Noii paşoptişti de care România are nevoie

Revoluţia de la 1848. Sursa: Historia

Unirea Principatelor Romane ramane una dintre cele mai mari – si improbabile – realizari din istoria poporului roman. Protagonistii au fost, in buna parte, liderii Revolutiei de la 1848.

Marele succes diplomatic din 1859 s-a datorat unei ample ampanii de „lobby romanesc”, care a vizat punerea in act a unui proiect de tara, in baza unei strategii nationale, cu sprijinul Marilor Puteri ale vremii. Cine sunt cei carora le datoram momentul de acum 160 de ani?

Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti sau Vasile Alecsandri erau pregatiti la marile scoli europene, vorbeau bine multiple limbi straine si isi dezvoltasera relatii valoroase in tarile respective. Esecul Revolutiei de la 1848 a insemnat si exilul lor, insa acesta a fost in fapt sansa de a sustine cauza romaneasca la cancelariile straine, timp de 10 ani. Atunci cand contextul istoric a devenit favorabil, pasoptistii au revenit acasa si au pus bazele statului roman modern, cu momentele 1859, 1877 si 1918.

Care este lectia pasoptistilor pentru Romania de azi? Mai este posibil un nou moment 1848 si racordarea Romaniei de facto, nu doar de jure, la valorile si viitorul Europei? Cine sunt noii pasoptisti care isi vor asuma reconstructia Romaniei, in debutul revolutiei industriale 4.0, care schimba din temelii lumea, asa cum o cunoastem astazi? Daca nu ei, cine? Daca nu acum, atunci cand?

Am ales această zi de sarbatoare, la 160 de ani de la Unirea Principatelor Romane, pentru a impartasi cateva consideratii despre „pasoptistii” de peste veacuri si rolul lor. Urmeaza o analiza ampla a unui fin cunoscator al istoriei romanilor, prof. Laurentiu Pricop, unchiul meu. In incheierea articolului, reiau cateva consideratii despre pasoptistii 4.0 si cum pot fi ei incurajati sa revina acasa.

Primii studenti romani in strainatate

In perioada evului mediu, lipsa scolilor autohtone le facea pe odraslele domnesti si boieresti fie sa ia lectii in particular, cu dascali adusi din strainatate special in acest scop, fie sa plece la scoli situate in afara hotarelor tarii. Cazurile cronicarilor moldoveni Grigore Ureche si Miron Costin, ca si al domnitorului Dimitrie Cantemir, fiul lui voda Constantin Cantemir, sunt ilustrative in acest sens.

Ureche a studiat la Lvov, Miron Costin la Bar si la Camenita, iar Cantemir a luat lectii in particular cu dascalul grec, scolit la Viena si Lipsca, Ieremia Cacavela. Fiind trimis, de catre tatal sau, ostatic la Istanbul, dupa obiceiul vremii, Cantemir isi desavarseste studiile acolo cu cei mai vestiti profesori ai timpului sau. Desi petrece, cu unele intreruperi, 22 de ani in capitala Imperiului Otoman, nu isi uita tara si depune eforturi ca sa devina domn al acesteia. „Nu pentru vanitatea puterii”, dupa cum ne spune Nicolae Iorga, „ci pentru ca de pe tronul Moldovei el putea sa lucreze la opera de dezrobire ce sta in fundul celor mai dragi sperante ale sale”.

Daca in plan politic soarta i-a fost potrivnica, in schimb, in plan cultural, Dimitrie Cantemir a lasat cea mai de pret zestre, izvorata din impletirea vastelor sale cunostinte si a nemargintei iubiri fata de neamul sau. „Hronicul vechimei a romano – moldo – vlahilor” si „Descriptio Moldaviae”, alaturi de letopisetele lui Grigore Ureche si Miron Costin, reprezinta opere de referinta ale culturii romane, argumente fara putinta de tagada ale latinitatii si unitatii de neam a romanilor. Merita amintita in acest context si personalitatea stolnicului Constantin Cantacuzino, student eminent la „Universitas Artistarum” din Padova, intre 1667 si 1669, autor al „Istoriei Tarii Romanesti”, si care, intors acasa, dirijeaza activitatea de relatii externe in timpul domniilor lui Serban Cantacuzino (1678 – 1688), fratele sau, si a lui Constantin Brancoveanu (1688 – 1714).

