Istorie

articolul anterior articolul urmator

Nici autonomia nu mai e ce obişnuia să fie!

7
11 Mar 2019 16:08:29
Autor: Historia ro

Ieri, 10 martie 2019, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a organizat evenimentul intitulat Ziua Libertăţii Secuieşti, folosindu-se de o întâmplare nefericită din istorie, în care habsburgii au executat cinci revoluţionari paşoptişti secui care se opuneau regimului.

Cu alte cuvinte, Ziua libertăţii secuilor nu are nicio legătură, din punct de vedere istoric cu România, şi cu toate acestea, CNS insistă de câţiva ani ca pe parcursul ei să se desfăşoare un marş pentru autonomia teritorială a ţinutului secuiesc (sic!). 
 
În ciuda participării lui Izsak Balazs, preşedintele CNS, a lui Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi a lui Jose Mari Etxebarria, reprezentant al Partidului Naţional Basc, din cunoscuta regiune spaniolă, la această ediţie a manifestării, organizatorii nu au reuşit reunirea a mai mult de 900 de persoane, faţă de cele peste 8.000 pe care le anunţaseră în zilele premergătoare acţiunii. De altfel, cu trecerea fiecărui an de când CNS a inventat acest marş pentru autonomie numărul participanţilor a fost din ce în ce mai scăzut, fapt ce nu demonstrează decât un singur lucru....acela că autonomia teritorială nu mai reprezintă pentru etnicul maghiar de rând nicio însemnătate, acesta fiind, probabil, ca şi ceilalţi români, mult mai interesat de dezvoltarea economică a judeţelor în care trăiesc. Şi atunci de ce insistă CNS cu organizarea unui asemenea marş prin centrul municipiului Târgu Mureş, într-un oraş în care ştim bine ce tensiuni au fost în trecut între români şi maghiari. Poate pentru că trebuie să justifice, în faţa mai-marilor din FIDESz, partidul ungar care îi finanţează activitatea, în ce acţiuni investeşte sumele de bani primite. Asta mai ales în condiţiile în care biroul prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, a transmis că sprijină demonstraţia pentru autonomie, după cum relatează agenţia naţională ungară de presă MTI, citată de Agerpres.
 
Sau poate pentru că realizarea efectivă a autonomiei ar aduce membrilor CNS rolul de viitor „Parlament” al ţinutului secuiesc, cu toate avantajele şi beneficiile aferente pentru actualii lideri ai organizaţiei care nu dispune de personalitate juridică. Sau poate pentru că efectiv, cu prilejul acestui eveniment, organizaţiile extremiste maghiare îşi găsesc locul pentru a-şi promova nestingherite ideologiile care, pe alocuri, capătă valenţe teroriste....precum scrisoarea redactată din închisoare de Beke Istvan, condamnat în 2018 pentru atentat contra unei colectivităţi ca urmare a încercării de detonare a unui dispozitiv exploziv improvizat cu prilejul Zilei Naţionale a României (01.12.2015, Târgu Secuiesc) şi citită de la tribuna manifestării, în care nu numai că acest personaj se disculpa pentru faptele respective, dar acuza autorităţile române că ar încerca să intimideze membrii minorităţii maghiare prin acţiunile în forţă realizate asupra unor lideri ai minorităţii.
 
Numărul redus al participanţilor reprezintă dovada că politica de aducere în discuţie a autonomiei secuieşti şi-a pierdut puterea de seducţie şi a devenit o retorică a trecutului, iar membrii minorităţii maghiare moderne şi europene au nevoie de lucruri diferite, de care lideri precum cei actuali nu ţin seama. Suntem convinşi că realizarea unui sondaj de opinie în rândul etnicilor maghiari ar releva, fără doar şi poate, că probleme mult mai stringente apasă fiecare maghiar din Harghita şi Covasna...suntem convinşi că un trai mai bun, creşterea puterii de cumpărare, un sistem de învăţământ şi unul medical mai performant reprezintă preocupările reale ale minorităţii, autonomia teritorială fiind, probabil, lăsată la final, la şi altele... 
 
Indiferent cât convine sau nu acest lucru organizaţiilor maghiare, se simte începerea unui suflu nou, în care populaţia maghiară invită pe scenă o nouă generaţie de lideri, care să militeze pentru linişte şi coeziune şi care să se despartă de Budapesta şi de naţionalism.
 
Citeste Adevărul despre 10 Martie - Ziua Libertaţii Secuieşti
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Stefan din Nord
11.03.2019, 16:41:20

Boanghinele de la manifestatie cereau eliberarea celor doi teroristi in opinia lor NEVINOVATI ce stau la puscarie Astia ne sfideaza in tara noastra Adica aia aveau tot dreptul din lume sa puna de un atentat cu bombe improvizate si noi sa-i privim cu intelegere ?

0 (2 voturi)
Istvan József
11.03.2019, 20:04:31

Unde e bomba? Arata poza, dovezile haide! Nu arunca cu vorbe goale aiurea, aduce-ne dovezile ca de 2 ani asteapta comunitatea maghiara dar inca nu au fost prezentate.

0 (2 voturi)
Stefan din Nord
12.03.2019, 07:52:28

Crezi cumva ca autoritatile romane isi puteau permite sa-i aresteze si sa-i condamne pe descreieratii aia fara dovezi solide doar pentru presupuse banuieli ? Riscand sa-si ridice in cap intreaga comunitate de secui?

Istvan József
12.03.2019, 23:21:26

Pai tu cumva crezi ca Romania este un stat de drept? Si daca da cand a devenit una? In ce an?

+1 (1 vot)
Camelian Propinatiu
11.03.2019, 18:16:44

Polirticienii sunt mai vorbăreţi ca anul trecut. Cât Centenar ştiu românii se va vedea din măsura în care îl ajută pe unionistul George Simion, să-şi strângă semnăturile şi, apoi, să-i reprezinte şi pe basarabeni în Parlamentul European.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)