legea Recunoştinţei din 2004 şi am primit răspuns în 2009 că nu mai figurez în baza de date a Comisiei parlamentare. Am intrat în audienţă, cu toate documentele necesare, la senatorul Georgică Severin. Câteva zile mai târziu am fost sunată de către Asociaţia „21 Decembrie“ să merg la Ploieşti pentru a ridica certificatul. Cu toate acestea, eu nu beneficiez de prevederile legii. Spre exemplu, tratamentul îl iau contracost – cu toate că am acces la gratuitate, medicii de familie refuză să respecte legea. Nici nu vreau să vorbesc prea mult, să nu spună că vreau să beneficiez de pe urma morţii tatălui meu.
 
Dar este un drept pe care vi-l oferă legea.
Nu mă încălzeşte cu nimic acest certificat. În fiecare iarnă suntem răscoliţi. Nici nu vreau să spun ce mai înseamnă Crăciunul pentru mine. Degeaba au fost scrise cărţi şi se depun coroane. Orişicât, nimeni nu vrea să respecte legea. Iar Primăria Câmpina este ca un zid.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

staciu dan
30.11.2019, 10:01:24

Fundalul, schimbati draq fundalu!

+3 (5 voturi)
foarte atent
30.11.2019, 10:16:37

si Iliescu tot cu onoruri militare va fi !! ce va tot mirati cand nu a existat niciun vid de putere?! chiar nu intelegeti ? ca e in romaneste !!

+2 (2 voturi)
Sorin Constantin
30.11.2019, 10:19:39

Incompetența și naivitatea au făcut victime, și eu au trecut pe lîngă moarte pe 23 decembrie pe Calea Dorobanților, pe lîngă TVR, dar nu am fost bine așezat în calea gloanțelor, sau trăgătorii erau slăbuți. Pe unul îl ,,răciseră", era îmbrăcat într-o scurtă bleu-marin, se dădeau prin fabrici de la protecția muncii...

+1 (1 vot)
ovidiu preda
30.11.2019, 10:41:19

Cit cinism pe politicienii ajunsi bogatani sa duca coroane de flori

+5 (5 voturi)
Vasile Naftuli
30.11.2019, 10:55:08

Răscoluția română cocepută și dirijată de afară ca un spectacol cu morți și răniți dintre figuranți, pentru televiziunile din lume.

+1 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (20)