O figura aparte a evului mediu romanesc o reprezinta domnul muntenesc Petru Cercel (1583 – 1585). Fiu al lui Patrascu cel Bun (1554 – 1557), presupusul tata al lui Mihai Viteazul, Petru Cercel era un om cult, ce vorbea mai multe limbi straine, fiind  autor al unor versuri scrise in limba italiana. Traieste mai multa vreme in strainatate, cunoaste Venetia si Raguza si ajunge la curtea regelui Frantei Henric al III-lea, obtinand sprijinul acestuia pentru ocuparea tronului Munteniei. Desi domneste putin, experienta sa occidentala avea sa lase urme in tara. Nu doar ca impodobeste capitala Munteniei, Targoviste, cu un palat-resedinta, dar realizeaza si alimentarea orasului cu apa adusa pe olane, de la departare. De asemenea, pune in functie un atelier de turnat tunuri de bronz, o teava de tun din vremea sa, purtand pecetea Tarii Romanesti, pastrandu-se si astazi la Muzeul Militar din Bucuresti.

Scoala Ardeleana

Un moment important in ceea ce inseamna influenta oamenilor scoliti in Occident si reveniti acasa il reprezinta miscarea culturala a Scolii Ardelene. Nascuta in sanul bisericii greco-catolice, aceasta i-a avut drept lideri pe Gheorghe Sincai (1754 – 1816), Petru Maior (1760 – 1821) si Samuil Micu (1745 – 1806). Unirea cu Roma, consfintita de episcopul Atanasie Anghel pe 5 septembrie 1700, la Alba-Iulia, a avut un efect paradoxal pentru ocupantii austrieci. In urma acestuia act, romanii au capatat dreptul de a deschide un seminar la Blaj, de a trimite anual trei bursieri la Roma, la colegiul „De Propaganda Fide”, si de a studia la Viena, la colegiile Pazmanyan si Sfanta Barbara.

Doar ca tinerii romani trimisi acolo, in loc de a deveni agenti de influenta austrieci, s-au folosit de prilejul oferit pentru a apara si promova cauza romaneasca. Pilduitor ramane exemplul lui Sincai. Scormonind arhivele Vaticanului, acesta ajunge sa adune 27 de volume de documente despre istoria romanilor. Avea numai 27 de ani si, intorcandu-se acasa si ajungand director al scolilor unite din Transilvania, infiinteaza peste 300 de „scoli poporale”, pe care le inzestreaza cu manuale. Intrand in conflict cu episcopul unit Ioan Bob, este palmuit si amenintat cu smulgerea parului si scoaterea ochilor, fiind apoi arestat si acuzat de complot impotriva statului. 

Eliberat din inchisoare dupa un an, duce o existenta de mizerie, dar nu inceteaza nici un moment sa lucreze la opera sa de capatai, „Hronica romanilor si a mai multor neamuri”, pe care o termina in 1811. In speranta tiparirii ei la Sibiu, pleaca intr-acolo pe jos, cu toiagul in mana si purtandu-si in desaga lucrarea. Cenzorii o resping, autoritatile ii confisca manuscrisul, noroc cu o copie facuta pentru episcopul Vulcan de la Oradea, astfel ca lucrarea vede lumina tiparului la Iasi, in 1853. Situatii grele au avut si ceilalti doi reprezentanti ai Scolii Ardelene, dar nici unul nu s-a clintit vreodata din credinta sa privind dreptatea poporului romanesc.

Generatia Pasoptista

Zorii istoriei moderne a Romaniei inseamna inlaturarea domniilor fanariote, lupta pentru eliberarea de sub dominatia turceasca, dar si inceputul amestecului tot mai brutal al Rusiei tariste in viata tarilor romane extracarpatice. Prefacerea Europei incepuse inca din secolul al XVI-lea, cu revolutia burgheza din Tarile de Jos, continuase cu cea engleza, de la mijlocul secolului al XVII-lea, si culminase cu revolutia franceza de la 1789. Desi un anumit inceput de modernizare poate fi semnalat inca din timpul fanariotilor, Tarile Romane aveau nevoie de o prefacere profunda, care sa insemne progres economic, stergerea inegalitatilor sociale si realizarea idealului unitatii nationale.

In absenta unei burghezii care sa impinga lucrurile inainte, contributia decisiva la acest proces de innoire o au tinerii intelectuali, majoritatea primind luminile invataturii pe bancile scolilor si in amfiteatrele universitatilor occidentale. Astfel, Mihail Kogalniceanu (1817 – 1891) studiaza la Luneville, in Franta, iar apoi la Universitatea din Berlin. Vasile Alecsandri (1821 – 1890) isi sustine bacalaureatul la Paris si se inscrie, in acelasi oras, la Facultatea de Drept. Costache Negri (1812 – 1876) pleaca sa studieze medicina in capitala Frantei si cutreiera mai multe orase din Occident. Fratii Stefan si Nicolae Golescu studiaza in Elvetia. Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) isi sustine bacalaureatul la Paris. Iar exemplele pot continua. Rezultatul l-a reprezentat punerea bazelor statului roman modern, atat prin realizarea micii uniri de la 1859, cat si a amplelor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan I-ul, domnitorul avand un sprijin puternic in persoana celui mai apropiat sfetnic al sau, prim-ministrul Mihail Kogalniceanu.

Este demn de remarcat faptul ca, in ciuda tuturor greutatilor intampinate, nici unuia dintre pasoptisti nu i-a trecut prin minte sa renunte la lupta. Daca e sa ne gandim numai la cate a avut de suportat M. Kogalniceanu (surghiun la Manastirea Rasca, intreruperea cursului tinut la Academia Mihaileana, interzicerea revistelor „Dacia literara” si „Propasirea”), ne dam seama de taria idealurilor generatiei pasoptiste.

Dar poate ca nimic nu ilustreaza mai bine acest lucru decat o intamplare relatata de Vasile Alecsandri si care l-a avut drept protagonist pe Nicolae Balcescu. Exilat in urma revolutiei de la 1848, Balcescu se afla in sudul Frantei in 1851 si lucra de zor la „Romanii supt Mihai – Voievod Viteazul”, carte pe care i-o dicta lui Alecsandri. Desi starea sanatatii sale era vizibil deteriorata, Balcescu refuza sa creada ca sfarsitul ii e aproape. Intr-un moment in care a inteles si a acceptat aceasta realitate, marele patriot roman a exclamat: „vina moartea pentru mine, numai tara sa-mi traiasca!”.

Junimea

Generatiile care au urmat au continuat eforturile de modernizare a tarii si infaptuirea unirii celei mari. Ar fi aproape de prisos sa amintim ce contributie au avut in acest sens tinerii membri ai „Junimii” iesene, toti cei din grupul fondator, incepand cu Maiorescu, fiind scoliti in Occident, sau al societatii „Romania Juna”, al carei prim presedinte a fost Ioan Slavici, printre membrii ei numarandu-se Mihai Eminescu si Ciprian Porumbescu. Amintim ca scopul infiintarii acestei din urma societati a fost educarea in spirit national a tinerilor aflati la studii la Viena, iar imnul ei s-a numit „Pe-al nostru steag e scris unire”, muzica apartinand lui Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Barseanu. De asemenea, merita mentionata implicarea junimistilor in viata politica, Titu Maiorescu, P. P. Carp si Theodor Rosetti ajungand sa detina functia de prim-ministru.

Marea Unire

Actul Marii Uniri de la 1918 a reprezentant punctul culminant al istoriei nationale a Romaniei. A fost anul de gratie in care romanii si-au afirmat dreptul lor de a trai intr-o singura tara, iar Basarabia, Bucovina si Transilvania au revenit acasa. In Basarabia, Ion Inculet, presedinte al Sfatului Tarii, a fost profesor de matematica si absolvent al Universitatii din Petrograd (Sankt-Petersburgul de astazi), iar Daniel Ciugureanu, prim-ministru pana la unire, a fost absolvent al Facultatii de Medicina de la Kiev. Liderii unirii Bucovinei cu Romania, Iancu Flondor si Ion Nistor, au studiat la Viena, dar au revenit acasa, dedicandu-se trup si suflet cauzei nationale. In sfarsit, Iuliu Maniu si Vasile Goldis, figurile emblematice ale Transilvaniei de la 1918, si-au facut studiile de drept si, respectiv, litere si filozofie, la Budapesta si la Viena.

Pasoptistii 4.0

Ce ne invata istoria? In primul rand, ca tara are nevoie de tinerii care si-au desavarsit pregatirea profesionala pe bancile universitatilor prestigioase ale Occidentului, stiinta de carte, entuziasmul, capitalul si relatiile lor, precum si energia lor creatoare fiind factori indispensabili pentru progresul Romaniei.

Ce ii invata istoria pe pasoptistii 4.0 de azi? Ca inaintasii lor au jetfit totul pentru intoarcerea acasa, chiar daca tara, reprezentata prin statul roman, nu le-a oferit acestora mai nimic. Nu au fost primiti cu bratele deschise, ba chiar erau priviti ca agenti periculosi ai unor schimbari nedorite. Nimanui nu i-a trecut insa prin minte sa faca vreun pas inapoi sau sa abandoneze lupta.

De aceea, cei care astazi cred ca fac o favoare Romaniei reintorcandu-se acasa, mai bine sa ramana unde sunt, pentru ca, vorba lui Cicero, „caracterul fara inteligenta poate multe, dar inteligenta fara caracter nu poate nimic”. In acelasi timp, tinerii pregatiti in strainatate nu trebuie sa se creada cu nimic mai presus decat cei care au performat cu adevarat in Romania. Cu totii ar trebui sa avem acelasi obiectiv: mai multa Europa in Romania, mai multa Romanie in Europa.

Pentru ca intotdeauna am respectat principiul de a furniza si solutii, nu doar de a semnala probleme, va indemn sa parcurgeti strategia SMART Diaspora pentru atragerea in Romania a tinerilor, pe care Liga noastra a lansat-o public inca din 2013. Veti regasi in cele 80 de pagini masuri concrete de atragere a diasporei, bazate pe bunele practici ale altor state. 

Cele mai importante 10 propuneri din SMART Diaspora:

• Introducerea procedurilor de recrutare „online” pentru candidaţii la funcţii publice aflaţi în străinătate
• Oferirea de facilităţi financiare la (re)stabilirea în ţară sub forma unor deduceri fiscale pentru o perioadă determinată, acordate absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune 500 universităţi din întreaga lume
• Instituirea unui program de atragere a investiţiilor străine directe în România prin intermediul comunităţilor de afaceri româneşti de peste hotare, cu sprijinul asociaţiilor investitorilor străini din România şi cu suportul camerelor de comerţ bilaterale
• Înfiinţarea unui Corp de Experţi din Diaspora ai Statului Român care să ofere consultanţă periodică instituţiilor publice cu rol cheie în sectorul public
• Derularea unor programe de „fellowship” şi de „internship” în instituţiile de stat, după modelul „White House Fellows” din Statele Unite ale Americii, deschise absolvenţilor de studii finalizate la cele mai bune 100 universităţi din întreaga lume
• Dezvoltarea unor centre de cercetare şi inovare industrială în sistem integrat public‑privat pentru cei mai buni ingineri şi cercetători din ţară şi din străinătate
• Dezvoltarea unui website interactiv cu informaţii utile pentru românii din diaspora care doresc să se întoarcă în România, dar şi pentru străinii care aleg ţara noastră ca destinaţie de carieră
• Dinamizarea procesului de recunoaştere a diplomelor şi a altor certificări academice şi profesionale obţinute în străinătate de către cei aflaţi peste hotare, români şi străini deopotrivă 
• Derularea unui proiect de „cartografiere a diasporei” pentru aflarea numărului, situării şi caracteristicilor socio-demografice ale românilor din diaspora, inclusiv studenţi şi absolvenţi
• Organizarea bi-anuală a unor târguri virtuale de cariere dedicate tinerilor înalt calificaţi aflaţi peste hotare

Cine sa le puna in practica, insa? Analfabetii functionali care ne conduc astazi? Imposibil. Oamenii slabi se inconjoara de oameni slabi pentru a-si proteja scaunele de catifea. Istoria, insa, rimeaza. Vine si randul pasoptistilor 4.0. 

Inchei cu acest gand pentru cei care doresc sa revina acasa: „Va asteptam, dragi prieteni. Nu va asteptati la covor rosu si nici la zile usoare. Dar veti avea mereu satisfactia de a pune caramida peste caramida intr-un loc in care totul este inca de facut si care, de bine sau de rau, este acasa. Avem nevoie de voi. Hai acasa!”

A contribuit prof. Laurentiu Pricop