O săptămână a cadourilor culturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea „Ultimul Mohican“, de James Cooper, poate fi achiziţionată împreună cu ziarul „Adevărul“. Dacă marţi veţi fi răsfăţaţi cu un roman bun, miercuri puteţi cumpăra DVD-ul cu „Operaţiunea Monstrul“, iar duminică, un alt DVD-surpriză.

Colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă!“ face loc în raft unui alt titlu consacrat al literaturii universale, „Ultimul Mohican“ („The Last of the Mohicans“), care se vinde marţi, împreună cu „Adevărul“, dar şi cu „Ghidul Adevărul TV“.

Romanul face parte dintr-o serie de cinci capodopere, avându-l ca erou principal pe Ochi de Şoim, personajul crescut de indieni şi îndrăgit de cititori timp de două secole, simbolizând schimbul de culturi dintre două lumi.

Cartea a apărut în 1826 şi are ca subiect luptele din America de Nord a secolului al XVIII-lea, mai precis lupta dintre Marea Britanie şi Franţa pentru monopolul asupra coloniilor nord-americane, în care francezii se aliau cu populaţia băştinaşă pentru a câştiga războiul.

Acţiunea se petrece în anul 1757, în timpul războiului de şapte ani, cunoscut în America drept „războiul francez-indian“.

Romanul a fost considerat de public drept vârful operei lui James Fenimore Cooper. Seria de romane „Ochi de Şoim“ se continuă cu volumul „Preria“, care a fost scris în timpul unei misiuni diplomatice a autorului în Europa, şi a fost considerat de critică drept unul dintre cele mai mari reuşite romane din literatura universală.

Seria se încheie cu titlurile „Căutătorul de urme“ (1840) şi „Vânătorul de cerbi“ (1841).

Informaţii despre cărţi

Pentru orice informaţii ne puteţi contacta la:

Telefon: 021.407.76.38 sau 021.407.76.51 (de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00) / Fax: 021.407.76.42
E-mail: carte@adevarul.ro

Abonamente cu cărţi

Ca să fii sigur că primeşti cartea în fiecare joi, abonează-te la „Adevărul”, în formula „ziar + carte”!

Abonamentele se pot face:

Prin internet, cu plata online, la: www.adevarul.ro/abonamente/adevarul

Prin SMS: Trimite două SMS-uri cu textul „Biblioteca” pentru a te abona la „Adevărul“ (abonament pe o lună cu patru cărţi incluse)

Prin talonul din „Adevărul” (pagina 47) - completat şi expediat prin poştă (la OP 33, CP 143, Bucureşti) sau prin fax (la numărul 021.407.54.67)

Telefonic, la 021.407.54.64 sau 021.407.54.66   

Prin  e-mail, la următoarea adresă: abonamente@adevarulholding.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite