Oravitzan la Berlin

Împreună cu Ambasada din capitala germană, ICR Berlin şi Universitatea de Vest din Timişoara, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) susţine un proiect aparte de diplomaţie culturală.

Expoziţia maestrului Silviu Oravitzan, deschisă de curând în saloanele generoase ale Ambasadei noastre din centrul istoric al Berlinului, la doar câţiva paşi de Reichstag şi de Brandenburger Tor, se constituie într-un „decor“ special pe durata preşedinţiei româneşti a Consiliului Uniunii Europene. Cu un efort inteligent de convertire a sălilor în adevărate simeze, lucrările au luat practic în posesie spaţiul, transformându-l într-un cuib de lumină. Deja la vernisaj, reacţiile prietenilor germani şi nu numai au fost pe măsura provocării: uluire şi încântare.

Inutil să reamintesc că Oravitzan este deja o referinţă în arta contemporană. Îmbinând limbajul simbolic al formelor cu cel al culorilor, utilizând o paletă largă de materiale – pânză, hârtie, lemn, dar traductibil şi în compoziţii vitrate sau gravuri metalice –, preocupat constant de ceea ce el numeşte „memoria paradisiacă“ de la temelia marilor culturi, aflat în posesia unui oscilometru valoric în funcţie de care poate măsura gradul de înstrăinare a modernităţii de rădăcinile umanităţii, artistul nostru nu este un simplu ambasador al frumuseţii, ci mai curând al Adevărului.

Miza unei asemenea expoziţii, într-un timp şi un spaţiu aflate deloc la întâmplare, nu poate fi aşadar doar de natură estetică. Dimpotrivă. Însuşi titlul reprezintă o invitaţie la reflecţie: Lumină şi jertfă. Demersul artistic atrage atenţia asupra ambivalenţei constitutive a oricărei reuşite, inclusiv politice, în Europa. La aproape trei sferturi de veac de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial şi la trei decenii de la căderea simbolică a comunismului în majoritatea ţărilor Europei de Est, continentul nu îşi poate menţine compasul decât dacă ia în seamă preţul real al libertăţii prezente.

Înaintea liberei circulaţii a persoanelor şi mărfurilor, dincolo de distribuirea treptată a prosperităţii, fie şi de manieră inegală, în răspăr cu cei care se declară eurosceptici şi care, în compensaţie, trezesc demonii intereselor naţionale meschine – Europa este un continent unificat mai cu seamă de suma traumelor prin care a trecut. Că au fost războaie între vecini sau alianţe, conflicte patrimoniale sau ideologice – câmpurile de luptă, cimitirele, închisorile şi lagărele continentului sunt acele spaţii ale jertfelor cunoscute şi necunoscute care, iată, fac posibilă lumina de care ne bucurăm azi.