Istorie

articolul anterior articolul urmator

Politica falimentară a cetăţeniilor: România a depopulat Republica Moldova mai rău decât Stalin

19
20 Jan 2019 10:06:20
Lulea Marius Dorin

Aproape un milion de moldoveni au devenit în ultimii 27 de ani şi cetăţeni ai României. Politica de acordare a cetăţeniilor se dovedeşte în realitate o bombă cu ceas întârziat căci a reuşit cu succes să facă ceea ce nici Stalin nu a reuşit: să scoată un milion de buni români din Republica Moldova.

Politica României de acordare a cetăţeniilor cu aşa mare uşurinţă se dovedeşte la acest moment falimentară pentru interesul strategic al Ţării în regiune.

Dacă în timpul ocupaţiei sovietice sute de mii de români au fost alungaţi din Republica Moldova cu scopul de a se schimba structura etnică şi identitatea celor de acolo, România a depăşit cu mult aceste valori, aproape un milion de moldoveni părăsind Ţara folosindu-se de cetăţeniile obţinute.

Sigur că nimeni nu vrea să spună acest lucru căci e vorba despre voturi, despre un fapt pe care nimeni nu doreşte să îl audă. Şi mie îmi este greu să o afirm, dar constat acest lucru cu regret ori de câte ori trec Prutul. Lupta pentru a fi împreună nu trebuie să fie una individuală, ci colectivă: mulţi din cei care au obţinut acest drept au renunţat la bătălia pentru Ţară căci pentru ei a fost una câştigată... Dar ce facem cu ceilalţi rămaşi acolo?

În 2011, când am început să promovez acest mesaj, întâlneam în oraşele şi satele din Republica Moldova mulţi buni români şi mulţi tineri. La acest moment, marea lor majoritatea au fugit din Republica Moldova, stat falimentar ce nu a reuşit să asigure cetăţenilor decât cea mai cruntă sărăcie.

Comparaţia din titlu este exagerată din punct de vedere al modalităţii dar nu şi din punct de vedere al efectului.

România trebuie să aibă o politică de stat care să treacă peste greutăţile individuale ale momentului şi să privească mult în viitor. România trebuie să ajute pe românii de acolo cum a făcut acum mai bine o sută de ani cu cei din  Ardeal, dar ei trebuiau ajutaţi acolo.

Ori din acest punct de vedere cu cât mai mulţi români acolo, cu atât mai bine. Dar noi ce am făcut? Am scos toţi luptătorii pentru Unire şi ne mai întrebăm de ce după tot efortul depus socialiştii, adică forţele pro-ruse, vin la putere. Păi nu trebuie să fii prea deştept ca să vezi că ceilalţi sunt prezenţi doar în mediul online şi nu la vot. Votanţii pro-europeni există, dar ei nu se află în Republica Moldova. Ei sunt vocali pe platformele de socializare, căci distanţa de casă nu le mai permite altfel, dar nici la vot nu se vor prezenta decât în mică măsură. Cei care în 2009 erau pe baricade astăzi nu se mai află în Republica Moldova.

Haideţi să fim serioşi: doar nu ne imaginăm că vom avea un milion de votaţi din diaspora, că un milion de moldoveni vor da din timpul şi din banii lor ca să se prezinte la vot. Păi pentru cine, căci cu siguranţă experienţa ultimilor 27 de ani arată că toate jocurile politice sunt deja făcute şi câştigătorii sunt aceeaşi şi se află undeva în spate.

Nici dacă ar fi programat-o Rusia nu ar fi ieşit atât de bine. Se bucură Moscova de câtă prostie poate să existe la Bucureşti şi câte lipsă de viziune.

Dar nu doar atât... România trimite sume colosale de bani guvernului de la Chişinău, care duce o politică antiromânească în fapt şi doar aparent pro-europeană. Banii trebuie daţi direct autorităţilor locale şi doar celor care sunt favorabile Unirii, fapt demonstrat prin înfrăţirile realizate.

Dar este greu cu actuala clasă politică ce este o adunătură de ciocoi ce se vând pe nimic unor interes străine de neam. De altfel, putem vedea cu uşurinţă că nu inteligenţa este punctul lor forte şi singura lor şansă să se realizeze era să devină servitorii altora şi să asculte cu sfinţenie de aceştia chiar dacă uneori comenzile vin direct de la Moscova.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

vosemisotdevianostoadva
20.01.2019, 10:59:03

Comentariu considerat abuziv.

Papa Raţă
20.01.2019, 12:14:07

Legitim și reparatoriu, statul român trebuia să le reabiliteze cetățenia română imediat după ” 89 dar nu să aștepte ca sărmanii basarabeni să inunde Rusia în noua sclavie materială, morală, ideologică, unde și în prezent, sute de mii argățesc pe acolo, prin umilințe și mizerii, deoarece una e să muncești într-o țară civilizată și alta într-o țară antidemocratică, cu grad maxim de criminalitate. Apoi : milionul din cei risipiți în patru vânturi cu cetățenie română își are plusul indubitabil: vede și învață pe acolo normele și valorile unei lumi civilizate, pe care o vor planta în patrie. Iar ajutorul Statului Român e întotdeauna binevenit, cu imlementări concrete și de efect. Procesul reântregirii Patriei a devenit ireversibil, oricât s-ar screme javrele roșkate, cu labele încă pătate de sânge .

0 (6 voturi)
Lulea Marius Dorin
20.01.2019, 12:37:00

Nu mai plantează nimic în Țară: o dată plecați nu se mai întorc niciodată... Cum să te întorci din Europa în Moldova să trăiești? Probabil nu locuiți acolo ca să știți ce dezastru este făcut de guvernanți. România este parfum pe lângă Moldova, unde sărăcia este mai mare decât în Ucraina.

+3 (3 voturi)
zbucium ion
20.01.2019, 15:15:38

Si daca n-ar fi avut cetatenie - oare n-ar fi plecat?! Cei mai multi au plecat pana la 2007, cand Basescu a avut nevoie de votul basarabenilor pentru al doilea mandat. Pana in 1998 moldovenii au muncit la Moscova, dar dupa caderea rublei rusesti in 1998 au pornit la fel ca ucrainenii etc. cu vize turistice de 2 saptamani la pret de circa 3 mii de dolari - ramand ilegal mai intai in Cipru si Grecia, apoi in Portugalia si din 1999-2000 in Italia. Obtineau contracte de munca, apoi viza de munca si permis de sedere si apoi obtineau vize de reintregire a familiei pentru ceilalti membri ai familiei.In 7-8 ani cine a avut de plecat a plecat fara pasapoartele romanesti, caci din 2001 si pana in 2007 Bulgaria acorda anual cate 10.000 de cetatenii, iar Romania oficial - niciuna, iar neoficial pana la 1.000 de vize prin judecata cu statul roman la pret pentru avocati nu mai putin de 1.000 de dolari. Un nou val al emigratiei s-a produs dupa 28 aprilie 2014, cand UE a eliminat vizele de scurta durata pentru cetatenii moldoveni. Nimeni n-asteapta cetatenia romana ca sa plece, de regula toti pleaca cu mult inainte in baza pasapoartelor biometrice, mult mai tarziu - peste 2-3 ani obtin cetatenia, dar pasaportul romanesc nu mai conteaza atat de mult - multi deja au 10 ani de munca in Italia, Franta, Spania, Portugalia, Irlanda etc. si deja au depus actele la cetatenia acestor tari, pot sa-si faca pasaport romanesc numai pe perioada cat asteapta cetatenia italiana, cu toate ca majoritatea au permis de sedere de lunga durata. Cei care n-au stagiu de 10 ani - ajung in UE in baza pasaportului biometric moldovenesc, obtin contracte de munca sau studii si apoi vize de lunga durata, permis de sedere, carte de identitate etc.. Vor mai trece 2-3 ani dupa aderarea Romaniei la sptiul Schengen si UE, precum promite, va permite si aderarea unor state ale Parteneriatului Estic la zona Schengen, pentru inceput permitand moldolvenilor ca in baza pasaportului biometric moldovenesc - nu soar sa calatoreasca liber pe 90 zile in UE, dar si sa se angajeze legal la munca fara vize de lunga durata.. Atunci cetatenia si pasportul romanesc isi va pierde orice valoare, mai ales in conditiile birocratice, cand de la depunerea dosarului pana la emiterea ordinului de redobandire a cetateniei trec nu 7 luni, cum prevede legea, dar deja 1 an si 7 luni, acum ies oridinele pentru cei care au depus dosarul nu in mai-iuni 2018, dar in aprilie-mai 2017. Mai urmeaza 6 luni si mai mult pana se poate obtine programarea la juramant, apoi inca vreo 6 luni pana se poate obtine programarea la trascrierea certificatelor de nastere si de casatorie prin intermediul avocatilor, fara avocati programarile pe 2019 la consulatele din R.Moldova nu se mai fac, adica dureaza mai mult de 1 an. Iar in acelasi timp Ungaria zilnic in 900 de primarii fac pe loc la un ghiseu unic toate operatiile - depunerea si solutionarea dosarelor, eliberarea actelor de stare civila, perfectarea pasapoartelor si perfectarea actelor pentru pensia ungureasca in suma de 500 de euro. Ungaria deja a acordat 2 milioane de cetatenii romanilor nascuti in Transilvania sau care au avut parinti, bunei nascuti in Transilvania, fara sa li se ceara cunoasterea limbii etc. si fara acest cismar birocratic existent in Romania.

-2 (8 voturi)
zbucium ion
20.01.2019, 15:40:40

Moldovenii sunt un popor trecaut prin ciur si darmoi si nimeni nu-i poate priponi, lega ca pe niste iobagi, serbi de pamant si de domiciliu. Sunt una din cele mai discurcarete, mobile si GLOBALIZATE natii, cu care romanii nu pot concura mai ales in spatiul ex-sovietic, unde romanii nu pleaca deloc, iar moldovenii anume din lipsa pasapoartelor romanesti - au ales sa plece si sa munceasca in numar de 750.000 pana in 2014, iar dupa eliminarea vizelor de scurta durata de catre UE 250.000 au parasit Rusia alegand ori UE, ori Israel, unde deasemenea n-au nevoie de vize si nici de pasapoarte romanesti. Oricum azi in Rusia sunt aproape 500.000 de moldoveni, circa 300.000 s-au stabilit definitiv si sunt locuitori ai Moscovei, altii au luat credite de la stat ai au ales sa munceasca in regiuni, numai i8n regiunea Smolensk erau peste 5.000 de moldoveni, la fel de multi sunt si9 in alte regiuni, inclusiv in Siberia, in Extremul Orient si mai la nord de cercul polar la exploatarile de gaze si petrol. Pentru acesti moldoveni pasaportul romanesc nu inseamna nimic decat poate posibilitatea ca la Craciunul pe vechi sa vina la odihna la Predeal si in alte statiuni montane ale Romaniei - in cazul cand au renuntat la cetatenia moldoveneasca si au ramas numai cu pasaportul rusesc. E de inteles frustrarea "unionistilor" cand in anul Centenarului miscarea lor a suferit cel mai mare fiasco si acum ar dori sa se RAZBUNE pe moldovenii ce refuza "unirea", dar nu prea au parghii. Sistarea acordarii cetetniei va spori fluxul migratiei spre alte tari ale lumii - Israel, Rusia, UE, Canada etc. soi nicidecum spre Romania - cea mai ANTI-MOLDOVENEASCA tara din lume, in care moldovenii la tot pasul sunt umiliti si DISCRIMINATI, inclusiv si in contactele cu birocratia la obtinerea cetateniei. Ura, invidia si dorinta de a face din moldoveni SLUJI, de a-i infrange, de a-i lipsi de drepturi, de a-i supune, de a se razbuna pe ei - oricat de voalata n-ar fi, dar se simte pretutindeni, inclusiv si din asemenea materiale din mass-media.

-2 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (19)