Istorie

articolul anterior articolul urmator

Misterul mormântului poetului Publius Ovidius Naso

2
29 May 2015 18:58:06
Carmen Zamfirescu

Despre Publius Ovidius Naso, poetul latin ajuns să-şi trăiască ultimii ani ai vieţii pe ţărmurile Pontului Euxin, s-a scris mult. S-au făcut numeroase afirmaţii despre motivele mai mult sau mai puţin reale care au impus relegarea sa în Dobrogea, care se afla deja sub stăpânire romană, după campania victorioasă a lui Lucius Licinius Crassus, cel care şi-a celebrat victoria „asupra Thracilor şi Geţilor“.


Se cuvine să precizez că Ovidiu, cum a rămas în conştiinţa românilor a ajuns în Dobrogea (convenţional se  crede că s-a stabilit l-a Tomis), ca „relegat“, adică i s-a impus un exil individual, fără a-i fi afectată averea sa şi a familiei sale.

„Carmen et error”, „poezia şi greşeala” ar fi cauzele relegării sale la Tomis, cuvinte exprimate chiar de poet, dar care au alimentat speculaţii diverse, mergându-se până acolo încât să se afirme că Ovidius a fost trimis să cunoască situaţia politică din zona Dobrogei, în apropierea geţilor şi dacilor.

Aşa cum am arătat în lucrarea „Mormântul Poetului Publius Ovidius Naso între mit şi realitate“, Editura Revers, Craiova, 2014, încă sunt semne serioase de întrebare dacă Tomis-Constaţa este sau nu locul destinaţiei poetului Ovidius.

Poetul Ovidius este un poet al detaliului. El menţionează, de exemplu, că din Roma vedea de la balconul casei sale întretăierea Viei Claudia cu Via Appia, arătând că locuia într-o zonă deosebită a Cetăţii Eterne. Descrierea locului de exil era una în care predomina sentimentul de pericol, de viaţă la limita civilizaţiei. Însăşi cetatea în care trăia, după relegare, nu mai avea decât o incintă slab apărată. Această descriere în detaliu nu putea să aparţină cetăţii Tomis. Colaboratorul meu la cartea sus-menţionată, istoricul şi profesorul Florian Olteanu, autor al unei teze de doctorat despre coloniile vest-pontice în perioada autonomiei a demonstrat încă din 2007 că între Tomis şi Histria este o legătură instituţională puternică, mergând până la posibilitatea ca Histria să fie oraşul fondator al Tomisului. În plus, Tomisul însuşi a fost plasat de istorici, de la cetatea Albă, până la aşezări de pe teritoriul Poloniei, polonezii dorind să arate că Ovidiu a trăit în ţara sarmaţilor, pe care polonezii îi aşează între strămoşii lor. Aşa cum arată profesorul Florian Olteanu, integrarea lumii greceşti vest-pontice în lumea romană s-a făcut ceva mai târziu, după triumful lui Crassus, cel mai probabil în anii 3-4 d.Hr., deci cu 5-6 ani înaintea relegării lui Ovidiu în Dobrogea. În vremea domniei lui Augustus, arată istoricul Florian Olteanu, Tomis era centrul unei asociaţii culturale, a cărei scop era slăvirea cultului imperial, la care au luat parte cinci, respectiv şase cetăţi vest-pontice (Pentapolis, Hexapolis). Asociaţia era condusă de un pontarh cu sediul la Tomis. Faptul că Ovidiu susţine că a fost dus lângă ”gurile înşeptite” ale Dunării (Istros) e un indiciu al prezenţei sale la Histria. În plus, Ovidiu susţine în creaţiile sale că ”oraşele vecine” îl scutesc de dări, că a fost încoronat în teatru, instituţie atestată epigrafic şi arheologic la Histria. Sunt invocate inclusiv poeziile lui Ovidiu în limba geţilor, azi pierdute, ceea ce arată că grecii şi romanii din spaţiul vest-pontic puteau comunica cu ei în  limba getică şi că geţii puteau cunoaşte greaca sau latina, producându-se astfel un act de simbioză culturală.

Descoperirile incintei elenistice târzii de la Histria, pe care Ovidiu a putut să o vadă, în primii ani ai erei creştine, în timpul domniei lui Augustus arată o situaţie foarte asemănătoare descrierii realizate de celebrul poet, care vorbea inclusiv de atacuri ale geţilor autohtoni, atestate epigrafic şi arheologic, prin numeroase distrugeri materiale. Din contră, în acei ani Tomis a cunoscut o dezvoltare deosebită, atestată arheologic, pe toate planurile: economic, urbanistic, politic. Practic e imposibil ca Tomis să fi fost cetatea la care se referă Ovidiu în poeziile sale. Trebuie să spun că Ovidiu era învăţat cu traiul de la Roma, oraş cu o climă blândă. El încearcă prin hiperbolizarea răului, a ravagiilor iernii să atragă mila împăratului, care să-i anuleze relegarea.

Istoricul Florian Olteanu emite şi o altă ipoteză, pornind de la un fapt real: Augustus, la moartea lui, în Res Gestae Divi Augusti, testamentul său politic gravat inclusiv în limba greacă la Ankyra (Ankara) considera că romanii nu trebuie să depăşească linia Dunării, adică să lase teritoriile geto-dacilor neocupate. Să fi fost oare ”geţii cei barbari” şi ”sălbăticia locurilor” atât de cântate de Ovidiu un avertisment la prudenţă pentru Augustus?

Geţii de la Pontul Euxin, care sunt sursele lui Herodot, cu mai multe secole înainte, de la care grecii au aflat despre existenţa ”credinţei în nemurire şi în zeul Zalmoxis” puteau fi surse credibile şi pentru romani în epoca lui Augustus. Nici succesorul lui Augustus, Tiberius, a cărui domnie Ovidiu a apucat-o trei ani, nu a încălcat testamentul lui Augustus şi nici nu l-a rechemat pe Ovidiu la Roma. Abia împăratul Domitianus, în ultimul sfert al secolului I d.Hr., a avut curajul să se confrunte cu dacii care deveniseră deosebit de agresivi, la adresa intereselor Romei şi abia împăratul Traian în secolul II d.Hr. a reuşit să facă din Dacia provincie romană.

Vintilă Horia, autorul lucrării ”Dumnezeu s-a născut în exil” vorbeşte de vizitele lui Ovidiu la Dionisodor din Istros. Conform istoricului Florian Olteanu, acest nume grecesc se găseşte în epigrafia histriană, ceea ce poate da un plus de credibilitate literaturii.

Atestarea literară a înmormântării lui Ovidiu la Tomis e târzie, la aproape două secole de la moartea sa.

Pentru că unii invocă romanul ”Cireşarii”,  şi aici trebuie să observăm că acele formaţiuni de pământ numite ”Gorgan”, în fapt tumuli de pământ -morminte ale unor lideri politici autohtoni, din preajma oraşelor greceşti - sunt prezente masiv în zona Histriei. Histria are o bună parte a vechiului oraş scufundată în mare, datorită transgresiunii marine. În plus, este documentată, aşa cum am arătat în carte, o zonă inundată a cetăţii, peste care histrienii au clădit un ”punct de trecere” natural, pentru a putea lega poarta de nord a cetăţii de două drumuri care duceau spre nord, spre gurile Dunării. Sunt atestate de asemenea, mai multe guri ale Dunării (de la numele grecesc al Dunării, provine denumirea cetăţii Histria), unele secate, în urma modificării conformaţiei golfului antic Halmyris, care a dus la existenţa actualului sistem de lagune Goloviţa-Zmeica-Sinoe şi a grindului Chituc (Peuke), menţionat chiar de istoricul Polybiu. Schimbările geomorfologice au dus la înnisiparea portului Histriei şi la abandonarea acestuia, ultimele menţiuni ale acestuia fiind din timpul lui Severus Alexander (o monedă romană pe care era gravată imaginea unui far). Totuşi, sursele vorbesc de faptul că Ovidiu a fost înmormântat, undeva lângă o poartă a cetăţii (nu e specificat numele cetăţii), într-un loc deosebit.

Ori, aşa cum am arătat în cartea ”Mormântul Poetului Publius Ovidius Naso între mit şi realitate”, Editura Revers, Craiova, 2014, tocmai construirea acelei formaţiuni artificiale, în perioada următoare morţii poetului Ovidiu care să permită accesul peste apă la drumul de la poarta dinspre nordul cetăţii Histria poate fi pusă în legătură cu dorinţa de a se ajunge în acea zonă de prestigiu a cetăţii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Cristian Saileanu
30.05.2015, 08:42:29

si oare cand vom sapa in jurul tumulilor pt a afla mai bine cine suntem?

+4 (4 voturi)
cioian ioian
30.05.2015, 17:50:44

La noi guvernanții nu dau bani la cultură,motivul dacă nu dau ciubuc(mită)cei care lucră în acest domeniu atît de fascinant al Istoriei și Arheologiei,atunci adio finanțare.Ei nu sînt interesați de vechimea originii strămoșilor și înaintașilor noștrii.

+2 (2 voturi)
Modifică Setările