O „mică” trădare, pentru o autonomie mare, UDMR agentul politic al binomului Viktor Orban-Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar două zile după sărbătorirea Centenarului României Mari, în Parlamentul României a fost depus un proiect de lege care se foloseşte de acest moment pentru a ataca integritatea, indiviziblitatea şi suveranitatea ţării.

Mai exact, UDMR realizează o nouă acţiune de dezinformare, susţinând că „transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918” ar echivala cu obţinerea autonomiei teritoriale. Proiectul prevede, printre altele, posibilitatea înfiinţării, dacă va fi emisă o lege, a unor regiuni „de dezvoltare” separate, iar aceste noi regiuni să poată obţine „un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă”. 

Nu trebuie să fi un mare specialist pentru a conştientiza că această solicitare nu are absolut nicio legătură cu Rezoluţia de la Alba Iulia, la fel cum este evident faptul că absolut toate prevederile din acel document sunt deja legiferate în România. Ca de obieci, UDMR nu a făcut altceva decât să răspudă comenzilor Budapestei, fiind din ce în ce mai evident că liderii formaţiunii sunt coordonaţi de Ungaria în tot ceea ce întreprind în Parlamentul României. 

Este interesant că, dincolo de contextul intern extrem de oportun în care UDMR a depus proiectul legislativ, chiar înainte de depunerea moţiunii de cenzură şi slăbirea majorităţii PSD-ALDE în Camera Deputaţilor, actul anticonstituţional al UDMR vine pe fondul intensificării fără precedent a tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina şi al creşterii retoricii antieuropene şi antiromâneşti a guvernului conservator al lui Viktor Orban. 

Originea proiectului 

Aşa cum am precizat deja, aeastă iniţiativă are la origine idei venite de la Budapesta, fiind interesantă insistenţa cu care subiectul a fost dezbătut la ediţia din 2017 a Taberei de Vară de la Băile Tuşnad, organizată de partidul de guvernământ din Ungaria – Fidesz. În acel context, vicepremierul ungar Semjen Zsolt a menţionat, în discursul ţinut, exact această idee, respectiv că Rezoluţia de la Alba Iulia reprezintă unul dintre temeiurile pentru care el, ca oficial străin, consideră că maghiarilor din România ar trebui să li se acorde autonomie teritorială, precum şi alte feluri de autonomie. 

Adevăr sau provocare? 

Acest teorii au fost demonstrate ca fiind simple mistificări ale adevărului istoric, atât de către istoricul Marius Diaconescu, cât şi de preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop 

Click aici pentru continuare pe historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite