Istorie

articolul anterior articolul urmator

O femeie de 50 de taleri

1
11 Jan 2022 07:40:55
Doina Ruşti

Natantol, natantoală, natantoli - iată un adjectiv plin de ponoase, pe care dicţionarele îl dau fără origini. Apărut din neant, ca un balon de săpun, ceva fragil, imprecis, trecător. Totuşi are şi el o istorie, care merită detaliată.

După Şăineanu, există o formă veche netare/nătare care indică slăbiciunea, neînsemnătatea, de la care s-au format prin augmentare cuvinte ca nătărău sau nătâng. Limba română e inventivă şi înclinată spre exagerări, spre deformări caricaturale. Un om înalt poate fi prăjină sau namilă, prin substituţie de tip metaforic, dar dacă e şi slab în acelaşi timp, devine năltărog, prin asociaţie cu slăbănog, adjective uzuale, înfrumuseţate cu un sufix de augmentare a importanţei, prin asociere cu numele turceşti, de genul Pazvantoglu; nu etimologic, ci, aşa, fără legătură cu sensurile (fiul lui Pazvantov), ci prin asociere cu numele unor străini care stăpâneau, înfumuraţi de rol, evidenţiaţi artificial.  Asociaţiile de tip fonologic sunt uzuale în limba română - putem spune că multe forme merg pe urechism, pe similarităţi sonore sau pe metafore alcătuite în zona spumoasă, în care sunetele se transformă în alte sunete, se întâlnesc şi petrec, fac chermeze.

Pe relaţii de acest tip, în care semantismul intrinsec nu are valoare, ci doar percepţia şi locul ei în imaginarul unei epoci, e creat şi cuvântul târtan, deja cu istoric celebru printre filologi, dar şi natantol, cuvânt vechi, creat după modelul lui mototol, prin asocieri de imagine şi de sonoritate. Mototol e o denumite veche a ghemului, de la el dezvoltându-se imaginea unui om nătâng, incapabil să acţioneze, făcut grămadă de prost, mototol, fără formă omenească, fără organe ale acţiunii. 

În aceeaşi zonă se dezvoltă şi natantol, din netare/nătare,  cuvânt răspândit cu precădere în sudul ţării, prin care se desemnează o persoană şleampătă, cu hainele în evidentă dezordine, fără nici o grijă pentru imaginea personală - lipsită de respect de sine, doar din prostie, din lipsă de viziune, ori din incapacitatea de a acţiona.

În anul 1796 trăia la Bucureşti o femeie, văduva unui căpitan, din care motiv i se spunea Căpităneasa. Pe cât era ea de impunătoare, întotdeauna gata să facă jalbă şi să pună la respect pe oricine, pe atât de natantoală era fiică-sa. Nu prea era atentă la detalii, nu ştia să-şi ţină rangul şi era gata să bage în seamă pe oricine, ceea ce i-a adus până la urmă şi porecla de Natantoala, deşi avea un nume onorabil, anume Ioana. Bietul mitropolit, într-un exces creştin, o şi numeşte la un moment dat Ionica, tocmai ca să atragă atenţia asupra inocenţei, aflate în straturile cele mai joase, la baza natantoliei ei.

Ca s-o scurtez, această fată s-a încurcat cu Vlad, un logofeţel cu nasul pe sus, care, luând-o cu măgliseli, după cum zice Căpităneasa, în jalbă, i-a furat fecioria.

Prin urmare s-a ajuns la proces.

Ionica nu scoate o vorbă, Căpităneasa e foc şi pară, iar logofeţelul Vlad declară că nu se însoară cu fata pentru că e natantoală. Şi nu e doar el de părerea asta. Fata e studiată, analizată. Era adevărat, nu impunea respect prin nimic. Iar aici nu e vorba numai de haine, ci de atitudine, de ţinută, de rang. Ionica, e blândă, dar incapabilă de stimă de sine. E şi cam şleampătă, dar principalul motiv care ţine în picioare apelativul de natantoală e că nu ştie să refuze pe nimeni. Când eşti amabil în exces, când accepţi cu bunăvoinţă, fără să faci nişte mofturi, acolo - eşti călcat în picioare şi ajungi natantol, fără valoare, fără rang social. Fără vertebre.

Desigur, lumea o compătimeşte pentru că şi-a pierdut fecioria, dar mai ales pentru că va fi mereu călcată în picioare, iar, in numele acestei compătimiri,  Ionica obţine 50 de taleri.

Dar respectul nu se cumpără, se dobândeşte greu şi se pierde imediat. Natantoala nu se bucură de aprecierea celor din jur, ci numai de oarecare milă şi-atât. Ea se mulţumeşte cu cei 50 de taleri, zice un sărumâna, determinându-l pe diac să noteze că părţile s-au împăcat repede şi de aceea adeveresc punând degetul. Chiar şi căpităneasa, cât era de băţoasă şi înfiptă în lume, acceptă umil, semnând documentul, ajuns la noi, ca toate celelalte prezentate aici - fiind publicat de Urechia.

Notorietatea unui părinte nu e de ajuns, iar odraslele care nu se ridică la forţa părinţilor, nu sunt niciodată căinate, cum sunt părinţii: săraca de ea, Căpităneasa, ce sămânţă proastă a pus în pământ!

Chiar şi cu talerii primiţi în contul fecioriei furate, Ionica va rămâne în continuare tot Natantoala. Viaţa ei s-a scurs din eşec în eşec, de pe urma ei rămânând în istorie doar urma unui deget care s-a mulţumit cu 50 de taleri.

Dar vorba e - c-a rămas în istorie!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

un motan intransigent
11.01.2022, 11:13:17

Si...zici c-a ramas in istorie? E, nu-i chiar rau, dac-o iei en gros !

-17 (17 voturi)
Modifică Setările