Istorie

articolul anterior articolul urmator

Nemţii cu coadă

14
2 Dec 2020 07:00:00
Doina Ruşti

În toamna lui 1791, Bucureştiul a intrat sub ocupaţie austriacă. Din cauza limbii şi a perucilor albe, strânse pe ceafă, aceştia au fost numiţi „nemţi cu coadă”.

Există şi-o stampă care înfăţişează intrarea lor în Bucureşti, unde vedem câteva figuri de valahi, destul de bine reprezentate: mitropolitul aplecat, nişte nelipsite femei cu pâine şi sare, o boieroaică bătrână, pe post de copoi, tânăra, pregătită pentru orice eventualitate, plus târgoveţi, oameni blânzi, buni de băgat la înaintare. Restul evenimentelor sunt înfăţişate în Manuscrisul fanariot, din care am ales câteva secvenţe, în continuare.

Toată viaţa oraşului luă o nouă întorsătură în momentul în care la Podul lui Lascăr, fost Şerban-Vodă, îşi făcu apariţia un car uriaş. Era un fel de casă pe roţi, cu pereţii pictaţi, încât zona se umplu de curioşi foarte repede. Mai exact, încă de cum intră în oraş, stârni interesul unui meşter urcat pe-o casă, de la care se întinse vestea pe câteva străzi. Când era ceva de văzut, tot oraşul alerga în demenţă, încât nici măcar un uragan nu mai putea întrerupe entuziasmul care colora străzile. Iar de data aceasta se mai adăuga şi soldăţimea nerăbdătoare, căci matahala de car era însoţită de câteva căruţe şi de un pluton de dragoni ale căror gulere roşii atrăgeau atenţia de la mare distanţă.

Picturile de pe pereţii carului păreau la fel de vii ca şi soldaţii, mai ales că reprezentau de asemenea bărbaţi în uniforme, unii înclinaţi într-o poziţie artistică şi însoţiţi de femei care semănau cu cele de pe cutiile lipscăneşti, femei de ceară, cu părul coafat în forma unui turban.

Carul a înaintat încet, parcă special ca să apuce să vadă orişicine picturile de pe el, iar după ce a ocolit Piaţa de Zdrenţe a intrat pe poarta de la Curtea Veche, unde era comandamentul general al cuceritorilor.

Abia mai târziu s-a aflat ce era în car, pentru că în acea seară de toamnă toată suflarea Bucureştiului s-a bulucit la porţile Curţii-Vechi. Dintre pereţii pictaţi a fost scos un clavir, primul ajuns vreodată pe malul Dâmboviţei, iar în aerul curat de octombrie s-a auzit un cântec care a făcut linişte peste târg.

Iar mai târziu, pe holurile palatului, ca şi în curte s-a încins dansul. În special ruşii, cu tunicile descheiate, îşi băteau cizmele, slobozind câte-un răcnet, care deşi era de fiecare dată altul, avea aceeaşi sonoritate zaharisită, ieşită din gâtul unui şoarece, mai mult mort decât viu.

La început, bucureştimea a stat agăţată de garduri, însă, pe măsură ce petrecerea luă amploare, se prelinse în curte. În special podăresele, sacagiii şi pieţarii îşi făcură loc printre dansatori, apoi, încurajat, tot puhoiul de lume se strecură înăuntru, unii pe lângă garduri, alţii urcaţi în copaci ori pe acoperişul unui şopron din apropiere. Când curtea fu plină, apăru şi Ruşfet cu taraful, vestit în vremea aia pentru vocea care răsfăţa toate tonurile. Era un bărbat înalt, impresie dată şi de fesul cilindric, întotdeauna de culoarea stacoşilor fierţi. Pianul i se părea un fel de masă cu dinţi, iar Ruşfet încercă să-l trateze ca pe un solist. Neamţul îşi lăsa degetele pe clape ca şi cum ar fi ales boabele de fasole, cu delicateţe şi cu o grijă exagerată, încât lăutarul îşi împinse fesul pe spate, în timp ce urechile încercau să prindă ritmul acelei melodii, fredonând, apoi improvizând versuri sau luându-le de pe la alte cântece, până când vocea lui, de pietricele risipite pe scară, se luă la întrecere cu glasul curat al uimitoarei cutii, în care păreau să fie sechestrate sute de viori şi de cobze.

Toată vara Friedrich Josias, Prinţ de Saxa-Coburg-Saalfeld, a rămas în tabără lângă la Giurgiu, dar, spre deosebire de Suvorov, care-şi vedea de treaba lui, Prinţul trimitea zilnic porunci printr-un locotenent slab ca scrumbia, pe care-l chema Entzenberg. În legătură cu numele lui Coburg nu-şi bătu nimeni capul. Feldmareşalul era Prinţul, pe care nu-l văzuse nimeni prin Bucureşti. În schimb, locotenentul trebuia numit uneori, iar în vara care se topea fără grabă niciun nume nu părea potrivit pentru el. Prinţul trimise vorbă prin Entzenberg ca toată lumea să scoată gunoiul din curţi. Oraşul era năucit. După ce îi pusese să-şi taie vitele la dracu-n praznic, dincolo de bariere, acum mai voia şi-o groapă pentru gunoi la fel de departe! Dacă bucureştenii îşi vor duce gunoiul acolo, în loc să-l ardă prin curţi, Prinţul promise un mare bâlci de Sf. Mărie, eveniment de care era interesată toată suflarea.

Când vestea morţii lui Mavrogheni se răspândi în Bucureşti, cei mai mulţi văzură viitorul cu peruci albe, bucureştenii prinzând drag de aceşti sudiţi veseli, într-atâta încât unii se chinuiră să-şi bage în cap numele locotenentului Entzenberg sau măcar pe-al generalului Suvorov, care oricum era mai simplu de memorat. Preocuparea capitală pentru orice bucureştean era îndreptată spre nemţi, care promiteau o investiţie bună. Femeile îşi doreau fără excepţie să pună mâna pe vreun soldat, să se mărite sau măcar să-l jecmănească de bani, iar bărbaţii, mai ales negustoraşii de pe la hanuri, se întreceau să le vândă marfă, una mai proastă ca alta, de la vinuri botezate la blănuri de iepure, vopsite şi frecate cu zahăr ca să arate ca de samur. Zlătarii îngreunau aurul cu biluţe de plumb, iar cofetarii înşirau pe sfoară sugiuc făcut din poame stricate.

Dar până la urmă, Leopold se ţinu de cuvânt, încheind armistiţiul cu Poarta Otomană. Armatele, care deja se aşteptau la acest deznodământ, îşi luară tălpăşiţa,  singur, Hastatov rămase în oraş, ca diplomat al Ţaratului. Era încredinţat că loja Sfântului Andrei reprezenta o forţă la Bucureşti şi, cum avea gradul de Paznic al Cărţii, îl chemă la ordine pe Doicescu. Cu toate că nu exista nici urmă de cavaleri ai vreunui ordin, contând pe prietenii săi de chefuri, acesta îl asigură pe rus de sprijinul Frăţiei, în realitate compusă doar din trei oameni: Doicescu, Moruzi şi Hastatov însuşi.

Bucureştiul se goli de sudiţi şi se umplu de turci într-o clipă. Pe tronul Valahiei urcă Şuţu, iar o lună mai târziu izbucni ciuma.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

octavian calin
2.12.2020, 12:41:11

Mi-a placut enorm aceasta descriere...si inca sunt destule ce ilustreaza perfect obiceiurile din Tara Românească ..locul curvelor, hotilor si escrocilor comportament pe care il au in gena lor Muntenia era ocolita de caravanele de negustori din pricina talharilor la drumul mare care bantuia zona ,aceste metehne se perinda si in ziua de azi, evident adaptate la conditiile zilei de astazi

+1 (5 voturi)
octavian calin
2.12.2020, 12:43:34

Dar articolul e minunat scris in nota parfumului vremii de atunci ..foarte plaacut ...

0 (2 voturi)
Omul UnOm
2.12.2020, 15:03:18

Articolul nu e chiar asa de dur fata de ce poti gasi in alte carti. Daca citesti "Calatori straini in tarile romane" te ingrozesti daca vezi cum traiau oamenii si ce obiceiuri aveau. Desi, calendaristic vorbind, era aproape secolul 19, in tarile romane eram in plin ev mediu si asta chiar pana spre 1850.

-6 (8 voturi)
Mircea Nistor
2.12.2020, 13:43:23

Destul de sugestiv : cum au plecat " nemții cu coadă " și lumea noastră balcanică nu a mai dispus de strîngerea și depozitarea gunoaielor la " befehl ", cum a izbucnit pandemia,pardon, ciuma ...Atât doar că nemții de atunci erau veritabili,născuți,crescuți și educați la Vaterland, nu dedulciți la moravurile balcanice,unde totul se negociază , ca cei din vremurile de azi...Instructiv și foarte educativ, ca de obicei ... Vielen dank ,Fräu Ruști...

+3 (5 voturi)
Omul UnOm
2.12.2020, 15:11:25

Chestia asta cu "lumea balcanica" care are aceleasi obiceiuri este mai mult un mit. Croatia(Dalmatia) era, geografic vorbind, tot in Balcani insa nu vedeai asta. Nici sarbii si nici macar bulgarii nu erau asa de jos ca noi in perioada otomana cu toate ca ei faceau parte din imperiul turcesc propriu-zis. Desi istoriografia noastra se lauda ca nu am facut parte din imperiul otoman, adevarul este ca aveam o situatie mai rea decat statele care faceau parte din el. In cazul nostru aveam obligatii fata de turci insa ei, din cauza ca nu faceam parte din acelasi stat, nu aveau nici o obligatie fata de noi.

-10 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (14)

Modifică Setările