Nedelcu Lixeanu, eroul care a murit prea devreme

De profesie învăţător, a îmbrăţişat cariera de militar, va lupta cu abnegaţie la Turtucaia, acolo unde îşi găseşte sfârşitul cu doi ani înaintea realizării idealului milenar românesc- unitatea de neam.

Satul său natal i-a recompensat eroismul 100 de ani mai târziu printr-o placă comemorativă, inaugurată pe data de 4 septembrie 2016. Drept gratitudine, biblioteca publică din comuna Miloşeşti (judeţul Ialomiţa) îi poartă numele. 

Între cariera didactică şi cariera militară

Nedelcu Lixeanu, sublocotenent şi învăţător, s-a născut la data de 8 noiembrie 1880 în satul Miloşeşti, judeţul Ialomiţa. Cu o gospodărie şi pământuri bine îngrijite, familia sa era stimată în comunitate. A avut patru fraţi şi o soră, fiind al doilea copil născut al lui Ion Dinu şi Elena Lixeanu. Strămoşii lor proveneau din Ţara Făgăraşului, din localitatea Lisa, astăzi în judeţul Braşov. S-au aşezat în Bărăgan, unde au primit pământ în anul 1860. Anterior, au locuit un timp pe Câlnăul Buzăului. 

După absolvirea claselor primare la şcoala din comună doreşte să îşi continue studiile, fapt rar întâlnit în acele vremuri. Tatăl său ar fi dorit să aibă braţe de mucă în plus la câmp, însă băiatul era mult prea animat de dorinţa de învăţătură. Este înscris la şcoala normală „Carol I” de la Câmpulung, unde „isvoarele învăţăturii - captate de profesori învăţaţi - au potolit setea de a şti a micului ţăran din şeşul Bărăganului[1]”

A absolvit cursurile instituţiei de învăţământ secundar în anul 1899, cu rezultate excelente. Primeşte un post de învăţător în comuna Padina, judeţul Buzău. Anul următor îl găsim la catedra şcolii din satul Brătianu, judeţul Ialomiţa. Destinul nu îi oferă şansa de a preda în şcoala din localitatea natală. În 1906 se căsătoreşte cu Bina Teodorescu, fiica unui comerciant din Miloşeşti.

A ştiut mereu să strângă oamenii în jurul lui, de la copiii captaţi de învăţătură până la sătenii cu care a înfiinţat banca populară „Unirea”, după principiul „unde-s mulţi, puterea creşte”.[2].

Anul 1902 va marca îmbinarea celor două cariere: didactică şi militară. După satisfacerea stagiului militar de un an este trecut în rezervă cu gradul de sergent. Participă la Campania militară din 1913 (Al II-lea Război Balcanic) în Regimentul 79 Infanterie. Îşi completează studiile prin absolvirea şcolii militare de ofiţeri în rezervă de la Constanţa, un an mai târziu. În ajunul Marelui Război avea gradul de sublocotenent. [3].

„Trageţi, băieţi şi nu vă lăsaţi”

Urmează o concentrare de 40 zile pe frontul deschis la Turtucaia. Pentru români, războiul începe pe data de 14 august 1916 când este declarat război Austro-Ungariei. În sudul ţării s-au purtat lupte grele cu trupele germano-bulgare, în timp ce grosul armatei noastre elibera localitate după localitate la nord de Carpaţi, în Transilvania.

Mentor al necesităţii realizării unităţii de neam

Elevilor săi le-a insuflat ideea necesităţii reîntregirii naţiunii române. Sătenilor le ţinea cuvântări înflăcărate cu ocazia zilelor de sărbătoare.  Este însoţit la război de către cei patru fraţi. 

Pe câmpul de luptă îşi încuraja frenetic camarazii. Adună pentru ei arme din tranşee de la soldaţii decedaţi. Ale lor se încălzeau prea tare şi nu mai puteau fi folosite. Cam aşa au decurs pentru eroul nostru luptele din intervalul 31 august- 5 septembrie 1916. 

Inevitabilul se întâmplă în ziua de 5 septembrie. Ridicându-se deasupra parapetului, este lovit de un glonţ în piept. Nu are nicio şansă de supravieţuire, murind la scurt timp, la doar 36 de ani, lăsând în urmă soţia cu cei cinci copii. Moare prea devreme, deoarece şi-a dorit din tot sufletul să vadă într-o zi România reunită în graniţele fostei Dacii. 

Epilog. O meritată posteritate

Prin recuperarea memoriei unui erou ca Nedelcu Lixeanu, nu îl recuperăm pe el. Ne recuperăm pe noi, prin intermediul faptelor sale de arme, ce-i drept, o mică parte a contribuţiei Armatei Române la ceea ce avem astăzi, realizări ce trebuie apărate prin apelul permanent la memorie.

Un secol mai târziu, strănepotul său, urmaş al unuia dintre cei trei doi băieţi , îi dedică un articol publicat în revista „Lumea”. Acesta este absolvent de Istorie, iar una dintre preocupările lui de cercetare a fost tocmai redarea trecutului glorios al familiei.

Ca semn de omagiu şi aducere aminte, biblioteca publică din Miloşeşti (toponim cu rezonanţe istorice, de la prinţul sârb Miloş Obrenovici, latifundiar în Bărăganul secolului al XVIII-lea) îi poartă numele începând cu anul 2001. 

Duminică, 4 septembrie 2016. La intrarea în căminul cultural al comunei Miloşeşti s-a dezvelit o placă comemorativă, în prezenţa unor oameni de seamă şi a multor membri ai comunităţii noastre. De la eveniment nu a lipsit cel menţionat anterior, strănepotul său Octavian Florin, venit alături de soţia sa Maria. Decanul de vârstă a fost nora eroului, Zoe Lixeanu. 

În urma sa au rămas 5 copii (3 fete, dintre care două moarte în timpul războiului şi doi băieţi). Unul dintre aceştia, Octavian, bunicul autorului rândurilor de faţă, a dus mai departe dragostea de neam şi ţară a tatălui său, Octavian-Florin LIXEANU, Un erou uitat - sublocotenent Nedelcu Lixeanu, revista Lumea, nr. 9/2016. 

[1] Col. Zagorit, Constantin, Turtucaia, Bucureşti, 1939, p. 559
[2] Cu aceste caracteristice, N. Lixeanu se apropie de „omul erou”, aşa cum îl concepe (Thomas) Carlye, ibidem, op.cit.
[3] Revista Şcoala Ialomiţei, Călăraşi, anul III, feb.-mar. 1932, articol EROII NOŞTRI, p. 50, Op. cit.=