O viaţă frumoasă cu sfârşit tragic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Valjan

Un personaj luminos al vieţii noastre publice dinainte de război, preţuit şi simpatizat de multă lume, Ion Valjan, avocat celebru, dramaturg de succes, publicist mereu în vervă, memorialist, om politic de bună-credinţă, iniţiator al Legii teatrelor din 1926 (care îi şi poartă numele), este arestat în noaptea de 5 spre 6 iulie 1950. Este acuzat în mod fantezist de autorităţile comuniste de „înaltă trădare” şi anchetat mai mult de un an.

La 15 august 1951 se pronunţă sentinţa: 15 ani de temniţă grea şi confiscarea averii. În continuare vor mai fi întemniţaţi, tot pe nedrept, şi alţi membri ai familiei sale (fiul scriitorului fusese trimis în Siberia încă din 1947).  Ion Valjan (născut la 14 decembrie 1881) are în momentul condamnării aproape 70 de ani şi este grav bolnav. În loc să fie sărbătorit de societatea românească pentru binele public făcut de-a lungul vieţii, este maltratat şi i se distruge familia. Nu i se acordă îngrijiri medicale. Moare la 13 februarie 1960, iar soţiei lui i se comunică abia peste o lună că a murit.

Spectacol de teatru pregătit în închisoare

Încercând să salveze ce se mai poate salva din viaţa sa călcată în picioare de comunişti, Ion Valjan, împreună cu tovarăşii lui de suferinţă, toţi oameni de bună condiţie, pregăteşte un spectacol de teatru în închisoare. Într-o zi, la repetiţii, se petrece ceva ieşit din comun.

Un gardian mai odios decât alţii îi spionează pe deţinuţii politici, prin vizetă, în timpul repetiţilor şi se recunoaşte într-unul din personaje. Furios, năvăleşte în celulă  şi îl smulge de acolo pe cel care îl imita, lăsându-l cu replica neterminată. Îl duce în camera de tortură, îl bate cumplit şi îl umple de sânge, apoi îl târăşte înapoi şi îl aruncă în mijlocul alor săi. Ridicându-se cu mari eforturi de jos, cu figura învineţită şi însângerată, nefericitul deţinut reia replica exact de acolo unde fusese întrerupt.

Amintirile doamnei Micaela Gulea

Toate aceste împrejurări le reconstitui, la o cafea, cu ajutorul doamnei Micaela Gulea, nepoata lui Ion Valjan (mama ei era una din fiicele scriitorului) şi soţia remarcabilului regizor Stere Gulea, autor a numeroase filme care şi-au câştigat un loc în istoria cinematografiei româneşti (ca Moromeţii sau Sunt o babă comunistă şi coautor al impresionantului film documentar Piaţa Universităţii – România). Doamna Micaela Gulea, intelectuală eminentă, traducătoare, eseistă, autoare de manuale şi cursuri de franceză, şi-a dedicat mulţi ani din viaţă repunerii în circulaţie a operei bunicului ei. A explorat arhive, a citit presa vremii, a transcris texte, a pus în ordine şi a corectat informaţiile bio-bibliografice, a şters geamul aburit prin care privim în trecutul nostru apropiat. În felul acesta ne-a dat posibilitatea să-l vedem clar pe Ion Valjan, un om bun şi generos, căruia i s-a făcut o nedreptate revoltătoare, şi un dramaturg care încă prezintă interes (dintre piesele sale, Ce ştia satul... şi Generaţia de sacrificiu amuză publicul şi sunt aplaudate şi azi).

FOTO Caricatura de Ion Dragoş din presa vremii

„Aveam treisprezece ani...”

Am în faţă două cărţi admirabil redactate de doamna Micaela Gulea (cuprinzând texte îngrijite atent şi fotografii cu o considerabilă valoare documentară), apărute recent: Ion Valjan, Cu glasul timpului, amintiri, cuvânt înainte de Şerban Cioculescu, text stabilit, ediţie îngrijită, note şi epilog de Micaela Gulea, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2013 şi Ion Valjan, Din filigrane şi surâsuri, portrete suprapuse, ediţie îngrijită de Micaela Gulea, documentare şi indice de Micaela Gulea şi Andreea Negulescu, cuvânt înainte de Valeriu Stoica, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2014. Autoarea acestor ediţii, care ar face impresie bună la orice târg de carte din lume, îmi povesteşte ce îşi aminteşte despre bunicul ei. Ca să nu risc să îi reproduc inexact cuvintele, transcriu din confesiunea sa plină de dramatism inserată în volumul din 2013.

„Aveam treisprezece ani... Patru zile la rând, mama m-a trimis să cumpăr Scânteia, unde se publica desfăşurarea procesului de «înaltă trădare» în care era implicat Ion Valjan. Pe drumul de întoarcere mă opream şi citeam. Mă invada un teribil sentiment de irealitate. Un om bătrân – cu enorme dioptrii −, respectat şi iubit, care dăduse destule probe de patriotism, putea să fie acel spion periculos care îşi trădase ţara?”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite