Negustorul de sclavi (6). Secretele copilăriei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sclav

În ziua de Sfânta Marie, a anului 1635, o femeie în vârstă şi un bărbat impunător coboară dintr-o trăsură. Au făcut un drum lung, pentru că au nişte treburi la Divanul Domnesc.

Pe tronul ţării se află Matei Basarab şi cu toate că este zi de sărbătoare, boierimea s-a reunit la Palat pentru a asculta reclamaţii, pentru a întări diverse acte. Cei doi vizitatori sunt Paraschiva şi Gheorma. Ei au venit „înaintea domnului Matei Voievod, şi înaintea a tot Divanul” pentru că Paraschiva are de făcut un gest important: să pună „dăcitul, ca să se crează”.

Între documentele legate de ascensiunea banului Gheorma, se află şi acesta, o donaţie cu valoare testamentară, parafată în ziua de 15 august, la Palat.

 Paraschiva, din Stoiceşti, sat existent şi astăzi, la jumătatea drumului dintre Craiova şi Râmnicu-Vâlcea, a făcut o plimbare în Capitală - vă imaginaţi! Era vară, iar alături de ea se afla Gheorma, pe care îl iubea neţărmurit, amândoi gătiţi cu hainele cele bune, Paraschiva purtând o diademă de mărgele în păr, Gheorma, cum am zis, iubea verdele, culoarea verzei şi, ca să mai pun ceva de la mine, purta o vestă de pânzică brodată şi împodobită cu 30 de năsturei.

În urmă cu mulţi ani, această femeie îi făcuse cadou jumătate din moşia ei, iar acum îi lasă şi cealaltă parte. Este anul 1635, iar Gheorma a ajuns abia clucer, titlu de boier mărunt, cu multe cheltuieli.

Actul de donaţie este scris impecabil, pe o jumătate de pagină, bine păstrată, pe care Claudiu Turcitu a transliterat-o pentru mine şi-a publicat-o pe site-ul Arhivelor Naţionale. Iar eu o postez şi aici.

Din acest înscris scurt aflăm multe lucruri, în primul rând că negustorul de sclavi, viitorul ban Gheorma, este un copil înfiat. Paraschiva l-a adus din Stambul, cândva, cu ani mulţi în urmă.

Dar cine este această femeie şi ce căutase la Stambul, în condiţiile în care rareori o femeie se încumeta să facă un drum aşa de lung şi plin de complicaţii balcanice?! Se semnează doar Paraschiva, fără vreun titlu boieresc, iar pentru identificare adaugă doar atât: roaba. Prin urmare, era o sclavă, mai exact una eliberată, de vreme ce avea o moşioară, o ocină - destul de importantă, încât s-o împartă în două.

Este posibil să fi avut această  proprietate dinainte de a deveni sclavă, pentru că deseori se întâmpla ca oamenii, cu ceva stare, să fie răpiţi şi vânduţi. Într-un document, cam din aceeaşi perioadă, un boiernaş se plânge c-a fost călcat de hoţi, care au dat foc caselor sale, răpindu-l împreună cu toată familia, ulterior el fiind vândut la Vidin, de unde printr-o aventură (care merită povestită separat), a reuşit să fugă, şi-i cere lui Brâncoveanu să-l repună în drepturi, deoarece toate documentele sale au ars în incendiu.

 Printr-o întâmplare de acest gen e posibil să fi trecut şi Paraschiva. Ajunsă la Stambul, l-a întâlnit pe Gheorma, copil, poate aproape de adolescenţă. Cumva el a ajutat-o să fugă, să ajungă acasă. E posibil să fi făcut averea şi altfel, de exemplu s-o fi împroprietărit stăpânul care a eliberat-o. Conform Codului lui Armenopol, dacă un stăpân murea fără moştenitori, sclavii lui deveneau oameni liberi. Uneori stăpânii lăsau act de proprietate pe câte o parte de moşie, mai ales ca zestre pentru fete şi mai ales dacă fata respectivă era bastarda boierului. Ştim despre ea că nu se născuse în Stoiceşti, ci că era fiica unui anume Pau dintr-o aşezare numită Moiceşti, de pe lângă o altă moşie, cel mai probabil un sălaş (astăzi dispărut). De aceea înclin să cred că ajunsese la Stambul, fiind vândută. Poate chiar petrecuse ceva timp acolo, ca servitoare sau într-un harem, de unde reuşise să fugă, ajutată de Gheorma.

În tot cazul, ca să stăpânească şi mai cu seamă să poată păstra o moşie - asta însemna forţă şi o experienţă de viaţă foarte complexă.

Între Paraschiva, roaba, şi Gheorma este o poveste întunecată şi veche. Din acest motiv simte nevoia să-şi motiveze donaţia: “ca să se ştie că l-am luat fecior den suflet încă den Ţarigrad, că m-au căutat şi la bine şi la rău şi mi-au făcut atâta bine la nevoia mea.” Există aici un fel de datorie morală, şi chiar admiraţie, pentru că ceva mai jos spune despre Gheorma că eu un om cu „atâta socotinţă”. Şi într-adevăr, ascensiunea lui este fabuloasă. De la un “copil de suflet”, cules din Stambul, ajunge, mare ban, proprietar de hanuri, cu avere şi case în Bucureşti.

Drumul lor spre Valahia trebuie să fi fost memorabil, iar Gheorma era în mod sigur familiarizat cu viaţa sclavilor.  Poate că locuiseră în acelaşi habitat, amândoi la acelaşi stăpân. Poate că ei înşişi făcuseră cumva bani, împreună. Amândoi cunoscuseră viaţa de sclav. Tocmai din acest motiv, el a intrat de timpuriu în negustoria cu oameni. Cunoştea bine domeniul. Văzuse multe, ştia ce preţ are libertatea. De tânăr, a intrat în pâine ca armaş, răspunzând de închisorile domneşti, adică tot de sclavi, iar ca să înceapă cu dreptul, Paraschiva i-a dat jumătate din averea pe care-o avea. Nu ştim exact cât era moşia, dar e descrisă cealaltă jumătate, pe care i-o lasă: „toată partea mea den câmp, den tot venitul şi de preste tot hotarul cât se va alege, ca să-i fie de moşie.”  Era pământ arabil (câmp), destul de larg, cât să-şi merite numele de moşie.

Paraschiva era bătrână acum, tocmai de aceea menţionează că atât cât va mai fi vie, Gheorma se va îngriji de ea. Poate că avea rude, poate că existau nişte încurcături, de vreme ce un simplu testament nu era de ajuns. Cel mai probabil, adopţia nu se făcuse cu acte şi amândoi ştiau câte porcării se întâmplă în lume. De aceea au preferat un act sigur, parafat de domn şi de Divan, pe care Paraschiva şi-a pus degetul (dăcitul) cu multă convingere, încât privindu-l astăzi, după sute de ani, pare o gaură neagră. O poartă între lumi.

 Negustoria cu oameni a pornit de la această moşie, prefăcându-se în slujbe şi-n ranguri. Orice om ţine la libertate, care este şi cel mai uşor de pierdut, pentru că toate înălţările se sprijină pe oameni înrobiţi, constrânşi să-şi petreacă toată viaţa muncind pentru altul sau să fugă, schimbând stăpânii. Paraschiva râmâne până la capătul vieţii o roabă, pe când Gheorma ajunge mare ban, deşi au o experienţă comună, care, pe ea a îngrozit-o, iar lui i-a dat un model. Până la urmă este liber doar omul cu biciul şi nici el pe deplin.

Aici se încheie povestea lui Gheorma (să nu-l confundăm cu celălalt ban Gheorma, ucis de mercenari) -  negustorul de sclavi -, mort de moarte bună, după ce-a lăsat în urmă doi fii, titlul de ban şi-o biserică, pe care bucureştenii au pomenit-o mai multe veacuri. Până şi eu l-am făcut personaj în Manuscrisul fanariot. Nimeni nu ştie câţi sclavi a vândut, nu le ştie nimeni numele sau povestea. Şi nici despre Paraschiva n-am fi aflat, dacă nu punea dăcitul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite