„Mitul“ Lucreţiu Pătrăşcanu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se împlinesc 60 de ani de la asasinarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954), considerat de mulţi adevăratul intelectualal PCR în anii 1940.

Se ştie că PCR, ca şi celelalte partide comuniste, s-a bucurat, în anumite momente, de puternice simpatii intelectuale, datorate îndeosebi utopismului social caracteristic. Rareori însă intelectualii au pătruns în „conducerea superioară“, cu termenul curent, a partidelor comuniste. Notele la volumele de anexe la „Raportul Tismăneanu“ sunt edificatoare în această privinţă: liderii comunişti români au depăşit rareori patru clase primare sau şcoala de ucenici ori profesională, cei mai mulţi fiind, în cazul cel mai fericit, muncitori calificaţi. Un intelectual era, în aceste condiţii, o rara avis într-un partid comunist.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte de preluarea completă a puterii, obligaţi să coabiteze o vreme cu „partidele istorice“, comuniştii s-au văzut siliţi să apeleze la intelectuali de stânga. Lucreţiu Pătrăşcanu era comunist, înconjurat de câţiva remarcabili tineri intelectuali, aşa că a devenit în scurt timp purtător de cuvânt al PCR şi ministru al Justiţiei. Sociolog şi jurist de formaţie, a publicat mai multe studii şi articole, unele pe probleme de economie, care i-au atras reputaţia de om cultivat şi competent.

Faptul că PCR l-a folosit doar tactic, când prezenţa lui era necesară, e dovedit de discreditul de care a avut parte imediat ce PCR s-a văzut, aşa-zicând, cu sacii în căruţă, şi când Pătrăşcanu a împărtăşit soarta (chiar mai rea!) a tuturor celorlalţi tovarăşi de drum, necomunişti, aceştia. Serviciile aduse nu i-au folosit. PCR s-a debarasat de el fără scrupule, într-o manieră, pur şi simplu, criminală.

Scrieri mediocre

I-am citit multe articole, unele strânse în cărţi. Am fost, de fiecare dată, neplăcut surprins de mediocritatea lor.

N-am înţeles niciodată interesul pe care l-au manifestat oameni în a căror părere credeam. Idei demne de reţinut Pătrăşcanu nu are, decât poate de felul celor la care mă voi referi mai jos. Limba de lemn nu diferă substanţial de aceea din cuvântările lui Dej, bunăoară, secretar general al PCR, într-o primă formulă de conducere din care Pătrăşcanu nu face parte.

E destul să ne aruncăm o privire pe o cuvântare din toamna lui 1947, aflată în volumul „Scrieri, articole, cuvântări“, ca să ne dăm seama care era concepţia despre justiţie a intelectualului Pătrăşcanu. Se cade să amintesc că respectiva cuvântare vine la câteva zile după condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Maniu şi a lui Mihalache, în urma unui proces trucat. Tocmai premisele unor astfel de procese le propune, fără urmă de candoare, ministrul Justiţiei.

Ce susţine în esenţă Pătrăşcanu? Sau, mai exact, ce promite el că va fi justiţia comunistă? Pe model sovietic declarat, Pătrăşcanu afirmă că justiţia va fi în România un apendice al guvernului. Nici gând de independenţă sau de imparţialitate a actului de dreptate. Justiţia va avea ca unică menire aceea de a susţine efortul PCR în revoluţionarea societăţii, combătându-i pe „duşmanii poporului“. Principiul fundamental va fi conştiinţa de clasă. Mai e nevoie să precizez despre ce clasă e vorba?

PCR va dirija justiţia populară prin asesorii populari, câte doi la fiecare judecător. Asesorii nu trebuie să aibă nicio pregătire de specialitate, urmând să impună magistratului (nu degeaba erau doi la unu!) o decizie luată conform acelei conştiinţe de clasă care juca, în ochii juristului Pătrăşcanu, rolul unui principiu fundamental.

Victima propriei teorii

Nu mai sunt multe de spus. Poate doar două lucruri. Primul este că Pătrăşcanu va fi una din victimele propriei teorii despre justiţie. Al doilea lucru este că principiul conştiinţei de clasă aplicat de magistraţii comunişti în deceniile următoare îi va costa mii de ani de puşcărie şi deseori moartea pe numeroşi oameni nevinovaţi. Toţi, mai mult sau mai puţin, „duşmani ai poporului“. Printre ei, soţia lui Pătrăşcanu. Sau părinţii mei.

Soţia căpitanului de Securitate care i-a arestat pe părinţii mei în 1952 era asesor popular. Mama a întâlnit-o în închisoare pe soţia lui Pătrăşcanu, iar tata, pe câţiva din membrii „lotului Pătrăşcanu“. Îmi vine să spun că toţi aceştia şi alţii au fost victimele gândirii juridice a intelectualului Pătrăşcanu.    

Reabilitarea lui Pătrăşcanu în epoca Nicolae Ceauşescu va fi exclusiv judiciară. „Mitul“ intelectualului comunist se va baza doar pe oroarea „răsplatei“ din partea PCR, la sfârşitul anilor 1940 şi la începutul anilor 1950. Nicidecum pe valoarea morală şi intelectuală a operei. ;

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite