Istorie

articolul anterior articolul urmator

Pe urmele Floricăi Sas din Aiud până la izvorul Nilului

1
10 Oct 2021 08:48:55
Gabriela Lupu

Adriana Duna este o femeie de afaceri de succes din Aiud pasionată de frumos. Printre lucrurile pe care le-a scos la lumină şi le-a adus în faţa celor care calcă pragul restaurantului său cu aer interbelic, La Conac, aflat la câţiva paşi de cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, se numără porţelanuri vechi, obiecte populare vechi, fotografii vechi, dar şi o veche poveste de iubire.

Cea a Floricăi Maria Sas din Aiud născută în jurul anului 1840, care de la statutul de copil orfan şi apoi de sclavă într-un harem otoman a ajuns soţia unui aristocrat englez şi una dintre primele femei explorator din lume.

Adriana Duna este cea prin grija căreia a apărut traducerea în limba română a cărţii ”Până la inima Nilului. Lady Florence Baker şi explorarea Africii Centrale” scrisă de Pat Shipman şi tradusă de Teodora Muth.

Despre această eroină nu doar a Ardealului, ci a lumii întregi, Florica din Aiud devenită Lady Florence am vorbit şi noi cu Adriana Duna.  

Cum aţi descoperit-o pe Lady Florence?

Verişoara mea, Alina Moldovan, care este teatrolog, mi-a trimis, la un moment dat, un articol dintr-un ziar din Carei despre această femeie fabuloasă, Lady Florence. Aproape doi ani am stat cu informaţia în minte, cumva nu îmi dădea pace, şi atunci am început să sap şi mai mult. Am cautat peste tot, la Arhivele Naţionale, la toate eparhiile şi parohiile din Aiud, să văd dacă există mai multe date despre naşterea ei. A fost destul de dificil să găsesc informaţii, dar am aflat că Pat Shipman, care a fost preşedinta Societăţii de Antropologie din Stale Unite ale Americii, a scris o carte despre Lady Florence Baker. Pat Shipman, mergând prin Africa, a tot dat peste referinţe despre cuplul de exploratori Lady Florence- Lord Samuel Baker care în secolul XIX ajunseseră până la izvoarele Nilului. Oamenii locului vorbeau cu recunoştinţă şi bucurie despre ei. Pentru că cei doi au luptat pentru abolirea sclaviei, i-au educat pe indigeni, Lady Florence le învăţa pe fetele africane din triburi de la reguli de igienă până la lecţii de bune maniere. Ei şi-au pus amprenta pe foarte multe lucruri în acele comunităţi şi au rămas în memoria colectivă. În felul acesta, informaţia a ajuns la Pat Shipman care, mergând pe urmele lor, a  scris o carte, documentându-se, într-adevăr, foarte bine. Am obţinut drepturile de autor şi aşa s-a născut ideea să traducem cartea.

De ce aţi vrut să aduceţi în atenţia publicului din România de azi acest personaj?

E din partea mea un omagiu adus curajului feminin. Mi se pare extraordinar ca o femeie, în vremurile acelea, să poată face atâtea lucruri şi să îşi asume atât de multe pericole, să îşi depăşească condiţia, traumele chiar şi să fie, în final, Lady Florence Baker, o învingătoare. Şi ideea că iubirea te găseşte, până la urmă, oriunde, chiar şi în piaţa de sclavi din Vidin, mi se pare de-a dreptul fascinant, fabulos.

Povestiţi-ne de la începuturi, vă rugăm. Deci, pe ea o chema Florica…

Da, o chema Florica Maria Sas, în alte locuri apare ca Barbara Maria Sas, s-a născut la Aiud. Vremurile erau tulburi. În Transilvania s-au dus multe lupte. Atunci şi-au pierdut viaţa părinţii şi  fraţii Floricăi, iar ea a fost salvată de doica ei. Mai târziu a fost luată de un negustor de sclavi armean, Finnian, care o creştea în haremul unui turc bogat cu scopul de a o vinde mai târziu. Părerea despre harem este una pe care cititorii, cu siguranţă, şi-o vor schimba. Acolo erau foarte multe fete din toată lumea, a căror educatie şi-o asumau cei care aveau în grijă haremul. Inclusiv de castitatea lor erau responsabili. Educaţia şi castitatea le aduceau un preţ foarte bun atunci când urmau să fie vândute paşei din Vidin sau altor nobili otomani. În momentul în care erau extraordinar de culte şi erau şi foarte frumoase, clar puteau să obţină un preţ foarte mare pentru astfel de fete.

Cum l-a cunoscut Florica pe Samuel Baker?

Când a venit momentul ca ea să fie vândută în târgul de sclavi din Vidin, Samuel Baker, un văduv englez cu patru copii, cunoscut explorator, era pe o corabie care s-a defectat chiar în dreptul Vidinului. Şi a hotărât ca până ce se repară ambarcaţiunea să îşi petreacă timpul pe uscat. Şi plimbându-se el prin oraş a ajuns în piaţa de sclavi. Când a dat cu ochii de tânăra sclavă au ieşit scântei. A fost dragoste la prima vedere. A trebuit ca Samuel Baker să îl mituiască pe aghiotantul paşei din Vidin care voia să o cumpere pentru paşă. Ce mai la deal, la vale, pe scurt, a răpit-o. Au reuşit să fugă din piaţa de sclavi şi au ajuns cu mare noroc la Constanţa. Ea nu avea acte aşa că au fabricat nişte documente de călătorie pentru ea. După un timp au ajuns în Anglia. Ea, fiind foarte tânără, cam în jur de paisprezece-cincisprezece ani, a trebuit să îi adauge câţiva ani în acte, ca să nu se scandalizeze opinia publică din Anglia.

Am înţeles cum a ajuns să cunoască marea iubire, dar cum a devenit ea explorator?

Pe vremea aceea exista o fascinaţie printre exploratori. Cu toţii îşi doreau să descopere izvoarele Nilului. Acest lucru şi-l dorea şi Samuel Baker care, însoţit de tânăra Florence,  a plecat în Africa. Ea a fost sufletul expediţiei, cea care s-a ocupat de toată organizarea. Tot ea media adesea conflictele dintre Samuel şi angajaţii săi care ameninţau să abandoneze expediţia. Se ocupa de aprovizionare, cosea haine inclusiv pentru sclavi. Pe unde ajungeau cultiva câte o bucată de pământ. Ea călărea ca o amazoană (pe vremea aceea femeile călăreau doar pe o parte a calului şi cu rochii, dar ea voia să călărească în pantaloni, ca un  bărbat. Iar Sam a comandat un costum de călărie bărbătesc pentru ”nepotul” lui, dar care era, de fapt, pentru ea), vorbea şapte limbi (română, maghiară, germană, turcă, engleză, arabă şi swahili), era extrem de curajoasă şi foarte înţeleaptă. Era empatică, avea grijă de toţi, toată lumea i se confesa, îi oblojea pe toţi pentru că învăţase botanică şi prepara leacuri din plante, era nemaipomenită, ce mai! Şi împreună, mergând pe jos, prin sălbăticie, după ce s-au îmbolnăvit de malarie şi au avut conflicte cu triburile de indigeni, au ajuns la izvorul Nilului. După această descoperire s-au întors în Anglia unde au fost primiţi ca eroi. În 1865 Samuel a ţinut o conferinţă la Societatea Regală de Geografie, unde a prezentat-o pe Florence drept omul fără de care expediţia nu ar fi putut fi dusă la bun sfârşit. Samuel Baker a fost apoi înnobilat, iar Florence, cu care se căsătorise între timp, a ajuns astfel Lady Florence Baker. 

Şi apoi au mai urmat şi alte expediţii?

Da. Lady Florence era pasionată de hărţi. Când vedea un loc gol pe harta lumii, punea degetul pe el şi spunea: “Aici vreau să văd ce este!”.

Spre deosebire de alţi englezi care au încercat să ajungă în diverse locuri din Africa, care veneau cu acea aroganţă britanică specifică, cu autosuficienţă, ea era pe cât de deşteaptă, pe atât de modestă, a învăţat limba băştinaşilor şi s-a apropiat de ei. Şi pentru că ea a fost cândva sclavă, cea de-a doua expediţie din Africa a dedicat-o încercărilor de a aboli sclavia.

În 1869, soţii Baker revin în Africa, cu sprijinul viceregelui Egiptului, cu acest ţel. După patru ani de lupte grele în care viaţa le-a fost pusă adesea în pericol au reuşit interzicerea negoţului de sclavi în zonele în care promovat acest obiectiv nobil. 

V-aţi oglindit în această femeie?

Cred că Lady Florence, de acolo de unde e, m-a ales să aduc această poveste a ei în ochii românilor şi mă simt onorată să pot face asta.

De altfel, nu degeaba la restaurantul dumneavoastră din Alba Iulia, La Conac, aveţi un spaţiu generos dedicat acestei fabuloase personalităţi feminine a secolului XIX.

Da. Conacul are şi el o poveste. Mi-am dorit să fie un loc cu băutură, mâncare şi poveşti aşa că fiecare salon are povestea lui. Avem spaţiul dedicat lui Lady Florence, avem un salon al porţelanurilor, foarte apreciat de toată lumea, un altul este tapetat cu fotografii vechi, de început de secol XX. Am zis că, dacă tot e conacul o clădire interbelică, să punem şi  fotografii cu boierimea română dintre cele două războaie mondiale. Am avut şi noi cândva o elită care ne-a lăsat foarte multe lucruri bune şi merită să ne amintim de ea. Acesta este felul meu de a-i onora pe boierii şi intelectualii acelor vremuri. În fotografii sunt surprinse secvenţe inedite, momente de bucurie sau simple fragmente de viaţă.  Poţi veni la Conac pur şi simplu pentru a ”colecţiona” momente de bucurie din vremuri demult apuse.

Cum aţi găsit fotografiile acestea?

Am colecţionat nişte rame vechi (de altfel colecţionez tot soiul de obiecte vechi, sunt pasionată de tot ce vine din trecut) şi, bineînţeles, că în aceste rame nu puteau ”încăpea” decât nişte fotografii de epocă. 

Mai aveţi şi un salon dedicat personalităţilor feminine româneşti.

Prin căutările mele prin anticariate şi site-uri cu obiecte vechi am găsit un album cu femei care au influenţat istoria României. Astfel a apărut camera Regina Maria, cu doi pereţi dedicaţi Reginei Maria, cu imagini inedite din viaţa ei, iar pe ceilalţi doi pereţi sunt scurte biografii şi fotografiile multor femei din România care şi-au pus amprenta asupra istoriei şi societăţii noastre – Elisabeta Rizea, Ecaterina Teodoroiu, Maria Tănase, Monica Lovinescu, Cella Serghi, Sofia Nădejde, Smaranda Brăescu, Ana Aslan, Martha Bibescu, Elena Văcărescu şi multe altele. M-am gândit că este o cameră frumoasă şi totodată intimă, cu o puternică energie feminină unde pot veni doamnele la o cafea, prietenele să povestească între ele, dar, culmea că această sală este cerută în egală măsură şi de bărbaţi.

Avem şi o şură la conac, unde sunt expuse obiecte populare, un mini muzeu etnografic, cu lăzi de zestre, cu cufere, cu laiţe, cu scoarţe cu costume tradiţionale cusute manual, covoare… Un loc unde, bineînţeles, oaspeţii pot mânca şi bea produse tradiţionale. Aşa că nu doar boierimea este celebrată la Conac, ci şi ţăranii români cu arta lor minunată.

Ce planuri mai aveţi?

Mi-aş dori să creştem brandul ”Lady Florence” cu o linie de suveniruri, ne-am fi dorit o lansare de carte la Palatul Ştirbey din Bucureşti şi una la Alba Iulia, dar, din păcate, pandemia ne-a încurcat planurile. Nu este însă prea târziu. Vreau să găsesc producători locali şi, prin colaborarea cu ei, să creştem brandul ”Lady Florence” cu produse din zonă pentru că, în definitiv, Florica Sas ajunsă Lady Florence este ardeleancă de-a noastră.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

MV R.
11.10.2021, 10:19:50

Felicitări și mult succes acestei doamne Adriana Duna!!!!

+10 (10 voturi)
Modifică Setările