Paul Ioachim - viata ca un joc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri seara a plecat dintre noi Paul Ioachim, actor, dramaturg, director de teatru, autorul unor succese de casa cu piese precum Nu suntem ingeri, Goana, Podul sinucigasilor (aflat in repertoriul

Miercuri seara a plecat dintre noi Paul Ioachim, actor, dramaturg, director de teatru, autorul unor succese de casa cu piese precum Nu suntem ingeri, Goana, Podul sinucigasilor (aflat in repertoriul actual al Teatrului National din Bucuresti), Totul e un joc, s.a. Nascut in "Bronx-ul" Buzaului, cum ii placea sa spuna, Paul Ioachim a facut toata viata lui teatru. A inceput din scoala, scriind scenete pentru colegii sai, a continuat apoi pe scena, unde s-a remarcat ca unul dintre cei mai apreciati actori ai generatiei sale, un june prim desavarsit, pentru ca mai apoi sa se lase fascinat de jocul scrisului. Piesele lui Paul Ioachim, stranse acum doi ani, la implinirea varstei de 70 de ani, in doua volume intitulate Comedii... si ceva drame, au nu numai bune subiecte, ce merita redescoperite de regizorii de azi, ci si o excelenta constructie, datorata privirii dinauntru pe care autorul o avea in materie de teatru. In plus, de 6 ani Paul Ioachim conducea un teatru, numit "George Ciprian", la Buzau, primul teatru de proiecte aparut la noi, pe care l-a infiintat pentru a aduce o bucurie oamenilor din locurile unde s-a nascut. Intr-un interviu luat in octombrie 2000, chiar dupa aniversarea celor 70 de ani, pe care nu i-a aratat niciodata, Paul Ioachim imi spunea, fara sa dea semne de oboseala : "Dupa ce voi trece acest "prag critic", planuiesc sa trag o linie si sa o iau de la capat. Voi scrie o piesa, bineinteles de actualitate, care se va chema probabil Casa". Oare a mai gasit vremea, chinuit in ultimele sale luni de viata de o boala cumplita, sa scrie aceasta piesa? Si cine va duce mai departe teatrul pe care l-a fondat? "O sa ne fie foarte greu sa razbatem in continuare fara dumnealui", scrie colectivul Teatrului "George Ciprian" din Buzau, in comunicatul trimis presei cu trista ocazie a plecarii dintre noi a dramaturgului. La randul sau, Uniunea teatrala din Romania isi exprima adanca durere la incetarea din viata a complexului om de teatru Paul Ioachim. Trupul neinsufletit este depus la Biserica Stavropoleos, iar inmormantarea va avea loc sambata la ora 10,00, la cimitirul Sf. Vineri.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite