Istorie

articolul anterior articolul urmator

Partizanii libertăţii, hăituiţi aproape zece ani de Securitate. Povestea grupului de luptători anticomunişti de la Nucşoara şi a celor 33 de familii care l-au sprijinit

20
17 Jun 2019 04:07:59
Autor: Redacţia Adevărul
Ion (Iancu) şi Laurenţia Arnăuţoiu, împreună cu patru dintre copii. Sursa foto: Arhivă personală Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu
Ion (Iancu) şi Laurenţia Arnăuţoiu, împreună cu patru dintre copii. Sursa foto: Arhivă personală Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu

Pe 18 iulie se împlinesc 60 de ani de la execuţia lui Toma Arnăuţoiu - nume de care se leagă indisolubil mişcarea de rezistenţă anticomunistă din munţii României. După un an de anchete şi interogatorii în beciurile Securităţii din Piteşti, locotenentul de doar 38 de ani a fost pus la zid şi împuşcat împreună cu fratele lui, Petre şi alţi 14 bărbaţi la penitenciarul Jilava. Trupurile lor au fost aruncate în gropi comune rămase necunoscute.

Grupul de partizani anticomunişti de la Nucşoara a fost sprijinit de mai mult 30 de familii care şi-au riscat viaţa şi mica proprietate pentru a apăra ţara de coşmarul totalitar şi de nedreptate. Pentru un asemenea afront, dar şi pentru că nu au vrut să-şi trădeze copiii, rudele sau prietenii, slugile sistemului comunist i-a silit pe aceşti oameni – în majoritate ţărani - să plătească preţul, cu asupră de măsură. 

În urma unei munci extrem de migăloase, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu a reuşit, pe baza dosarelor Securităţii şi a fotografiilor păstrate în arhiva CNSAS, completate cu mărturii ale unor supravieţuitori, să pună cap la cap firele poveştilor acestor familii din Muscel care au constituit reazemul grupului de partizani. Şi fără de care lupta acestora s-ar fi încheiat mult mai devreme.

Poveştile acestor familii au fost reunite în expoziţia – „Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii“, vernisată în luna aprilie la Teatrul Naţional din Bucureşti şi care se află acum la Memorialul de la Sighet. (Material realizat de Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu)

Scurtă prezentare a grupului de la Nucşoara

În 1948, România căzuse pradă sistemului comunist impus de la Moscova. Elitele politice şi democratice ale societăţii erau lichidate sau aruncate în temniţe pentru a putrezi acolo, liceele şi facultăţile erau golite pe criterii ideologice de elevii indezirabili, de studenţi, precum şi de marii profesori, administraţia răspundea la comenzile politice, iar asupra satelor plana ameninţarea desproprietăririi. Libertatea şi proprietatea erau înlocuite de un sistem mincinos şi criminal tot mai evident, care promova ura. Totul, în numele unei ideologii „a clasei muncitoare“. Braţul înarmat al Partidului Comunist dirijat de la Moscova era Securitatea statului. În 1948, Securitatea regimului comunist avea în schemă 160.000 de oameni decişi să-i servească scopurile. Adică să cureţe, la propriu, societatea de ultimele rămăşiţe democratice şi să strivească orice fărâmă de împotrivire la adresa noului regim totalitar.

Intuind pericolul, în munţii României începuseră să se organizeze grupuri de rezistenţă împotriva comunismului, cele mai multe formate din ţărani. Grupul de la Nucşoara, judeţul Muscel (în prezent Argeş) a fost unul dintre acestea.

Crezând că este imposibil ca România să fie abandonată, partizanii credeau că va urma un război între anglo-americani şi sovietici şi că vor putea neutraliza autorităţile comuniste locale, grăbind astfel schimbarea regimului.

Grupul de rezistenţă din Nucşoara s-a format în primăvara anului 1949. În iarna precedentă, locotenentul Toma Arnăuţoiu, originar din Nucşoara, a fost contactat de colonelul Gheorghe Arsenescu şi a discutat cu acesta, de mai multe ori, despre posibilitatea organizării unei rezistenţe anticomuniste.

În februarie 1949, colonelul Arsenescu, alertat de arestarea unor membri ai efemerului grup de la Dragoslavele iniţiat de el în 1948, pleacă în grabă, împreună cu Toma Arnăuţoiu, la Nucşoara. Aici li se alătură învăţătorul Ion (Iancu) Arnăuţoiu, Petre Arnăuţoiu, respectiv tatăl şi fratele lui Toma, învăţătorul Alexandru Moldoveanu, preotul Ion Drăgoi şi fiul acestuia, studentul Cornel Drăgoi şi alţii. Împreună participă, în casa lui Petre Arnăuţoiu şi în cea a lui Gheorghe şi a Elisabetei Rizea, la primele întâlniri cu cei care vor face parte din grup sau îl vor sprijini cu alimente, îmbrăcăminte, arme şi muniţie.

Grupul avea 16 membri, din care patru femei

În luna martie, în momentul plecării în munţi, grupul era format din 16 membri, dintre care patru femei. Deoarece nu se putea ascunde uşor de trupele de Securitate care începuseră să scotocească zona, dar şi din cauza diferenţelor de opinie în legătură cu tactica ce ar fi trebuit adoptată, grupul s-a scindat în iulie 1949. O parte dintre membri au rămas împreună cu colonelul Arsenescu, iar ceilalţi sub conducerea lui Toma Arnăuţoiu.

În noiembrie 1949, colonelul Arsenescu îşi părăseşte grupul, iar cei care au rămas cu el sunt repede prinşi şi condamnaţi. Arsenescu va sta ascuns până în anul 1960, când va fi descoperit şi condamnat la moarte.

Urmărit neîncetat timp de nouă ani, grupul, din ce în ce mai restrâns, rămas sub comanda lui Toma Arnăuţoiu, se va confrunta direct cu trupele de Securitate, o parte dintre membrii săi fiind arestaţi sau ucişi. Prietenii sau rudele lor erau şi ele urmărite de Securitate.

Securitatea a făcut numeroase arestări în rândul acestora, a interceptat scrisori, a instalat echipament de ascultare în casa lui Ion Arnăuţoiu şi a altor urmăriţi, a racolat zeci de informatori şi agenţi, a folosit metode infame pentru a înşela buna credinţă a oamenilor, totul cu scopul de a obţine informaţii care să ducă la prinderea grupului.

Cinci supravieţuitori, dintre care un copil de doi ani

Partizanii din Nucşoara au fost hăituiţi de Securitate timp de aproape zece ani. Au rezistat datorită sprijinului consătenilor ataşaţi de familia Arnăuţoiu. Sprijinul consta în primul rând din alimente, dar şi bocanci, pături, cojoace, îmbrăcăminte, binoclu, şi ocazional arme şi muniţie. La nevoie mergeau la cabane forestiere sau chiar turistice (Padina) rechiziţionând alimente şi alte obiecte, dar lăsând de fiecare dată o chitanţă semnată pentru a nu crea probleme cabanierilor. Confruntarea cu un grup de securişti care pozau în turişti a fost alt prilej de a face achiziţii utile. Prin intermediari, au intrat în posesia unui aparat de radio cu baterie, ceea ce le-a permis să fie la curent cu evenimentele din 1956 din Ungaria. În ultima lor ascunzătoare, Securitatea avea să găsească şi să fotografieze radioul, ziare din perioada revoluţiei ungare, un mic arsenal, şube, cuşme şi capacul care imita stânca cu care blocau intrarea.

Aprovizionarea era mai greu de făcut pe timp de iarnă, când partizanii evitau să se deplaseze pentru a nu lăsa urme în zăpadă. Au trebuit să se mute de mai multe ori din motive de siguranţă, mai ales dacă constatau că soldaţii care împânzeau zona descoperiseră vreo ascunzătoare în care depozitaseră alimente. În cele nouă ierni petrecute pe munte, în special în greaua şi interminabila iarnă din 1954, au cunoscut foametea. În jurnalul ţinut de tânărul Constantin Jubleanu, acesta povesteşte cum ajunseseră să amestece restul de mălai cu scoarţă de copac pisată pentru a se hrăni cu ceva.

Documentele anchetei consemnează ciocniri cu câte un pluton din trupele de Securitate şi acţiuni de răspândire de apeluri sau trimiterea unor scrisori de mustrare sau ameninţare către conducătorii comunişti locali.

În cele din urmă fraţii Arnăuţoiu au găsit o văgăună într-un versant stâncos din apropierea satului Poenărei (piatra care camufla intrarea în grotă foto jos). Era un loc mai sigur, accesibil numai cu o scară de frânghie. Au lărgit văgăuna şi au amenajat-o, şi, cum se încălzeau cu o sobă Godin, au găsit un mod de a dispersa fumul astfel încât să nu atragă atenţia. La un moment dat, tavanul grotei s-a prăbuşit parţial şi au fost nevoiţi să se adăpostească într-un grajd părăsit de lângă casa preotului Ion Constantinescu din satul Poenărei (şi el executat). Tot în casa preotului a fost botezată Ioana, fiica Mariei Plop şi a lui Toma Arnăuţoiu, născută la 22 mai 1956.

Grota săpată în stâncă de lângă satul Poenărei i-a adăpostit pe ultimii supravieţuitori: Toma Arnăuţoiu, fratele său Petre, Maria Plop, Constantin Jubleanu, precum şi copilul lui Toma Arnăuţoiu şi al Mariei Plop. Aceasta din urmă era o tânără refugiată dintr-un sat de pe Prut în momentul intrării trupelor sovietice în ţară care lucrase la familia Arnăuţoiu. Se alăturase partizanilor şi a rămas în grup încă din aprilie 1949.

Securitatea a reuşit până la urmă să-i prindă punând la cale un plan al locţiitorului şefului Direcţiei Securităţii Piteşti – căpitanul Nicolae Pleşiţă, ulterior ajuns general – prin care Grigore Poenăreanu, fost coleg de şcoală al lui Toma Arnăuţoiu, a fost şantajat şi racolat.

La 20 mai 1958, fraţii Arnăuţoiu au coborât din ascunzătoare la casa lui Grigore Poenăreanu pentru a ridica diverse lucruri. Ştiind de întâlnire, Securitatea i-a trasat lui Poenăreanu misiunea de a le oferi  ţuică, în care fusese pus un tranchilizant puternic. Odată îndeplinită misiunea, trupele de intervenţie aflate în preajmă au putut să-i prindă pe cei doi şi apoi i-au obligat să le indice locul ascunzătorii în care rămăseseră Maria Plop, copilul şi Constantin Jubleanu.

Aceştia au fost somaţi să se predea. Maria Plop a coborât pe o scară de frânghie cu copilul în braţe. Constantin Jubleanu a tras asupra trupelor de Securitate, fiind ucis în schimbul de focuri.

Arestaţii au fost duşi la sediul Securităţii din Piteşti şi anchetaţi timp de un an.

Tribunalul Militar al Regiunii a II-a i-a condamnat la moarte pe fraţii Arnăuţoiu, dar şi pe alţi 14 oameni care i-au ajutat timp de nouă ani, cât au fost urmăriţi.

Marea Adunare Naţională - cum s-a numit Parlamentul României în perioada comunistă - a respins cererile de comutare a pedepsei capitale, cei 16 fiind executaţi la penitenciarul Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.

Maria Plop a fost condamnată la închisoare pe viaţă, iar părinţii fraţilor Arnăuţoiu au primit sentinţe de 18 şi, respectiv, 10 ani de temniţă grea. Toţi trei au decedat în penitenciar. Sora fraţilor Arnăuţoiu şi sătenii care i-au ajutat au fost graţiaţi în 1964, anul în care au fost eliberaţi aproape toţi deţinuţii politici.

Ioana, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, a fost dusă la un orfelinat. După doi ani, a fost adoptată de o familie din Bucureşti. Avea să descopere cine au fost părinţii ei naturali abia după 1989: Toma Arnăuţoiu, executat pe 18 iulie 1959 la Jilava şi Maria Plop, decedată la 13 ianuarie 1962 în penitenciarul de femei de la Miercurea Ciuc.

Povestea familiei Arnăuţoiu

Prima atestare a numelui Arnăuţoiu este legată de satul Nucşoara, judeţul Muscel, în anul 1840. Un document referitor la biserica de lemn ridicată aici în 1809 menţionează că ţârcovnicul bisericii se numeşte Grigore Arnăuţoiu. Pisania bisericii de piatră construite pe locul bisericii de lemn menţionează numele preotului Petre Arnăuţoiu. Neavând copii, acesta a înfiat un băiat, Toma, copilul unei rude din comuna Brădet. Toma Arnăuţoiu a devenit şi el preot la biserica din Nucşoara.

Pe 11 octombrie 1887 se naşte Ion (Iancu) Arnăuţoiu, fiul preotului Toma Arnăuţoiu şi al Elenei. El a fost timp de peste 40 de ani învăţător la Nucşoara, 20 de ani directorul şcolii primare şi inspector şcolar.

Pentru curajul cu care a luptat în Primul Război Mondial, a fost decorat cu „Steaua României”, cu Ordinul „Coroana României” şi cu „Crucea de război”, fiind avansat la gradul de locotenent în rezervă şi apoi la cel de căpitan în rezervă.

A activat în Partidul Naţional Ţărănesc în judeţul Muscel, fiind de altfel prieten şi coleg la Şcoala Normală din Câmpulung cu copreşedintele partidului, Ion Mihalache.

În 1914, Ion (Iancu) Arnăuţoiu s-a căsătorit cu Laurenţia Diaconescu, fiica învăţătorului Petre Diaconescu (Zăvoianu) şi a Ioanei, născută la 4 octombrie 1895 în comuna Berevoeşti, Muscel. Doi ani mai târziu, în 1916,se naşte primul lor fiu, Ion (Neluţ). În 1936, acesta a fost decorat de Regele Carol al II-lea pentru contribuţia sa la stingerea incendiului de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. După absolvirea Şcolii Militare de Cavalerie „Regele Ferdinand”, a participat în Al Doilea Război Mondial la campania din răsărit, cu escadronul de Vânători Călări din Dumbrăveni. A fost de mai multe ori decorat, fiind propus de opt ori pentru Ordinul „Mihai Viteazul”. A căzut în timpul retragerii din Crimeea, la 2 februarie 1944.

Începând cu 1917, învăţătorul Ion (Iancu) Arnăuţoiu a fost unul dintre cei patru mandatari, alături de notarul Ion Moldoveanu care au cumpărat pământ pentru ţăranii din Nucşoara de la familiile Iorgulescu şi Paul. Ion Arnăuţoiu girează cu propria avere achiziţionarea acestor suprafeţe de teren.

În 1936, tot prin demersurile sale, fiind sprijinit de Ion Mihalache, satul Zboghiţeşti, împreună cu izlazul sătesc, este transferat administrativ în subordinea comunei Nucşoara.

Pe 12 aprilie 1919 se naşte Elena, singura fiică a lui Ion (Iancu) Arnăuţoiu şi a Laurenţiei. Elena Arnăuţoiu s-a căsătorit în 1938 cu Florea Ion, profesor de istorie la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. Au avut împreună un fiu, Viorel. Elena Ion a suferit două condamnări: prima de doi ani şi două luni şi a doua de patru ani, cu confiscarea averii, după arestarea fraţilor ei, Toma şi Petre, în 1958.

Pe 14 februarie 1921, s-a născut Toma (foto jos), cel care avea să conducă timp de nouă ani Grupul de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara. După absolvirea Şcolii Militare de Cavalerie „Regele Ferdinand” în iunie 1944, a fost trimis pe front în Ungaria. În decembrie 1944 a fost grav rănit şi decorat cu „Coroana României”.

După încheierea războiului, în iunie 1946, a fost transferat la Regimentul de Gardă Călare al Palatului Regal. În 1947 s-a căsătorit cu Elena Niţu, de care s-a despărţit doi ani mai târziu. În august 1947, a fost avansat la gradul de locotenent, pentru ca, după trei zile, să fie trecut în rezervă.

Scoaterea sa din armată, pe criterii strict politice, după ce în scurta sa carieră de ofiţer îşi dovedise curajul şi pregătirea, a contribuit la hotărârea lui Toma Arnăuţoiu de a se opune regimului comunist.

Anton, al patrulea copil al familiei Arnăuţoiu, s-a născut pe 20 ianuarie 1924. Absolvent al Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti. Devine şi elev al Şcolii de Aviaţie de la Pipera şi, în august 1944, este grav rănit la Băneasa, rămânând cu o invaliditate toată viaţa. În 1950, la Sanatoriul Toria, a cunoscut-o pe prima sa soţie, Georgeta, cu care a avut doi copii, Laurenţia Georgeta şi Toma Anton.

Pe 16 ianuarie 1926, se naşte Petre, fiul cel mai mic al lui Ion Arnăuţoiu şi al Laurenţiei (ultima fotografie). După absolvirea Liceului Comercial din Câmpulung, Petre Arnăuţoiu revine în comuna natală, unde îşi întemeiază o gospodărie. S-a căsătorit cu Victoria Năstase, cu care a avut doi copii, Ion şi Doru Honoriu. Petre Arnăuţoiu a făcut parte din Grupul de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara de la înfiinţarea lui, în 1949. A fost arestat pe 20 mai 1958, împreună cu ultimii supravieţuitori ai grupului, şi nu şi-a mai revăzut niciodată soţia - condamnată de două ori la 6 şi respectiv 12 ani - şi copiii care au fost duşi la un orfelinat. Petre Arnăuţoiu a fost condamnat la moarte şi executat la Jilava, pe 18 iulie 1959.

La o lună de la constituirea grupului, tatăl lui Toma este arestat. A urmat mama

În martie 1949, Toma Arnăuţoiu a sosit la Nucşoara însoţit de colonelul Gheorghe Arsenescu, fiind găzduţi de Ion şi Laurenţia Arnăuţoiu. Au avut loc primele întâlniri în care s-a hotărât componenţa grupului de partizani şi organizarea reţelei de susţinători, care avea să-i ajute cu alimente, îmbrăcăminte şi arme. În iunie însă, ca urmare a ciocnirii care a avut loc între partizani şi un grup de militari din batalionul de trupe de Securitate trimis să anihileze activitatea grupului, Ion şi Laurenţia Arnăuţoiu au fost arestaţi - în aprilie şi, respectiv, în iunie -, judecaţi şi condamnaţi la câte 6 ani de închisoare.

În 1955, Ion Arnăuţoiu a fost eliberat din detenţie. Un an mai târziu, în 1956, este eliberată din închisoare Laurenţia Arnăuţoiu. Soţilor Arnăuţoiu li s-a permis să locuiască în două încăperi din casa devenită post de miliţie, după ce Securitatea, pentru a-i urmări permanent, a montat microfoane în camerele lor. În dosarul de urmărire se păstrează transcrieri ale convobirilor din casă, marcate de prudenţă şi se contorizează vizitele a două susţinătoare ale grupului, vecina Elizabeta Rizea şi Marina Chirca din satul Slatina.

18 ani, şi respectiv, 10 ani de temniţă pentru vina de a nu-şi fi denunţat fiii

După capturarea fraţilor Arnăuţoiu, părinţii, Ion, în vârstă de 71 de ani şi Laurenţia, 63 de ani, sunt arestaţi din nou şi condamnaţi de această data la 18 ani şi respectiv 10 ani temniţă grea pentru omisiune de denunţ. Este condamnată la 5 ani de închisoare corecţională şi fiica lor, Elena Ion Anton Arnăuţoiu, astăzi în vârstă de 100 de ani. Celălalt fiu, Anton, deşi nu a fost implicat în lupta fraţilor lui, a fost reţinut şi anchetat cu brutalitate de mai multe ori.

Pe 21 mai 1962, Laurenţia Arnăuţoiu a încetat din viaţă la penitenciarul de femei de la Miercurea Ciuc, iar pe 4 august Ion (Iancu) Arnăuţoiu s-a stins din viaţă la închisoarea din Botoşani.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Kongo-Müller
17.06.2019, 09:29:24

Un capitol trist din istoria Romaniei. Respect maxim pentru acesti oameni care au preferat sa moara sau sa faca multi ani de puscarie decat sa se supuna cozilor de topor staliniste. Intrati intr-o librarie si veti constata ca nu mai gasiti aproape nici o carte despre rezistenta anticomunista din perioada 1948-64, partizanii din munti, crimele gardienilor si securistilor, domiciliul obligatoriu, deportari, etc. Dar daca doriti o carte despre suferinta unui popor "ales" , veti avea nevoie de o geanta mare ca sa le duceti pe toate acasa. La fel si in manualele de istorie, putin despre suferinta neamului romanesc, foarte mult despre altii.

+3 (3 voturi)
cosmic
17.06.2019, 11:54:50

ar fi frumos ca sa se faca un traseu turistic la grotele unde au stat ascunsi partizanii, ca sa vada si tanara generatie (mai ales baietii aia epilati si pensati) cum au luptat bunicii lor pt ca ei astazi sa fie liberi.

+2 (2 voturi)
Kongo-Müller
17.06.2019, 12:47:20

Asta nu se va intampla niciodata fiindca unii turisti ar pune intrebari incomode de genul: Cine erau tortionarii, Comisarii si securistii, ? Din ce neam erau ?

+1 (1 vot)
Stefan din Nord
17.06.2019, 10:26:35

Victime naive ale americanilor Rezistati ,rezistati ca venim si va salvam Si au venit , Dupa 1990 instaland acum cativa ani scutul de la Deveselu .

+2 (2 voturi)
Kongo-Müller
17.06.2019, 12:42:47

Au venit atunci cand nu i-a mai vrut nimeni ... Si nu si-au cerut niciodata scuze pentru zecile de mii de victime civile, ucise de bombardierele lor in Romania anilor 1943-44. Unii au memoria foarte selectiva, isi amintesc doar de crimele si violurile armatei sovietice, dar de alte capitole din istorie nu-si amintesc nimic ... Lapsus total.

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (20)