Istorie

articolul anterior articolul urmator

Ovidiu Şimonca: „Tatăl meu se bucurase că îl am invitat pe Gabriel Liiceanu”

2
18 Jul 2013 18:18:46
Daniel Cristea-Enache
Ovidiu Şimonca, la Librăria Bastilia din Bucureşti, mai 2012, la lectura publică Norman Manea; în fundal: Daniel Cristea-Enache, Claudiu Turcuş, Carmen Muşat, Norman Manea (Foto: Silvia Dumitrache, Observator cultural)
Ovidiu Şimonca, la Librăria Bastilia din Bucureşti, mai 2012, la lectura publică Norman Manea; în fundal: Daniel Cristea-Enache, Claudiu Turcuş, Carmen Muşat, Norman Manea (Foto: Silvia Dumitrache, Observator cultural)

Ovidiu Şimonca în dialog cu Daniel Cristea-Enache: „Cum s-ar vedea democraţia noastră postrevoluţionară din perspectiva epocii Ceauşescu, căreia ea i-a pus capăt? Cum aţi înţeles-o şi cum aţi asimilat-o, la o vîrstă în care eraţi deja format ca intelectual?”

Ovidiu Şimonca: Viaţa noastră, în aceşti 23 de ani, n-a curs pe lîngă noi ca un rîu pe care îl priveşti cum îşi iese din matcă sau cum se micşorează în ani secetoşi, făcînd fotografii pentru expoziţii. Noi n-am fost simpli observatori, paraşutaţi aici. Viaţa noastră a depins şi de „istoria mare“, de ce se întîmpla la guvernare, de cine era preşedinte. Iar noi am avut şi „mica noastră istorie“, în care am iubit, am suferit, am plîns, ne-am bucurat la zilele de naştere ale celor dragi, am pierdut părinţi, rude, colegi.

Gîndindu-mă la moartea celor dragi, scriu că îmi este tot mai dor de tatăl meu, care s-a prăpădit în decembrie 2002, la 65 de ani, în urma unui infarct, şi, de asemenea, mă tot gîndesc la doi colegi tineri de la BBC, doi profesionişti, jurnalişti „pînă în vîrful unghiilor“, Nae Bădulescu şi Stelian Dorobanţu (nume de microfon: Victor Bratu), care au murit, primul, după o lungă suferinţă, al doilea, într-un accident lîngă Braşov.

Legat de moartea tatălui meu, vreau să-ţi povestesc, dragă Daniel (vezi, trec pe nesimţite de la „stimate domnule Daniel Cristea-Enache“ la „dragă Daniel“, dar sper că nu te vei supăra), o întîmplare. În săptămîna în care a murit tatăl meu, eram în decembrie 2002, Gabriel Liiceanu a primit din partea revistei România literară Premiul pentru „Cartea anului“, acordat volumului Uşa interzisă. Îmi amintesc, ca azi, zilele acelei săptămîni. Premiul a fost acordat miercuri seara. Joi, am vorbit cu Gabriel Liiceanu la telefon şi l-am invitat la o emisiune BBC intitulată „Discuţia săptămînii“. Emisiunea ţinea 25 de minute şi se difuza duminica, de la ora 18.05. Emisiunile se înregistrau şi am convenit cu Gabriel Liiceanu să facem înregistrarea sîmbătă, la ora 11.00, în studioul BBC de la Bucureşti, aflat pe strada Maria Rosetti. Sîmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, am primit un telefon de la Iaşi: murise tatăl meu, prin somn, infarct. La ora 11.00, aveam înregistrarea cu Gabriel Liiceanu. Tu ce crezi, dragă Daniel, am mai făcut înregistrarea sau nu? Îţi mai dau un amănunt: începînd de vineri, în programele BBC, se făcea un promo la emisiunile de la sfîrşit de săptămînă, printre care şi „Discuţia săptămînii“. Vineri, în emisiunea de la ora 14.00, tatăl meu ascultase la radioul din maşină (a şofat pînă în ultima zi) acel promo – cu vocea mea – despre emisiunea cu Gabriel Liiceanu şi se bucurase că îl am invitat pe Gabriel Liiceanu.

Sîmbătă dimineaţă, mama, la telefon, mi-a spus că tata aştepta să asculte emisiunea de duminică. În amintirea tatălui meu, m-am dus să fac înregistrarea. Am făcut-o. Domnului Liiceanu nu i-am spus nimic despre moartea tatălui meu. După înregistrare, am editat, am făcut intro şi am transmis emisiunea la Londra, pentru difuzarea de a doua zi, care a intrat în programul BBC la ora ştiută de ascultători. După ce am editat emisiunea, am plecat spre Iaşi, ajungînd duminică dimineaţă acasă. Tot duminică am intrat în capela unde era depus tatăl meu, la Cimitirul Eternitatea. Deja, se lăsase ger, la Iaşi, iar marţi, cînd l-am îngropat, cred că erau minus 20 de grade. Poate că dacă era o emisiune cu un subiect politic, aş fi rugat un coleg să mă înlocuiască. Dar era tocmai emisiunea pe care tata aştepta s-o asculte.

Nu vreau să tragi nici o concluzie din ce ţi-am povestit, dragă Daniel. Şi nici nu vreau să faci vreo conexiune între acea emisiune şi alte articole pe care le-am publicat în Observator cultural, despre Gabriel Liiceanu, articole mai degrabă tăioase. Aş vrea un singur lucru să se reţină: astăzi, cînd se rostogolesc către mine şi către alţi colegi de la Observator cultural tot felul de adjective despre cum urîm noi, şi eu, cum nu suportăm anumiţi oameni de cultură, cum sîntem resentimentari şi ţîfnoşi, eu vreau să spun, în amintirea tatălui meu, că n-am folosit niciodată adjective infamante: despre nimeni din lumea culturală, despre nimeni din lumea politică.

Versiunea integrală, pe LiterNet

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
18.07.2013, 21:38:41

Comentariu considerat abuziv.

ion LIBER ŞI VIU
18.07.2013, 22:49:36

Ţara lui de-alde Nae Nicolae, Gigi Becali, ţara-n care se vorbeşte şi ştiu mai multe despre De-Alde De-Ăştia, decît despre PAUL GOMA, VASILE PARASCHIV şi Toţi ceilalţi care s-au Sacrificat pentru Adevăr şi Libertate, Ţara manelelor şi mânăriilor politrucheşti, A lui de-alde Şimonca, Cristea-Enache, Manolescu, Iaru, Pleşu şi cîte şi mai cîţi, cîlţi, turciţi, mulţi foarte mulţi, dedaţi cu Puterea şi Puterile-Conducerilor succesive Post Comunisto-Securiste de 24 de ani, Avizi-Guvizi de Posturi, imposturi şi Poziţii cheie de Influenţă şi DEZinformare şi, Mari Manipulatori ai Adevărurilor, Istoriei, şi Culturii Româneşti. Cerberi-Cenzori, Propagandişti de joasă speţă şi Distrugători de Valori prin Măsluiri şi Diversiuni Întortocheate Niciodată capabili să facă ceva pentru Binele Ţării, gîndindu-se permanent întreţinînd şi cultivînd Meticulos şi Subtil Malign Cacealmau Continuă şi meschin, doar la propriul lor SInE şi interesele lor de „clasă”, „castă”, „gaşcă”, „club”, propagandă şi doctrină. Exact ca-n acest interviu de SInE SIEşi(monca) ! Aşa şi nu numai, se continuă, Năucirea, Nimicirea şi Nimeni-riada României, de 24 de ani, cu de-alde de-Ăştia. Aşa intelectual-intelectuali, aşa „democraţie”, aşa „postrevoluţie”, Aşa „i-a pus capăt”, Aşa îi pun Ei, zilnic, Capăt, Aşa „perspective” ! HALAL !

Modifică Setările