Paris, un vis imperial...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războinic genial, strateg imbatabil, administrator fenomenal, reformator vizionar, tiran şi geniu, Napoleon Bonaparte a modernizat societatea franceză şi a transformat Parisul în centrul nervos al imperiului său. Bicentenarul Bătăliei de la Waterloo l-a adus însă în atenţia parizienilor nu datorită carierei militare, ci pentru a-i onora imensa contribuţie adusă la transformarea capitalei franceze în cel mai grandios oraş al Europei.

Înfrângerea suferită la Waterloo, în iunie 1815, pune capăt Primului Imperiu francez, întemeiat în momentul în care Napoleon s-a proclamat împărat al Franţei pe data de 18 mai 1804 şi care coincide cu perioada în care această ţară a dominat cea mai mare parte a Europei continentale. Comemorarea acestui eveniment a devenit o ocazie excelentă de a redescoperi epopeea, personalitatea şi reputaţia genialului Napoleon Bonaparte, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Franţei şi nu numai. Expoziţia organizată de Muzeul Carnavalet m-a purtat în paşi de vals prin Parisul secolului al XVIII-lea, devenit în acea perioadă teatrul pe a cărui scenă au avut loc cele mai semnificative momente din cariera marelui om politic şi militar: conştient că puterea nu poate fi câştigată decât dominând Parisul, Napoleon va dezvolta aici o multitudine de proiecte care vor transforma pentru totdeauna chipul acestui oraş pe care împăratul visa să-l transforme într-o nouă Romă.

Explorând relaţiile complexe dintre acest om excepţional şi unul dintre cele mai importante oraşe europene, expoziţia "Napoléon et Paris: rêves d’une capitale" (Napoleon şi Parisul: visele grandioase ale unei capitale) pune în lumina prezentului visul său imperial, concretizat în numeroase monumente măreţe: Arcul de Triumf din Place de l'Étoile (actuala piaţă Charles-de-Gaulle, adică punctul de întâlnire al celor mai mari bulevarde pariziene), dar şi cel situat în Piaţa Caruselului din faţa Muzeului Luvru, coloana din piaţa Vendôme (monument care comemorează bătălia de la Austerlitz), Palatul Brongniart (iniţial Palais de la Bourse), celebra biserică la Madeleine (construită mai degrabă ca un Templu al Gloriei unde erau celebrate victoriile eroilor militari, azi cunoscută drept Biserica lui Napoleon), podurile Austerlitz (construit în memoria victoriei din 1805) şi Pont de Arts considerat primul pod metalic din Paris.

Este evident că toate aceste proiecte arhitectonice impresionante au avut un impact uriaş asupra aspectului urbanistic al capitalei, pentru realizarea lor Napoleon neezitând să dărâme biserici şi chiar clădiri medievale pentru a oferi Parisului un chip arhitectonic pe măsura ambiţiilor sale nelimitate. Alături de aceste realizări grandioase, multe dintre visele sale au rămas însă doar în stadiul de proiect, expoziţia cuprinzând şi numeroase machete şi schiţe ale unor monumente care nu au văzut lumina zilei, dar care impresionează prin anvergură: un elefant celebru în epocă (imortalizat de Victor Hugo în Mizerabilii), sub forma unei fântâni arteziene de mari dimensiuni care era proiectată în cunoscuta piaţa Bastiliei, impresionantele edificii imperiale intitulate "Palatele de la Roma", numeroase construcţii impunătoare dedicate artelor frumoase sau arhivelor naţionale, precum şi o piramidă ce urma să fie înălţată în centrul cimitirului Père-Lachaise.

Cu o populaţie de 600.000 de locuitori, Parisul ocupa deci un loc central printre preocupările sale, Napoleon edificând şi numeroase echipamente de utilitate publică: a construit importante canale (în acea perioadă un parizian beneficia doar de un litru şi jumătate de apă potabilă pe zi), fântâni, hale şi pieţe comerciale, abatoare moderne, cimitire, toate aceste noutăţi urbanistice transformând profund viaţa cotidiană a parizienilor. De altfel, istoricii subliniază faptul că împăratul a supravegheat în cele mai mici detalii viaţa parizienilor cărora le-a oferit condiţii moderne de trai şi de divertisment, Parisul fiind în viziunea sa centrul vieţii politice, diplomatice şi mondene a Marelui Imperiu.

image

Napoleon I, regele francezilor în viziunea sculptorului François Rémond

În centrul primei săli din expoziţie trona un bust imens care te urmărea cu privirea în toate colţurile, inspirând astfel omniprezenţa împăratului la Paris, cetate istorică care în mai puţin de un deceniu s-a transformat în principalul teatru al epopei napoloniene. Noua Romă a Imperiului Francez devine locul revelator al dublei sale identităţi, Bonaparte fiind nu numai un moştenitor al epocii Luminilor, ci şi promotorul unui nou tip de absolutism. Absolutism luminat, evident, deoarece în calitate de conducător militar, dar şi de administrator de geniu, transformările sale au marcat Parisul pentru totdeauna, iar deciziile administrative au stabilit organizarea capitalei pentru două secole, instituind funcţiile de prefect regional, prefect de poliţie, cât şi constituirea Consiliului general. Excelent reformator, Napoleon poate adăuga pe lista sa de realizări şi Banca Franţei, redactarea Codului Civil care a rămas în vigoare până în zilele noastre, reforma fiscală, sistemul de învăţământ primar şi superior, a creat ordinul Legiunii de Onoare, a pus capăt schismei catolice născute în timpul Revoluţiei şi a confirmat libertatea de cult pentru toate religiile, incluzând şi iudaismul. 

