O istorie a monarhiei româneşti în imagini. Casa Regală în paginile „Adevărul”, din 1888 până la abdicare
0
Pentru români, ziua de 10 mai are o triplă semnificaţie istorică. După ce, în 1866, Alexandru Ioan Cuza, principele Moldovei şi Munteniei, a fost detronat în urma unui complot, diplomaţia românească a declanşat negocieri intense cu marile puteri europene, ce vizau aducerea la domnie a unui prinţ străin.
Cel care acceptă finalmente propunerea este Carol, fiul principelui german Carol Anton de Hohenzollern.
Un tânăr de 27 de ani, locotenent în regimentul al II-lea de Dragoni al Gărzii Prusace. Sub protecţia lui Ion Brătianu, prinţul pleacă de la Augsburg, străbate un drum plin de pericole care a durat 24 de ore şi ajunge la Bucureşti în 10 mai 1866, dată la care se va serba apoi „Ziua Regelui”.
Mai mult, sub conducerea sa, România şi-a câştigat prin război şi şi-a proclamat independenţa de stat la 10 mai 1877. În plus, numit principe după ce depusese jurământul în faţa Parlamentului, Carol devine regele Carol I în data de 10 mai 1881, când România capătă statutul de regat.
Până în 1947, această zi va marca „Sărbătoarea Naţională a Regatului României”.
De la înfiinţarea sa şi până la abdicarea regelui Mihai, consemnată în ediţia din 1 ianuarie 1948, cotidianul „Adevărul” a avut atitudini diferite faţă de ideea de monarhie.
Nostalgic după domnia cuzistă, Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului, a pornit lupta jurnalistică împotriva dinastiei străine şi, în mod special, împotriva regelui Carol I, în privinţa căruia, în repetate rânduri, a cerut imperativ şi public alungarea de pe tron.
Iată un fragment de text apărut chiar în primul număr al publicaţiei: „Regalitatea. Cuvînt deşert care nu satisface decît vanitatea suveranului străin şi în schimbul căruia am pierdut, în folosul escluziv al Germaniei, toate relaţiile noastre cu Occidentul (...). Trebuie pentru aceasta să ne pătrundem de următorul adevăr: sub Domnia unui suveran, în pieptul căruia nu bate o inimă romînească, putem şterge din dicţionarul nostru cuvintele: Mîndria naţională”.
Foto
Cu toate acestea, începând cu direcţiunea lui Constantin Mille, chiar dacă a avut în mod declarat orientări socialiste şi nu a renunţat la atitudinea vituperantă în ceea ce-l privea pe Carol I, „Adevărul” şi-a atenuat vizibil discursul antiregalist, intuind că, pe fond, monarhia reprezintă un factor de menţinere şi consolidare a statutul autonom, de creştere a vizibilităţii românilor în Europa şi, mai ales, un element reglator şi ponderator al acerbelor bătălii politice interne.
Lăsând în urmă supărarea provocată de aventura pasională a acestuia cu Elena Văcărescu, de-a lungul celor 13 ani de domnie, regele Ferdinand a fost tratat cu reverenţa cuvenită renumelui său de Întregitor, făuritor al României Mari şi stăpânitor al tuturor românilor de la Nistru până la Tisa.
La moartea sa, ziarul a dedicat pagini întregi fastuoaselor ceremonii funerare.
De acelaşi tratament lucid a beneficiat şi regele Carol al II-lea, cu toate rătăcirile sale sale amoroase, care au dus la exiluri auto-impuse, zdruncinând serios temeiurile monarhice, cu toate răsucirile sale intempestive de atitudine, culminând cu instaurarea dictaturii personale şi a cenzurii, care a dus la închiderea „Adevărului” în anul 1937.
Mihai I, regele-copil, apoi, după întoarcerea tatălui său din exil, prinţ moştenitor şi Mare Voievod de Alba Iulia, apoi după abdicarea lui Carol II, din 1940, iarăşi rege deplin, este privit chiar cu simpatie de „Adevărul”, care îi urmăreşte evoluţia de la naştere şi până la alungarea sa, un sfert de secol mai târziu, de către regimul pro-sovietic al lui Petru Groza. După care însuşi „Adevărul” suferă o dramatică „schimbare la faţă”.
Desele apariţii publicistice şi fotografice al regelui Mihai în paginile de arhivă ale cotidianului „Adevărul” stau mărturie.
Citeşte mai multe despre „10 Mai: Ziua Monarhiei”
10 mai 1866. Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, sosit de curând în România, depunea în faţa Parlamentului următorul jurământ: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi întegritatea teritoriului ei, şi de a domni ca domn constituţional”.
Anul acesta, Ziua Regalităţii este sărbătorită făra Rege şi Regină, însă cei mai înfocaţi adepţi ai Regelui simt această zi ca pe cea mai mare sărbătoare. Ziua de 10 mai înseamnă biruinţa lor, a monarhiştilor, iar cu prilejul acestei zile, regaliştii s-au întrecut în cele mai frumoase gânduri transmise Regelui lor. adevarul.ro vă prezintă poveştile celor care trăiesc pentru Rege, ale regaliştilor convinşi ai României.
FOTO Piaţa Regelui din Capitală, pustie de Ziua Regalităţii
Anul trecut, Primăria Capitalei a inaugurat o piaţă în cinstea Majestăţii Sale Regele Mihai I. Piaţa Regelui se află pe Şoseaua Kiseleff, la jumătatea distanţei dintre Piaţa Victoriei şi Arcul de Triumf. Aceasta însă nu are vreo semnificaţie pentru trecători. Astăzi, de ziua Regalităţii, Piaţa Regelui este pustie, nu este pregătit niciun eveniment care să marcheze această zi.
Dr. Dan: Cum mi-au cumpărat Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana bilet de tren
„Era în 1993. Câstigasem o bursă de la Faculatea de Medicină pentru câteva săptămâni în spitalul Inselspital din Berna, Elveţia. Bursa era pe timpul vacanţei de vară. Am fost foarte încântat de reuşită mea, pentru că am câştigat bursa după un concurs care a conţinut şi un examen de limbă germană”, povesteşte dr. Dan, medic hematolog în Manhattan, pe blogul său de pe adevarul.ro.
Chestiunea monarhiilor incită zona sud-est europeană, cu atât mai mult cu cât familiile regale şi-au afirmat şi modelat viziunea asupra societăţii în ultimii ani. Apartenenţa la o mare familie regală, care a generat dinastii şi alianţe matrimoniale în aproape toată Europa, conturează o identitate europeană comună, Regele Mihai fiind stră-strănepot al Reginei Victoria.
Daniel Şandru, politolog: Monarhia: cum ar fi fost ceea ce n-a mai fost să fie
Se împlinesc 147 de ani de la momentul în care, la 10 mai 1866, Carol, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost proclamat domnitor, urmând ca, pe 10 mai 1881, să fie încoronat rege. Până în 1947, când, dat fiind contextul politic internaţional postbelic, România a fost proclamată „republică populară”, alţi trei monarhi i-au succedat: Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I. Aceasta este scurta, aş spune, tradiţie a monarhiei constituţionale româneşti. Ceea ce nu face, însă, ca ea să fie lipsită de importanţă. Dimpotrivă.
Manuel Stănescu, istoric: 10 Mai - Ziua Independenţei României
Nu-i greu de înţeles de ce se perpetuează minciuna prin omisiune a istoriografiei comuniste. Tripla aniversare de ieri e un bun prilej să împarţi sarmale, o activitate infinit mai uşoară decât cea a informării corecte a opiniei publice. Dar, vă întreb, evident retoric, cine are nevoie de o opinie publică cu ochii deschişi?
Lucian Dîrdală, politolog: Pentru o monarhie austeră, modestă, civică
Ziua de 10 Mai ar putea fi un bun moment de reflecţie pentru cei ce, asemeni mie, susţin trecerea la monarhia constituţională. Nu s-a admis o deliberare cu final deschis asupra formei de guvernământ, în care vocea majorităţii să se audă la final, nu la început. Însă, dacă o asemenea dezbatere ar fi iniţiată, ce ar putea conţine argumentul pro-monarhist?
Ovidiu Nahoi, jurnalist: 10 Mai, a doua Zi Naţională. De ce?
Celebrată drept sărbătoare a Regalităţii, ziua de 10 mai are, de fapt, semnificaţii pentru toţi românii, monarhişti şi republicani deoptrivă. Este nimic altceva decât continuarea firească a lui 9 mai, Ziua Europei. Este ziua europenizării României.
81 de ani de mornarhie, 43 de ani de comunism şi 23 de ani de tranziţie
În ultimii ani auzim tot mai des susţinătorii reinstaurării monarhiei aducând în discuţie subiectul în viaţa publică. Regele Mihai redevine, încet, încet, un simbol recuperat din nebuloasa manipulare comunistă referitoare la regalitate. Ziua regalităţii române este propusă a deveni zi naţională a României, datorită uriaşei contribuţii aduse de monarhie la formarea şi recunoaşterea statului român modern.
Se încarcă comentariile...
