Istorie

articolul anterior articolul urmator

Moartea familiei Ceauşescu şi acţiunile următoare

6
4 Mar 2014 16:14:59
Autor: Historia ro
Imagine cu execuţia cuplului Ceausescu
Imagine cu execuţia cuplului Ceausescu

Pe 25 decembrie 1989, cele mai importante evenimente au fost judecarea, condamnarea la moarte şi execuţia soţilor Ceauşescu. La Târgovişte, evenimentele au scăpat de sub control. Fostul conducător Nicolae Ceauşescu şi soţia acestuia, Elena Ceauşescu, au fost asaltaţi, duşi într-o cameră şi judecaţi pentru faptele lor.

Aceştia au fost acuzaţi de: genocid, subminarea economiei naţionale, subminarea puterii de stat şi acte de diversiune. Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au recunoscut în nici un moment legitimitaea procesului. La procesul restrâns pe care l-au avut cei doi conducatoris-a stabilit: pedeapsa cu moartea. Foştii lideri au fost împuşcaţi cu sute de gloanţe, practic i-au făcut de nerecunoscut[1]. Cei doi soţi comunişti nu au înţeles ce li se întâmpla.

Problema apare în momentul în care cei care le-au hotărât sentinţa la moarte nu au dorit un proces liber, într-o încăpere deschisă la care să participe şi cetăţenii. De ce le-a fost frică? Personal, mă gândesc că le-a fost teamă să nu fie condamnaţi ca cei doi. Familia Ceauşescu merita un proces liber în care şi populaţia României să aibe un cuvânt de spus, să le hotărască soarta deoarece cetăţenii au fost cei care au trait modului de viaţă drastic implementat de Nicolae Ceauşescu.  Ar fi fost un proces drept cu urmări clare. Poate cetăţenii ar fi hotărât ca cei doi să fie închişi pe viaţa, nu ucişi cu brutalitate. Da, soarta istoriei nu s-ar fi schimbat deoarece aceştia erau închişi, iar noul regim îşi avea cuvântul lui de spus. Posibil Ceauşescu ar fi suferit mai mult dacă ar fi văzut cum lumea se bucură de libertate, ar fi fost martorul unor importante schimbări pentru istoria României.

Continuarea pe historia.ro

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Aurel Novac
4.03.2014, 19:01:37

Da ! Și Decerbal merita un proces liber din partea romanilor. Și Gadafi merita un proces. Că poporu român se comportă astfel .....ne demonstrează gradu de civilizație la care am ajuns !

+1 (3 voturi)
Aurel Novac
4.03.2014, 19:03:19

Apropo ! mai nou ....DĂM LECȚII rușilor ! Bine mai spunea Radio Erevan : Russia se mărginește cu....CINE VREA EA !

+1 (3 voturi)
Aurel Novac
4.03.2014, 19:06:19

Cineva dădea o replică la ...Ce ne facem dacă vrea să se mărginească cu Roânia ? Nu ar fi atît de grav dacă nu ar vrea să se mărginească cu Ungaria,Serbia și Germania. Oare polacii nu-și pun întrebarea ? Că au mai pățit-o odată !

+1 (3 voturi)
Sybil
4.03.2014, 19:56:24

ar fi bine sa scoateti poza cu executia, din respect pentru demnitatea omului.

0 (2 voturi)
DRACUL GOL DRACULA
4.03.2014, 20:11:38

IARAS IDEI BOLSEVICE FANTASMAGORICE ....Adica cum "popuatia sa stabileasca" .....ce ? Care populatie din Bucuresti sau din Timisoara sau din Sibiu unde s-a tras la fel de rau ca in Bucuresti ? Apoi cine sa faca parte din "populatioe"...muncitori tarani si intelectuali plus militari ? Ginduri aberante ale unui naucea nauc la cap !Trebuia ca familia Ceausescu sa aiba un regim judiciar DEMOCRATIC cu toate asigurarile de corectitudine politica si juridica...ori, EXACT ASTA NU S-A VRUT , FIINCA DACA EL AR FI VORBIT LA PROCES DESPRE ILIESCU ROMAN,MILIATARU SI RESTUL DESANTULUI SOVIETIC SE ALEGEA PRAFUL DE PUTEREA LOR POLITICA DE ATUNCI SI IMPREUNA CU VECHII BOLSEVICI SOVIETICI ALEXANDRU BIRLADEANU SI SILVIU BRUCAN ...AMINDOI DE ALTA NATIONALITATE DECIT CEA ROMANA ,S-AR FI DUS PE APA SIMBETEI SI POATE CA DUPA CITEVA SAPTAMINI DE EZITARE tot romanii i-ar fi scos din inchisoare ...si atunci cine ar fi stat la zid ?Asa ca s-a preferat executia in stil nord coreean asa cum se practica si astazi acolo ...si a fost justificata ,acest asasinat politic, cu asa zisii teroristi pe care nu i-a prins nimeni si daca i-a prins s-a dovedit ulterior ,ori ca ca nu erau teroristi ,ori au fost facuti scapati TOCMAI FIINCA ERAU TERORISTI...DE LIMBA RUSA SAU MAGHIARA !De altfel si Gorbaciov si ministru ungar de interne au recunoscut imlicarea serioasa a serviciilor lor in acele evenimente ...ungurii avind si monumente in unitati militare pentru diversionistii lor morti in acele evenimente la Timisoara ...oraul unde niste oameni au fost arsi si cenusa data la canal de regimul Ceausescu dar care ulterior n-au fost revendicati de nimeni ca fiind disparuti din familiile lor ...ASA SE SCRIE ISTORIA IN MANUALE ...NUMAI CA POPOARELE AU PROPIA LOR ISTORIE, ORALA ,CARE CU CIT PROPAGANDA VA INCERCA SA-L FACA PE VLAD TEPES MAI VAMPIR ...CU ATIT MAI TARE ROMANII VOR STI CA NU A FOST ASA ! Si ce traim noi in ultimii 23 de ani ,ca si mizeria inimaginabila si dispretul cu care sintem tratati si in tara si afara adeveresc vorbele dictatorului ...si noi le simtim pe pielea nostra zilnic ...dincolo de asta nici o propaganda nu mai are nici un efect sau are exact efectul...INVERS !Adica exact ca in timpul propagandei comuniste ...!

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)