Trebuie să recunoaştem că şi în materie de publicitate, Napoleon a fost un om cu idei revoluţionare, secretul perpetuării legendei sale fiind faptul că a ştiut să profite de peniţa celor mai străluciţi memorialişti şi jurnalişti şi să se folosească de talentul celor mai iscusiţi pictori. Istoricii confirmă faptul că împăratul avea presa vremii în buzunarul de la piept şi menţionează că, în toate expediţiile militare, acesta avea grijă să fie publicat regulat un jurnal de campanie care era trimis special la Paris. Napoleon dorea ca toată lumea să fie informată despre starea lui de sănătate şi despre evoluţia evenimentelor, dar mai ales despre EL, acesta fiind prezentat tot timpul într-o formă maximă, asemeni unui zeu olimpic.

Istoricul Michel de Decker remarca faptul că Napoleon şi-a cultivat în aparenţă imaginea unui om simplu, apropiat de soldaţii, de colaboratorii săi şi chiar de oamenii din popor, dar de fapt imaginea sa publică a fost construită strategic. Un "self made man" vanitos, ascensiunea fulgurantă a ambiţiosului corsican i-a impresionat ca nimeni altul pe francezi, care o dată cu el, aveau şanse să acceadă la funcţii înalte. De acum încolo, ascensiunea socială era posibilă tuturor, deoarece Napoleon a respectat drepturile câştigate la Revoluţia din 1789: egalitatea între oameni şi abolirea privilegiilor nobililor. După un deceniu de turbulenţe sociale, poporul apreciază faptul că acest conducător militar restabileşte şi ordinea socială, că economia se ameliorează, iar nenumăratele sale victorii le îmbunătăţesc moralul şi le stimulează mândria de a aparţine acestei naţiuni măreţe. Istoricii spun că Napoleon se vedea pe sine însuşi ca fiind întruparea Naţiunii.

image

Multe dintre visele arhitectonice ale împăratului au rămas doar pe hârtie. Elefantul în formă de fântână arteziană, descris chiar şi de Victor Hugo în celebrul roman „Mizerabilii”, a fost unul dintre ele...

Alături de documente pasionante printre care şi actul de abdicare după Bătălia de la Waterloo, expoziţia a cuprins numeroase tablouri preţioase semnate de Robert Lefevre, Pierre-Joseph Sauvage, Louis-Charles-Auguste Couder, Alexandre Jean Dufay, Charles de Steuben, dar şi o serie de gravuri, poveşti vizuale ilustrând scene diverse, dar nu şi întâmplătoare, din viaţa lui Napoleon. Trebuie subliniat că, în cazul acestui strateg de geniu, picturile inspirate din viaţa personală nu sunt neapărat şi adevărate. Controlându-şi în integralitate propria imagine, Napoleon este adesea desconspirat de istoricii şi criticii de artă care îi reproşează că a avut un stil narcisist şi o poftă nebună de autopromovare. Dar, poate tocmai această atenţie excesivă faţă de propria persoană a fost de fapt secretul succesului său: Napoleon a fost imortalizat într-un număr impresionant de tablouri şi de sculpturi de mari dimensiuni, asemeni împăratului Augustus care şi-a multiplicat imaginea în toate formele posibile de exprimare artistică. Fără îndoială, primul mare contributor la consolidarea cultului napolonian a fost Napoleon însuşi...  

Epopea lui împăratului originar din Corsica a durat numai în 15 ani, dar ideile şi proiectele sale îşi regăsesc pe deplin ecoul în actualitate. Una dintre marile sale dorinţe a fost aceea de a transforma Parisul în capitala Europei, în "cel mai frumos oraş care ar fi putut exista pe pământ" şi, în mare parte, visul său s-a realizat. Palatele şi edificiile de dimensiuni faraonice reflectă pe deplin ambiţiile acestui lider militar care a acordat o atenţie deosebită promovării imaginii Franţei şi a imperiului pe care l-a construit într-un timp atât de scurt. Strateg de excepţie, personaj mitic, detestat şi adulat deopotrivă, la două decenii de la dispariţia sa, Napoleon exercită o fascinaţie intactă fiind un meteorit al cărui dinamism şi spirit vizionar i-au permis să lase urme adânci şi inovatoare în toate domeniile societăţii franceze. Chiar dacă istoria Imperiului său a fost scrisă cu multă hemoglobină, Napoleon rămâne în memoria contemporanilor şi ca o personalitate creatoare de excepţie. Între admiraţie şi dispreţ, cine a fost de fapt adevăratul Napoleon? Geniu militar, un om pragmatic şi îndrăzneţ, un reformator, un dictator, un maestru al propagandei, este aproape imposibil să-i descoperi adevăratul chip sau să-i desluseşti gândurile intime. Parisul rămâne însă o mărturie grandioasă a spiritului său creator a cărui viziune arhitectonică de mare anvergură continuă să fascineze o lume întreagă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite